ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.04.2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1324/2008

HOTĂRÂRE
09.04.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1324/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petenții Ș.L. și B.A.L. împotriva rezoluției pronunțată la data de

31 ianuarie 2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr.

1917/P/2006, fiind obligați petenții la câte 40 lei cheltuieli judiciare către

stat și la câte 25 lei cheltuieli judiciare către fiecare intimat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

înregistrată, la data de 29 martie 2007,

petenții

au solicitat desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București nr. 1917/P/2006, dată la 9 februarie 2007, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimații M.V.,

M.S., C.L., C.C., B.F., D.Ș.C., C.N., D.P., B.P., Ș.G.A. și M.G.V.

Petentul Ș.L. a formulat mai multe plângeri penale împotriva

polițiștilor din cadrul I.J.P.F. Călărași pentru faptele și evenimentele

petrecute la 19 octombrie 2006, 31 iulie 2006, 16 august 2006 și 18 august

2006, arătând că a fost victima unor abuzuri și a depus petiții la datele de 30

august 2006, 5 septembrie 2006, 12 septembrie 2006, 27 septembrie 2006 și 26

octombrie 2006.

Petentul a arătat în plângerile depuse că, în data de 31 iulie 2006, în

timp ce se deplasa împreună cu petenta B.A.L., cu un autovehicul, condus de M.V.,

în zona Chiciu - Bac, au fost opriți fără drept de mai mulți polițiști din

cadrul I.J.F. Călărași, care, deși nu s-au legitimat, au controlat în mod

abuziv bagajele, după care i-au condus la sediul poliției.

În plângerile formulate, acesta a arătat că polițiștii nu aveau

autorizație de percheziție și i-au lipsit de libertate fără drept, întocmind

totodată procese verbale de contravenție, în fals,

în care au menționat că

au găsit în bagajele percheziționate 80 de

pachete de țigări, marca R.

Petentul a mai arătat că, în ziua de 18 august 2006, în timp ce se

deplasa din localitatea Ostrov, spre Călărași, cu autoturismul marca R., în

dreptul sediului Punctului de trecere a frontierei, a fost oprit de polițiștii

de frontieră, care, deși nu și-au declinat identitatea și calitatea, l-au oprit

în mod abuziv, I-au hărțuit, însă a reușit să scape de aceștia pentru ca,

ulterior, să fie oprit de asemenea, în mod abuziv de un echipaj al poliției de

frontieră, în timp ce se afla pe str. București din municipiul Călărași, fiind

lipsit de libertate în mod ilegal de polițiștii de frontieră, care i-au

întocmit un proces verbal de contravenție fals. Petentul a solicitat, de

asemenea, tragerea la răspundere penală a tuturor polițiștilor din cadrul I.P.F.

Călărași, care l-a oprit și l-a sancționat contravențional, în data de 16

august 2006, în zona Punctului de trecere a frontierei Chiciu - Bac.

Petenta B.A.L. a solicitat tragerea la răspundere penală a polițiștilor

din cadrul I.P.F. Călărași pentru faptele din 31 iulie 2006, precum și pentru

evenimentul din 19 septembrie 2006, când a fost oprită de agentul de poliție Ș.G.A.,

în timp ce conducea autoturismul, în localitatea Călărași, zona Orizont, deși

nu încălcase nicio regulă de circulație.

dată la 9 februarie 2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimații M.V., M.P., P.V., D.D., T.R., M.S., C.L., C.C., B.F., D.Ș.C., C.N., D.P.,

B.P., Ș.G.A. și M.G.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 246, art.

249, art. 250 și art. 266 C. pen., reținându-se că, la data de 31 iulie 2006, intimații

B.M. și B.F., agenți de poliție, aflându-se în exercițiul funcțiunii, au oprit,

pentru control, în zona

Chiciu-Bac,

condus

de M.V., în a cărei cabină se aflau și petenții Ș.L. și B.A.L., care au refuzat

să se legitimeze și să-și prezinte bagajele pentru control. După verificarea

documentelor mărfurilor transportate cu autovehiculul, au fost verificate și

bagajele petenților, cu toate că cei doi refuzau să se supună activității de

control.

Cei doi agenți mai sus-menționați, au

verificat conținutul bagajelor

petenților, în prezența

intimaților M.P. și D.D., polițiști și a martorului asistent C.M., găsind 80 de

pachete de țigări, marca R., netimbrate și pentru care nu existau documente de proveniență.

