ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1399/2013

Deliberând asupra recursurilor de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 231/ P din data de 22 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, au fost trimiși în judecată inculpații:

- R.G. pentru săvârșirea unui număr de cinci infracțiuni aflate în concurs, respectiv infracțiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și 2 lit. a), alin. (3) teza I C. pen., lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., furt calificat prev. de art 208 alin. (1) și (4) -art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen. și port ilegal de armă prev. de art. 1

1

pct. l din Legea nr. 61/1991;

- Z.C. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) și (4) art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen. cu aplic art. 33 C. pen.;

- C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen.;

- T.D.C. pentru infracțiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) și (4) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen.

I. Inculpații R.G. și Z.C., în condițiile legii, au solicitat judecarea lor potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând toate faptele menționate în rechizitoriu și necontestând probele administrate la urmărirea penală.

Inculpatul R.G. a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.; față de inculpatul Z.C., condamnat în primul ciclu procesual, în baza art. 2 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului acestuia (sentința penală nr. 124 din 09 septembrie 2011 a Tribunalului Călărași, secția penală, în Dosarul nr. 4536/116/2010;).

II. Inculpații C.C. și T.D.C. nu au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., „pledând nevinovat", față de aceștia cauza penală fiind disjunsă și procedându-se la efectuarea cercetării judecătorești.

Prin sentința penală nr. 43 din 8 martie 2012 a Tribunalului Călărași, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 722/116/2011 s-au dispus următoarele:

- a fost respinsă cererea de achitare a inculpatului C.C. în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.;

- a fost respinsă cererea de achitare a inculpatului T.D.C. în baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplic.art. 74-76 C. pen. a condamnat inculpatul C.C.  la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. a dedus durata măsurilor preventive de la 04 iunie 2010 la 17 martie 2011.

În baza art. 189 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplic.art. 74-76 C. pen. a condamnat inculpatul T.D.C. la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 208 alin. (1), (4) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen. cu aplic.art. 74-76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lita teza II-a și lit. b) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus durata măsurilor preventive de la 04 iunie 2010 la 17 martie 2011.

S-a luat act că partea vătămată T.O.D. nu s-a constituit parte civilă în cauza penală.

A fost obligat inculpatul C.C. la 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 75 lei reprezentând onorariu apărător oficiu și 75 lei onorariu apărător parte vătămată se avansează din fondurile M.J.L.C.

A fost obligat inculpatul T.D.C. la 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei onorariu apărător din oficiu inculpat și 75 lei onorariu apărător oficiu al părții vătămate, vor fi avansate din fondurile M.J.L.C.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

În urma dispoziției de rejudecare a cauzei penale, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 722/116/2011. Instanța de fond, în rejudecare, a procedat la reaudierea inculpaților, a martorilor N.V., M.C., C.M., T.V., F.T., C.I., H.S., T.I.G., S.C.V. și C.G.J. Martorii T.F. - fratele inculpatului T.D.C. și C.D.G. - bunicul părții vătămate au arătat că nu doresc să dea declarație în fața instanței, iar cu privite la ceilalți martori din acte, părțile si reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași au menționat că achiesează la declarațiile acestora date anterior. In urma coroborării tuturor probelor, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 26 mai 2010, partea vătămată T.O.D. în vârsta de 14 ani, a reclamat faptul că în noaptea de 25/26 mai 2010 inculpatul R.G. i-a cerut să întrețină raport sexual, lovind-o cu pumnii în zona toracică și cu palmele peste față, a fost trasă de păr, și dusă cu forța de acesta la brațul Borcea al fluviului Dunărea, unde a urcat-o într-o barcă, și - însoțiți fund de inculpații Z.C.C. și T.D.C. - au traversat apa până în Balta Roseți, unde - la o stână de animale - prin exercitare de violență a fost obligată de inculpatul R.G. să întrețină raport sexual cu acesta, cât și cu inculpatul C.C., proprietarul stanei de ovine.

Numita T.O.D., în vârstă de 14 ani, în data de 25 mai 2010, s-a plimbat cu prietena sa A., cu rolele, în parcul comunal. În jurul orei 22,30, în timp ce se întorcea la domiciliu, în apropierea locuinței sale, a fost așteptată de inculpatul R.G., pe care îl cunoștea, partea vătămată afirmând ca acesta a violat-o de mai multe ori, in perioada sept. 2009-mai 2010. Inculpatul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, avea cu el o bicicletă și, în momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul său, s-a apropiat de minoră cerându-i să meargă cu el sa întrețină raport sexual însă, fiind refuzat, a imobilizat-o si a dus-o cu forța spre Brațul Borcea, amenințând-o, în același timp, cu bătaia daca va striga după ajutor.

Pe drum, partea vătămată și inculpatul R.G. s-au întâlnit cu inculpatul Z.C.C. La propunerea inculpatului R.G. de a merge pe malul Borcei, pentru a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată, inculpatul Z.C.C. a fost de acord, fapt pentru care cei trei au ajuns la malul Borcei, unde se aflau la pescuit numiții P.V., T.F., H.S., R.I. și O.A.

Inculpatul R.G. a apucat-o pe partea vătămată de braț și, împreună cu inculpatul Z.C.C., au coborât malul spre apă, timp în care partea vătămată îi ruga să o lase în pace, să o ducă acasă. Enervat de atitudinea victimei, inculpatul R.G. a lovit-o peste gură, cu pumnul, și având pe deget un inel metalic-ghiul, i-a rupt victimei un dinte din față, în partea inferioară a maxilarului. Deoarece acesteia îi curgea sânge din gură, inculpatul i-a cerut să intre în apă, să se spele pe față, după care s-a apropiat de partea vătămată, a scos din buzunar un briceag, cu care i-a tăiat o șuviță de păr, din partea stângă a capului, în zona cefei.

