ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4354/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4354/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din 7

martie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.L. împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale pronunțată în dosarul nr. 1078/P/2005

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și l-a obligat pe petent la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel prima

instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 345 din 9 februarie 2006, Judecătoria Sectorului

6 București a declinat competența soluționării plângerii formulată de petentul S.L.

în favoarea Curții de Apel București, avându-se în vedere calitatea celor 2

intimați, la data pretinsei săvârșiri a infracțiunilor de represiune nedreaptă

și fals în declarații, de organul de cercetare ale poliției judiciare cu grad

de colonel pentru intimatul S.G. și respectiv de comisar șef pentru intimatul T.M.

Prin plângerea formulată la data de

12 ianuarie 2006 și înregistrată pe rolul instanței sub nr. 295/303/2006,

petentul S.L. a criticat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată

în dosarul de urmărire penală nr. 1078/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, împotriva intimaților T.M. și S.D. și a solicitat

desființarea acesteia.

În motivarea plângerii, petentul a

arătat că au fost încălcate dispozițiile legale privind competența după materie

a organelor de urmărire penală, având în vedere calitatea celor doi intimați de

lucrători ai poliției judiciare, astfel încât se impune restituirea cauzei la

parchet. În plus, a arătat petentul că cei doi intimați sunt vinovați de

săvârșirea infracțiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen., întrucât actele de urmărire penală împotriva soției sale nu s-au efectuat sub coordonarea

și cu știința unui procuror, cei doi intimați procedând ilegal la acuzarea

soției sale, în condițiile în care acesta era nevinovată de săvârșirea

infracțiunii de delapidare, așa cum, de altfel, s-a stabilit prin decizia

penală nr. 1263 din 1 iulie 2004 a Curții de Apel București.

La plângerea formulată, petentul a

atașat rezoluția nr. 3317/II/2/2005 din 12 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezoluția nr. 1078/P/2005 din 11 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, adresele de comunicare a ambelor rezoluții

și dovada comunicării rezoluției nr. 3317/II/2005 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

La dosarul cauzei a fost atașat

dosarul de urmărire penală nr. 1078/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

La data de 27 mai 2005, petentul a

sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu plângerea penală

formulată împotriva intimaților T.M. și S.D., pentru săvârșirea infracțiunii de

represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen.

În motivarea plângerii formulate,

petentul a arătat că intimații T.M., în calitatea de comisar șef și S.D., în

calitatea de colonel, se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de represiune

nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen., constând în aceea că prin efectuarea

actelor de urmărire penală în dosarul nr. 231214/1999 al D.I.F. din cadrul I.G.P.R.

(în care soția sa S.M., în prezent decedată, a fost cercetată pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215

1

C. pen. și art. 289 C. pen.) în condiții de nelegalitate, s-a ajuns la trimiterea în judecată a soției sale, în mod

abuziv, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Prin rezoluția nr. 1078/P/2005, din

11 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, secția de

supraveghere a urmăririi penale, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. IV din

Legea nr. 281/2003 și art. 209 alin. (3) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de intimații T.M. (comisar șef) și S.D. (colonel în rezervă), sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 268 C. pen.

Pentru a pronunța această soluție,

organul de urmărire penală a apreciat că susținerea petentului privind

încălcarea prevederilor legale ce reglementează efectuarea urmăririi penale

este neîntemeiată, întrucât infracțiunea de represiune nedreaptă prevăzută de art.

268 C. pen., nu poate fi reținută în sarcina lucrărilor de poliție, întrucât

aceștia nu au atributul de a pune în mișcare acțiunea penală, de a dispune

arestarea, trimiterea în judecată sau condamnarea vreunei persoane, atribuții

ce aparțin exclusiv magistraților. S-a mai arătat că la aceeași dată la care

petentul a formulat plângere împotriva intimaților din prezenta cauză, a depus

alte două plângeri împotriva inspectorului principal U.V. și a comisarului șef

C.A., din cadrul I.G.P.R.D.C.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

268 C. pen. și art. 292 C. pen., iar anterior, la datele de 26 martie 2003 și

29 mai 2003, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

cu privire la săvârșirea de către comisarul șef T.M. și inspectorul principal U.V.

a infracțiunilor prevăzute de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 208 – art. 209 alin. (1) C. pen. Ca urmare, s-a apreciat că toate aceste plângeri

formulate de petent au caracter tendențios, întrucât privesc aceeași cauză ce a

fost înregistrată inițial la I.G.P.R. – D.I.F. sub nr. 231214/1999, iar

ulterior, ca urmare a începerii urmăririi penale, la D.C.P. sub nr. 00210/2000 și finalizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casați și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin rechizitoriul nr. 383/P/2000.