în această situație, polițiștii au încheiat procesul verbal de

contravenție seria F 1126442/2006, prin care

contravenientului Ș.

De asemenea, petentului Ș.L. i-a fost aplicată și o

sancțiune contravențională pentru atitudinea sa

recalcitrantă, printr-un alt

proces verbal, seria K nr. 081752/2006,

ambele procese verbale fiind contestate de contravenient la Judecătoria

Călărași, plângerile acestuia fiind înregistrate sub numerele 3487/2002/2006 și

3750/2002/2006.

Procurorul a apreciat că intimații B.F. și B.M., agenți de poliție în

cadrul I.J.P.F. Călărași, au respectat toate atribuțiile de serviciu atunci

când au oprit pentru control autovehiculul și când au procedat la legitimarea,

conducerea la sediul poliției

și verificarea

bagajelor petenților. În conformitate cu dispozițiile art. 27 din O

.U.G.

nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră,

polițiștii din cadrul acestei structuri pot să legitimeze, să

stabilească identitatea persoanelor care încalcă

dispozițiile legale privind

frontiera de stat, să le conducă la sediul

poliției de frontieră și să efectueze controlul acestora și al bagajelor,

aceste activități nefiind însă o percheziție, în sensul Codului de procedură

penală.

În consecință, faptele pentru care petenții se plâng împotriva celor

doi agenți de poliție, precum și a inspectorului de poliție D.D.,

nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, abuz

în serviciu, prin îngrădirea unor drepturi, neglijență în serviciu, arestare

nelegală și cercetare abuzivă și

purtare

abuzivă, în mod corect, procurorul anchetator reținând că aceste

fapte

nu există.

Pe de altă parte, faptul că cele două procese verbale încheiate cu acea

ocazie nu au fost semnate de contravenient, nu poate conduce, în mod direct și

nemijlocit, la concluzia că acestea au fost falsificate și, deci, nu se pot

reține în sarcina polițiștilor infracțiunile de fals intelectual și uz de fals.

La data de 18 august 2006, la punctul

vamal Chiciu, polițiștii T.

și

C.C. au verificat mai multe autovehicule care circulau dinspre punctul vamal

mai sus menționat, în direcția Călărași.

Printre autovehiculele care se aflau la acel moment, ora 8,30, în

punctul de frontieră respectiv era și autoturismul marca R., condus de Ș.L.,

care a

refuzat să prezinte documentele

autoturismului și a manifestat o atitudine

verbală agresivă față de

polițiștii care se aflau în uniforme de serviciu și care și-au declinat

calitatea.

Petentul a părăsit punctul de frontieră, motiv pentru care a fost

urmărit cu autoturismul poliției de frontieră, care avea în funcțiune semnalele

acustice și luminoase, reușindu-se blocarea autoturismului condus de petent, în

apropierea Podului 4, dar și atunci petentul a refuzat să prezinte documentele,

părăsind locul respectiv. A fost urmărit în continuare de către polițiști, care

au reușit să blocheze autovehiculul pe str. București din municipiul Călărași,

însă petentul Ș.L. a refuzat în continuare să se legitimeze și să coboare din

autoturism.

Polițiștii de frontieră l-au urmărit pe petent, împreună cu polițiștii D.P.

și B.P., din cadrul S.P.R. al I.P.J. Călărași iar în prezența procurorilor din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și a comisarului de poliție

M.V., petentul Ș.L. a fost condus la Inspectoratul de Poliție al județului

Călărași, unde s-a reușit legitimarea acestuia.

Prin procesul verbal, s-a constatat fapta

petentului Ș.L., de a nu opri la semnalul regulamentar al polițiștilor,

fiind necesară urmărirea acestuia, aplicându-i-se o sancțiune contravențională,

iar prin procesul verbal nr. 1742632/2006 a fost sancționat același

contravenient pentru refuzul de a înmâna lucrătorilor de poliție documentele

personale și ale autoturismului.

S-a menționat că, în momentul în care petentul Ș.L. a fost blocat,

într-o primă fază, cu autovehiculul pe care îl conducea, de către polițiștii de

frontieră, acesta l-a accidentat pe polițistul C.L., acesta suferind leziuni ce

au necesitat pentru vindecare un număr de 4 - 5 zile, conform certificatului

medico-legal nr. 59 din 21 august 2006, iar în prezent, se fac cercetări de

către Parchetul de pe lângă Judecătoria

Călărași,

în dosarul nr. 2977/20/2006, pentru fapta prevăzută și pedepsită

de art.

