ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6664/2006

Asupra recursului de față;

Examinând lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 114 din 30 iunie

2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petiționarul T.G. în contradictoriu cu intimatul B.M.,

împotriva rezoluției nr. 2240/P/2005 din

6 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și

rezoluției nr.

775/TI/2/2006

a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

S-au menținut rezoluțiile atacate și a fost obligat petentul la suma de

40 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că în temeiul

art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul T.G. a formulat

plângere

împotriva rezoluției nr. 2240/P/2005 din 6 aprilie

2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 775/II/2/2006

a Procurorului General al

Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, solicitând desființarea acestora

și trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale împotriva

făptuitorului B.M.

Prin rezoluția nr. 2240/P/2006 din 6

aprilie 2006, procurorul V.B. din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus în conformitate

cu dispozițiile art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de B.M.,

procuror la Parchetul de pe lângă

Judecătoria

sectorului 1 București, reclamat pentru infracțiunile prevăzute de art. 246

C. pen. și art. 289 C. pen., cu motivarea că din

actele premergătoare rezultă

că în

sarcina acestuia nu se poate reține vreo faptă de natură penală.

Petiționarul T.G. a solicitat efectuarea

de cercetări împotriva

magistratului B.M. pentru

infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor

persoanelor și fals intelectual constând în aceea că măsura arestării

preventive dispusă de procuror în dosarul penal nr.

13757/2/2002 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria sectorului 1

București este ilegală deoarece în cauză nu au

fost clarificate toate aspectele în legătură cu faptele penale reținute

în sarcina sa, iar

pe de altă parte,

B.M. nu putea lua o asemenea măsură întrucât nu era

magistratul abilitat

în sensul dispozițiilor art. 5 pct. 3 din C.

A.D.O.L.F.

ratificată de România

prin Legea nr. 3 0/1994.

S-a mai susținut că rechizitoriul și

mandatul de arestare preventivă au fost

semnate sub falsa identitate de M.B. și nu B.M.

Prin rezoluția nr. 775/II/2/2006 din 22

mai 2006 Procurorul General G.B. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, în temeiul dispozițiilor

art. 275 și urm. C.

proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de T.G. împotriva

rezoluției nr. 2240/P/2005 din 6 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

Împotriva ambelor rezoluții, în temeiul art.

278

1

C. proc. pen.,

petiționarul

a formulat plângere, susținând că procurorul B.M. a săvârșit

un abuz dispunând față de T.G. măsura

arestării preventive întrucât la

data de 14 martie 2003

când a emis ordonanța de arestare preventivă nu era

magistrat abilitat și nu avea dreptul să dispună această măsură.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a

reținut că legea procesual penală la

data de 14 martie

2003 nu recunoștea judecătorului competența de a dispune în

cursul urmăririi penale arestarea preventivă a unei persoane și nici nu

stabilea o procedură de judecată în acest sens.

Dimpotrivă, legea respectivă conferea în

exclusivitate procurorului atribuția

de a dispune în faza de urmărire penală arestarea preventivă a

învinuitului sau a

inculpatului,

judecătorul putând fi sesizat numai cu o plângere prin care persoana

vizată contesta măsura procurorului.

împotriva hotărârii instanței de fond a

declarat recurs petiționarul T.G.

Examinând hotărârea atacată în raport de

recursul declarat și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată

că recursul a fost tardiv formulat.

Potrivit art. 385

3

C. proc.

pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Pentru

partea care a fost prezentă la dezbateri sau la

pronunțare,

termenul curge de la pronunțare.

În cauza de față, hotărârea a fost

pronunțată la data de 30 iunie 2006, din

conținutul

acesteia reieșind că la apelul nominal a răspuns petentul T.G. personal și

asistat de avocat R.D.

Potrivit dispozitivului hotărârii, aceasta a fost dată cu drept de

recurs în

termen de 10 zile de la pronunțare

pentru procuror și petent și de la comunicare

pentru intimat.

Față de împrejurarea că petentul a

declarat recursul la data de 22 iulie 2006, conform ștampilei de pe plicul

aflat la dosar, cu mult peste termenul legal de

10 zile, în temeiul art. 385

15

pct. l lit.

a) C. proc. pen., recursul urmează a

fi respins ca tardiv.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

va fi obligat recurentul petent

la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de

petentul T.G. împotriva

sentinței penale nr. 114 din 30

iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 8

noiembrie 2006.