ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5569/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5569/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față,constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată sub nr.

2711/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanta J.F.Y. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin

Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, ca în baza art. 19, Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 să desemneze evaluator în vederea întocmirii raportului

de expertiză, în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul din Galați, cu cheltuieli de judecată.

au stat la baza formulării acțiunii.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că prin dispoziția nr. 2646/SR din 07 aprilie 2006, i s-au acordat

măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul expropriat de statul

comunist, dosarul fiind trimis și înregistrat la instituția pârâtă, care nu

și-a îndeplinit obligațiile legale de desemnare a evaluatorului și emitere a

deciziei conținând titlul de despăgubire, deși a trecut un timp considerabil de

atunci.

Pârâtul Statul Român, prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare, prin care a

ridicat în principal excepția de nelegalitate a Dispoziției Primarului

Municipiului Galați, invocând o serie de pretinse nelegalități ale acesteia,

altele decât nelegalitatea nerestituirii în natură.

Pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătând că în cauză a fost parcursă

etapa transmiterii și înregistrării dosarului, din cadrul procedurii

administrative, iar cu prilejul analizării legalității dispoziției primarului

s-au constatat neregulile invocate în cuprinsul excepției de nelegalitate.

Ulterior, pârâtul a formulat cerere

de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Galați, pentru ipoteza în care

ar cădea în pretenții, având în vedere culpa primăriei pentru netransmiterea

completă a dosarului, fără însă ca cererea sa de chemare în garanție să aibă

vreun obiect.

Chemata în garanție Primăria Municipiului

Galați a invocat prin întâmpinare excepția lipsei capacității procesuale de

folosință, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție,

arătând că Primarul Municipiului Galați și-a îndeplinit toate obligațiile

legale în ce privește soluționarea notificării reclamantei, iar solicitarea de

completare a dosarului la mai bine de 3 ani de la emiterea dispoziției

administrative reprezintă o încercare de tergiversare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 4468 din 18

decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii de

chemare în garanție formulată de chemata în garanție Primăria Municipiului

Galați; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Tribunalului București

cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 2646/SR din 07

aprilie 2006, emisă de Primarul Municipiului Galați; a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta J.F.Y., în contradictoriu cu Statul Român, prin Comisia

Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor; a obligat pârâtul să desemneze

evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește

stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru cota din imobil ce

i se cuvine reclamantei în calitate de moștenitoare a mamei sale G.D.M. și a

obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, conform art. 274-276 C. proc. civ.

au format convingerea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Soluționând cu prioritate, conform

prevederilor art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii de

chemare în garanție formulată, instanța de fond a apreciat-o ca nefondată,

deoarece criticile subsumate acesteia reprezintă în realitate aspecte care țin

de fondul cererii de chemare în garanție.

Instanța a apreciat că este

nefondată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematei în

garanție deoarece, pe de o parte, potrivit Legii nr. 215/2001, primăria este o

structură funcțională ce încorporează și instituția primarului, care are

deplină capacitate procesuală de folosință, neimpunându-se o interpretare

restrictivă, rigidă, a prevederilor legale incidente, iar pe de altă parte, în

materia contenciosului administrativ, instituțiile publice au deplină

capacitate funcțională de a sta în judecată, de a avea drepturi și obligații

corelative.

Privitor la cererea de sesizare a tribunalului

cu excepția de nelegalitate a dispoziției administrative invocată, analizată în

temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat-o ca inadmisibilă,

reținând că pentru contestarea dispoziției primarului, emisă în soluționarea

notificărilor în baza Legii nr. 10/2001, acest act normativ prevede o procedură

specială de contestare, la secția civilă a tribunalului, iar dacă astfel de

decizii nu pot fi cenzurate pe cale principală de instanța de contencios

administrativ, aceasta nu poate să analizeze nici pe cale de excepție

legalitatea lor.

Sub aspectul fondului, instanța a

reținut că prin dispoziția nr. 2646/SR din 07 aprilie 2006 emisă de Primarul

Municipiului Galați s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii, prin

echivalent, pentru imobilul din Galați.

