ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 16.10.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3148/2013

HOTĂRÂRE

16.10.2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3148/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr 235 din 28 martie 2013 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosar nr. 1998/100/2013,

au fost condamnați inculpații: 1. R.M., pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor prevăzut de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 Iit. a), 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni și s-a atras atenția asupra prevederilor art. 83 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării

pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării

pedepsei închisorii.

V.G., arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, pentru comiterea infracțiunilor de:

- viol prevăzut de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani;

- lipsire de libertate în mod ilegal prevăzut de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., 2 infracțiuni, la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare;

corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În

temeiul art. 33 lit. a) și b), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu 25 ianuarie 2013 la zi.

În

temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispuns după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul V.G. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

A fost obligat inculpatul R.M. să plătească părții civile H.A., reprezentată de mama B.A., despăgubiri civile pentru daune morale în sumă de 5.000 RON.

A fost obligat inculpatul V.G. să plătească părții civile H.A., reprezentată de mama B.A., despăgubiri civile pentru daune morale în sumă de 10.000 RON, iar părții civile B.D.A., reprezentată de mama B.A., despăgubiri civile pentru daune morale în sumă de 5.000 RON.

Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 37/P/2013 din 14 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului R.M. pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. și trimiterea în judecată a inculpatului V.G. pentru comiterea infracțiunilor de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (două fapte) și corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului R.M. că în data de 24 ianuarie 2013 a întreținut relații sexuale normale consimțite cu partea vătămată H.A., cunoscând că aceasta are vârsta de 13 ani.

În sarcina inculpatului V.G. s-a reținut că în data de 24 ianuarie 2013 a întreținut relații sexuale orale prin constrângere (amenințări și violențe) cu partea vătămată H.A., cunoscând că aceasta are, vârsta de 13 ani, actele sexuale având loc în prezența minorei B.D.A. în vârstă de 12 ani. La aceeași dată, inculpatul a împiedicat părțile vătămate H.A. și B.D.A. să părăsească imobilul situat în R.S., județul Maramureș, atât pe durata relațiilor sexuale, cât și ulterior consumării acestora, ușa imobilului fiind asigurată din interior, iar cheia se află asupra inculpatului. În cursul urmăririi penale au fost administrate probe constatate în următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 24 ianuarie 2013 de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Serviciul de Investigații Criminale; procesul-verbal de depistare întocmit la data de 24 ianuarie 2013 de organele de poliție din cadrul Postului de Poliție R.S.; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto anexe, întocmit de organele de poliție la data de 24 ianuarie 2013; planșa fotografică întocmită la data de 25 ianuarie 2013 la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș privind părțile vătămate H.A. și B.D.A.; certificatele de naștere ale părților vătămate H.A. și B.D.A., în copie; constatările preliminarii din 25 ianuarie 2013 ale Serviciului de Medicină Legală Maramureș privind examinarea părții vătămate H.A.; raportul de constatare

medico-legală din 4 februarie 2013 a Serviciului de Medicină Legală privind pe partea vătămată H.A.; constatările preliminarii din 25 ianuarie 2012 ale Serviciului de Medicină Legală Maramureș privind pe inculpatul V.G.; raportul de constatare medico-legală din 4 februarie 2013 a Serviciului de Medicină Legală privind pe inculpatul V.G.; declarațiile părților vătămate H.A. și B.D.A.; declarațiile martorilor R.V., L.L.M., M.R., N.E.; declarațiile inculpaților.

La termenul de judecată din 21 martie 2013 inculpații V.G. și R.M. au învederat instanței că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 320

C. proc. pen., arătând că recunosc faptele și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile legale, instanța a încuviințat cererile formulate de inculpați.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele: La data de 23 ianuarie 2013 partea vătămată H.A. și sora acesteia B.D.A., au terminat cursurile școlare în jurul orelor 13:00, apoi și-au vizitat diverse rude din localitate.

