ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 715/2009

Examinând recursul de față,

constată:

Prin încheierea din 16

februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori, în dosarul nr. 67/64/2009 s-a dispus, între altele, admiterea

cererii formulate de inculpatul T.M. și, liberarea provizorie sub control

judiciar a inculpatului.

În baza art. 160

2

alin. (3) și (3

1

) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, ca pe

durata liberării provizorii sub control judiciar, să respecte următoarele

obligații:

a) să nu depășească limitele

teritoriale a țării decât în condițiile stabilite de instanță;

b) să se prezinte la

instanță ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la organul

de poliție desemnat cu supravegherea de către instanță, respectiv la Poliția

Municipiului Brașov, conform programul de supraveghere întocmit de organul de

poliție, sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

f) să nu se apropie de

martorii din proces, de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu

aceștia direct sau indirect.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 160

2

alin. (3

2

) C.

proc. pen., ce prevăd că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor

care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 alin. (3

1

) C. proc. pen.,

respectiv s-a impus inculpatului pe durata măsurii obligării de a nu părăsi

localitatea să nu se apropie de martorii R.T., R.A.G., M.I.D., B.A.V., M.V., B.F.D.,

A.N.I., T.D.C. și L.I.I. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

S-a dispus punerea

inculpatului în libertate dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Pentru a dispune astfel

instanța a reținut următoarele:

Inculpatul T.M. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

de instigare la fals în declarații prevăzută de art. 25 raportat la art. 25

raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. și de fals intelectual, prevăzută de art.

289 C. pen., reținându-se, în esență, că în calitate de ofițer de poliție

judiciară cu gradul de subcomisar în cadrul Poliției Municipiului Brașov, a

pretins, la data de 11 octombrie 2008, denunțătorului I.T.G. suma de 1500 euro

pentru a soluționa favorabil un dosar penal aflat în instrumentarea sa, având

ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt de către fratele denunțătorului,

primind în aceeași zi suma de 1000 euro prin intermediul martorului R.T.,

urmând ca diferența să fie remisă ulterior prin intermediul aceleiași persoane.

S-a mai reținut că

inculpatul l-a determinat pe M.I., parte vătămată în cauza respectivă, să scrie

o declarație necorespunzătoare adevărului, în sensul că a găsit bunurile pe

care le reclamase ca fiind sustrase, în scopul dispunerii unei soluții de

neîncepere a urmăririi penale.

De asemenea, prin actul de

sesizare a instanței, s-a reținut că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a

consemnat în referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale nr. 25185

din 13 decembrie 2007 al Poliției Municipiului Brașov, fapte și împrejurări

necorespunzătoare adevărului, în sensul că partea vătămată și-a găsit bunurile.

Instanța a constatat că sunt

întrunite condițiile cerute de lege pentru liberarea provizorie sub control judiciar

impuse de art. 160

2

C. proc. pen. și nu există împrejurări care să

justifice necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni

ori că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea

martorilor ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau alte

asemenea fapte.

S-a avut în vedere că

instanța a fost deja sesizată și că inculpatul este suspendat din funcție,

astfel încât nu există vreun pericol concret sau potențial că ar mai comite

astfel de fapte.

S-a apreciat că pentru a se

putea respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar este necesar

ca instanța să arate, în concret, care este pericolul concret pentru ordinea

publică pe care l-ar putea prezenta lăsarea în libertate a inculpatului și

motivele ce justifică situațiile prevăzute la art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., ce prevăd cazurile în care nu se acordă libertatea provizorie,

acestea fiind enumerate expres și limitativ.

S-a mai apreciat că, prin

trecerea unui interval de timp de două luni de la luarea măsurii arestării

preventive, pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat, prin modificarea

condițiilor, s-a dispus sesizarea instanței de judecată, iar obligațiile impuse

de instanță sunt suficiente și de natură să conducă la realizarea scopului și

la buna desfășurare a procesului penal și nu există date sau indicii temeinice,

în sensul cerut de legiuitor prin dispoziția înscrisă în art. 148 lit. f) teza

a II-a C. proc. pen., că lăsarea în libertate a acestuia ar reprezenta un

pericol concret pentru ordinea publică.

În concluzie, s-a reținut că

sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen.,

pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Încheierea a fost atacată cu

recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. –

S.T. Brașov.

