ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3072/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 2 martie 2003, D.C.

a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, solicitând obligarea acestuia să-i răspundă la plângerea

penală formulată împotriva procurorilor M.G. și D.C.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la data de 3 ianuarie 2004, s-a adresat Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o plângere penală, fiind nemulțumit

de modul în care cei doi procurori au soluționat o sesizare privind fapte penale

săvârșite de secretara și primarul orașului Bușteni, la care, însă, până în

prezent nu a primit nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 526

din 17 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că

soluția respectivă se impune, deoarece actele de urmărire penală nu sunt supuse

cenzurii judiciare pe calea contenciosului administrativ și oricum, reclamantul

are deschisă calea plângerii prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.,

împotriva rezoluției procurorului, de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărirea

penală sau încetare a acesteia.

Hotărârea instanței de fond

a fost atacată cu recurs de către reclamantul D.C.

Recurentul a susținut că în

mod eronat prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, întrucât atât

rezoluția de neîncepere a urmării penale, cât și decizia Procurorului general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt acte

administrative de autoritate emise de un serviciu public învestit prin lege cu

dreptul de a emite astfel de acte, care intră sub incidența contenciosului

administrativ.

Critica este neîntemeiată.

Rezoluția procurorului de

neîncepere a urmăririi penale, precum și decizia dată privind plângerea

formulată împotriva ei de partea vătămată, au natura unor acte procedurale,

supuse normelor Codului de procedură penală și nicidecum aceea a unor acte

administrative de autoritate, cenzurabile pe calea contenciosului

administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data

pronunțării sentinței.

Având în vedere această

natură juridică, dar și procedura instituită în materie prin dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., fără temei se susține în recurs, că acțiunea în contencios

administrativ, vizând unele măsuri și acte de drept procesual-penal emise de

procuror, era admisibilă și trebuia soluționată în fond.

Respingând, așadar, acțiunea,

ca inadmisibilă, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu respectarea legii, ce

urmează a fi menținută prin respingerea recursului, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 15

din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul D.C. împotriva sentinței civile nr. 526 din 17 martie 2004 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2005.