În timp ce partea vătămată plângea, rugându-i pe cei doi inculpați să o lase să plece acasă, inculpatul R.G. l-a sunat pe telefonul mobil pe inculpatul T.D.C. pe care l-a chemat la malul Borcei, unde se afla cu numita T.O.D., acesta din urmă ajungând la scurt timp.

Cei trei inculpați au luat o barcă, aparținând numitului C.G., deși nu știau cui aparține, ambarcațiune în care a fost obligată să urce și partea vătămată și, toți patru, au traversat Brațul Borcea în Balta Roseți.

Odată ajunși pe mal, în Balta Roseți, la cererea inculpatului R.G., inculpații Z.C.C. și T.D.C. au mers cu bicicletele, aparținând inculpaților R.G. și Z.C.C. (pe care le luaseră cu ei în barcă) la o stână de oi și, întrucât nu au găsit nici o persoana, s-au întors.

După aceea, inculpatul R.G., împreuna cu ceilalți inculpați, au dus-o pe minoră la stâna de oi aparținând inculpatului C.C.; permanent, partea vătămată a fost lovită și amenințată de inculpatul R.G.

La stână, aceștia l-au găsit pe inculpatul C.C. și pe numiții M.C., localnic, și C.I., cioban. Inculpatul R.G. a vorbit separat cu inculpatul C.C. propunându-i să întrețină raport sexual cu minora contra sumei de 20 lei insă, neavând bani, acesta i-a propus inculpatului R.G. să-i dea 2 bucați de brânză și un pachet de țigari, după care, fiind de acord, au urcat-o pe partea vătămată într-un vagon de dormit din care, după circa 2 minute, a coborât inculpatul R.G. Rămas singur cu victima, inculpatul C.C. a întreținut cu aceasta, prin constrângere, un raport sexual normal. După circa 20 minute, a ieșit afară, și a urcat în vagon inculpatul R.G. care a întreținut si el cu partea vătămată, prin exercitare de violențe și prin constrângere, un raport sexual.

În acest timp, inculpații T.D.C. și Z.C.C. au stat afară, precum și cei doi martori aflați la stână, iar după comiterea faptei, toți cei patru inculpați au băut o sticlă de vin la o masă amplasată în fața vagonului de dormit. La plecare, inculpatul C.C., conform înțelegerii, i-a dat inculpatului R.G. două felii de brânză și un pachet de țigări.

Raportul de constatare medico legală din 01 iunie 2010 al S.M.L. Călărași arată că in urma examenului obiectiv s-au constatat leziuni de violență in zona „fontal drept - echimoza violacee de 2/2 cm si fractura coronara dinte 32". Se concluzionează că numita T.O.D., in vârsta de 14 ani, "prezintă deflorare veche a cărei dată nu poate fi precizată. Prezintă leziuni ce pot data din 25 mai 2010, ora 22,30, produse prin lovire cu corp dur, necesitând 4-6 (patru-șase) zile îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicații. Pe lama examinată nu s-au evidențiat spermatozoizi". Din raportul de expertiză medico-legală examen A.D.N. din 12 februarie 2010 rezultă că analiza prin teste de identificare rapidă a microurmelor biologice a pus în evidență prezența spermei de natură umană la nivelul chilotului victimei minore T.O.D. A fost întocmit raportul de expertiza medico-legala-examen A.D.N. din 12 octombrie 2010 de către I.N.M.L.-București. Analiza genetică a microurmelor de spermă de pe chilotul victimei T.O.D. a pus în evidență un profil genetic unic aparținând inculpatului R.G.; caractere genetice din profilul de referință al numitului C.C. nu s-au găsit regăsesc la nivelul chilotului victimei T.O.D.

Instanța de fond a reținut că inculpatul T.D.C. nu a recunoscut faptele deși, anterior in timpul urmăririi penale, le-a recunoscut; a arătat că a aflat că victima a fost lovita de inculpatul R.G. de la minoră, după ce au ajuns cu barca in Balta Roseti. Afirmațiile sale au fost însă infirmate de inculpații R.G., Z.C.C. si de partea vătămată. Dealtfel, inculpatul T.D.C., in prima declarație olografă, a recunoscut ca atât in barca, cât si după ce au traversat Brațul Borcea, inculpatul R.G. a injurat si a amenințat victima. Totodată, a recunoscut că - in urmă cu câteva zile - discutase cu acest inculpat posibilitatea de a întreține raport sexual cu minora. In declarația din data de 03 februarie 2011, inculpatul T.C., in fata instanței in primul ciclu procesual, a recunoscut ca inculpatul R.G. a căutat pe malul apei dacă se găsește o barcă, pentru ca in celelalte declarații să arate că, de fapt, barca aparținea inculpatului R.G., aspect pe care nu l-a dovedit in nici un mod. Inculpatul Z.C. a declarat ca l-a văzut pe inculpatul R.G. când a tras-o de par pe victima, iar in barca i-a spus ca urmează sa intretina raporturi sexuale cu toți inculpații si, la refuzul si rugămințile acesteia de a fi lăsată in pace, i-a adresat injurii si amenințări. Aceeași situație s-a repetat in Balta Roseti, când victima a refuzat să se urce pe bicicletă, inculpatul R.G. a imbrâncit-o si a obligat-o sa se urce pe bicicleta. Aceiași inculpați au confirmat si faptul că, in vagon, minora nu a dorit să intretina raport sexual cu inculpatul C.C., însă inculpatul R.G. a urcat si a determinat-o prin violentă.