Curtea de Apel București a apreciat că

pârâtul nu se poate prevala de propriile reglementări pentru a justifica

întârzierea în soluționarea dosarului reclamantei, întrucât orice act cu

caracter de reglementare emis în executarea unei legi nu trebuie să conducă la

ineficiența acesteia, or, depășirea unui termen rezonabil în aplicarea

dispozițiilor legale, echivalează cu nerespectarea legii de către pârât.

S-a mai reținut de către instanță că

Legea nr. 247/2005 a fost adoptată în vederea realizării reformei în domeniile

proprietății și justiției, de esența acestei reforme ținând și soluționarea cu

celeritate a cererilor formulate în aceste domenii, or, în cauză, s-a încălcat,

în mod evident, litera și spiritul acestui act normativ.

Instanța a constatat faptul că

pârâtul nu au contestat dreptul reclamantei la despăgubiri pentru cota de

proprietate din imobil, care a aparținut mamei sale, ci doar întinderea

dreptului la despăgubiri al reclamantei, în sensul că măsurile reparatorii nu

se cuvin pentru tot imobilul, astfel încât, deși trebuia, pentru această cotă

din dreptul de proprietate să desemneze evaluator în termenul legal de 30 zile,

conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, sau măcar în vreun alt termen rezonabil, până la pronunțarea

hotărârii atacate, pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Instanța a concluzionat că în cauză

sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, referitoare la existența unui refuz nejustificat de

soluționare, în sensul dispozițiilor menționate, astfel încât a apreciat că reclamanta

se poate considera vătămată în drepturile sale, în sensul art. 1 alin. (1) și

art. 2 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, prin netrimiterea dosarului

către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată.

Drept urmare, s-a admis în parte

acțiunea și a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluatorul pentru întocmirea raportului,

în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent, însă numai pentru

cota din imobil care se cuvenea reclamantei, în calitate de moștenitoare a

mamei sale, având în vedere că din actele și lucrările dosarului rezultă că au

existat mai mulți coproprietari ai imobilului, la momentul preluării acestuia de

către stat, iar reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001,

doar în calitate de moștenitoare al mamei sale, care era unul dintre coproprietari,

alături de mama acesteia (bunica reclamantei) și sora sa (mătușa reclamantei).

În ceea ce privește despăgubirile

aferente celorlalte cote de proprietate, instanța a reținut că refuzul de desemnare

evaluator nu este neîntemeiat, deoarece pârâtul este îndreptățit să realizeze

cercetările pe care le consideră de rigoare, pentru a stabili în mod just cuantumul

despăgubirilor cuvenite și întinderea dreptului la despăgubiri al reclamantei.

Instanța a apreciat că este

nefondată cererea de chemare în garanție formulată de către pârât, întrucât potrivit

prevederilor legale în materie, respectiv art. 60 C. proc. civ., partea poate

să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte,

în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire,

or, între pârât și primărie, prin primar, nu există nici un raport de garanție

sub aspectul obligației de desemnare a unui evaluator, obligație care face

obiectul prezentei cauze, iar eventuala întindere a dreptului la despăgubiri

poate fi înlăturată prin alte mijloace procesuale, aceasta neavând legătură cu

obligația de a face evocată.

II. Recursurile părților

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și reclamanta J.F.Y. Recursul reclamantei J.F.Y.:

Recurenta – reclamantă J.F.Y. a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât s-a dispus

desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare și stabilirea

de măsuri reparatorii, prin echivalent, numai pentru cota din imobil cuvenită

acesteia, în calitate de moștenitoare de pe urma defunctei sale mame G.D.M., nu

și pentru a celorlalți comoștenitori,respectiv bunica sa G.(M.)L.(L.) și a

mătușii G.G.