În

cursul serii, fiindu-le teamă că tatăl lor ar putea să le certe pentru întârziere și să Ie aplice o corecție, părțile vătămate au decis să nu revină acasă. În acest context, partea vătămată H.A. l-a contactat telefonic, de pe telefonul unei prietene, pe inculpatul R.M., cu care se afla în relații de prietenie, solicitându-i să se întâlnească întrucât inculpatul se afla la muncă, respectiv la gaterul aparținând de SC J. SRL R.S., acesta i-a spus părții vătămate că dacă dorește, poate să vină acolo împreună cu sora sa. Ca atare, părțile vătămate s-au deplasat la gaterul susmenționat, unde au rămas până în jurul orelor 01:00, ocazie cu care l-au recunoscut și pe inculpatul V.G., coleg de muncă al inculpatului R.M. În jurul orei 01:00, după ce susnumitii și-au terminat activitatea la gater, inculpatul V.G. i-a invitat pe toți pentru a dormi la locuința sa, situată în

R.S., județul Maramureș, motivând că locuiește singur.

Inculpatul R.M. cunoștea dinainte că partea vătămată H.A. are vârsta de 13 ani, cu acea ocazie inculpatul V.G. aflând și el vârsta părților vătămate. În continuare, părțile s-au deplasat la locuința inculpatului V.G. situată la adresa susmenționată, compusă din două camere, unde inculpatul R.M. împreună cu partea vătămată H.A. s-au retras într-una din încăperi, unde au rămas până în jurul orelor 05:00, întreținând relații sexuale consimțite.

Inculpatul V.G. și partea vătămată B.D.A. au rămas în prima cameră, culcându-se în singurul pat existent, orientați în direcții opuse (unul cu capul la picioarele celuilalt).

În

jurul orelor 05:00, fiindu-le frig, inculpatul R.M. și partea vătămată au revenit în prima cameră (singura încălzită) și au intrat în patul în care se aflau inculpatul și partea vătămată B.D.A., pentru a dormi. Partea vătămată H.A. s-a așezat lângă sora sa, iar inculpatul R.M., în direcție opusă lângă coinculpat. Aproximativ în jurul orelor 07:00, partea vătămată H.A. s-a trezit pentru a merge la școală, context în care aceasta a fost abordată de inculpatul V.G. care a afirmat că „trebuie să întrețină relații sexuale și cu el”, motivând că știe că a făcut acest lucru cu inculpatul R.M. Partea vătămată a refuzat categoric, situație în care inculpatul a trântit-o pe pat pentru a o dezbrăca, îndepărtându-i chiloții și pantalonii până Ia nivelul genunchilor. Partea vătămată a ripostat și fizic, lovindu-l pe inculpat cu palmele peste cap, la strigătele acesteia trezindu-se atât inculpatul R.M. cât și partea vătămată B.D.A.

Față de opoziția părții vătămate, inculpatul V.G. i-a

cerut acesteia să întrețină cu el relații sexuale orale, ori să-l

masturbeze, amenințând-o că în caz contrar nu-i va permite să

părăsească locuința.

Deși atât inculpatul R.M., cât și partea vătămată B.D.A. au intervenit verbal, solicitându-i inculpatului V.G. să o lase pe partea vătămată H.A., acesta nu a renunțat la intențiile sale. Constrânsă în acest mod, partea vătămată H.A. a întreținut relații sexuale orale cu inculpatul V.G. în prezența părții vătămate B.D.A. și a inculpatului R.M.

Atât anterior relațiilor sexuale descrise, cât și după consumarea acestora, părțile vătămate au încercat să părăsească locuința însă nu au reușit, ușa fiind închisă prin interior, cheia aflându-se la inculpatul V.G. De abia după o oră de la momentul consumării relațiilor sexuale prin constrângere, inculpatul V.G. a deschis ușa, doar după ce Ie-a instruit pe părțile vătămate în ce mod să relateze și să motiveze absența lor de acasă, atrăgându-le atenția să nu povestească cele întâmplate.

Inculpații au condus apoi părțile vătămate în locul numit „M.” pe raza comunei R.S., acestea fiind depistate de organele de poliție în după masa aceleiași zile, într-un șopron de fân, organele de poliție fiind sesizate despre dispariția minorelor în dimineața respectivă, de către părinții lor.