De asemenea, instanța de fond a reținut că inculpatul C.C. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de viol, insă confirmă că victima a fost agresată de inculpatul R.G., apoi arată ca el nu a întreținut raport sexual cu aceasta; mai declară că i-a spus minora că a fost bătută si i-a fost rupt un dinte. În opinia instanței de fond, afirmațiile sale sunt infirmate de probatoriul administrat in cauza, inculpatul R.G. recunoscând că inculpatul C.C. a intretinut raport sexual cu minora, după care i-a dat doua felii de brânză. S-a reținut că inculpatul T.D.C. a declarat inițial că acesta a stat circa 20 minute in vagon, singur cu minora, însă - după ce au fost puși in libertate - si-a schimbat declarația si a arătat ca inculpatul C.C. a stat in vagon cu minora numai 5 minute. A menționat instanța de fond că și chiar daca pe chilotul victimei nu s-au identificat microurme de spermă, această situație nu-1 exonerează de răspundere penală deoarece este posibil ca raportul sexual să fi fost incomplet sau să fi ejaculat pe un articol de vestimentație care îi aparținea; raportul medico legal întocmit de S.M.L. Călărași relevă că in vaginul victimei nu au fost găsite urme de spermă.

Vinovăția inculpatului C.C. rezultă din declarațiile victimei, confirmate prin declarațiile inculpatului R.G., singurele persoane care au fost in vagon cu acesta. De asemenea, vinovăția acestuia rezultă si din declarațiile celorlalte persoane prezente care confirmă că inculpatul s-a aflat cu victima in vagon circa 10-15 minute, iar la coborârea din vagon si-a achitat prestația prin cele doua felii de brânză pe care le-a dat inculpatului R.G.

Instanța de fond a reținut că inculpatul T.D.C. a solicitat achitarea pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. motivată prin lipsa laturii obiective a infracțiunilor. In opinia primei instanțe, probatoriul administrat dovedește săvârșirea cu intenție directă a faptelor. Rezultă, fără nici un dubiu, ca fapt recunoscut si de către inculpat, că nu cunoșteau a cui este barca pe care au luat-o de pe malul apei, fapta fiind consumată deja in momentul in care au despre-o de mal. împrejurarea că, ulterior, l-au convins pe proprietar să declare că nu se consideră victimă a furtului nu are relevanta asupra consumării faptei. A arătat instanța de fond că furtul de folosința nu presupune însușirea bunului, ci numai luarea in stăpânire pe o anumita perioada de timp a ambarcațiunii, fără a se cere acordul proprietarului in prealabil. Cu privire la cea de-a doua infracțiune, instanța de fond a apreciat că sunt intrunite elementele constitutive ale acesteia deoarece inculpatul rnsusi recunoaște că a avut o înțelegere cu inculpatul R.G. pentru a i-o pune la dispoziție pe minoră, să întrețină raport sexual cu aceasta și, conform probelor, minora deja era bătută si avea dintele rupt in momentul in care au urcat in barcă. Inculpatul T.D. a recunoscut că, in barcă, si apoi pe celalalt mal, minora a fost amenințată si înjurată. Faptul ca victima nu a avut o altfel de reacție, mai vehementă, de refuz la amenințările si loviturile primite, nu înseamnă că aceasta a fost de acord cu ducerea ei in Balta de către inculpați, care si recunosc că a fost îmbrâncită, lovită, apoi urcată pe bicicletă, vârsta acesteia fiind de natura a determina o temere extrem de puternică, in urma loviturilor deosebit de dure care î-au si rupt un dinte. In final, s-a concluzionat că toți inculpații, care au traversat apa cu barca în condițiile arătate, au săvârșit aceeași infracțiune pentru că inculpatul R.G. a imobilizat victima, in timp ce restul inculpaților au urcat in barcă bicicletele si au condus barca, deci au participat efectiv la transportul acesteia peste Brațul Borcea.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul C.C.

Ministerul Public a criticat sentința, în sinteză, sub aspectul greșitei rețineri a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților, iar inculpatul C.C. a criticat sentința, în sinteză, cu privire la condamnarea sa.

Prin Decizia penală nr. 274/ A din 4 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus următoarele:

I). a fost admis apelul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, a fost desființată, în parte, sentința atacată și, rejudecând, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute de instanța de fond:

- a majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.C. la 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- a majorat pedepsele aplicate inculpatului T.D.C. la 7 ani închisoare, respectiv, la 3 ani închisoare, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

II). a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.C., pe care l-a obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpaților în raport de acuzațiile care li se aduc prin actul de inculpare. Astfel, deși inculpatul C.C. a negat constant săvârșirea faptei, declarațiile sale nu satisfac exigențele art. 69 C. proc. pen., necoroborându-se cu fapte și împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză. In acest sens, atât partea vătămată, în declarațiile sale (filele 56-82, dosar de urmărire penală, 38, dosar de fond), cât și inculpatul R.G. (filele 94-97 dosar de urmărire penală) au precizat că și inculpatul C.C. a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată și că acesta, întrucât nu avea 20 lei, suma cerută de inculpatul R.G. pentru acest „serviciu", i-a oferit două felii de brânză și un pachet de țigări. De altfel, inculpatul C.C. nu a putut oferi o explicație veridică pentru remiterea acestor bunuri (declarație, fila 103 dosar de urmărire penală) și, mai mult, declarațiile pe care le-a dat cu privire la acuzația care i se aduce prin actul de inculpare sunt contradictorii:

Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul precizează că și-a dat seama că inculpatul R.G. a adus-o cu forța pe partea vătămată la stâna lui (filele 101-104 dosar de urmărire penală), iar în fața instanței de fond (fila 36), afirmă că partea vătămată avea o atitudine foarte degajată în prezența inculpaților, asculta muzică la căști și chiar a râs atunci când R.G. a întrebat-o dacă vrea să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul C.C..

Împrejurarea că partea vătămată a urcat în vagon împreună cu inculpatul C.C. pentru a întreține raporturi sexuale este confirmată și de către coinculpatul T.D.C. în declarația din fata instanței de fond: „Prima dată partea vătămată a intrat singură în vagon. Aceasta a fost urmată de inculpatul C. Cred că la 2 minute a urcat și R.G.. în momentul în care R.G. a urcat, C. a coborât din vagon. Cred că la 1 minut a urcat din nou C. în vagon, dar a coborât foarte repede. Ultima dată partea vătămată a coborât din vagon cu C."