A învederat reclamanta că este

singura moștenitoare care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul

din Galați, cu notificarea nr. 286 din 7 noiembrie 2001 formulată în baza Legii

nr. 10/2001, iar prin soluția pronunțată s-au încălcat prevederile art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că în cazul moștenitorilor legali sau

testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de cap. III prevăzută de

Legea nr. 10/2001, cotele acestora profită moștenitorilor/persoanelor

îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, fiind astfel

concretizat în această materie dreptul de acrescământ, așa încât trebuia

desemnat evaluator pentru întreg imobilul din Galați și nu numai pentru cota

cuvenită recurentei-reclamante, cum greșita a procedat instanța de fond.

Recursul pârâtului, Statul Român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Recurentul-pârât Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat la rândul său

admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

considerând că în mod greșit s-a procedat la respingerea ca inadmisibilă a

cererii de sesizare a Tribunalului București cu excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 2646/SR din 7 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului

Galați, reținându-se eronat că pentru contestarea acestei dispoziții legea

prevede o procedură specială de contestare, la Secția civilă a tribunalului, așa încât respectiva dispoziție nu mai putea fi cenzurată de

instanța de contencios administrativ.

A învederat recurentul că prin

această soluție s-au încălcat prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

potrivit cărora legalitatea unui act administrativ unilateral individual poate

fi contestată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu, sau

la cererea părții interesate, astfel că prima instanța trebuia să suspende

cauza și să trimită dosarul Tribunalului Galați pentru soluționarea excepției

de nelegalitate.

Recurentul a susținut că Dispoziția

nr. 2646/SR/2006 s-a emis de Primăria Municipiului Galați în calitate de entitate

notificată, cu încălcarea prevederilor prevăzute art. 4 alin. (1) și art. 23

din Legea nr. 10/2001, precum și a principiului de soluționare a notificărilor,

potrivit căruia sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la

momentul deposedării abuzive revine persoanei îndreptățite, conform pct. 1 lit.

e) din cap. I din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

S-a învederat că la Notificarea nr. 286/2001 formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 s-a atașat

contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 13494/1993 la Tribunalul Ilfov, din care rezulta că Dr. S.M. a cumpărat imobilul situat în Galați compus

din teren și construcție, fără a se preciza suprafața terenului, aceasta fiind indicată

a fi de 200 mp în procesul verbal încheiat în baza Decretului nr. 111/1951,

însă imobilul s-a preluat de Statul Român de la fiicele cumpărătorului inițial G.C.

și G.D.M., care îl dețineau ca moștenitoare legale, împreună cu mama lor G.(M.)L.,

ca urmare a decesului fostului proprietar din anul 1951, așa încât reclamanta

nu putea culege decât cota succesorală cuvenită de pe urma mamei sale, G.D.M.

și a bunicii sale G.L., în măsura în care aceasta a decedat ulterior preluării,

în acest sens fiind dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

nefiind aplicabile prevederile alin. (4) din același text, invocate de

recurenta-reclamantă.

Recurenta a concluzionat că

dispozițiile emise de autoritățile administrației publice locale în executarea

Legii nr. 10/2001 rep. sunt supuse controlului de nelegalitate exercitat de

prefect, ceea ce dovedește că acestea sunt acte administrative, așa încât poate

fi invocată împotriva lor excepția de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr.

554/2004.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat

că în mod eronat prima instanță a reținut existența unui refuz nejustificat din

partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru desemnarea

unui evaluator pentru cota cuvenită reclamantei, în calitate de moștenitoare a mamei

sale, deoarece potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) Titlul VII din Legea nr. 247/2005

coroborate cu pct. 17 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII,

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 legiuitorul a lăsat la aprecierea acestei

instituții stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor de acordare a

despăgubirilor.

În exercitarea acestui drept

apreciere, Comisia Centrală a decis inițial ca ordinea de soluționare a

dosarelor să fie aleatorie, stabilită cu ajutorul unui soft de calculator, iar

ulterior s-a stabilit drept criteriu obiectiv de soluționare a dosarelor ordinea

înregistrării acestora, prin Decizia nr. 2815/ din 16 septembrie 2008, pentru a

nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite, ca

principiu general al dreptului comunitar.

