ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 432/2008

HOTĂRÂRE
02.02.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 432/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, prin încheierea nr. 3/ F din 29 ianuarie

2008, pronunțată în dosarul nr. 78/64/2008, a admis cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.C.C.

S-a dispus punerea în

libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, deținut în baza

mandatului de arestare preventivă nr. 1/ U din 24 ianuarie 2008, emis de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, impunându-i-se, în temeiul

dispozițiilor art. 160

2

alin. (3) și (3

1

) C. proc. pen.,

ca pe timpul liberări provizorii să respecte următoarele condiții:

- să nu depășească

teritoriul României, decât cu încuviințarea instanței;

- să se prezinte la organul

de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este

chemat;

- să nu își schimbe locuința

fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu se apropie de

numiții B.M.S., N.M.A., N.E., E.A., de membrii familiei acestora, să nu

comunice cu ei direct sau indirect.

S-au pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 160

10

de revocare a liberării provizorii, atrăgându-i-se atenția că în caz de

încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, se va lua măsura

arestării preventive.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 15 ianuarie 2008,

prin ordonanța procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brașov,

s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea în

concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., a infracțiunilor de:

- instigare la acces fără

drept la sisteme informatice, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 42

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (două acte materiale);

- instigare la transferul

neautorizat de date informative, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art.

44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- instigare la

restricționare fără drept a accesului de date informative, prevăzută de art. 25

41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), infracțiuni pentru care Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 269 din 24

ianuarie 2008, a dispus arestarea preventivă în baza art. 148 lit. d) și f) C.

pen.

S-a reținut că inculpatul,

în baza aceleiași rezoluții infracționale i-a instigat pe inculpații B.M.S. și

N.M.A. să acceseze fără drept sisteme informatice, prin înlăturarea sistemelor

de securitate, în scopul obținerii de date informatice, respectiv conținutul mesajelor

de poștă electronică, determinându-i să restricționeze fără drept accesul la

adresele de e-mail amintite și să transfere neautorizat date informatice

dintr-un sistem informatic.

Ulterior examinării cererii

de liberare provizorie sub control judiciar, în cadrul procedurii reglementate

de art. 160

8

formale de admisibilitate în principiu, instanța a trecut la examinarea

temeiniciei acesteia, în raport de dispozițiile art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut

îndeplinită condiția pozitivă enunțată de alin. (1), care se referă la limita

maximă de pedeapsă prevăzută pentru fapta penală și neincidente condițiile alin.

(2), potrivit cărora, nu poate fi acordată această formă de liberare atunci

când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului în săvârșirea

altor infracțiuni, că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți sau să altereze, să distrugă mijloace de probă.

Examinarea condițiilor

arătate, s-a făcut prin raportare la temeiurile de drept în baza cărora a fost

luată față de inculpat măsura arestării preventive, respectiv dispozițiile art.

148 lit. d) și f) C. pen. și având în vedere exclusiv infracțiunile prevăzute

de Legea nr. 161/2003, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală.

Privitor la temeiul prevăzut

de art. 148 lit. d) C. pen., „inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă

infracțiune” prima instanță constată că existența acestuia presupune începerea

procesului penal pentru o altă faptă penală, situație neregăsită în cauză, câtă

vreme acțiunea penală privește trei infracțiuni continuate, aflate în concurs

real. O analiză a acestui temei s-ar justifica în opinia instanței, în cauza ce

face obiectul dosarului de urmărire penală nr. 1249/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

în care același inculpat este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, pretinsele infracțiuni la Legea nr. 161/2003 fiind comise ulterior

presupusei crime.

Același temei juridic,

motivează instanța de fond că nu subzistă nici dacă este raportat așa cum

pretinde acuzarea la fapta de instigare a inculpatului N.M.A., ce este

ulterioară infracțiunii de instigare a inculpatului B.M., fiind vorba de acte

materiale care intră în compunerea unor infracțiuni continuate, aflate în

concurs real.

Referitor la al doilea temei

în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, art. 148 lit. f)

poate fi acordată inculpatului liberarea provizorie sub control judiciar,

măsură restrictivă de drepturi și provizorie, pe durata căreia acesta este

supus unor obligații sub sancțiunea în cazul nerespectării acestora, de a

reveni la starea de privare de libertate.

Se mai arată că liberarea

provizorie sub control judiciar a inculpatului, nu este de natură a crea un

pericol pentru ordinea publică, acceptându-se drept plauzibilă apărarea

acestuia, ce explică circumstanțele în care s-au comis acțiunile materiale,

apreciate de anchetator că ar întruni elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru care a început urmărirea penală.

Aceste acțiuni, desfășurate

la scurt timp după dispariția soției sale, sunt motivate de inculpat ca având

drept scop obținerea unor informații despre locul unde ar putea fi găsită, în

condițiile investigațiilor întreprinse de un post privat de televiziune.