În același sens sunt și declarațiile martorilor C.I. și M.C.

Primul martor arată că inculpații C.C. si R.G. au stat cu minora circa 15 minute in vagon si, după ce a coborât minora, a auzit-o pe aceasta că i-a rupt un dinte si că o doare. De asemenea, în depozițiile sale, martorul a confirmat împrejurarea că pentru actul sexual inculpatul C.C. a dat doua felii de brânză. Al doilea martor confirmă si el că inculpatul C.C. a plătit cu cele două felii de brânză inculpatului R.G. De asemenea, același martor a relatat că inculpatul C.C. le-a povestit ca „P." (inculpatul R.G.) a batut-o pe minora si i-a rupt un dinte.

Instanța de apel a menționat că împrejurarea că pe chilotul victimei nu s-au găsit urme de spermă nu este de natură să-l exonereze pe inculpat de răspundere penală, dat fiind că există posibilitatea fie ca actul sexual să nu fi fost finalizat, fie ca ejacularea să nu se fi produs pe acest obiect vestimentar.

Cât privește apelul declarat de către procuror, curtea de apel a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt aplicabile circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., care valorizează nu numai lipsa antecedentelor penale, comportamentul anterior al inculpaților, dar și pe cel ulterior săvârșirii faptei. Astfel, din actele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpații sunt persoane cu un potențial crirninogen ridicat, aspect care, coroborat cu atitudinile lor de nerecunoaștere, indică posibilități reduse de reintegrare în societate, care nu permit aplicarea unor pedepse reduse special prevăzut de lege. Ca atare, față de dispozițiile art. 72 C. pen., dar și de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, curtea de apel a apreciat că o pedeapsă orientată către rrrinimul special prevăzut de lege pentru inculpatul C.C., respectiv, o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru inculpatul T.D.C. sunt temeinice și de natură să contribuie și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală, acordându-se eficiență și circumstanțelor personale favorabile inculpaților.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații T.D.C. și C.C., motivele de recurs și cazurile de casare fiind menționate în încheierea de dezbateri și amânarea pronunțării prezentei decizii.

III). asupra recursului declarat de inculpatul T.D.:

Recurentul-inculpat, care nu a declarat apel împotriva sentinței, a invocat prin apărător cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei și reducerea pedepsei la cuantumul stabilit de instanța de fond. In ultimul cuvânt, recurentul-inculpat a solicitat reducerea pedepsei pe care o va executa.

Recursul inculpatului va fi admis pentru motivele ce se vor arăta:

Conform art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. „Hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualitate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Potrivit art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gR.l de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, în raport cu aceste criterii, inclusiv gravitatea faptelor concrete pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și contextul săvârșirii acestora (astfel cum au fost descrise anterior), cu lipsa antecedentelor penale, cu recunoașterea implicită a faptelor (ca urmare a neatacărri cu apel a sentinței instanței de fond), Înalta Curte - în acord cu prima instanță - apreciază că pedeapsa rezultantă de 3 am închisoare aplicată prin sentință răspunde nu numai scopului prevăzut de art. 52 C. pen., dar și principiului proporționalității dintre concret de pericol social al faptei și datele ce privesc făptuitorul.

Înalta Curte retine că sentința penală nr. 43 din 08 martie 2012, a Tribunalului Călărași, Secția penală, nu a fost atacată cu apel de către inculpatul T.D.C., ci numai de procuror - în defavoare - și de coinculpatul C.C., astfel că pentru acest recurent-rnculpat - admițând recursul său - se va casa decizia și se va menține sentința fiind incidente dispozițiile art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen. în sensul că, nedeclarând apel, inculpatul poate ataca decizia pronunțată de instanța de apel numai cu privire la modificarea adusă situației lui juridice prin decizie, respectiv, numai cu privire la majorarea pedepsei rezultante de la 3 ani închisoare la 7 ani închisoare.

II). asupra recursului declarat de inculpatul C.C.:

Recurentul-inculpat, prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. In motivarea acestui caz de casare s-au expus următoarele argumente menționate în motivele scrise de recurs și în cursul dezbaterilor: inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor; coinculpatul R.G. a explicat de ce a primit cele două felii de brânză; împrejurarea că inculpații R.G. și Z.C. au solicitat judecarea prin procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând faptele pentru care au fost trimiși în judecată și necontestând probele strânse la urmărirea penală, nu poate atrage vinovăția sa; greșita înlăturare a unor declarații (ale martorilor T.I., O.A., C.A. și, respectiv, chiar a primei declarații a părții vătămate) și, de asemenea, a rezultatului analizei A.D.N.

Condițiile cazului de casare invocat de recurentul-inculpat, în raport cu probele administrate pe baza cărora ambele instanțe au stabilit situația de fapt, nu sunt îndeplinite pentru motivele ce se vor arăta:

Potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Conform doctrinei și jurisprudenței, prin „eroare de fapt" se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă/mijloc de probă, când - în realitate - aceasta nu există sau atunci când o anumită probă ar demonstra existența unei împrejurări, când - în realitate - din această probă/mijloc de probă reiese contrariul. In ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie „gravă" trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului.

Recurentul-inculpat nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel. Motivarea cazului de casare invocat sugerează fie că instanțele ar fi evaluat greșit probele administrate, fie că eroarea gravă ar rezulta din faptul că instanțele ar fi acordat o mai mare valoare probatorie anumitor declarațiilor ori, în sfârșit, că ar fi fost excluse nejustificat unele probe/mijloace de probă, toate acestea nefund însă de natură să justifice incidența cazului de casare invocat.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. În consecință, legea nu stabilește „ab initio" o anumită „ierarhie a probelor", nu stabilește prevalenta unei/unor probe/mijloace de probă asupra altor probe/mijloace de probă. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal. Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat sa-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația administrării probelor în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. In înțelesul legii „a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare" este un drept și, totodată, o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. In măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acestuia este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar nu absolut.