S-a concluzionat că în speță nu

poate fi vorba de un refuz nejustificat al Comisiei Centrale de desemnare a

unui evaluator, ținând cont și de pct. 4.1 din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 498/2003, care prevede că în situația restituirii aceluiași

imobil către mai multe persoane îndreptățite, se emite o singură decizie de

restituire, în care se consemnează cotele ideale prevăzute în titlul de

proprietate invocat, astfel încât Comisia Centrală și-a exercitat cu bună

credință atribuțiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmând

procedura instituită prin acest act normativ pentru acordarea despăgubirilor

cuvenite recurentei-reclamante. Ultima critică formulată de recurentă vizează

cheltuielile de judecată ocazionate de proces, pe care a susținut că în mod

greșit a fost obligată să le plătească, deoarece erau aplicabile prevederile art.

275 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul recunoașterii pretențiilor

reclamantului de către pârât, la prima zi de înfățișare, acesta din urmă nu

poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, decât dacă a fost pus în

întârziere, înaintea cererii de chemare în judecată.

Recurenta a susținut că în situația

constatării ca nefondate a acestei critici, instanța de recurs este datoare să

facă aplicarea dispozițiilor art. 273 alin. (3) C. proc. civ. și să procedeze

la micșorarea cheltuielilor solicitate de reclamantă cu titlu de onorariu

avocat, mai ales că în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr.

247/2005 Comisia Centrală reprezintă Statul Român și nu poate fi obligată să

plătească, în nume propriu, cheltuieli de judecată.

II. Considerentele instanței de

recurs.

Analizând sentința criticată prin

prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului,

precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv de art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea reține următoarele:

reclamantei J.F.Y.:

Recurenta-reclamantă a invocat o

singură critică împotriva sentinței nr. 4468 din 8 decembrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în

sensul că în mod greșit această instanță a obligat pârâtul să desemneze

evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ce privește stabilirea de

măsuri reparatorii, prin echivalent, doar pentru cota din imobil cuvenită

reclamantei, în calitate de moștenitoare a mamei sale G.D.M.

Din înscrisurile depuse la dosar

rezultă că imobilul situat în Galați a fost cumpărat prin contract de vânzare-cumpărare

autentificat cu nr. 13494/1933 la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat de către G.(M.)S.

- bunicul reclamantei-filele 104-105 dosar fond, fără a se preciza suprafața

terenului, atestată însă a fi de 200 mp prin procesul-verbal de preluare

abuzivă a acestui imobil, întocmit în baza Decretului 111/1951 (filele 64-65

dosar fond) și de Decizia nr. 311 din 1 iunie 1960, prin care respectivul teren

a fost transferat în folosința fostului Sfat Popular Galați, în baza sentinței

nr. 2977/1958 a Tribunalului Galați - fila75 dosar fond, terenul fiind

localizat în str. R. nr. 20 - fila 66 dosar fond, ca urmare a revizuirii

numerotării imobilelor în jud. Galați, în 1948, împrejurare dovedită cu adrese

eliberate de Arhivele Naționale,depuse în copii la filele 67 – 68 dosar fond.

Urmare a decesului cumpărătorului

terenului, s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 16 din 06 februarie 2003

–fila 112 dosar fond, prin care s-au atestat ca moștenitori F.K.L.P. (căsătorită

F.K.L.P.J.) în calitate de nepoată de fiică-recurenta reclamanta din prezenta

cauza - ca efect a decesului mamei sale G.D.M., și G.K. în calitate de

fiică-matușa recurentei - după decesul soției supraviețuitoare a fostului

proprietar G.(M.)L. - bunica recurentei.

Pentru imobilul situat la adresa

menționată anterior a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent numai

recurenta-reclamantă J.F.Y. - nepoata proprietarului inițial - prin notificarea

nr. 286/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 - fila 134 dosar fond.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 rep, în cazul solicitării restituirii unui imobil de

către mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale imobilului, dreptul de

proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit

dreptului comun, însă acest text invocat de recurenta-pârâtă și reținut în

motivarea primei instanțe pentru soluția de obligare a pârâtei la desemnarea

unui evaluator, numai pentru cota din succesiune cuvenite recurentei-reclamante,

nu are aplicabilitate în speță, deoarece vizează numai situația în care cererea

de restituire este formulată și semnată de mai mulți coproprietari ai

imobilului.

