ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 464/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

În încheierea de ședință din

11 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 4001/2004, au fost consemnate dezbaterile asupra cererilor puse în

discuție, fiind amânată pronunțarea asupra acestora la data de 12 ianuarie

2005, curtea de apel având nevoie de timp pentru a delibera.

Prin încheierea de ședință

din 12 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în dosarul nr. 4001/2004, au fost , ca neîntemeiate, excepțiile invocate de

inculpata L.C.E.

S-a menținut starea de arest

a inculpatei L.C.E.

A fost admisă cererea

inculpatei de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării.

Se va reveni cu adresă la I.M.L.

pentru efectuarea expertizei medico-legale a inculpatei.

Pentru pregătirea apărării

și pentru lipsa expertizei medico-legale a acordat termen la 25 ianuarie 2005,

ora 12,00, cu citarea părților.

Pentru a se pronunța astfel,

curtea de apel a constatat că excepțiile invocate sunt neîntemeiate. În cauză,

există aviz de trimitere în judecată a inculpatei L.C.E. emis de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel conform actului depus la

dosar de urmărire penală, volumul II. Pe cale de consecință, sesizarea

instanței s-a făcut în condițiile legale, măsura arestării preventive fiind

valabilă.

În ceea ce privește

suspendarea din funcția de procuror a inculpatului L.A., curtea de apel a

constatat că această problemă excede cadrului cazului, legea reglementând alte

căi de constatare a măsurii.

Cu privire la starea de

arest a inculpatei L.C.E., instanța de fond a constatat că nu s-au schimbat

temeiurile care au stat la baza luării măsurii, inculpata neinvocând, de

altfel, nici un alt motiv ulterior încheierilor pronunțate în cauză pe acest

aspect, care să conducă la reexaminarea temeiurilor.

În temeiul art. 171 C. proc.

pen. și art. 6 C. proc. pen., privind garantarea dreptului la apărare,

apreciind asupra cererii avocatului inculpatei L.C.E. de amânare a cauzei

pentru pregătirea apărării, a încuviințat-o și față de lipsa raportului de

expertiză medico-legală a acordat termen.

Împotriva încheierii de

ședință de la 11 ianuarie 2005 a declarat recurs inculpata L.C.E., fără a arăta

în scris motivele.

Apărătorul inculpatei, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii atacate și punerea în libertate a inculpatei, invocând dispozițiile art.

385

9

pct. 2, 9 și 17

1

C. proc. pen., încheierea fiind

nelegală, deoarece actul de sesizare este lovit de nulitate absolută,

menționând prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciul Teritorial

București nefiind competent, iar măsura arestării raportată la un rechizitoriu

emis de un organ necompetent nu este legală. Pe de altă parte, motivele

invocate în fața instanței de fond au fost respinse nemotivat, apreciind că nu

subzistă temeiurile măsurii arestării preventive, condițiile impuse de art. 136

C. proc. pen., fiind riguroase, în cauză nefiind îndeplinite, jurisprudența C.E.D.O.

arătând clar în ce măsură poate exista ingerința. Mai mult, în cauză cei care

ar putea fi influențați sunt arestați, inculpata are un copil de 6 ani și nu

prezintă pericol pentru societate, depunând note scrise în susținerea

recursului.

Examinând legalitatea și

temeinicia încheierii de ședință de la 12 ianuarie 2005 a Curții de Apel

București, secția I penală, atât în raport cu motivele invocate cât și din

oficiu potrivit art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul declarat de inculpata L.C.E. ca fiind nefondat pentru considerentele

ce se vor arăta.

Prin rechizitoriul P.N.A.,

Serviciul Anticorupție București emis, la data de 16 noiembrie 2004, în dosarul

nr. 87/P/2004 și înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală,

sub nr. 4001/2004, a fost trimisă în judecată alături de alți inculpați, și

inculpata L.C.E., în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 257 C. pen., raportate la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două

fapte) trafic de influență, art. 25 C. pen., raportată la art. 290 C. pen. și art.

17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 C. pen., instigare la

fals sub semnătură privată și art. 264 alin. (1) C. pen., favorizarea

infractorului, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real.

În actul de sesizare s-a

reținut în esență, în fapt, referitor la inculpata L.C.E., că aceasta, la data

de 27 mai 2003, în calitate de avocat în cadrul Baroului București a pretins

suma de 20.000 dolari S.U.A., din care a primit suma de 11.000 dolari S.U.A. de

la cetățeanul iranian M.A. (arestat preventiv și trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc) și de la soția sa,

învinuita M.M.E., afirmând că are influență asupra unor lucrători de poliție și

a unor judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe lângă care va

interveni în vederea întocmirii unor acte de urmărire penală (denunțuri fictive

privind alți traficanți de droguri), care să permită reținerea în sarcina celui

judecat a art. 16 din Legea nr. 143/2000, în temeiul căruia acesta urma să

beneficieze de o reducere a pedepsei aplicate.

De asemenea, inculpata, la

data de 3 iunie 2003, cu intenție a determinat-o pe M.M.E. să întocmească în

fals, un înscris (denunț) referitor la alte persoane care traficau droguri, iar

la data de 29 octombrie 2003, cu intenție l-a determinat pe martorul E.C.A. (fost

B.) să menționeze o dată fictivă (22 octombrie 2003) pe denunțul întocmit în

numele lui M.A. și totodată a instigat-o pe M.M.E. să contrafacă semnătura lui

M.A., pe acest denunț.

