ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2690/2013

Deliberând asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 209 din 18 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2323/100/2013, Tribunalului Maramureș a condamnat pe inculpatul V.P.V., cetățean român, studii 7 clase, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, 1 copil minor, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de: - viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la prevederile art. 320 1 C. proc. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. - violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

raportat la art. 320 1 C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. Cu consecințele prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) a C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 03 februarie 2013 la zi. În temeiul art. 14. C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părții civile L.B.N., asistată de L.M.

suma de 10000 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 69/P/2013 din 22 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.P.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În actul de trimitere în judecată s-a reținut în sarcina inculpatului că, în data de 02 februarie 2013, în jurul orei 21 30 , pe timp de noapte, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate L.B.N.

(în vârstă de 14 ani), fără consimțământul acesteia și, prin constrângere, a întreținut cu aceasta un act sexual normal, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale. Partea vătămată L.B.N., locuiește în O.Ș., jud. Maramureș, împreună cu bunica maternă, L.M.Z., care este imobilizată la pat, în urma unui accident vascular cerebral. Mama părții vătămate, L.M., locuiește în orașul Drobeta-Turnu Severin, iar tatăl acesteia nu este cunoscut. Inculpatul V.P.V. este consătean cu partea vătămată, este necăsătorit și are un copil minor dintr-o relație de concubinaj. În după-amiaza zilei de 02 februarie 2013, inculpatul V.P.V. a consumat băuturi alcoolice împreună cu un prieten, la locuința acestuia, apoi la un bar.

În jurul orelor 21 00 , inculpatul a părăsit barul și s-a deplasat la locuința părții vătămate, pe care o cunoștea din vedere. Partea vătămată se afla în casă împreună cu bunica sa, locuința fiind luminată doar de o lanternă, întrucât nu este conectată la rețeaua de distribuție a energiei electrice, și se pregăteau de culcare, ușa fiind încuiată. Inculpatul a bătut la ușă și a strigat-o pe partea vătămată, cerându-i să deschidă ușa, însă aceasta a refuzat. Inculpatul a amenințat-o că dă foc la casă, amenințare care a determinat-o pe partea vătămată să deschidă ușa, luând în mână un cârlig metalic (vătrai) pentru a se apăra. După ce partea vătămată a ieșit din casă, inculpatul i-a prins mâna în care ținea cârligul metalic, pe care l-a luat și l-a aruncat, apoi a târât-o pe partea vătămată în spatele casei.

Partea vătămată l-a mușcat pe inculpat de mână, scăpând astfel din mâinile lui și a fugit înapoi în casă, urmată de acesta. Partea vătămată s-a așezat pe pat lângă bunica sa, iar inculpatul s-a apropiat și a început să o mângâie. Deși l-au rugat insistent să plece, acesta a refuzat, iar când s-a prefăcut că pleacă, a scos cheile din ușă. Partea vătămată a încercat să-i ia cheile și, profitând de acest lucru, inculpatul a prins-o de mână și a tras-o după el afară din casă. Numita L.M.Z., bunica părții vătămate, care o ținea pe aceasta de cealaltă mână, a căzut din pat, pe podea și a rămas acolo, fiindu-i paralizată partea dreaptă a corpului. Inculpatul a târât-o pe partea vătămată prin zăpadă, prin spatele casei, până pe un câmp, lângă o claie cu fân.

Partea vătămată a țipat de mai multe ori, însă țipetele sale nu au fost auzite, locuința sa fiind izolată, cel mai apropiat imobil aflându-se la o distanță de aproximativ 100 de metri. Pentru a o împiedica pe partea vătămată să țipe, inculpatul i-a acoperit gura cu mâna, iar cu cealaltă mână a dezbrăcat-o de pantalonii de pijama, de lenjeria intimă, precum și de jacheta pe care o purta peste un tricou cu mâneci scurte. Ținând-o pe partea vătămată imobilizată pe solul acoperit cu zăpadă, inculpatul a întreținut cu aceasta un raport sexual normal. După epuizarea actului sexual, inculpatul a avertizat-o pe partea vătămată să nu anunțe organele de poliție, amenințând-o că, în caz contrar, îi va aprinde casa, apoi a plecat.

