ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2690/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2690/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra
recursului de față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 209 din 18 martie
2013 pronunțată în Dosarul nr. 2323/100/2013, Tribunalului Maramureș a
condamnat pe inculpatul V.P.V., cetățean român, studii 7 clase, stagiu militar
nesatisfăcut, necăsătorit, 1 copil minor, fără antecedente penale, pentru
săvârșirea infracțiunii de:
- viol, prevăzută de
art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la prevederile art. 320
1
C. proc. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor
prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2
ani.
- violare de
domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 320
1
C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33
lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă
de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2
ani.
Cu consecințele
prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) a C. pen.
În temeiul art. 350
C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în temeiul
art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării
preventive începând cu data de 03 februarie 2013 la zi.
În temeiul art. 14.
C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părții civile L.B.N., asistată
de L.M. suma de 10000 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlu de
daune morale.
În temeiul art. 7 din
Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 69/P/2013 din 22
februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus
trimiterea în judecată a inculpatului V.P.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de
violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și viol
prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.
pen.
În actul de trimitere
în judecată s-a reținut în sarcina inculpatului că, în data de 02 februarie
2013, în jurul orei 21
30
, pe timp de noapte, a pătruns fără drept în
locuința părții vătămate L.B.N. (în vârstă de 14 ani), fără consimțământul
acesteia și, prin constrângere, a întreținut cu aceasta un act sexual normal,
cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de
îngrijiri medicale.
Partea vătămată
L.B.N., locuiește în O.Ș., jud. Maramureș, împreună cu bunica maternă, L.M.Z.,
care este imobilizată la pat, în urma unui accident vascular cerebral. Mama
părții vătămate, L.M., locuiește în orașul Drobeta-Turnu Severin, iar tatăl
acesteia nu este cunoscut.
Inculpatul V.P.V.
este consătean cu partea vătămată, este necăsătorit și are un copil minor
dintr-o relație de concubinaj.
În după-amiaza zilei
de 02 februarie 2013, inculpatul V.P.V. a consumat băuturi alcoolice împreună
cu un prieten, la locuința acestuia, apoi la un bar.
În jurul orelor 21
00
,
inculpatul a părăsit barul și s-a deplasat la locuința părții vătămate, pe care
o cunoștea din vedere. Partea vătămată se afla în casă împreună cu bunica sa,
locuința fiind luminată doar de o lanternă, întrucât nu este conectată la
rețeaua de distribuție a energiei electrice, și se pregăteau de culcare, ușa
fiind încuiată. Inculpatul a bătut la ușă și a strigat-o pe partea vătămată,
cerându-i să deschidă ușa, însă aceasta a refuzat. Inculpatul a amenințat-o că
dă foc la casă, amenințare care a determinat-o pe partea vătămată să deschidă
ușa, luând în mână un cârlig metalic (vătrai) pentru a se apăra.
După ce partea
vătămată a ieșit din casă, inculpatul i-a prins mâna în care ținea cârligul
metalic, pe care l-a luat și l-a aruncat, apoi a târât-o pe partea vătămată în
spatele casei. Partea vătămată l-a mușcat pe inculpat de mână, scăpând astfel
din mâinile lui și a fugit înapoi în casă, urmată de acesta.
Partea vătămată s-a
așezat pe pat lângă bunica sa, iar inculpatul s-a apropiat și a început să o
mângâie. Deși l-au rugat insistent să plece, acesta a refuzat, iar când s-a
prefăcut că pleacă, a scos cheile din ușă. Partea vătămată a încercat să-i ia
cheile și, profitând de acest lucru, inculpatul a prins-o de mână și a tras-o
după el afară din casă. Numita L.M.Z., bunica părții vătămate, care o ținea pe
aceasta de cealaltă mână, a căzut din pat, pe podea și a rămas acolo, fiindu-i paralizată
partea dreaptă a corpului.
Inculpatul a târât-o
pe partea vătămată prin zăpadă, prin spatele casei, până pe un câmp, lângă o
claie cu fân. Partea vătămată a țipat de mai multe ori, însă țipetele sale nu
au fost auzite, locuința sa fiind izolată, cel mai apropiat imobil aflându-se
la o distanță de aproximativ 100 de metri.
