ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1431/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1431/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 626 din 28 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 6858/100/2013 al Tribunalului Maramureș a fost condamnat inculpatul, V.A., în prezent deținut în Penitenciarul G., cetățean român, fără studii, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără loc de muncă, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de: - omor, prevăzut de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. raportat la prevederile art. 320 1 C. proc. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 83 C. pen.
a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 191 din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare, pedeapsă pe care a cumulat-o cu cea aplicată prin prezenta, inculpatul va executa pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. Cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 25 iunie 2013 la zi.
În temeiul art. 17 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile către părțile civile după cum urmează: - 8.576,54 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „C.O.” Baia Mare. - 818,04 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș. - 76,98 RON către partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență „G.P.B.” Maramureș. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost confiscat cuțitul, corp delict, aflat în camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 RON, onorariul din fază de urmărire penală a doamnei avocat L.I.A., suma urmând a se vira din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Maramureș și 200 RON onorariul domnului avocat C.R., desemnat din oficiu pentru a acorda asistență juridică în cursul judecății. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din 12 septembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În actul de trimitere în judecată s-a reținut în sarcina inculpatului că, în data de 16 iunie 2013, în jurul orei 20:10, în timp ce se aflau în locuința comună, situată în municipiul Baia Mare, zona C., județul Maramureș, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, i-a aplicat concubinei sale, L.V., o lovitură de cuțit în zona toracelui, cauzându-i o plagă tăiată/înțepată penetrantă intratoracic cu lezarea miocardului ventricular, ce a condus în final la decesul acesteia. Fapta a avut loc în următoarele împrejurări: Inculpatul V.A. a avut o relație de concubinaj de aproximativ 9 ani cu victima L.V., cei doi locuind într-o colibă improvizată în zona C. din municipiul Baia Mare, județul Maramureș.
Nici unul dintre ei nu avea un loc de muncă și își câștigau existența din valorificarea de către inculpat a unor bunuri găsite în containerele de depozitare a resturilor menajere și din activitatea de cerșit desfășurată de victimă. În dimineața zilei de 16 iunie 2013, înjurai orei 8:00, inculpatal s-a deplasat împreună cu prietenul său, martorul S.I.G., pe str. S. din municipiul Baia Mare, unde au căutat prin containere alimente sau bunuri pe care le-ar putea comercializa. După ce au făcut rost de niște bani prin vânzarea unor peturi, inculpatul și martorul au cumpărat trei sticle cu spirt medicinal, iar apoi în jurul orei 12:00 s-au deplasat pe str. M., unde victima L.V. se afla la cerșit în preajma unei biserici.
Pe drum și după aceea, împreună cu victima, inculpatul și martorul au consumat din spirtul medicinal achiziționat. De la biserica de pe str. M., inculpatul, victima și martorul s-au deplasat la locuința improvizată a primilor doi, din zona C., unde au continuat să consume spirt medicinal. La un moment dat, în jurul orei 19:00, între inculpat și victimă s-a iscat un conflict, pe fondul căruia inculpatul a luat un cuțit și i-a aplicat victimei o lovitură în zona pieptului. Imediat după aceea, inculpatul a făcut rost de un telefon mobil de la martorul O.D., de pe care a sunat la 112 și a solicitat prezența unei ambulanțe. La scurt timp, la fața locului a sosit un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș-Baia Mare, care a acordat îngrijiri medicale în stradă victimei, aceasta, neprezentând leziuni grave, a refuzat transportul la spital și internarea.
După plecarea echipajului de la Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș, victima și inculpatul s-au întors în locuința comună, unde au continuat să consume băuturi alcoolice. După un timp, între inculpat și victimă s-a iscat un nou conflict, pe motiv că victima i-a luat din mână inculpatului sticla cu spirt medicinal, inculpatul luând și de această dată cuțitul și aplicându-i victimei o lovitură în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i o leziune care de data aceasta a fost mai gravă, întrucât i-a secționat victimei cordul. Este de precizat că, înainte de a-i aplica victimei lovitura fatală, inculpatul a simulat mai multe lovituri asupra victimei cu cuțitul, fapte ce se coroborează atât cu declarația martorului S.I.G., care a declarat că inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cuțit, cât și cu raportul de autopsie, în care s-a menționat că pe corpul victimei s-au găsit patru plăgi tăiate înțepate înjunghiate.
Și de această dată, inculpatul a sunat de pe telefonul mobil al martorului O.D. la Serviciul de urgență 112. La fața locului s-a deplasat atât un echipaj de. la. Serviciul Județean de Ambulanță Județean Maramureș-Baia Mare, cât și un echipaj S.M.U.R.D., cel din urmă transportând victima aflată în stare de inconștiență la Spitalul Județean de Urgență „C.O.” Baia Mare. De această dată, au fost sesizate și organele de poliție care s-au deplasat la fața locului. Victima a fost internată de urgență și supusă unei intervenții chirurgicale, însă, cu toate îngrijirile medicale acordate, victima a decedat la data de 24 iunie 2013. Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 9 august 2013 al Serviciului de Medicină Legală Baia Mare, moartea numitei L.V.
a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute, consecutivă microtrombozelor pulmonare, complicație directă a unei plăgi tăiate înțepate penetrantă intramiocardică. Leziunile traumatice descrise în conținutul raportului s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor înțepător, leziunea cu rol tanato-generator fiind plaga înjunghiată penetrantă de la nivel pectoral stâng. Leziunile traumatice s-au produs la data de 16 iunie 2013, iar moartea datează din 24 iunie 2013. În conținutul raportului de expertiză medico-legală s-a mai concluzionat că leziunea tanato-generatoare s-a produs prin lovire activă cu un corp tăietor înțepător (posibil cuțitul de la fața locului) și nu s-a putut produce prin autolezare de către victimă.