Instanțele, în evaluarea declarațiilor martorilor și părților (inculpați, parte vătămată), date în diferite faze procesuale ale cauzei penale, trebuie să aibă în vedere în ce măsură acestea se coroborează între ele și, mai ales, în ce măsură se coroborează cu alte probe (mijloace de probă). In activitatea de evaluare a probelor de către judecător, nu criteriul cantitativ ori numeric este important, ci cel al valorii conținutului informativ al fiecărui mijloc de probă. Acest principiu de evaluare a probatoriului este reflectat de legiuitor prin dispozițiile art. 63 alin. (1) și (2), art. 67 alin. (2) și art. 356 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Împrejurarea că instanțele, în evaluarea mijloacelor de probă existente la dosar, au înlăturat motivat unele probe sau au acordat prioritate unora dintre declarațiile date în cursul urmăririi penale nu poate constitui un aspect de nelegalitate sau netemeinicie al hotărârilor judecătorești atacate în sensul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, așa cum constant a statuat C.E.D.O. în jurisprudenta sa, inclusiv în cauze contra României, în anumite circumstanțe, poate fi necesar pentru autoritățile judiciare să utilizeze declarații din timpul instrucției preparatorii. În cazul în care acuzatul a avut posibilitatea corespunzătoare și suficientă de a le contesta, la momentul în care au fost făcute, sau ulterior, utilizarea acestor declarații nu încalcă, prin ea însăși, art. 6 par. 1 și 3 lit. d) din Convenție. De asemenea, - în acest context - s-a apreciat că instanțele naționale au înlăturat într-o manieră motivată declarațiile prin care unii martori au revenit asupra depozițiilor anterioare, mai ales că nimic nu probează că martorii au fost constrânși de către organele de cercetare penală pentru a da declarațiile respective. In special, Curtea Europeană a notat ca niciunul dintre martorii respectivi nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violențelor, amenințărilor sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor, infracțiunea fiind prevăzută de dispozițiile interne. Înalta Curte reține sensul autonom al noțiunii de „martor" stabilit de C.E.D.O. care include atât „martorii propriu-ziși", cât și coinculpații, partea vătămată, etc.

Examinând sentința și decizia atacată, se constată că ambele instanțe s-au conformat atât legii interne, cât și standardului european, astfel cum acesta este reflectat în jurisprudența C.E.D.O., în sensul că, pe de o parte, a examinat toate apărările inculpatului, pe care ie-a înlăturat motivat, iar pe de altă parte, a stabilit o situație de fapt prin coroborarea motivată a tuturor probelor administrate în cursul procesului penal.

Revenind la motivele de recurs ale inculpatului se constată că acesta face o interpretare proprie a probelor administrate și dă o anumită semnificație ori explicație anumitor împrejurări în care s-au săvârșit faptele care fac obiectul judecății.

Înalta Curte apreciază necesar a se menționa că nu se pot ignora - așa cu susține recurentul-inculpat - unele aspectele de drept procesual ale soluționării cauzei penale, aspecte de natură a conduce, implicit, și la concluzii cu privire la situația de fapt referitoare la coiiiculpatul C.C.

Astfel, se reține că cei doi coinculpați - R.G. și Z.C. - au solicitat ca judecarea lor să se facă prin procedura recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., aceștia recunoscând în întregime faptele pentru care au fost trimiși în judecată și necontestând niciuna dintre probele administrate în cursul urmăririi penale. Conform probatoriului, necontestat de părți, inculpatul R.G. a avut inițiativa infracțională și, totodată, rolul cel mai important în desfășurarea faptelor care formează obiectul judecății, în .sinteză, el fiind cel care a hotărât să o conducă pe minoră la stâna inculpatului C.C. pentru ca acesta să întrețină relații sexuale. I-a apelat pe telefonul mobil de mai multe ori să-i spună că sosesc, a amenințat-o și a lovit-o pe minoră, chiar spărgându-i un dinte, a „forțat-o" pe aceasta să urce în vagon cu C.C. pentru a întreține relații sexuale și, întrucât inițial s-a opus, a reluat amenințările cu scopul anihilării oricărei împotriviri a părții vătămate.

De asemenea, se reține că și coinculparul T.D., după judecarea și condamnarea sa la instanța de fond, nu a declarat apel, împrejurare care sugerează achiesarea sa la situația de fapt și vinovăția stabilită de această instanță în sentința arătată.

În consecință, cel puțin cu privire la faptele săvârșite de acești 3 coinculpați (R.G., Z.C. și T.D.), și la împrejurările săvârșirii acestora, situația de fapt expusă în cele două hotărâri atacate nu mai poate fi pusă în discuție.

Înalta Curte, însușindu-și integral argumentele de natură probatorie și juridică expuse de cele două instanțe în hotărârile atacate, apreciind că nu este necesară reluarea lor, reține câteva aspecte relevate din declarațiile coinculpaților și unuia dintre martori, fără a proceda la prezentarea integrală a acestora:

- inculpatul T.D.C.: în declarația dată în fața judecătorului la soluționarea propunerii de arestare „. am ajuns la târlă și nu era nimeni, după care ne-am îndreptat spre altă târlă, inițiativa fiind tot a lui R. . la a doua stână l-am găsit pe C.C. a urcat în vagon cu D. cei doi au coborât după 20 de minute. La plecare C. i-a dat D. două felii de brânză și un pachet cu țigări. După ce C. și D. au urcat în vagon, cam la trei minute a urcat și G. . precizez că G. a coborât după două minute. Nu am auzit-o pe minoră spunând că „vrea clienți" în .seara respectivă"; într-o declarație dată în fața instanței (Dosar nr. 4536/116/2010), același inculpat T.D., după reluarea celor deja menționate, a arătat următoarele: „R.G. i-a cerut inculpatului C. câteva felii de brânză, acesta i-a dat 2 felii de brânză . brânza a rămas la inculpatul R., dar nu știu ce a făcut cu eabrânza oferită de inculpatul C. a primit-o inculpatul R.G., nu partea vătămată - inculpatul R.G. i-a cerut inculpatului un băț, băț care se afla în apropiere, jos. Atunci eu i-am spus inculpatului C. să nu i-l dea inculpatului R.G., întrucât am bănuit că acesta din urmă vrea să o lovească pe partea vătămată. Am bănuit asta pentru că partea vătămată refuzase să urce în vagon, așa cum spusese inculpatul R. Inculpatul C. nu a zis nimic dar nu i-a dat bățul inculpatului R.G.. Am bănuit că inculpatul R.G. i-a spus părții vătămate să urce în vagon să întrețină raporturi intime cu inculpatul C. Arăt că partea vătămată a refuzat în prima fază să urce în vagon dar a fost forțată de inculpatul R.G. Prima dată în vagon a urcat partea vătămată, apoi inculpatul C. și apoi inculpatul R.G. fiind chemat de inculpatul C."

- inculpatul Z.C.C.: în declarația dată în fața judecătorului la soluționarea propunerii de arestare: „. .R.G. a spus să mergem la C. la stână. R.G. a rămas . în vagon cu C. și nu știu ce au discutat. D. a intrat în vagon pentru că așa i-a spus G., al doilea a intrat C., după care a urcat și G., G. a coborât după un minut sau două. C. s-a dus și a luat două bucăți de brânză pe care i le-a dat ei -ică i-a răspuns că o să facă bani vânzând brânza. .Știam dinainte de a ne întâlni pe malul apei că R. avusese o discuție cu C., că o să-i aducă o fată";

- inculpatul R.G.: declarație în fața judecătorului la 24 februarie 2011 „.eu am cerut inculpatului . să le mănânc. .sunt prieten cu acesta și mi le-a dat pur și simplu. Nu i le-am plătit întrucât aveam oile la el. .din vagon au coborât ciobanii lui C. și s-au îndepărtat de vagon. Înainte de a ajunge la stână l-am sunat pe C. de câteva ori să-i spun că sosim. Eu am fost cel care i-a spus părții vătămate să urce în vagon cu C. să întrețină raport intim. Am forțat-o pe partea vătămată să urce în vagon cu C. Da, eu am fost cel care i-am propus părții vătămate și am forțat-o să urce în vagon cu C. în ideea să întrețină un raport intim împreună."

- martorul C.I.: „eu lucram la stâna lui C. Dormeam martorul M. ,m-a dat jos din vagon. Eu m-am îndepărtat de vagon, întrucât nu voiam să deranjez. Inculpatul a dat două felii de brânză, dar nu știu cui, cred că fetei, de dragul ei";

La rândul său, inculpatul C.C. a arătat următoarele: În declarația dată în fața judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare: „In noaptea respectivă m-a sunat de mai multe ori G. - R.G. m-am pomenit cu el la stâna de oi și mi-a spus că mi-aduce una să întrețin relații sexuale cu ea. Mi-a cerut să-i dau afară pe ciobani din vagon. În vagon a intrat întâi ea, pentru că așa i-a spus R., după ea am intrat eu și apoi R. El a coborât. N-au trecut două minute și mi-a zis să-l chem pe G. Mi-a spus să cobor din vagon. A coborât și G. jos și am urcat eu. Eu am scos-o afară. G. mi-a cerut două bucăți de brânză. Am intenționat să întrețin relații sexuale cu minora, dar nu s-a întâmplat acest lucru .ÎI cunoșteam pe R.G. de vreo 3-4 ani și eram prieteni. Nu am fost contactat de partea vătămată sau de familia acesteia.", apoi în declarația dată în Dosarul nr. 722/116/2011:

"Nu a bătut-o nimeni pe partea vătămată. Acea nuielușă se afla la mine pentru a ne apăra de câini. R.G. mi-a cerut nuielușa pentru a o amenința pe partea vătămată pentru a-și scoate căștile din urechi să poată sta de vorbă cu ea. Nu i-am dat-o, am aruncat-o.". În declarația dată în Dosarul nr. 4536/116/2010, același inculpat C.C. a arătat următoarele: „.La plecare inculpatul R.G. mi-a cerut 2 felii de brânză spunându-mi că nu are ce mânca. Mi-a fost milă de el și i-am dat. R.G. s-a năpustit cu palmele asupra ei, lovind-o peste cap și mi-a cerut un băț de jos să o lovească. După care i-a spus să urce în vagon cu mine, că știe ea de ce. Când am coborât eu din vagon a urcat R.G. să o lămurească pe partea vătămată să aibă raporturi intime cu mine. Precizez că R.G. mi-a cerut bani să mi-o ofere în schimb pe partea vătămată, dar eu am spus că nu am nici un ban."

Înalta Curte apreciază corectă rezerva instanțelor cu privire la obiectivitatea unor afirmații din declarațiilor martorilor care se află în anumită relație personală cu inculpatul sau familia acestuia (prieteni, rude prin alianță sau afini, ciobani aflați la stână - exemplu O.N., C.M. ori M.C.), dar și lipsa relevanței juridice în această cauză a declarațiilor martorilor care au făcut referiri la moralitatea părții vătămate (spre exemplu: T.V., Ș.C.V.) ori care au relevat unele aspecte cunoscute din relatările altor persoane (exemplu - martorul T.I., C.M.).