Potrivit raportului de constatare medico-legală din 4 februarie 2013, al Serviciului de Medicină Legală Baia Mare, întocmit pe baza examenului obiectiv medico-legal din data de 25 ianuarie 2013 „1. Numita H.A. prezintă o deflorare veche a cărei dată nu mai poate fi precizată. 2. Susnumita nu prezintă leziuni traumatice la data examinării. 3. Susnumita este dezvoltată corespunzător vârstei. 4. Examenul secreției vaginale nu pune în evidență prezența spermatozoizilor”.

De asemenea, potrivit raportului de constatare medico-legală din 4 februarie 2013 al aceleiași instituții, urmare examenului medico-legal efectuat la data de 25 ianuarie 2013, s-a concluzionat că „Numitul V.G. prezintă leziuni traumatice (frontal drept excoriație de 0,5/0,5 cm și frontal drept echimoză palid violacee de 6/5 cm) care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent dur și zgâriere. 2. Leziunile necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. 3. Leziunile nu au pus în primejdie viața susnumitului. 4. Leziunile pot data din 24 ianuarie 2013.

În raport de starea de fapt expusă, instanța a constatat că fapta inculpatului R.M. care în data de 24 ianuarie 2013 a întreținut relații sexuale normale consimțite cu partea vătămată H.A., cunoscând că aceasta are vârsta de 13 ani, constituie infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatul V.G. care la aceeași dată a întreținut relații sexuale orale prin constrângere cu partea vătămată H.A., cunoscând că aceasta are vârsta de 13 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

Fapta inculpatului V.G. care a întreținut relațiile sexuale prin constrângere cu partea vătămată H.A., în prezența minorei B.D.A., în vârstă de 12 ani, constituie infracțiunea de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași înculpat care la data susmenționată, le-a împiedicat pe părțile vătămate H.A. și B.D.A. să părăsească imobilul, atât pe durata relațiilor sexuale, cât și ulterior consumării acestora, inculpatul asigurând ușa pe interior și păstrând cheia asupra sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (două fapte).

Vinovăția inculpaților a rezultat din coroborarea declarațiilor acestora de recunoaștere a comiterii faptelor cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, concluziile raportului de constatare medico-legală nr. X din 4 februarie 2013 și nr. Y din 4 februarie 2013, declarațiile părților vătămate și declarațiile martorilor R.V. (fratele inculpatului R.M., care a relatat organelor de poliție că acesta din urmă nu a dormit la locuința comună, ulterior fiind prezent la locul în care părțile vătămate au fost identificate în șopronul cu fân), L.L.M. (profesor la Școala gimnazială R.S., care a discutat cu părinții părților vătămate despre dispariția minorelor, iar la 24 ianuarie 2013 l-a contactat la telefon pe inculpatul R.M. pentru a se interesa de părțile vătămate, acesta negând că ar cunoaște ceva despre dispariția minorelor), M.R. (persoană care a lucrat la același gater în seara de 23 ianuarie 2013 și i-a văzut pe inculpați în compania părților vătămate), N.E. (soția administratorului societății de care aparține gaterul, care Ie-a văzut pe părțile vătămate în compania inculpaților în seara de 23 ianuarie 2013, respectiv plecând împreună în jurul orelor 01:00).

Instanța a dispus condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pedeapsă la a cărei individualizare s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzutede lege reduse cu o treime în conformitate cu prevederile art. 320

alin. (7) C. proc. pen., respectiv 2 ani-6 ani și 8 luni închisoare, gradul de pericol social concret al infracțiunii și împrejurările în care a fost comisă, conduita anterioară bună a inculpatului, această ultimă împrejurare fiind reținută ca și circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, potrivit art. 76 lit. d) C. pen.

Fiind îndeplinite condițiile legale și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, în temeiul art. 81 și 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, atrăgându-se atenția asupra prevederilor art. 83 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Inculpatul V.G. a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. la pedeapsa de .8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (două fapte) la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare și pentru infracțiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare, apreciind că aceste pedepse corespund scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime în conformitate cu prevederile art. 320

alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunilor, modalitatea concretă de comitere, constrângerea părții vătămate H.A. prin violență fizică și amenințări la întreținerea de raport sexual, cu tot refuzul categoric al acesteia, vârsta părților vătămate, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea și asumarea faptelor sale.