239 alin. (2) C. pen.

Și sub acest aspect, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București a analizat probele și a reținut că polițiștii T.

intimați în această cauză, nu se fac vinovați de infracțiunile de abuz în

serviciu, lipsire nelegală de libertate și fals în înscrisuri oficiale.

La data de 76 august 2006, în jurul orei 19,30, agenții de poliție

și

C.N., în timpul serviciului, au oprit, în

zona Chiciu - Bac, autoturismul marca R.

, condus de petiționarul

Ș.L., solicitându-i acestuia să se legitimeze, iar urmare refuzului acestuia și

a sustragerii de la control, i-au aplicat o sancțiune contravențională prin

procesul verbal seria H nr. 105147/2006. Pe baza actelor premergătoare

efectuate în

cauză, s-a apreciat că cei doi

agenți au procedat corect și nu au încălcat

nicio dispoziție legală.

La data de 19 august 2006, în timp ce se

deplasa pe Bd. București

din municipiul Călărași,

conducând autoturismul marca R.

, petenta

B.A.L. a

fost oprită de polițiștii Ș.G. și M.G. din cadrul B.P.R.,

aceasta refuzând să prezinte actele

autoturismului

și autorizația pentru reparația acestuia. Prin urmare, a fost

condusă la

sediul poliției, unde, procedându-se la identificarea

proprietarului autoturismului, s-a constatat că acesta este Ș.L.,

iar

actele respective se aflau la I.P.J. Constanța. După finalizarea verificărilor,

petiționara a fost condusă în afara sediului poliției, iar față de modul de

derulare a faptelor, s-a stabilit că cei doi agenți nu au comis nicio faptă penală.

Plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă

prin rezoluția nr. 363/II/2/2007 din 20 martie 2007 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Învestită cu plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale formulată de petenți, instanța

de fond a reținut că situația

de fapt a fost stabilită în mod corect de

organul de urmărire penală pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, că

cele arătate de petiționari în plângerile lor și în concluziile scrise nu se

regăsesc în probele administrate în cauză, iar faptele pe care aceștia le

consideră infracțiuni săvârșite de polițiști nu pot fi reținute ca atare,

astfel că

rezoluția Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București este legală și

temeinică.

petenții, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând pe fond

susținerile

din plângerea penală și cele din plângerile împotriva rezoluției

procurorului

și susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor reclamate.

Totodată, petenții au criticat sentința și pentru încălcarea dispozițiilor art.

306 și 292 C. proc. pen., întrucât pronunțarea a fost amânată pe o durată mai

mare de 15 zile și lipsește încheierea din 20 decembrie 2007 prin care s-a

amânat pronunțarea, fiind încălcate și dispozițiile privind continuitatea

completului.

Examinând recursurile declarate de petenți sub toate aspectele, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea

sunt nefondate.

actelor premergătoare, a analizat situația de fapt reclamată de petenți

apreciind, în mod corect, că activitățile desfășurate de intimații, lucrători

în cadrul Poliției de frontieră și, respectiv, al I.P.J. Călărași, în

exercitarea sarcinilor de serviciu, nu constituie infracțiunile prevăzută de art.

246, art. 246, art. 249, art. 250 și art. 266 C. pen. Astfel, lucrătorii

Poliției de frontieră au procedat la oprirea pentru control a petentului Ș.L.,

conducător al autoturismului marca R., ce circula în zona de frontieră, în

conformitate cu prevăzută art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 105/2001 privind

frontiera de stat a României, iar urmare refuzul acestuia de a se legitima și

de a prezenta documentele autoturismului, precum și a agresării unuia dintre

lucrători, l-au urmărit, inclusiv cu sprijinul polițiștilor din cadrul S.P.R.

al I.P.J. Călărași, cărora de asemenea a refuzat să le prezinte documentele,

fiind condus justificat la sediul I.P.J. Călărași, în vederea identificării, cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 218/2002 privind organizarea și

funcționarea Poliției Române, precum și a celor cuprinse în art. 10 alin. (2) lit.

k), teza ultimă și art. 11 alin. (2) lit. c) din Manualul de bune practici de

intervenție, aprobat prin Dispoziția nr. 643 din 5 decembrie 2005 a I.G.P.R.

