ÎCCJ, Decizia nr. 125/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Fiind implicat, începând din

anul 2001, în mai multe cauze penale, în calitate de învinuit sau de persoană

vătămată, G.C. a formulat plângeri împotriva procurorilor desemnați să

soluționeze cauzele respective.

Nemulțumit de modul cum au

fost soluționate plângerile sale, G.C. s-a adresat procurorilor ierarhic

superiori, iar la data de 16 decembrie 2003 a înregistrat, la Cabinetul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, o plângere penală împotriva următorilor magistrați: T.N., prim procuror

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, I.I., procuror inspector în

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și A.C., Procuror

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, imputându-le

săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, de favorizare a infractorului

și de abuz în serviciu, precum și a unor fapte nesusceptibile de a fi

calificate infracțiuni.

Procurorul desemnat să

examineze plângerea, prin rezoluția din 30 martie 2004, emisă în dosarul nr. 832/P/2003

al secției de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi

penale împotriva magistraților sus-menționați, motivând că din verificările

efectuate, a rezultat că implicarea acestora a fost de natură profesională, iar

soluțiile ce le-au adoptat, au fost verificate de instanța de judecată potrivit

art. 278

1

C. proc. pen., constatându-se că sunt legale și temeinice.

Petiționarul G.C. a formulat

plângere împotriva acestei rezoluții.

Prin rezoluția din 20 iulie

2004, procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

plângerea, ca neîntemeiată, cu motivarea că soluția de neîncepere a urmăririi

penale este temeinică și legală.

Nemulțumit, petiționarul G.C.

a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale cu

care s-a adresat instanței.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin sentința nr. 286 din 13 decembrie 2004, a respins

această plângere, ca nefondată.

S-a motivat, prin

considerentele sentinței, că din actele dosarului rezultă că s-au efectuat

verificări care confirmă concluzia că aspectele sesizate de petiționar nu sunt

de natură penală cu privire la toate faptele pe care acesta le-a imputat celor

trei procurori.

Împotriva sentinței, G.C. a

declarat recurs.

Prin motivele formulate în

sprijinul recursului, petiționarul G.C. a susținut, în esență, că soluția

pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul neexaminării

criticilor aduse de el, celor două rezoluții ale procurorilor, în raport cu

ansamblul actelor din dosarele la care s-a referit.

S-a mai relevat, în acest

sens, că prin considerentele sentinței nu este identificată nici una din

probele pe care s-a întemeiat instanța, pentru a aprecia că procurorul a

efectuat verificări cu privire la toate infracțiunile imputate celor trei

magistrați.

În fine, făcând referiri la

fiecare dintre faptele și atitudinile celor trei procurori cărora le-a atribuit

semnificație infracțională, petiționarul a susținut că instanța nu le-a

examinat cu atenția necesară, care ar fi impus infirmarea celor două rezoluții

date de procurori.

În concluzie, petiționarul G.C.

a cerut casarea sentinței, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale și a rezoluției prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva

primei rezoluții, precum și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea începerii urmăririi

penale față de cei trei făptuitori.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța, judecând plângerea împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, verifică această rezoluție, pe baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei, precum și a eventualelor înscrisuri noi

prezentate.

Or, din considerentele

sentinței atacate cu recurs rezultă neîndoielnica examinare, de către prima

instanță, a tuturor criticilor formulate de petiționar cu privire la cele două

rezoluții pe care le-a considerat netemeinice și date cu încălcarea legii.

Aprecierile făcute prin

sentință cu privire la semnificația activităților desfășurate de cei 3

procurori în cadrul implicării lor în rezolvarea plângerilor ce le-au fost

adresate de petiționar nu pot fi considerate contrarii concluziilor ce le

impune analiza de ansamblu a actelor aflate în volumele ce formează dosarul

cauzei.

Este relevantă, în această

privință, imparțialitatea cu care procurorii vizați de petiționar au acționat

în verificarea și soluționarea aspectelor pe care el le-a considerat nelegal

rezolvate.

De asemenea, este de

observat că din însăși susținerile petiționarului rezultă lipsa de semnificație

sau inconsistența vădită a celor mai multe dintre faptele cărora el le atribuie

caracter penal, doar prin răstălmăcirea unor atitudini și presupuneri de

intenții nedovedite și chiar incredibil de presupus că ar fi existat.

Așa fiind, se constată că

soluția primei instanțe, de respingere a plângerii formulate de petiționar

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, este corectă, iar

criticile aduse de acesta sentinței sunt neîntemeiate.

În consecință, urmează ca

recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea petiționarului să plătească

statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul G.C. împotriva sentinței nr. 286 din 13

decembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să

plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2005.