În

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., apreciind că natura și gravitatea

infracțiunilor săvârșite sunt incompatibile cu gradul de

responsabilitate civilă pe care îl implică exercitarea acestor drepturi.

În

S-a făcut aplicarea, dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind prelevarea de probe biologice de la inculpatul V.G. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, părțile vătămate H.A. și B.D.A., prin reprezentant legal B.A. (mama) au arătat că se constituie părți civile și solicită obligarea inculpaților la plata de daune morale, nu pot aprecia o anumită sumă, lăsând la aprecierea instanței. Dată fiind vârsta părților vătămate, instanța a reținut că, oricum este obligatorie pronunțarea din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. pen. Instanța a constatat că prin infracțiuni nu a fost cauzat un prejudiciu material părților vătămate, urmând a fi analizat doar prejudiciul moral.

Sub acest aspect, este evident că în raport de natura infracțiunilor comise asupra părților vătămate, vârsta acestora, comunitatea restrânsă din care fac parte, minorelor le-a fost cauzat un prejudiciu moral ce se impune a fi compensat. Se are în vedere că reprezentanta părților vătămate a arătat că după incident, colegii de școală ai părții vătămate H.A. îi adresează cuvinte jignitoare cu privire la moralitatea ei. Pe de altă parte, chiar dacă raportul sexual cu inculpatul R.M. a fost consimțit, legea penală ocrotește persoanele minore ce se află la o vârstă când nu au discernământul necesar pentru a-și putea manifesta în mod liber voința, în cunoștință de cauză asupra tuturor implicațiilor actului lor de voință. Reținând astfel, în raport de toate circumstanțele cauzei, că prin faptele inculpaților s-a adus atingere onoarei și demnității părții civile H.A., că acțiunea de lipsire de libertate a inculpatului V.G. a avut implicații pe plan psihic asupra ambelor părți vătămate, instanța a obligat inculpații la plata de despăgubiri pentru daune morale, conform dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul V.G.

, fără a arăta în scris motivele, în susținerea orală, prin apărător și, personaI, a solicitat desființarea sentinței atacate și pronunțând o nouă hotărâre, a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate. S-a arătat în motivarea apelului că inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art. 320

C. proc. pen., recunoscând și regretând faptele, astfel că, se poate reține în favoarea circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., atitudinea inculpatului după comiterea faptelor, care denotă, practic, că și-a asumat faptele comise și a înțeles gravitatea și consecințele acestora.

Verificând hotărârea atacată,

în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prismă motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 385

și art. 385

alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat fondat recursul în cauză, doar în parte, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată prevăzută de art. 320

C. proc. pen., inculpatul recunoscând comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Așa fiind, raportat și la motivele de apel, instanța de control judiciar s-a limitat doar la analiza individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului.

Sub acest aspect, s-a constatat că instanța a valorificat eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere: gradul de pericol social concret al faptelor comise ridicat, raportat la natura infracțiunilor comise, importanța relațiilor sociale lezate, consecințele produse; limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile comise (pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 25 ani pentru infracțiunea de viol; de la 7 la 15 ani pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal și, respectiv, de la 6 luni la 5 ani pentru infracțiunea de corupție sexuală, limite reduse cu ⅓ urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

alin. (7) C. proc. pen., deci pedepsele pentru infracțiunile comise fiind de la 6 ani și 8 luni la 16 ani și 8 luni pentru viol, de la 4 ani și 8 luni la 10 ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal și, respectiv, de la 4 luni la 3 ani și 4 luni pentru corupție sexuală); persoana inculpatului, fără antecedente penale, cu o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând și regretând faptele. S-au aplicat astfel, pedepse în limite legale, cu puțin peste minimul special (redus cu ⅓), pentru infracțiunile lipsire de libertate în mod ilegal și corupție sexuală, în măsură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen. și, respectiv, o pedeapsă sporită mai mult peste acest minim, pentru infracțiunea de viol.