Este corectă observația instanțelor în sensul ca, după punerea în libertate sau după aplicarea procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., având ca rezultat reducerea limitelor de pedeapsă, inculpații și-au nuanțat declarațiile (spre exemplu cu referire la intervalul de timp în care au stat în vagon inculpatul C.C. cu partea vătămată-minoră), inculpatul R.G. inserând în declarația sa afirmații neverosimile (,,ne-am dus la plimbare cu partea vătămată la stâna lui C. să-i cer un pachet de țigări și 2 felii de brânză. Ceilalți au vrut să meargă cu mine să ascultăm muzică și să ne bucurăm de farmecul nopții și partea vătămată să asculte muzică la căști'').

Recuremul-inculpat G.C. a invocat în apărarea sa, printre altele, declarația martorei C.A., susținând că partea vătămată nu i-a relatat acesteia despre fapta sa de viol. Această apărare este neîntemeiată în condițiile în care această martoră menționează „. .pentru a o trece în balta Roșeți, la o stână de oi, nu îmi mai aduc aminte dacă Tătuță a fost și el. Alte detalii nu mi le mai aduc aminte pt. că a trecut timp, după ce s-a întâmplat cu D.T. eu nu am mai ținut legătura cu ea, nu m-a lăsat bunica să vb. cu ea." (filele 123-125 d.u.p.), declarații menținute în instanță.

Cu privire la declarațiile martorilor O.A. și T.I.G. (martori invocați de apărare în motivele scrise de recurs), așa cum au reținut și cele două instanțe, primul a făcut declarații nerelevante probatoriu despre faptele ce constituie obiectul judecății (pretinde că partea vătămată i-ar fi făcut o scurtă relatare:,,mi-a spus că - au dus-o în balta Roșeți, dar nu a precizat unde, doar mi-a arătat că are un dinte spart, altceva nu mi-a zis"), iar cel de-al doilea cunoaște o parte din cele declarate de la nepoata sa, martora C.A., arătând însă că, ulterior, chiar partea vătămată i-a spus, printre altele, că a fost dusă în baltă, împotriva voinței ei, la stână, la T., că a fost violată de C.P., fără a menționa nimic despre C.C. Depoziția acestui ultim martor trebuie însă examinată prin prisma relațiilor dintre martor și numitul,,G.P." deoarece, în aceeași declarație martorul T.I.G. arată „Cu G.P. nu vorbesc, ne-am certat din cauza nepoatei mele Andreea, deoarece G.P. se lua de ea de câte ori o vedea, iar eu i-am spus lui Petună să-mi lase nepoata în pace" (filele 111, 115-117 d.u.p.).

Referitor la declarațiile părții vătămate (apărarea recurentului susținând că aceasta a făcut declarații inconsecvente, contradictorii și incomplete), ambele instanțe au reținut că minora a fost constantă în acuzațiile de viol aduse inculpaților R.G. și C.C., menționând „Arăt cu toată sinceritatea că inculpatul R.G. m-a forțat în vagon să întrețin raport intim cu C. văzând reținere din partea mea l-a strigat pe R.G. spunând că eu nu vreau și, imediat, acesta a urcat și m-a amenințat să fac ce spune el că altfel o să stau toată noaptea acolo. La stâna de oi, în vagon, prima dată am avut raport sexual cu C. și după aceea cu inculpatul R.G. . mi-am dat hainele jos în vagon .am dat mai multe declarații . și le mențin pe toate. Și inculpatul C.C. a întreținut raport sexual cu mine, împotriva voinței mele, La fel și inculpatul R.G. Am întreținut raport sexual cu C. de frica inculpatului R.G. .C. i-a spus lui R.G. că eu nu vreau să întrețin raport sexual și acesta a început să mă amenințe că mă lovește și de frică am întreținut raporturi cu C. Eram dezbrăcată când am întreținut raport sexual cu C. Prima dată în vagon am avut relații sexuale cu C., o singură dată, după care a urmat R.G.

În actul de sesizare a organelor de urmărire penală (plângerea penală - filele 28-28 verso d.u.p., semnată și de către mama minorei, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași), partea vătămată a făcut mențiunea expresă, în două paragrafe, despre fapta de viol comisă asupra ei de către „numitul C." și de faptul că solicită efectuarea de cercetări față de acesta (precum și față de celelalte 3 persoane din prezenta cauză); sub aspectul conținutului, potrivit legii, există o delimitare între „plângerea penală", ca act de sesizare a organelor judiciare, și „declarația părții vătămate", ca mijloc de probă.

În cursul urmăririi penale, dar și al judecății, partea vătămată a fost audiată și reaudiată de mai multe ori, atât de organele de poliție (filele 38-44 d.u.p.), cât și de procuror (filele 29-37 d.u.p.) și instanțe (în Dosarele nr. 722/116/2011, nr. H9/P/2011); în toate aceste declarații, inclusiv în cele olografe, partea vătămată a expus o situație de fapt coerentă, fără contraziceri, descriind și fapta de viol săvârșită asupra sa de „numitul C.", despre care ulterior a aflat că se numește „C. ", astfel că este neîntemeiată susținerile apărării recurentului inculpat în sensul inconstanței acuzațiilor aduse de partea vătămată.

Invocarea de către apărarea recurentului-inculpat a „declarației" din 26 mai 2010, dată în fața organelor de poliție este neîntemeiată deoarece, pe de o parte, din examinarea înscrisului rezultă că acest înscris este o „plângere penală - act de sesizare", iar nu o „declarație de parte vătămată - mijloc ele probă", iar pe de altă parte, corect a fost limitată doar la sumare mențiuni, până la momentul când cei 3 inculpați au luat hotărârea să o „ducă în baltă", partea vătămată precizând că va declara tot ce s-a întâmplat în prezența mamei sale, căreia i-a indicat și numărul de telefon pentru a fi contactată în vederea chemării și asigurării prezenței sale la audiere. In condițiile în care partea vătămată era minoră, iar mama sa (reprezentantul legal) nu era prezentă în acele momente, fiind plecată la serviciu (înscrisul poartă numai semnătura minorei), organele de poliție au hotărât, conform legii, chemarea mamei minorei în vederea asigurării prezenței sale la actele de cercetare; acest aspect este confirmat de cele arătate de mama părții vătămate care menționează că a fost chemată de către organele de poliție deoarece fiica sa minoră dorea să facă o „sesizare". Așa cum s-a arătat, în actul de sesizare a organelor de urmărire penală (plângerea penală - filele 28-28 verso d.u.p., semnată și de către mama minorei, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași), partea vătămată a făcut mențiunea expresă, în două paragrafe, inclusiv despre fapta de viol comisă asupra ei de către „numitul C." și de faptul că solicită efectuarea de cercetări fată de acesta (precum și față de celelalte 3 persoane din prezenta cauză).