Totodată s-a menționat că

inculpata prin instigare la întocmirea denunțului fals al lui M.A. din data de

29 octombrie 2003, în temeiul căruia a fost emisă adresa nr. 5110/ P din 5

decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București l-a ajutat pe

denunțătorul M.A. să zădărnicească judecata.

Inculpata, în luna

septembrie 2003, în calitate de avocat în cadrul Baroului București a pretins

suma de 10.000 dolari S.U.A., din care a primit suma de 7.500 dolari S.U.A. de

la cetățeanul turc A.S. arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de

trafic de droguri, a afirmat că are influență asupra judecătorilor de la

Tribunalul București pe lângă care va interveni pentru a-l pune în libertate.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod corect și motivat curtea de apel a considerat că măsura arestării

preventive a inculpatei este legală, în condițiile legalei sale sesizări, având

în vedere existența avizului de trimitere în judecată a inculpatei L.C.E. emis

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Înalta Curte nu poate reține

critica recurentei formulată în recurs cu privire la nelegalitatea măsurii

arestării preventive, fiind dispusă în baza unei urmăriri penale efectuată de

un organ necompetent, respectiv Serviciul Anticorupție București și nu P.N.A.,

deoarece, așa cum rezultă din analiza urmăririi penale începută față de L.C.E.

prin rezoluția din data de 15 septembrie 2004, în dosarul nr. 87/P/2004 al P.N.A.,

Serviciul Anticorupție București, aceasta s-a desfășurat sub imperiul

dispozițiilor art. 13 modificate prin O.U. nr. 24/2004 privind creșterea

transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice,

precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției,

prevederi prin care nu se mai face distincție nici o distincție cu privire la

competența P.N.A., între serviciul central și serviciul teritorial, astfel că

propunerea luării măsurii arestării preventive a fost făcută în mod legal de un

organ competent.

De altfel nici actul

normativ apărut ulterior, respectiv O.U. nr. 103/2004 pentru modificarea O.U.G.

nr. 43/2002 privind P.N.A. prin dispozițiile art. 13 nu aduce modificări sub

acest aspect.

Așadar, măsura menținerii

arestării preventive privind pe inculpata L.C.E. dispusă de curtea de apel este

legală, această instanță verificând, potrivit art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., cu referire la art. 300

2

din același cod și sub aspectul

legalității temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării față de

inculpată, de către Tribunalul București, secția a II-a penală, prin încheierea

de la 13 octombrie 2004, apreciind just că acestea impun în continuare privarea

de liberate, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen., că instanța nu a fost legal sesizată.

De asemenea, nu pot fi avute

în vedere nici criticile privind nemotivarea încheierii atacate, deoarece

curtea de apel a arătat că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza

luării măsurii, neinvocându-se alte motive ulterioare, astfel că și-a însușit

argumentele reținute la luarea măsurii, nefiind aplicabile dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază.

Înalta Curte consideră că

instanța de fond a verificat nu numai legalitatea luării măsurii arestării dar

și temeinicia acesteia, respectiv dacă temeiurile care au stat la baza

dispunerii acesteia se mai mențin în continuare.

Astfel, în raport cu

materialul probator administrat s-au examinat în contextul cauzei nu numai

condițiile impuse de art. 143, art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen. și

criteriile legale stipulate în art. 136 din același cod, dar și cerințele art. 5

din C.A.D.O.L.F., reținându-se că nu s-au schimbat temeiurile inițiale,

respectiv că există indicii temeinice că inculpata a săvârșit faptele ce i se

impută, pe baza declarațiilor denunțătorilor, martorilor, proceselor-verbale de

confruntare.

De asemenea, nu au

intervenit modificări în modul în care au fost aplicate cauzal condițiile

dispozițiilor art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., respectiv la existența datelor

suficiente că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin

distrugerea unor mijloace de probă și anume contractul de asistență juridică

încheiat cu K.B., precum și cele referitoare la pedepsele prevăzute de lege

pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv cu închisoarea mai

mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, printr-o anume tulburare socială generată de un sentiment de

insecuritate în rândul societății civile, determinat de calitatea de avocat a

inculpatei, de obligațiile profesionale care decurg din aceasta, chiar dacă inculpata

este, în prezent suspendată și natura infracțiunilor de care a fost învinuită.

Totodată au fost analizate

și criteriile legale ale art. 136 alin. ultim C. proc. pen., în alegerea

măsurii preventive, considerându-se că acestea sunt îndeplinite în continuare,

respectiv gradul de pericol social în concret ridicat al infracțiunilor pentru

care a fost trimisă în judecată inculpata, reflectat de modalitățile de

comitere și consecințele acestora, de circumstanțele personale ale inculpatei,

lipsa antecedentelor penale, are un copil minor de 6 ani, menținerea arestării

preventive fiind justificată atât sub aspectul legalității cât și temeiniciei,

nefiind incidente nici prevederile art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut

o greșită aplicare a legii.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică în ceea ce privește menținerea arestării preventive a

inculpatei L.C.E., neconstatând nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi

putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.C.E. împotriva

încheierii din 11 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în dosarul nr. 4001/2004.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurenta să plătească statului cheltuieli

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata L.C.E. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2005

a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 4001/2004.

Obligă pe recurentă să

plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 ianuarie 2005.