ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3072/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 2 martie 2003, D.C. a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând obligarea acestuia să-i răspundă la plângerea penală formulată împotriva procurorilor M.G. și D.C. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 3 ianuarie 2004, s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o plângere penală, fiind nemulțumit de modul în care cei doi procurori au soluționat o sesizare privind fapte penale săvârșite de secretara și primarul orașului Bușteni, la care, însă, până în prezent nu a primit nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 526 din 17 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Instanța a reținut că soluția respectivă se impune, deoarece actele de urmărire penală nu sunt supuse cenzurii judiciare pe calea contenciosului administrativ și oricum, reclamantul are deschisă calea plângerii prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului, de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărirea penală sau încetare a acesteia. Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de către reclamantul D.C.

Recurentul a susținut că în mod eronat prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, întrucât atât rezoluția de neîncepere a urmării penale, cât și decizia Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt acte administrative de autoritate emise de un serviciu public învestit prin lege cu dreptul de a emite astfel de acte, care intră sub incidența contenciosului administrativ. Critica este neîntemeiată. Rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, precum și decizia dată privind plângerea formulată împotriva ei de partea vătămată, au natura unor acte procedurale, supuse normelor Codului de procedură penală și nicidecum aceea a unor acte administrative de autoritate, cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data pronunțării sentinței.

Având în vedere această natură juridică, dar și procedura instituită în materie prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., fără temei se susține în recurs, că acțiunea în contencios administrativ, vizând unele măsuri și acte de drept procesual-penal emise de procuror, era admisibilă și trebuia soluționată în fond. Respingând, așadar, acțiunea, ca inadmisibilă, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu respectarea legii, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva sentinței civile nr. 526 din 17 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.