Curtea a apreciat că nu se impune în cauză, a se da o eficiență mai mare decât cea reclamată de dispozițiile art. 320

C. proc. pen. împrejurării că inculpatul a fost sincer și a recunoscut faptele, pentru că ar însemna, pe de o parte, a se da o dublă semnificație acestei împrejurări, iar pe de altă parte, a lipsi practic de conținut dispozițiile art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei.

Din aceeași rațiune, a asigurării realizării scopului pedepsei, s-a apreciat că nu se impune valorificarea ca circumstanță atenuantă nici a atitudinii anterioare a inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, deoarece, aceasta este practic o atitudine firească, normală, a oricărui cetățean de bună credință și nu trebuie neapărat recompensată, făcut un titlu de glorie din acest lucru firesc, în lipsa unor evidențieri cu totul speciale, care să reclame acest tip de clemență. Totodată, Curtea a apreciat oportună și eficientă și modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță, întrucât, raportat la natura infracțiunilor comise, relațiile sociale periclitate prin astfel de infracțiuni, se impune pentru o perioadă, ca inculpatul să fie privat de exercițiul anumitor drepturi și libertăți, în regim de detenție și din perspectiva asigurării scopului sancționator, dar și preventiv al pedepsei, precum și a conștientizării într-o mai mare măsură a faptelor comise și a consecințelor acestora pentru inculpat, a comportamentului viitor al acestuia.

Curtea a apreciat însă, că împrejurările favorabile inculpatului, mai sus arătate fără a se impune a fi valorificate ca circumstanțe atenuante, pot fi avute în vedere pentru stabilirea unui cuantum mai redus al pedepselor și, aceasta, doar în privința infracțiunii de viol, în cazul celorlalte două infracțiuni, pedepsele fiind stabilite foarte aproape de minimul special, astfel că, s-a apreciat că nu se impune a fi boborâte suplimentar. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul V.G. împotriva sentinței penale nr. 235 din 28 martie 2013 a Tribunalului Maramureș, a fost desființată în parte, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. penal și, respectiv, a pedepsei rezultante.

Pronunțând o nouă hotărâre, în aceste limite, s-a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.G., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin.

(7) C. proc. pen. de la 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64. lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani la pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. S-au menținut pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., două infracțiuni, și, respectiv, corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., iar în temeiul art. 33 lit. a) și b), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 383 alin. (1

) și alin. (2), art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata detenției preventive începând cu 25 ianuarie 2013 la zi, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 17

C. proc. pen.

Apărătorul inculpatului a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 17

C. proc. pen. invocând greșita individualizare a pedepsei, în sensul că nu au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen.

Examinând cauza prin raportare la dispozițiile art. 385

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a, devoluției recursului, art. 385

C. proc. pen. prevede, în alin. (2

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 29 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri, pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 11 din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

al art. 385

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului, prin Legea nr. 2/2013 însă, potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor prevăzute în art. 385

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că inculpatul și-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385

alin. (2) C. proc. pen., acesta a depus la dosar memoriul cuprinzând motivele de recurs la data de 13 mai 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 16 octombrie 2013), însă motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen.

Drept urmare, deși cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanța de recurs, Înalta Curte nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen., această critică ținând de temeinicia hotărârilor și nu de legalitatea acestora, motiv care, s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., însă acest caz a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013, în noua reglementare fiind incident doar în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, pedepsele de 7 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., de câte 5 ani închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și respectiv 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., la care a fost condamnat recurentul inculpat, prin reducerea cu o treime ca urmare a reținerii, dispozițiile art. 320

C. proc. pen., se încadrează în limitele prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., de art. 189 C. pen. și de art. 202 alin. (1) C. pen. și care se situează între 6 ani și 243 zile și 16 ani și 243 zile [pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.]; 4 ani și 243 zile și 10 ani [pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.], respectiv 4 luni-2 ani și 322 zile [pentru infracțiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen.].

Față de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 385

alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 25 ianuarie 2013 la 16 octombrie 2013.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat Ia plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și suma de câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile H.A. și B.D.A., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 92/A din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.G., durata reținerii și arestării preventive de la 25 ianuarie 2013 la 16 octombrie 2013.

Obligă recurentul inculpat Ia plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și suma de câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile H.A. și B.D.A., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2013.

§ Cauze similare