Aceleași acte normative au fost avute în vedere și pentru

conducerea la sediul poliției a petentei B.A.L.,

oprită

în trafic pe raza municipiului Călărași de lucrătorii B.P.

R., cărora nu Ie-a putut prezenta documentele

autoturismului marca

R., ce prezenta urme de lovire, posibil produse ca

urmare a unei infracțiuni. Totodată, acțiunea polițiștilor, care, în data de 16

august 2006, l-au oprit pentru control în zona de frontieră Chiciu - Bac pe

petentul Ș.L., ce conducea autoturismul marca R., iar urmare refuzului acestuia

și a se supune controlului, i-au întocmit un proces verbal de contravenție, s-a

desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie.

În ceea ce privește oprirea pentru control, în zona de frontieră Chiciu

- Bac, a unui autovehicul tip TIR în cabina căruia se aflau și petenții, care

au refuzat să se legitimeze și să prezinte bagajele pentru control, acțiunea lucrătorilor

Poliției de frontieră, de identificare a petentului Ș.L. și control a bagajului

acestuia la sediul poliției de frontieră, a fost legitimată de prevăzută art. 27

lit. b), e) și I) din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea P.F.R.,

având în vedere și împrejurarea că existau sesizări ale I.P.J. Ialomița – S.I.F.

privind traficul ilegal de țigări și băuturi ce provin din magazinele cu regim

duty-free din P.T.F. Ostrov, jud. Constanța.

Fără a relua situația de fapt, prezentată detaliat în sentința primei

instanțe, se impune precizarea că procesele verbale de constatare și

sancționare a contravențiilor întocmite de organele de poliție în împrejurările

arătate, au fost menținute în instanță, ca urmare a respingerii, ca nefondate,

a plângerilor formulate de petent (sentințele civile nr. 249, nr. 250 din 2

aprilie 2007 și nr. 2625 din 6 octombrie 2006,

definitive, și, respectiv, nr. 3265 din 17 noiembrie 2006, irevocabilă,

toate

ale Judecătoriei Călărași, secția civilă), confirmându-se inclusiv

în această modalitate legalitatea acțiunilor întreprinse de lucrătorii de

poliție reclamați. Totodată, pentru fapta din 18 septembrie 2006, constând în

nesupunerea la controlul efectuat de organele poliției de frontieră și

proferarea de injurii și amenințări la adresa acestora, petentul Ș.L. a fost

sancționat disciplinar cu mustrare scrisă prin Ordinul nr. 531 din 9 februarie 2007

al vicepreședintelui A.N.A.F. – A.N.V. iar pentru fapta din 18 august 2006, de

a-l lovi cu autoturismul pe agentul de poliție C.L.G., în scopul de a se

sustrage controlului, același petent a fost trimis în judecată prin

rechizitoriul nr. 1667/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) C.

pen.

Ca atare, pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că rezoluția atacată

și sentința primei instanțe, care a menținut-o, sunt legale și temeinice

întrucât intimații nu au săvârșit faptele reclamate.

cu ocazia pronunțării sentinței și acestea sunt nefondate întrucât, pe de o

parte, termenul de 15 zile prevăzută de art. 306 C. proc. pen., cu care pot fi

amânate deliberarea și pronunțarea, este un termen de recomandare, depășirea

lui neatrăgând nulitatea hotărârii iar, pe de altă parte, încheierea de amânare

a pronunțării din

data de 20 decembrie 2007

există în continuarea celei din 13 decembrie 2007, în care s-

au

consemnat dezbaterile, existând totodată mențiunea expresă a aceleași compuneri

a instanței.

În consecință, pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

recursurile, ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va

obliga recurenții la cheltuieli judiciare către stat.

ÎN

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii B.A.L. și

Ș.L. împotriva sentinței penale nr. 1 din 3 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5337/2006
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 113 din 30 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. p
ÎCCJ 2006-07-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4354/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 din 7 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, p
ÎCCJ 2008-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2032/2008
Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 101 din 10 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1592/2/2008 a fost respins, ca nefonda
ÎCCJ 2006-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3312/2006
Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27 din 28 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului D.C. formulată împ
ÎCCJ 2008-05-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1725/2008
lit. c) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționară a desființat, în parte, atât rezoluția cât și ordonanța atacate, și a reținut cauza "spre judecare în complet legal constituit". Prin sentința penală nr. 43 din 14 martie 2006, Curte
Sursă