În cauza dedusă judecății, deși au

existat mai multe persoane îndreptățite să solicite restituirea în natură a

imobilului din Galați, sau despăgubiri, Notificarea privind acest imobil a fost

formulată numai de către reclamantă.

Aplicabilitatea prevederilor art. 4

alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep.,privind dreptul de acrescământ pentru

succesorul care a formulat cererea de restituire,invocate de recurenta

reclamantă, exced actualului cadru procesual,obiectul acțiunii fiind reprezentat

de obligarea pârâtei la desemnarea unui expert evaluator, întinderea

despăgubirilor cuvenite reclamantei urmând a fi stabilită de pârâtă prin decizia

ce constituie titlul de despăgubire,conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Cum recurenta-reclamantă este

singura moștenitoare care a solicitat restituirea imobilului, în mod greșit

instanța de fond a dispus desemnarea unui evaluator pentru stabilirea măsurilor

reparatorii prin echivalent, numai pentru cota cuvenită recurentei-reclamante

menționată în certificatul de moștenitor nr. 16/2003, astfel că în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va admite recursul

reclamantei și va obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare,

pentru întreg imobilul situat în Municipiul Galați, în scopul stabilirii de

măsuri reparatorii prin echivalent, cuvenite recurentei reclamante,potrivit

dispozițiilor legale.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor:

Primul motiv de recurs vizează

respingerea pretins greșită, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a tribunalului

cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 2646/SR din 7

aprilie 206 emisă de Primarul Municipiului Galați, întrucât pentru contestarea

acestui act administrativ exista o altă cale legală.

Instanța de fond a aplicat corect

dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi

atacate pe calea contenciosului administrativ acele acte administrative pentru

modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă

procedură judiciară.

Dispoziția a cărei nelegalitate s-a

invocat de către pârâtă este un act administrativ emis în baza Legii nr. 10/2001

privind restituirea proprietăților, lege organică ce prevede prin art. 26 alin.

(3) o modalitate specifică de contestare.

Conform acestui text „decizia, sau

după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură poate fi atacată la Secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la

comunicare”.

Chiar dacă această cale de atac este

prevăzută de legiuitor prin beneficiul persoanei îndreptățite, respectiva

decizie putea fi atacată și de instituția Prefectului, în exercitarea controlului

de legalitate asupra actelor administrative ale autorităților administrației

publice locale, conform Legii nr. 340/2004 și art. 3 din Legea nr. 554/2004.

Prevederile art. 5 alin. (2) din

Legea contenciosului administrativ care exclud de la controlul jurisdicțional,

pe această cale specială, toate actele administrative pentru care legile

organice au reglementat o procedură specială sau o altă modalitate specifică de

contestare, vizează și acele acte administrative cu caracter individual în

legătură cu care s-ar fi putut ridica excepția de nelegalitate, conform art. 4

din Legea nr. 554/2004.

A nu interpreta astfel, înseamnă a

deturna dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că

actul administrativ interzis de către legiuitor a fi contestat pe calea

contenciosului administrativ, să poată fi atacat pe cale ocolită, prin invocarea

excepției de nelegalitate, ceea ce este inadmisibil, așa cum corect a constatat

și prima instanță.

Cel de al doilea motiv de recurs privește

împrejurarea că recurenta – pârâtă nu a refuzat nejustificat soluționarea

cererii reclamantei, de desemnare a unui evaluator pentru imobilul situat în

Galați, pentru care s-a recunoscut dreptul recurentei-reclamante la despăgubiri,

prin Dispoziția nr. 2646/2006 a Primăriei Municipiului Galați, arătându-se de

către recurentă că s-a respectat procedura instituită de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 și Normele metodologice de aplicare a acestora, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, dosarele de acordare a despăgubirilor fiind soluționate în

ordinea cronologică a înregistrării acestora, conform Deciziei nr. 2815 din 16

septembrie 2008, adoptată de instituția recurentă pentru a respecta principiul

egalității de tratament.

