ÎCCJ, Decizia nr. 125/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Fiind implicat, începând din anul 2001, în mai multe cauze penale, în calitate de învinuit sau de persoană vătămată, G.C. a formulat plângeri împotriva procurorilor desemnați să soluționeze cauzele respective. Nemulțumit de modul cum au fost soluționate plângerile sale, G.C.

s-a adresat procurorilor ierarhic superiori, iar la data de 16 decembrie 2003 a înregistrat, la Cabinetul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o plângere penală împotriva următorilor magistrați: T.N., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, I.I., procuror inspector în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și A.C., Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, imputându-le săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, de favorizare a infractorului și de abuz în serviciu, precum și a unor fapte nesusceptibile de a fi calificate infracțiuni.

Procurorul desemnat să examineze plângerea, prin rezoluția din 30 martie 2004, emisă în dosarul nr. 832/P/2003 al secției de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistraților sus-menționați, motivând că din verificările efectuate, a rezultat că implicarea acestora a fost de natură profesională, iar soluțiile ce le-au adoptat, au fost verificate de instanța de judecată potrivit art. 278 1 C. proc. pen., constatându-se că sunt legale și temeinice. Petiționarul G.C. a formulat plângere împotriva acestei rezoluții. Prin rezoluția din 20 iulie 2004, procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins plângerea, ca neîntemeiată, cu motivarea că soluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală.

Nemulțumit, petiționarul G.C. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale cu care s-a adresat instanței. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 286 din 13 decembrie 2004, a respins această plângere, ca nefondată. S-a motivat, prin considerentele sentinței, că din actele dosarului rezultă că s-au efectuat verificări care confirmă concluzia că aspectele sesizate de petiționar nu sunt de natură penală cu privire la toate faptele pe care acesta le-a imputat celor trei procurori. Împotriva sentinței, G.C. a declarat recurs. Prin motivele formulate în sprijinul recursului, petiționarul G.C. a susținut, în esență, că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul neexaminării criticilor aduse de el, celor două rezoluții ale procurorilor, în raport cu ansamblul actelor din dosarele la care s-a referit.

S-a mai relevat, în acest sens, că prin considerentele sentinței nu este identificată nici una din probele pe care s-a întemeiat instanța, pentru a aprecia că procurorul a efectuat verificări cu privire la toate infracțiunile imputate celor trei magistrați. În fine, făcând referiri la fiecare dintre faptele și atitudinile celor trei procurori cărora le-a atribuit semnificație infracțională, petiționarul a susținut că instanța nu le-a examinat cu atenția necesară, care ar fi impus infirmarea celor două rezoluții date de procurori. În concluzie, petiționarul G.C. a cerut casarea sentinței, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și a rezoluției prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva primei rezoluții, precum și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea începerii urmăririi penale față de cei trei făptuitori.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța, judecând plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, verifică această rezoluție, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a eventualelor înscrisuri noi prezentate. Or, din considerentele sentinței atacate cu recurs rezultă neîndoielnica examinare, de către prima instanță, a tuturor criticilor formulate de petiționar cu privire la cele două rezoluții pe care le-a considerat netemeinice și date cu încălcarea legii. Aprecierile făcute prin sentință cu privire la semnificația activităților desfășurate de cei 3 procurori în cadrul implicării lor în rezolvarea plângerilor ce le-au fost adresate de petiționar nu pot fi considerate contrarii concluziilor ce le impune analiza de ansamblu a actelor aflate în volumele ce formează dosarul cauzei.

Este relevantă, în această privință, imparțialitatea cu care procurorii vizați de petiționar au acționat în verificarea și soluționarea aspectelor pe care el le-a considerat nelegal rezolvate. De asemenea, este de observat că din însăși susținerile petiționarului rezultă lipsa de semnificație sau inconsistența vădită a celor mai multe dintre faptele cărora el le atribuie caracter penal, doar prin răstălmăcirea unor atitudini și presupuneri de intenții nedovedite și chiar incredibil de presupus că ar fi existat. Așa fiind, se constată că soluția primei instanțe, de respingere a plângerii formulate de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, este corectă, iar criticile aduse de acesta sentinței sunt neîntemeiate.

În consecință, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea petiționarului să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.C. împotriva sentinței nr. 286 din 13 decembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petiționar să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.