Pentru a o împiedica
pe partea vătămată să țipe, inculpatul i-a acoperit gura cu mâna, iar cu
cealaltă mână a dezbrăcat-o de pantalonii de pijama, de lenjeria intimă, precum
și de jacheta pe care o purta peste un tricou cu mâneci scurte. Ținând-o pe
partea vătămată imobilizată pe solul acoperit cu zăpadă, inculpatul a
întreținut cu aceasta un raport sexual normal.
După epuizarea
actului sexual, inculpatul a avertizat-o pe partea vătămată să nu anunțe
organele de poliție, amenințând-o că, în caz contrar, îi va aprinde casa, apoi
a plecat. Partea vătămată a alergat spre casă îmbrăcată doar cu tricoul cu
mâneci scurte și desculță, întrucât papucii de casă i-a pierdut din picioare în
timp ce era târâtă spre locul faptei.
Întoarsă în casă,
partea vătămată a încercat să o ajute pe bunica ei să urce în pat, dar nu a
reușit, a sunat-o pe martora T.A. să-i ceară ajutorul, însă aceasta a refuzat.
L-a sunat apoi pe martorul P.V., fratele bunicii sale, care a venit la locuința
părții vătămate și ulterior, în cursul nopții, a sesizat organele de poliție.
Cu ocazia cercetării
la fața locului, au fost găsite articolele de îmbrăcăminte purtate de partea
vătămată și s-a constatat că pantalonii de pijama erau rupți. Pe traseul de la
locuința părții vătămate spre locul faptei au fost găsiți papucii de casă ai
părții vătămate.
De asemenea, la fața
locului au fost identificate trei urme de încălțăminte, care au fost
fotografiate metric. Prin raportul de constatare tehnico-științifică
traseologică nr. 81.577 din 22 februarie 2013 s-a concluzionat că "urma
ilustrată în planșa fotografică prin fotograma nr. 23 a fost creată cu talpa
unui pantof având desen antiderapant, formă și dimensiuni similare cu regiunea
posterioară a cizmei pentru picior drept, ridicată de la numitul V.P.V.".
Partea vătămată a
fost examinată în cadrul Serviciului de Medicină Legală Baia Mare, în data de 3
februarie 2013, constatându-se următoarele leziuni: "1. lombar echimoză
roșie violacee de 35 din 40 cm cu excoriații acoperite cu cruste negricioase
liniare, de 6 - 7 cm lungime; 2. echimoze roșii în jurul feselor în cadranul
infero-intern și în zona labială. Examen genital la data de 3 februarie 2013:
Himen de formă rotundă ovalară membrana himenală prezintă la nivelul orelor 6-3
de pe cadranul convențional soluții de continuitate, cu margini infiltrate
sanguin, roz-roșietice, tumefiate, care merg până la baza de inserție a
himenului. Orificiul himenal are diametrul de 2-2,5 cm; lățimea himenului este
de aproximativ 3 mm. În rest membrana himenală este roz omogen, uniformă de
groasă".
Prin raportul de
constatare medico-legală nr. 89 din 6 februarie 2013 s-au concluzionat
următoarele: "1. Numita L.B.N. prezintă dezvirginare recentă (poate data
din 2/3 februarie 2013). 2. Pe cap, corp și membre prezintă leziuni traumatice
- echimoze, excoriații - care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri
dure și frecare. 3. Leziunile necesită 6 - 7 (șase-șapte) zile de îngrijiri
medicale pentru vindecare. 4. în secreția vaginală au fost detectați
spermatozoizi, fapt ce atestă (alături de semnele de dezvirginare recentă)
consumarea unui act sexual recent. 5. Leziunile pot data din 2/3 februarie
2013".
La termenul de
judecată din 13 martie 2013 inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura
simplificată, prevalându-se de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.,
după ce conținutul acestora i-a fost explicat de către instanță.
Instanța de fond,
apreciind că sunt întrunite condițiile cuprinse în prevederile art. 320
1
C. proc. pen., mai exact declarația inculpatului fiind făcută înainte de
începerea cercetării judecătorești, declarație în care inculpatul a arătat că
recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței și
nu solicită administrarea de probe, a admis cererea de judecată în condițiile
recunoașterii vinovăției de către inculpat.
Instanța de fond a
reținut vinovăția inculpatului pentru infracțiunile de viol, prevăzută de art.