Susținerile recurentei-pârâte

privind complexitatea procedurilor administrative, care cuprind mai multe etape

distincte, în care sunt antrenate și alte entități decât recurenta (instituțiile

investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii) deși sunt reale, nu pot

fi reținute ca o justificare rezonabila a întârzierii soluționării cererii

reclamantei, de desemnare a unui evaluator, pentru imobilul asupra căruia i s-a

recunoscut dreptul la despăgubiri printr-o dispoziție a Primarului Municipiului

Galați, emisă cu aproape 5 ani în urmă.

Este adevărat că prin Legea nr. 247/2005

nu s-a stabilit un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de

soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând

titlul de despăgubiri, însă această împrejurare nu reprezintă o motivare

obiectiva pentru pârâtă a întârzierii finalizării procedurii într-un termen

rezonabil.

Atunci când Statul Român și-a asumat

obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de

proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a

imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente,

coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de

restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen

rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau

la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun „ în sensul art.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunțându-se

Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva României, Katz și Faimblat

din anul 2009.

Termenul rezonabil privește atât

durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării

procedurilor judiciare,statul având obligația de a organiza funcționarea

puterilor sale și a le dota cu un arsenal de mijloace juridice astfel încât sa

răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia

efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 CEDO.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte apreciază că este nefondată critica recurentei prin care s-a invocat

faptul că a urmat procedura instituită de Legea nr. 247/2005 și de Normele

metodologice de aplicare a Titlului VII din acest act normativ, deoarece în

cazul recurentei-reclamante s-a depășit, prin durata procedurilor

administrative, termenul rezonabil în care trebuia soluționată solicitarea

acesteia de acordare a despăgubirilor, fiind legală măsura dispusă de prima

instanță, în temeiul art. 16 din Legea nr. 247/2005, de desemnare a unui

evaluator pentru imobilul asupra căruia recurentei-reclamante i s-a recunoscut

dreptul la despăgubiri, din anul 2006.

Ultima critică formulată de

recurenta-pârâtă vizează cheltuielile de judecată de 1000 lei, pe care a fost

obligată să le plătească reclamantei la instanța de fond.

Susținerea recurentei cum că nu

datorează aceste cheltuieli, întrucât nu a fost pusă în întârziere și a

recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei, conform

dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. este nefondată, deoarece la prima zi de

înfățișare pârâta a formulat întâmpinare în temeiul art. 215 C. proc. civ.,

invocând excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 2646/2006 a Primăriei

Galați, prin care reclamantei i-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri și a

contestat dreptul acesteia de a solicita desemnarea evaluatorului pentru

imobilul situat în Galați, așa încât nu sunt aplicabile în speță prevederile

art. 275 C. proc. civ.

Instanța de fond a aplicat deja

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și a procedat la reducerea

onorariului apărătorului reclamantei, acordând cheltuieli de judecată numai în

cuantum de 1000 lei, în raport de valoarea acestora, criticile

recurentei-pârâte fiind nejustificate și sub acest aspect, astfel că recursul

pârâtei urmează a fi respins ca fiind în întregime nefondat, în drept

făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În concluzie, se va admite recursul

reclamantei, în temeiul art. 312, C. proc. civ., se va modifica în parte

sentința atacată, în sensul că va fi obligată pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului

de evaluare pentru întreg imobilul din Municipiul Galați, în scopul stabilirii

măsurilor reparatorii, prin echivalent, cuvenite reclamantei, conform legii și

se va respinge ca nefondat recursul pârâtei, urmând a se menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.

recurentul-pârât va fi obligat să plătească recurentei-reclamante 400 lei

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 4468 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de

reclamanta J.F.Y. împotriva aceleiași sentințe și, în consecință, modifică în

parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului

de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru întreg imobilul din Municipiul Galați.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Obligă recurentul-pârât la 4000 lei

cheltuieli de judecată către recurenta - reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 decembrie 2010