S-a arătat, de asemenea, că toți cei împotriva cărora petentul a formulat

plângeri penale sunt lucrători de poliție implicați direct în soluționarea

cauzei ce a făcut obiectul dosarului mai sus-menționat (comisar șef T.M., din

cadrul D.I.F., colonel în rezervă S.D., fost șef al D.I.F., inspector principal

U.V., din cadrul D.C.P. și comisar șef C.A., fost șef serviciu III din cadrul D.C.P.).

Prin sentința penală nr. 1472 din 4

noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr.

7483/2001, s-a dispus condamnarea inculpatei S.L. (B.) la o pedeapsă de 3 ani

închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., încetarea procesului penal față de

inculpata S.M., ca urmare a decesului acesteia și obligarea inculpatei S.L.

(B.), în solidar cu moștenitorii inculpatei S.M., la acoperirea prejudiciului

în cuantum de 1.553.623.554 lei. Prin decizia penală nr. 12763 din 1 iulie 2004,

Curtea de Apel București a menținut dispozițiile sentinței menționate inclusiv

sechestrul asigurator instituit în faza de urmărire penală asupra imobilului

aparținând inculpatei S.M., însă a înlăturat obligarea moștenitorilor acesteia

la plata despăgubirilor civile către S.N.T. T.R. SA.

Prin rezoluția nr. 3317/II/2/2005

din 12 decembrie 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii

formulată de către petent împotriva rezoluției nr. 1078/P/2005 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru pronunțarea acestei soluții

s-a apreciat că nici rechizitoriul emis de procuror în cauza în litigiu și nici

măsurile procesuale dispuse de ofițerii de poliție, ori propunerile formulate

de aceștia potrivit legii nu sunt netemeinice sau nelegale.

S-a arătat, de asemenea, că

ipoteticele măsuri procesuale nelegale sau propuneri nelegale formulate de

ofițeri de poliție în discuție nu ar constitui, ipso facto, dovada elementului

constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 268 C. pen., în plus, s-a arătat că nu s-a stabilit existența nici unei acțiuni sau omisiuni concrete

care să confirme susținerile, de altfel generice, ale petentului.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat, în termen legal, plângere în conformitate cu prevederile art.

278

1

C. proc. pen.

Potrivit acestui text de lege, după

respingerea plângerii făcute, conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori după

caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare

a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, pot formula plângere în

termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 27 și art. 278 C. proc. pen., la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Ca urmare, obiectul cenzurii

instanței, îl constituie exclusiv soluția de netrimitere în judecată, cu

excluderea posibilității antamării altor aspecte, cum ar fi cele invocate de

petent, privitoare la nerespectarea dispozițiilor din materia competenței

materiale sau personale.

Se mai reține că, în mod corect, s-a

apreciat că infracțiunea prevăzută art. 268 C. proc. pen., nu poate fi săvârșită decât de un organ judiciar, iar în cazul organului de urmărire penală, acesta

trebuie să fie abilitat să pună în mișcare acțiunea penală sau să dispună

trimiterea în judecată. Aceste acte procesuale pot fi îndeplinite, conform art.

235 și 262 C. proc. pen., exclusiv de către reprezentantul Ministerului Public

care a supravegheat sau instrumentat cauza.

În plus, aceste acțiuni trebuie să

vizeze o persoană nevinovată, respectiv o persoană aflată în una din situațiile

prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen.

Se observă, însă, că, în cauză, nici

această ultimă condiție nu este îndeplinită, soluția pronunțată față de

inculpata S.M., prin sentința penală nr. 1472 din 4 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 1263 din 1 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a constat în încetarea procesului penal în

baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. pen., ca

urmare a decesului acesteia.

Verificând ansamblul probatoriu din

dosarul de urmărire penală nr. 1078/P/2005, conținutul hotărârilor nr. 1472 din

4 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București și a deciziei penale nr.