Cu privire la „declarațiile părții vătămate", atât cele date la poliție, cât și cele date la procuror, se constată că sunt semnate de partea vătămată minoră, de mama sa (în calitate de părinte, reprezentant legal) și, unele, de avocați.

Or, în aceste condiții, actele și lucrările dosarului nu justifică rezonabil ipoteza constrângerii părții vătămate de către organele judiciare, cu ocazia consemnării declarațiilor acesteia în cursul urmăririi penale, de natură să atragă acuzarea coinculpatului C.C. pentru infracțiunea de viol, astfel cum se sugerează în motivele scrise de recurs (pag.7 - „partea vătămată a fost „sfătuită" să-și îndrepte acuzațiile și asupra acestuia").

De asemenea, în acord cu cele două instanțe, Înalta Curte constată că și în declarațiile date de partea vătămată, succesiv, în cursul judecății - în condiții de publicitate și contradictorialitate -aceasta a expus, constant, aceeași desfășurare a faptelor în care a fost implicată, precum și cu privire la persoanele reclamate, la contribuția fiecărui inculpat, inclusiv a inculpatului C.C.

Mama părții vătămate, numita C.A., a declarat că a constatat că „.fiica mea era speriată și răvășită și mi-a spus „am să le arăt eu lor".mi-a spus că o să aflu a doua zi. .m-au sunat lucrătorii de poliție, întrucât fiica mea era acolo și face o sesizare. Au dus-o la o altă stână a numitului T. Acolo, a întreținut raporturi intime cu fiica mea, R.G. și T. Acest T. este stăpânul stânei și cioban acolo la stână. T. fiind inculpatul din boxă . este de fapt C., dar T. i se spune în satul nostru Roșeți. La câteva zile după faptă .rudele inculpatului C. au făcut nenumărate demersuri pe lângă mine și au insistat să-mi retrag plângerea întrucât îmi oferă oricât doresc. Am fost de față la toate declarațiile date de fiica mea la organele de urmărire penală și aceasta a declarat fără să fie forțată sau să fie constrânsă de cineva."

Împrejurarea că în timpul relațiilor sexuale cu inculpatul C.C. partea vătămată era dezbrăcată, hainele fiind puse jos, în vagon, corelată cu faptul că la data de 26 mai 2010, cu ocazia examinării medico-legale a acesteia, deși s-a recoltat secreție vaginală, pe lama examinată nu s-au evidențiat spermatozoizi (filele 181-182 d.u.p.), au justificat concluzia ambelor instanțe de a nu acorda eficiența juridică solicitată de inculpatul C.C. mijlocului de probă constând în „raport de expertiză medico-legală - examen A.D.N. a microurmelor biologice de pe chilotul victimei (trimis la 11 iunie 2010); așa cum au apreciat ambele instanțe, faptul că pe chilotul victimei nu a fost regăsite și caracterele genetice din profilul de referință al inculpatului C.C. nu exclude raportul sexual cu aceasta, fiind rezonabilă ipoteza reținută de ambele instanțe a nefinalizării raportului sexual ori a ejaculării în exterior, pe un alt obiect de îmbrăcăminte.

De asemenea, nu se poate imputa părții vătămate că nu a făcut relatări detaliate cu privire la faptele în cale a fost implicată tuturor persoanelor întâlnite imediat după consumarea finală a acestora, partea vătămată avea 14 ani la data faptelor, provenea dmtr-o familie modestă și, mai ales, se constată că faptele ce fac obiectul judecății s-au petrecut - așa cum afirmă aceasta - pe un fond traumatic anterior cauzat de comportamentul agresiv al inculpatului R.G.. De asemenea, trauma cauzată în chiar seara și noaptea respectivă, astfel cum a fost constatată de mama sa (cauzată de luarea acesteia din locul unde se afla, de presiunea psihică exercitată de prezența celor trei bărbați, de conducerea cu forța în mai multe locații, de loviturile aplicate de inculpatul R.G. - care au cauzat spargerea unui dinte și sângerarea puternică - de amenințările aproape permanente și de tăierea unei șuvițe de păr de către același inculpat - fapt cu semnificație evidentă de mtimidare și obligare a victimei minore la supunere totală - de situația umilitoare în care a fost pusă în fața mai multor persoane) a fost de natură să afecteze echilibrul emoțional al acesteia imediat după săvârșirea faptelor asupra sa, inclusiv comunicarea cu alte persoane.

Este neîntemeiată și apărarea inculpatului dedusă din aceea că inculpatul R.G. nu ai fi declarat expres că el ar fi întreținut raport sexual cu minora în vagonul respectiv; inculpatul R.G. nu a fost prezent în vagon în timpul respectiv, deci nu are cum să afirme că a văzut dacă și cum s-au desfășurat relațiile sexuale între coinculpatul G.C. și minoră, însă a afirmat categoric, pe de o parte, că a dus partea vătămată la stână respectivă pentru a întreține relații sexuale cu acesta, iar pe de altă parte, că a exercitat, în două etape, acte de constrângere asupra minorei pentru a accepta astfel de relații cu inculpatul C.C. (inițial, când a obligat-o să urce în vagon cu inculpatul C.C., și apoi, chiar în vagon, atunci când a fost chemat de același inculpat deoa