197 alin. (1) și (3) C. pen. și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192
alin. (1) și (2) C. pen., în baza declarației făcute de acesta, de recunoaștere
a tuturor faptelor reținute prin rechizitoriu și având în vedere probele
administrate în faza de urmărire penală.
Recunoașterea
inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv
proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața
locului și planșa cu fotografii judiciare aferentă, declarațiile părții
vătămate, constatări preliminarii F.N. din 3 februarie 2013, raport de
constatare medico-legală nr. 89 din 6 februarie 2013, raport de constatare
medico-legală nr. 114 din 13 februarie 2013, raport de constatare
tehnico-științifică nr. 81577 din 22 februarie 2013 și declarațiile martorilor.
În drept, fapta inculpatului
V.P.V., care, în data de 02 februarie 2013, în jurul orei 21
30
, pe
timp de noapte, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate L.B.N., fără
consimțământul acesteia, constituie infracțiunea de violare de domiciliu,
prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 320
1
C. proc. pen., pentru care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 2 ani și 6
luni închisoare.
Fapta aceluiași
inculpat, care, în data de 02 februarie 2013, prin constrângere, a întreținut
cu partea vătămată L.B.N., în vârstă de 14 ani, un act sexual normal,
cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de
îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197
alin. (1) și (3) C. pen., raportat la prevederile art. 320
1
C. proc.
pen., pentru care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 8 ani închisoare și
interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.
pen. pe o durată de 2 ani.
Constatând că
infracțiunile au fost săvârșite în concurs real, în temeiul art. 33 lit. a) C.
pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare
și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit.
a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
La individualizarea
pedepsei și a modului de executare, instanța a avut în vedere gradul de pericol
social concret al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului,
împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, îndrăzneala deosebită
a inculpatului în condițiile în care acesta și-a menținut hotărârea
infracțională în ciuda faptului că în casă era prezentă și bunica părții
vătămate, imobilizată la pat. De asemenea, instanța a avut în vedere și lipsa
antecedentelor penale și atitudinea de recunoaștere a vinovăției, acest ultim
element determinând și reducerea pedepsei în condițiile judecării simplificate
a cauzei, procedură prevăzută de art. 320
1
C. proc. pen.
Având în vedere
natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpatul V.P.V., precum și
împrejurările cauzei, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa
accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a
C. pen., lit. b) a aceluiași articol C. pen.
II. Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul V.P.V., fără a indica
motivele de nelegalitate ori netemeinicie.
În ședința publică
din data de 22 aprilie 2013, prin apărător ales, inculpatul a solicitat
admiterea apelului, reducerea cuantumului pedepsei și respingerea în tot sau în
parte a acțiunii civile, având în vedere că majoritatea probelor prin care se
dovedește vinovăția inculpatului sunt declarațiile părții vătămate și a
martorilor care sunt în mare majoritate rude ale acesteia.
Prin Decizia penală
nr. 81/A din data de 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de
minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.P.V. împotriva
Sentinței penale nr. 209 din 18 martie 2013 a Tribunalului Maramureș, a
menținut starea de arest și potrivit art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa
aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 3
februarie 2013 și până la pronunțarea deciziei
Pentru a dispune
astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
Instanța de fond a
reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală,
susținută de probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, probe ce
nu au fost contestate de inculpat, care a solicitat ca judecata să aibă loc în
procedura reglementată de art. 320
1
C. proc. pen. privind recunoașterea
vinovăției.
Din ansamblul
probator a rezultat că în data de 02 februarie 2013, în jurul orei 21:30, pe
timp de noapte, inculpatul apelant V.P.V. a pătruns fără drept în locuința
părții vătămate L.B.N., fără consimțământul acesteia, și la aceeași dată, prin
constrângere, a întreținut cu partea vătămată L.B.N., în vârstă de 14 ani, un
act sexual normal, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un
număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale.
Analiza obiectivă a
probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale relevă justețea
soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptelor și a
vinovăției inculpatului V.P.V. în comiterea acestora, vinovăție de altfel
recunoscută de inculpat, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei
aplicate, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a
efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de
pericol social concret al faptelor comise și de natură a realiza scopul pedepsei
astfel cum este acesta reglementat de art. 52 C. pen.