În motivarea recursului s-a

susținut că încheierea este nelegală, întrucât a fost pronunțată fără ca

inculpatul să fi fost ascultat.

De asemenea, încheierea a

fost criticată pentru netemeinicie, susținându-se că, deși condițiile liberării

provizorii sunt formal îndeplinite, nu se justifică lăsarea inculpatului în

libertate în această fază procesuală întrucât subzistă temeiul arestării, art. 148

lit. f) C. proc. pen., pericolul social concret pentru ordinea publică nefiind

diminuat.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:

Conform art. 160

8a

alin. (1) C. proc. pen., soluționarea cererii de liberare provizorie „se face

după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului,

precum și ale procurorului”.

Conform art. 197 alin. (2) C.

proc. pen., aceste dispoziții legale nu sunt însă prevăzute sub sancțiunea

nulității.

În consecință, încălcarea

lor poate atrage nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care

nu poate fi înlăturară decât prin anularea acelui act și poate fi invocată

numai de către cel vătămat.

În mod evident dispozițiile art.

160

8a

alin. (1) C. pen., referitoare la obligativitatea ascultării

învinuitului sau inculpatului înainte de soluționarea unei cereri de liberare

provizorie sunt menite să garanteze exercitarea deplină a dreptului la apărare.

Așa fiind, nerespectarea de

către instanță a acestei obligații poate fi invocată numai de învinuit sau de inculpat,

singurele persoane cărora încălcarea normei legale menționate le poate aduce o

vătămare.

În opinia Curții,

împrejurarea că în speță instanța nu a procedat la ascultarea inculpatului

înainte de soluționarea cererii nu poate fi valorificată de procuror și nu

poate constitui motiv de casare în cadrul unui recurs declarat în defavoarea

inculpatului.

Se constată însă că este

fondat motivul de recurs vizând netemeinicia încheierii atacate, fiind greșită

concluzia la care a ajuns instanța, înainte de efectuarea vreunui act de

cercetare judecătorească, că nu există împrejurări din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni ori că va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea martorilor în cauză ori prin alterarea sau

distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.

Faptul că a fost deja

sesizată instanța în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului este lipsit

de relevanță, iar împrejurarea că inculpatul a fost suspendat din funcție este

departe de a constitui o garanție că acesta nu va comite alte infracțiuni sau

nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

În acest sens nu poate fi

ignorat faptul că inculpatul este acuzat și de faptul că a instigat pe partea

vătămată M.I.D. să facă declarații necorespunzător adevărului că renunță la

plângerea făcută la 13 iunie 2007 și nu mai dorește continuarea cercetărilor

întrucât, mutând mobilierul, a găsit borseta pe care o crezuse furată,

declarație pe baza căreia inculpatul a propus neînceperea urmăririi penale

pentru inexistența faptei.

Curtea reține că însăși

această conduită a inculpatului este deosebit de semnificativă în aprecierea

necesității de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau să încerce să

zădărnicească aflarea adevărului, mai ales în condițiile în care cercetarea

judecătorească nu a fost încă începută.

Așa fiind, se constată că

potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub

control judiciar nu putea fi acordată.

Se impune precizarea că cele

reținute de instanță cu privire la diminuarea pericolului social concret pentru

ordinea publică, prin simpla trecere a 2 luni de la luarea măsurii arestării

preventive, nu se justifică.

De altfel, modificarea

temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu

constituie motiv de liberare provizorie ci de înlocuire a arestării preventive

cu o altă măsură preventivă.

Din examinarea cauzei din

oficiu se mai constată că instanța nu a impus inculpatului explicit să nu se

apropie de martorii R.T., R.A.G., M.I.D., B.A.V., M.V., B.F.D., A.N.I., Ț.D.C.

și L.I.I. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe durata liberării

provizorii sub control judiciar ci pe „durata obligării de a nu părăsi

localitatea” deși față de inculpat nu s-a luat această măsură preventivă.

Având în vedere

considerentele expuse, Curtea va admite recursul declarat de procuror și

conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârea

atacată și rejudecând va respinge cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul T.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T.

Brașov împotriva încheierii din 16 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. 67/64/2009

privind pe inculpatul T.M.

Casează încheierea atacată

și rejudecând respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul T.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publica 2 martie 2009.