Partea vătămată a alergat spre casă îmbrăcată doar cu tricoul cu mâneci scurte și desculță, întrucât papucii de casă i-a pierdut din picioare în timp ce era târâtă spre locul faptei. Întoarsă în casă, partea vătămată a încercat să o ajute pe bunica ei să urce în pat, dar nu a reușit, a sunat-o pe martora T.A. să-i ceară ajutorul, însă aceasta a refuzat. L-a sunat apoi pe martorul P.V., fratele bunicii sale, care a venit la locuința părții vătămate și ulterior, în cursul nopții, a sesizat organele de poliție. Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost găsite articolele de îmbrăcăminte purtate de partea vătămată și s-a constatat că pantalonii de pijama erau rupți. Pe traseul de la locuința părții vătămate spre locul faptei au fost găsiți papucii de casă ai părții vătămate.

De asemenea, la fața locului au fost identificate trei urme de încălțăminte, care au fost fotografiate metric. Prin raportul de constatare tehnico-științifică traseologică nr. 81.577 din 22 februarie 2013 s-a concluzionat că "urma ilustrată în planșa fotografică prin fotograma nr. 23 a fost creată cu talpa unui pantof având desen antiderapant, formă și dimensiuni similare cu regiunea posterioară a cizmei pentru picior drept, ridicată de la numitul V.P.V.". Partea vătămată a fost examinată în cadrul Serviciului de Medicină Legală Baia Mare, în data de 3 februarie 2013, constatându-se următoarele leziuni: "1. lombar echimoză roșie violacee de 35 din 40 cm cu excoriații acoperite cu cruste negricioase liniare, de 6 - 7 cm lungime; 2. echimoze roșii în jurul feselor în cadranul infero-intern și în zona labială.

Examen genital la data de 3 februarie 2013: Himen de formă rotundă ovalară membrana himenală prezintă la nivelul orelor 6-3 de pe cadranul convențional soluții de continuitate, cu margini infiltrate sanguin, roz-roșietice, tumefiate, care merg până la baza de inserție a himenului. Orificiul himenal are diametrul de 2-2,5 cm; lățimea himenului este de aproximativ 3 mm. În rest membrana himenală este roz omogen, uniformă de groasă". Prin raportul de constatare medico-legală nr. 89 din 6 februarie 2013 s-au concluzionat următoarele: "1. Numita L.B.N. prezintă dezvirginare recentă (poate data din 2/3 februarie 2013). 2. Pe cap, corp și membre prezintă leziuni traumatice - echimoze, excoriații - care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și frecare.

3. Leziunile necesită 6 - 7 (șase-șapte) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. 4. în secreția vaginală au fost detectați spermatozoizi, fapt ce atestă (alături de semnele de dezvirginare recentă) consumarea unui act sexual recent. 5. Leziunile pot data din 2/3 februarie 2013". La termenul de judecată din 13 martie 2013 inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată, prevalându-se de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., după ce conținutul acestora i-a fost explicat de către instanță. Instanța de fond, apreciind că sunt întrunite condițiile cuprinse în prevederile art. 320 1 C. proc. pen., mai exact declarația inculpatului fiind făcută înainte de începerea cercetării judecătorești, declarație în care inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței și nu solicită administrarea de probe, a admis cererea de judecată în condițiile recunoașterii vinovăției de către inculpat.

Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru infracțiunile de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., în baza declarației făcute de acesta, de recunoaștere a tuturor faptelor reținute prin rechizitoriu și având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală. Recunoașterea inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa cu fotografii judiciare aferentă, declarațiile părții vătămate, constatări preliminarii F.N. din 3 februarie 2013, raport de constatare medico-legală nr. 89 din 6 februarie 2013, raport de constatare medico-legală nr. 114 din 13 februarie 2013, raport de constatare tehnico-științifică nr. 81577 din 22 februarie 2013 și declarațiile martorilor.

În drept, fapta inculpatului V.P.V., care, în data de 02 februarie 2013, în jurul orei 21 30 , pe timp de noapte, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate L.B.N., fără consimțământul acesteia, constituie infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 320 1 C. proc. pen., pentru care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. Fapta aceluiași inculpat, care, în data de 02 februarie 2013, prin constrângere, a întreținut cu partea vătămată L.B.N., în vârstă de 14 ani, un act sexual normal, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., raportat la prevederile art. 320 1 C. proc.

pen., pentru care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. Constatând că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. La individualizarea pedepsei și a modului de executare, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, îndrăzneala deosebită a inculpatului în condițiile în care acesta și-a menținut hotărârea infracțională în ciuda faptului că în casă era prezentă și bunica părții vătămate, imobilizată la pat.