Astfel, potrivit art.
52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a
condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Prevenirea săvârșirii
de noi infracțiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea și a
altor persoane în săvârșirea de noi infracțiuni și nu doar a inculpatului.
Or, un astfel de scop
- prevenția generală în săvârșirea de noi infracțiuni - nu poate fi atins dacă
pentru fapte deosebit de grave, îndreptate împotriva libertății persoanelor și
a vieții sexuale, s-ar aplica pedepse modice.
Individualizarea
pedepsei are ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât
sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din pct. de vedere
al nevoii de reeducare a inculpatului. În această manieră, sancțiunea justă
realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială
Analiza criteriilor
generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. este obligatorie și
trebuie făcută cumulativ, iar instanța de fond s-a conformat acestor cerințe,
manifestând suficientă clemență față de inculpat prin aplicarea unei pedepse
orientate înspre minimul special, redus cu o treime prin reținerea art. 320
1
C. proc. pen..
În mod corect
instanța de fond a reținut că infracțiunile comise de inculpat prezintă un grad
de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor
pentru sancționarea acestora, cât și din modul de concepere și punere în operă
a planului infracțional, din împrejurările concrete de săvârșire a faptelor.
Raportat la
caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte
similare este crescut dacă pentru fapte de o extremă gravitate și violență sancțiunea
aplicată ar fi una modică.
În cazul concret
reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului apelant V.P.V. în
sensul diminuării acestuia nu se impune, deoarece ar fi afectat justul
echilibru dintre gravitatea faptelor și pedeapsa aplicată.
Curtea de apel a
apreciat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de respingere în tot
sau în parte a acțiunii civile, întrucât audiat fiind de instanța de fond,
inculpatul a declarat că este de acord să o despăgubească pe partea civilă la
nivelul pretențiilor pe care le-a formulat, adică 10.000 de euro.
Suma este precizată
detaliat în declarația semnată de inculpat, astfel că nu poate fi primită
susținerea sa că ar fi înțeles că este vorba despre 10.000 de RON.
Potrivit art. 16
1
alin. (3) C. proc. pen. în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța
obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii, astfel că în mod corect a fost
obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 euro sau echivalentul în RON la
data plății cu titlu de daune morale.
III. Împotriva
acestei decizii a formulat recurs inculpatul V.P.V., invocând greșita aplicare
a legii cu privire la stabilirea pedepsei aplicate, apreciind că instanțele ar
fi trebuit să rețină circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa sub minimul
special.
Examinând recursul
declarat de inculpatul V.P.V., Înalta Curte apreciază că recursul este
nefondat.
Potrivit vechiului
text al art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse
casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport
cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de
lege, însă începând cu 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr.
2/2013, incidență în cauză, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al
legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când
"s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege",
din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita
individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.
Potrivit art. II din
Legea nr. 2/2013, dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc.
pen. în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile doar
cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în
termenul de declarare a recursului, dar pronunțate anterior intrării în vigoare
a legii. În această situație, rezultă că în cazul hotărârilor pronunțate de
către instanțele de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv
după 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispozițiile cazurilor de casare,
astfel cum sunt prevăzute de noua lege.
În speță, se constată
că inculpatul V.P.V. a declarat recurs împotriva unei decizii pronunțate la
data de 22 aprilie 2013, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013,
astfel încât cazurile de casare vor fi analizate în raport de conținutul
textelor art. 385
9
C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin
art. I din această lege.
Având în vedere
natura criticii invocate de către inculpat, anume greșita individualizare a
pedepsei aplicate prin nereținerea circumstanțelor atenuante, rezultă cu
evidență că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe
dispozițiile art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acestea au
fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nici cazului de casare prevăzut de art.
385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. și niciunui alt caz de casare
ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc.
pen.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de
inculpatul V.P.V. împotriva Deciziei penale nr. 81/A din data de 22 aprilie
2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, va deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului, durata prevenției de la 3 februarie 2013 la 12
septembrie 2013 și va oblig recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând
onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul V.P.V. împotriva Deciziei penale nr.
81/A din data de 22 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de
minori.
Deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului, durata prevenției de la 3 februarie 2013 la 12
septembrie 2013.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,
se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 12 septembrie 2013.
Procesat de GGC - GV