ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1650/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată și

înregistrată sub nr. 2131/2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.M., în nume propriu și în

calitate de reprezentant al fiicei sale A.C.N., a chemat în judecată Ministerul

Public și pe șeful secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând ca,

prin sentința ce va pronunța, instanța să dispună obligarea acestora la soluționarea

plângerii penale înregistrată sub nr. 6602 din 30 martie 2004 și la plata unor

daune materiale și morale, cuantumul acestora nefiind precizat la data

introducerii acțiunii.

În motivarea acțiunii, reclamanta

precizează că în urma unor abuzuri săvârșite de magistrații din instanțe și din

Ministerul Justiției, a formulat împotriva acestora, plângere penală,

solicitarea sa de a i se comunica rezoluția, formulată cu petițiile nr. 28285

din 30 septembrie 2004 și nr. 8759 din 2 mai 2005, rămânând fără rezultat.

Pârâtul Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă și

în subsidiar, ca nefondată.

Având în vedere ca, prin rezoluția nr.

844/P/2004 din 31 mai 2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

persoanelor cercetate, pentru care reclamanta a formulat plângere penală,

soluție ce i-a fost comunicată acesteia, reclamanta avea deschisă calea prevăzută

de art. 278 C. proc. pen., cale de care a și uzat, formulând plângere, ce a

fost soluționată de procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică

din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția nr.

11059/254/N/2005 din 28 iunie 2005, prin care s-a confirmat soluția de

neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumită de această ultimă

soluție, reclamanta avea deschisă calea de a se adresa direct instanței de

judecată, în baza art. 278

1

C. proc. pen., și nu cea a învestirii

instanței de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 1873 din 9

noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de

reclamantă, reținând că, atâta timp, cât avea la îndemână calea prevăzută de art.

278

1

C. proc. pen., respectiv plângerea împotriva rezoluției nr. ll059/254/N/2005,

de neîncepere a urmăririi penale, reclamanta greșit a învestit instanța de

contencios administrativ.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, soluția

bazându-se pe susținerile false, nesusținute de nici-o probă ale pârâților, în

sensul că ar fi soluționat plângerea penală formulată împotriva unor magistrați.

Pârâtul a depus întâmpinare,

solicitând respingerea recursului reclamantei, ca fiind nefondat și menținerea,

ca temeinică și legală, a sentinței instanței de fond.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale incidente în

cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de fond, în mod corect, a

respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă, dat fiind ca plângerile la care

face referire reclamanta în acțiune, sunt de natură penală, soluționarea

cererii de chemare în judecată nefiind de competența, instanței de contencios

administrativ, întrucât reclamanta avea deschisă calea prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

În mod just reține instanța de fond,

că împotriva rezoluției procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică

din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a

confirmat soluția de neîncepere a urmării penale dispusă prin rezoluția nr. 884/P/2004

din 31 mai 2005, reclamanta-recurentă avea deschisă calea de a se adresa direct

instanței de judecată, în baza art. 278

1

C. proc. pen., competentă fiind instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță, deci o instanță penală.

Calea aleasă de reclamantă, aceea de

a se adresa instanței de contencios administrativ, „este greșită, atâta timp, cât

plângerea formulată este una de natură penală, modul de rezolvare a acesteia

fiind strict reglementat de Codul de procedură penală, rezoluțiile emise de

procuror, de neîncepere a urmăririi penale, nefiind acte administrative în

sensul legii contenciosului administrativ, supuse cenzurii instanțelor de

contencios administrativ.

Având în vedere, considerentele

expuse, recursul formulat de reclamanta I.M., în nume propriu și în calitate de

reprezentant al fiicei sale N.A.C., se privește ca nefondat, astfel că urmează

a fi respins, în cauză aplicându-se dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.M.

și N.A.C. împotriva sentinței civile nr. 1837 din 9 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 mai 2006.