Temeinicia acestei măsuri

este motivată și de datele care caracterizează pozitiv persoana inculpatului,

ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Brașov capabil să înțeleagă conținutul

obligațiilor impuse, consecința nerespectărilor, dar și faptul că începând cu

septembrie 2007, s-a prezentat pentru audieri la urmărirea penală desfășurată

în dosarul în care este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de omor

calificat, cauză în care nu s-a luat măsura arestării preventive.

În plus, la această dată

minorul în vârstă de 3 ani rezultat din căsătoria cu G.E.M., se află în

întreținerea sa exclusivă, copilul fiind îngrijit de bunicii paterni, fără ca

legătura personală cu acesta să se fi întrerupt vreodată.

În considerarea acestor

împrejurări, instanța a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică

care a justificat privarea de libertate este diminuat, justificându-se

admiterea cererii de liberare sub control judiciar.

Împotriva Încheierii, în

termenul prevăzut de art. 160

9

alin. (2) C. proc. pen., parchetul a

declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie,

motivele fiind dezvoltate în partea introductivă a hotărârii.

Trecând la soluționarea căii

de atac, în acord cu dispozițiile art. 160

9

alin. (7) C. proc. pen.

și art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată nefondat recursul

pentru următoarele considerente:

Liberarea provizorie sub

control judiciar așa cum este reglementată de dispozițiile art. 160

2

- 160

3

drepturi, având ca finalitate înlocuirea arestării preventive, situație

premiză, cu o constrângere mai redusă a libertăților individuale și altor

drepturi, suficientă însă, pentru a asigura buna desfășurare a procesului aflat

în faza urmăririi penale sau judecății.

Întrucât dispozițiile

procesual penale nu stabilesc limite temporale în raport de care o astfel de

măsură poate fi dispusă față de inculpatul arestat preventiv, rezultă în afara

oricărui echivoc că admisibilitatea și temeinicia acesteia se apreciază

exclusiv în funcție de condițiile enunțate de textele anterior amintite.

Având în vedere limitele

cadrului procesual, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor care

reglementează această instituție, respectiv art. 160

7

și 160

8a

provizorie sub control judiciar și nu revocarea arestării preventive, nefiind

necesară hotărârea motivată prin care s-a luat față de inculpat această măsură.

Pe de altă parte, art. 197 alin.

(2) C. proc. pen., prevede expres și limitativ dispozițiile legale ale căror

nerespectare atrage nulitatea absolută, situația invocată în recurs ca motiv

suplimentar neregăsindu-se printre acestea, așa încât să justifice casarea

hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel

Brașov.

Prima instanță, legal,

temeinic și motivat a arătat în considerentele hotărârii, că în raport de

natura infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală împotriva

inculpatului, infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor și

sistemelor informative, cuprinse în Legea nr. 161/2003, pentru normala desfășurare

a acestei faze nepublice a procesului, se justifică cercetarea inculpatului în

forma de libertate provizorie supusă unor restrângeri de drepturi și libertăți

individuale a căror valoare nu poate fi minimalizată.

Continuarea urmăririi

penale, ce presupune în opinia acuzării, efectuarea de percheziții informatice

asupra sistemelor informatice, obiect al pretinselor infracțiuni săvârșite de

inculpat, nu se poate reține că ar putea fi influențată de lăsarea acestuia în

stare de libertate provizorie, câtă vreme aceste obiecte, mijloace de probă, au

fost ridicate, cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare autorizate în

cauză.

Cât privește critica

referitoare la imposibilitatea fizică a respectării obligației impuse

inculpatului de „a nu se apropia și comunica” cu inculpatul B.M.S., motivat de

faptul că sunt colegi de serviciu, trebuie precizat că obligația se circumscrie

la infracțiunile pentru care nu s-a finalizat urmărirea penală, încălcarea ei

cu rea-credință fiind riscul la care se expune cel în sarcina căruia a fost

impusă.

Deși urmărirea penală

desfășurată în cauză, vizează infracțiuni informatice, instanța observă

concluzia cuprinsă în memoriul de recurs, potrivit căreia inculpatul prin

determinarea celorlalți inculpați B.M.S. și N.M.A. la comiterea acestor

infracțiuni, a încercat să orienteze într-o direcție necorespunzătoare ancheta

din dosarul în care este cercetat pentru uciderea soției sale, G.E.M.

A accepta acest argument,

drept critică de netemeinicie a hotărârii, înseamnă a încălca în mod nepermis

limitele actului de dispoziție al organului de urmărire penală, ordonanța de

punere în mișcare a acțiunii penale, care privește infracțiuni diferite decât

cea de omor calificat, ce face obiectul altor cercetări, putându-se crea periculoasa

confuzie asupra faptelor în raport de care se judecă legalitatea și temeinicia

cererii de liberare sub control judiciar în această fază procesuală.

Concluzionând criticile

invocate în recursul parchetului sunt nefondate și cum la examinarea din oficiu

nu se constată existența vreunui caz de casare care să justifice reformarea

hotărârii, Curtea, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge calea de atac, menținând ca legală și temeinică

hotărârea instanței de fond.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva

încheierii nr. 3/ F din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul C.C.C.

Pronunțată în ședință

publică azi 2 februarie 2008.

Sursă