ÎCCJ, Decizia nr. 247/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 9 martie 2004, petenta

D.M.D. a depus plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin care a solicitat să fie efectuate cercetări cu privire la N.D.,

prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, precum și cu privire

la soția acestuia, N.B., președinte al secției a III-a civilă a Curții de Apel

București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257 C. pen.

Petiționara a susținut, prin

plângerea formulată, că la insistențele fratelui ei, B.S., care i-a fost

profesor în timpul liceului, prim-procurorului N.D., acest procuror și soția

sa, N.B., ar fi intervenit pe lângă judecătorii Curții de Apel București, care

au pronunțat decizia nr. 2031 din 6 octombrie 2003, a secției a IV-a civilă,

pentru a se da câștig de cauză mamei petentei, G.G., într-un proces în care s-a

solicitat constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare privind un

imobil.

Procurorul desemnat să examineze

plângerea, prin rezoluția din 10 mai 2004, dată în dosarul nr. 101/P/2004, al

secției de combatere a corupției din cadrul P.N.A., a dispus neînceperea

urmăririi penale față de N.D., N.B. și B.S., pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 8 din Legea

nr. 78/2000, constatând că din verificările efectuate a rezultat că faptele

imputate acestora nu există.

Ulterior, prin rezoluția din 11 mai

2004, același procuror a dispus conexarea lucrării penale nr. 1564/715/2004,

privind o altă plângere formulată de petenta D.M.D., referitoare la aceleași

fapte, la dosarul nr. 104/P/2004, în care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale prin rezoluția din 10 mai 2004.

Împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, petenta D.M.D. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă,

ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1475/II/2/2004 din 9 august 2004, a

procurorului șef al secției de combatere a corupției din cadrul P.N.A.

Petenta a formulat plângere

împotriva acestei rezoluției, adresând-o Curții de Apel București.

Prin sentința penală nr. 116 din 2

noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și-a declinat

competența de a judeca, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,

motivând că acesteia îi revine competența de a soluționa cauza, deoarece unul

dintre magistrații vizați prin plângere, are calitatea de judecător de curte de

apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin sentința nr. 211 din 25 februarie 2005, a respins

plângerea, ca tardivă, motivând că petenta, căreia i s-a comunicat rezoluția,

la data de 13 august 2004, a depus plângerea la poștă, abia la 6 septembrie

2004, cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzut în art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, intimatul B.S.

Prin motivele formulate, intimatul

B.S. a susținut, între altele, că nu s-a ținut seama de faptul că el s-a opus

excepției privind tardivitatea plângerii, invocată de către procuror și nici de

împrejurarea că în dosarul cauzei nu se aflau suficiente dovezi pentru a se

stabili cu exactitate data la care rezoluția a fost comunicată petentei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., prin care este reglementată procedura plângerii în fața

instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere

în judecată, termenul în care se poate face această plângere, este de 20 zile

de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare a plângerii

formulate, contra actelor procurorului, la procurorul ierarhic superior

acestuia.

Or, așa cum s-a relevat în cuprinsul

sentinței prin care s-a constatat tardivitatea, petenta D.M.D. a menționat, în

plângerea cu care s-a adresat instanței, că rezoluția i s-a comunicat la data

de 13 august 2005.

Ca urmare, din moment ce petenta a

trecut personal data de 6 septembrie 2004, în plângerea cu care s-a adresat

instanței, această plângere fiind înregistrată la Curtea de Apel București, sub

nr. 3137 din 7 septembrie 2004, se constată că plângerea respectivă a fost

făcută cu depășirea vădită a termenului de 20 zile, la care se referă art. 278

1

alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, este de observat că în

raport cu calitatea sa procesuală, de persoană împotriva căreia a fost

îndreptată plângerea penală formulată de petenta D.M.D., B.S. este parte

lipsită de interes legitim în declararea recursului prin care a invocat greșita

constatare, prin sentință, a tardivității plângerii respective.

În consecință, pentru considerentele

arătate, se impune respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului,

la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de B.S. împotriva sentinței nr. 211 din 25 februarie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe recurent, să plătească

statului, suma de 1.000.000 lei (100 lei noi) cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 octombrie 2005.