De asemenea, instanța a avut în vedere și lipsa antecedentelor penale și atitudinea de recunoaștere a vinovăției, acest ultim element determinând și reducerea pedepsei în condițiile judecării simplificate a cauzei, procedură prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. Având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpatul V.P.V., precum și împrejurările cauzei, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., lit. b) a aceluiași articol C. pen. II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul V.P.V., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

În ședința publică din data de 22 aprilie 2013, prin apărător ales, inculpatul a solicitat admiterea apelului, reducerea cuantumului pedepsei și respingerea în tot sau în parte a acțiunii civile, având în vedere că majoritatea probelor prin care se dovedește vinovăția inculpatului sunt declarațiile părții vătămate și a martorilor care sunt în mare majoritate rude ale acesteia. Prin Decizia penală nr. 81/A din data de 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.P.V.

împotriva Sentinței penale nr. 209 din 18 martie 2013 a Tribunalului Maramureș, a menținut starea de arest și potrivit art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 3 februarie 2013 și până la pronunțarea deciziei Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, probe ce nu au fost contestate de inculpat, care a solicitat ca judecata să aibă loc în procedura reglementată de art. 320 1 C. proc. pen. privind recunoașterea vinovăției. Din ansamblul probator a rezultat că în data de 02 februarie 2013, în jurul orei 21:30, pe timp de noapte, inculpatul apelant V.P.V.

a pătruns fără drept în locuința părții vătămate L.B.N., fără consimțământul acesteia, și la aceeași dată, prin constrângere, a întreținut cu partea vătămată L.B.N., în vârstă de 14 ani, un act sexual normal, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale. Analiza obiectivă a probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptelor și a vinovăției inculpatului V.P.V. în comiterea acestora, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare. Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptelor comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art. 52 C. pen.

Astfel, potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea și a altor persoane în săvârșirea de noi infracțiuni și nu doar a inculpatului. Or, un astfel de scop - prevenția generală în săvârșirea de noi infracțiuni - nu poate fi atins dacă pentru fapte deosebit de grave, îndreptate împotriva libertății persoanelor și a vieții sexuale, s-ar aplica pedepse modice. Individualizarea pedepsei are ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din pct. de vedere al nevoii de reeducare a inculpatului.

În această manieră, sancțiunea justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială Analiza criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. este obligatorie și trebuie făcută cumulativ, iar instanța de fond s-a conformat acestor cerințe, manifestând suficientă clemență față de inculpat prin aplicarea unei pedepse orientate înspre minimul special, redus cu o treime prin reținerea art. 320 1 C. proc. pen.. În mod corect instanța de fond a reținut că infracțiunile comise de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancționarea acestora, cât și din modul de concepere și punere în operă a planului infracțional, din împrejurările concrete de săvârșire a faptelor.

Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o extremă gravitate și violență sancțiunea aplicată ar fi una modică. În cazul concret reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului apelant V.P.V. în sensul diminuării acestuia nu se impune, deoarece ar fi afectat justul echilibru dintre gravitatea faptelor și pedeapsa aplicată. Curtea de apel a apreciat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de respingere în tot sau în parte a acțiunii civile, întrucât audiat fiind de instanța de fond, inculpatul a declarat că este de acord să o despăgubească pe partea civilă la nivelul pretențiilor pe care le-a formulat, adică 10.000 de euro.

Suma este precizată detaliat în declarația semnată de inculpat, astfel că nu poate fi primită susținerea sa că ar fi înțeles că este vorba despre 10.000 de RON. Potrivit art. 16 1 alin. (3) C. proc. pen. în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii, astfel că în mod corect a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plății cu titlu de daune morale. III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul V.P.V., invocând greșita aplicare a legii cu privire la stabilirea pedepsei aplicate, apreciind că instanțele ar fi trebuit să rețină circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa sub minimul special.

Examinând recursul declarat de inculpatul V.P.V., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Potrivit vechiului text al art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă începând cu 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, incidență în cauză, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Potrivit art. II din Legea nr. 2/2013, dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, dar pronunțate anterior intrării în vigoare a legii. În această situație, rezultă că în cazul hotărârilor pronunțate de către instanțele de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv după 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispozițiile cazurilor de casare, astfel cum sunt prevăzute de noua lege. În speță, se constată că inculpatul V.P.V. a declarat recurs împotriva unei decizii pronunțate la data de 22 aprilie 2013, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât cazurile de casare vor fi analizate în raport de conținutul textelor art. 385 9 C. proc.

pen. astfel cum au fost modificate prin art. I din această lege. Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate prin nereținerea circumstanțelor atenuante, rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nici cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.P.V.

împotriva Deciziei penale nr. 81/A din data de 22 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 3 februarie 2013 la 12 septembrie 2013 și va oblig recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.P.V. împotriva Deciziei penale nr. 81/A din data de 22 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 3 februarie 2013 la 12 septembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2013. Procesat de GGC - GV