1263 din 1 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, Curtea

a constatat că activitatea de cercetare penală, desfășurată de intimați, actele

întocmite și măsurile dispuse, nu se circumscriu unei activități ilicit penale.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat

recurs petentul S.L., solicitând casarea hotărârii, desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

În motivarea recursului, petentul

arată, în esență, că intimații prin ancheta penală efectuată au încercat să o

implice pe soția sa S.M. (în prezent decedată) în săvârșirea infracțiunii de

delapidare, iar intimatul T.M. a întocmit procesul verbal de începere a

urmăririi penale, deși competența aparținea procurorului .

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârii recurate prin prisma motivelor invocate de petent, dar și din oficiu

sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor

expune:

Recurentul S.L. a formulat plângere

penală împotriva intimaților pentru săvârșirea infracțiunii de represiune

nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen., infracțiune comisă cu ocazia

intrumentării dosarului nr. 231214/1999 al Direcției de Investigare a Fraudelor

din cadrul I.G.P.R.

În dosarul sus-menționat, soția

inculpatului, numita S.M. (în prezent decedată) a fost cercetată în calitate de

învinuită pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. la art. 215

1

C. pen. și art. 289 C. pen.

Potrivit art. 268 C. pen., infracțiunea de represiune nedreaptă constă în fapta de a pune în mișcare acțiunea

penală, de a dispune arestarea, de a dispune trimiterea în judecată sau de a

condamna o persoană, știind că este nevinovată.

Rezultă deci că infracțiunea

prevăzută de art. 268 C. pen., nu poate fi săvârșită decât de procuror sau

judecător, nu și de lucrătorii de poliție, întrucât aceștia nu pot pune în

mișcare acțiunea penală, nu pot dispune cercetarea, trimiterea în judecată sau

condamnarea vreunei persoane.

Distinct de acest aspect, urmează a

se observa că în cauza penală ce a avut ca obiect săvârșirea de către inculpata

S.M. a infracțiunii prevăzute de art. 215

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., prin sentința penală nr. 1472 din 4 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București, nu s-a dispus achitarea acesteia conform art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen., ci încetarea

procesului penal ca urmare a decesului inculpatei.

Ulterior, prin decizia penală nr. 1263

din 1 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis

recursul declarat de recurentul S.L. împotriva sentinței penale menționate și

s-a înlăturat obligarea moștenitorilor inculpatei S.M. (S.L. și V.L.A.) la

despăgubiri materiale către partea civilă S.N. T.R. SA și cheltuieli de

judecată însă pentru că nu s-a făcut dovada că s-a dezbătut succesiunea

inculpatei S.M., iar moștenitorii acesteia au acceptat succesiunea.

De asemenea, cei doi intimați, cu

ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 231214/1999 privind pe învinuitele

B.L. și S.M. nu au dispus măsuri procesuale și nu au făcut propuneri contrare

dispozițiilor legale.

În recursul său, petentul a mai

susținut că procesul-verbal de începere a urmăririi penale din 16 august 2000

întocmit de intimatul T.M. este nelegal, competența aparținând procurorului.

O astfel de susținere este

nefondată.

Potrivit art. 228 alin. (3) C. proc.

pen., intimatul T.M. a dispus începerea urmăririi penale la data de 16 august

2000 față de recurentele B.L. și S.M. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 215

1

C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 215

1

C. pen. și art. 289 C. pen., un astfel de proces verbal potrivit reglementărilor în

vigoare la acea dată, nefiind supus confirmării motivate a procurorului care

exercită supravegherea activității de cercetare penală, iar infracțiunile

menționate nu fac parte dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează

obligatoriu de procuror.

Ulterior, prin art. 1 pct. 145 din

Legea nr. 281/2003 a fost introdus alin. (3) al art. 228 C. proc. pen., potrivit căruia rezoluția și procesul verbal de începere a urmăririi penale, emise

de organele de cercetare penală, se supune confirmării motivate a procurorului

care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel

mult 48 ore de la data începerii urmăririi penale.

În raport de cele expuse, recursul

urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., sentința recurată fiind legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

petiționar S.L. împotriva sentinței penale nr. 34 din 7 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 iulie 2006.