Deși, inițial, inculpatul nu a recunoscut cea de-a doua agresiune asupra victimei, susținând în apărare fie că victima s-a autolezat, fie că a fost agresată de martorul S.I.G., ulterior, pe parcursul urmăririi penale, a revenit asupra declarațiilor inițiale și a recunoscut comiterea faptei. Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se că a avut discernământ la momentul comiterii faptei. Este de menționat și faptul că, la momentul efectuării cercetării la fața locului, organul de urmărire penală a identificat și ridicat cuțitul, corp delict, care se presupune că a fost folosit de inculpat la comiterea agresiunii. La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2013, inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată, prevalându-se de dispozițiile art. 320 1 C. proc.
pen., după ce conținutul acestora i-a fost explicat de către instanță. Tribunalul, apreciind că sunt întrunite condițiile cuprinse în prevederile art. 320 1 C. proc. pen., mai exact declarația inculpatului fiind făcută înainte de începerea cercetării judecătorești, declarație în care inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare al instanței și nu solicită administrarea de probe, a admis cererea de judecată în condițiile recunoașterii vinovăției de către inculpat. Tribunalul a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în baza declarației făcute de acesta, de recunoaștere a faptei reținute prin rechizitoriu și având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală.
Recunoașterea inculpatului se coroborează cu următoarele mijloace de probă: - procesul-verbal de sesizare din oficiu; - procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă; - procesul-verbal întocmit de organele de poliție, din care rezultă că, în data de 16 iunie 2013, în jurul orei 20:40, victima L.V. a fost internată la Spitalul Județean de Urgență „C.O.” Baia Mare, cu diagnosticul „șoc hemoragie, plagă înjunghiată hemitorace stâng”; - procesul-verbal de identificare a inculpatului V.A., întocmit de organele de poliție la data de 16 iunie 2013; - raportul de expertiză medico-legală privind autopsia cadavrului victimei L.V. și planșa fotografică aferentă; - fotocopia după fișa U.P.U.
din 2013 a victimei L.V.; - raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 18 iunie 2013, eliberat de Serviciul de Medicina Legală Baia Mare; - declarațiile martorilor; - procesul-verbal de confruntare între inculpatul V.A. și martorul S.I.G.; - procesul-verbal privind verificarea telefonului mobil marca S.E., aparținând martorului O.D. și planșa fotografică aferentă; - raportul de constatare tehnico-științifică, întocmit în urma examinării cu tehnica poligraf a inculpatului V.A.; - fotocopia de pe fișa de intervenție din 16 iunie 2013, întocmită de Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș; - procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice puse la dispoziția organului de urmărire penală de Serviciul de Telecomunicații Speciale; - declarațiile inculpatului; - procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În drept, fapta inculpatului V.A., care, în data de 16 iunie 2013, înjurai orei 20:00, în timp ce se aflau în locuința comună, situată în municipiul Baia Mare, zona C., județul Maramureș, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, i-a aplicat concubinei sale, victima L.V., o lovitură de cuțit în zona toracelui, cauzându-i o plagă tăiată, înțepată penetrantă intratoracic cu lezarea miocardului ventricular, ce a condus în final la decesul acesteia, constituie infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., raportat la prevederile art. 320 1 C. proc. pen., pentru care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
pe o durată de 2 ani. La individualizarea pedepsei și a modului de executare, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, precum și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta. De asemenea, instanța a reținut starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârșită infracțiunea ce constituie obiectul prezentului dosar în raport de condamnarea la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat prin sentința penală nr. 191 din 11 februarie 2010 a pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
În temeiul art. 83 C. pen., tribunalul a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 191 din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare, pedeapsă pe care a cumulat-o cu cea aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpatul V.A., precum și împrejurările cauzei, tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., tribunalul a menținut arestarea preventivă a inculpatului și, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 25 iunie 2013 la zi. În temeiul art. 17 C. proc. pen., tribunalul a obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile către părțile civile după cum urmează: - 8.576,54 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „C.O.” Baia Mare; - 818,04 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș, - 76,98 RON către partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență „G.P.B.” Maramureș. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., tribunalul a confiscat cuțitul, corp delict, aflat în camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, tribunalul s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., tribunalul a obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul V.A., prin apărătorul său, solicitând desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună diminuarea cuantumului pedepsei aplicate de instanța de fond prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen., respectiv conduita bună a inculpatului până la comiterea faptei cu mențiunea că acesta nu a mai fost condamnat pentru fapte cu violență și atitudinea lui ulterior comiterii infracțiunii.
Prin decizia penală nr. 239/A din 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul V.A. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinței penale nr. 626 din 28 octombrie 2013 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o doar cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei. Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, s-a constatat recuperat integral prejudiciu în sumă de 76,98 RON cauzat părții civile Inspectoratul pentru Situații de Urgență „G.P.B.” al județului Maramureș. S-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului V.A.
și s-a dedus din pedeapsa stabilită, timpul executat preventiv, începând cu data de 25 iunie 2013 la zi. S-a stabilit onorar apărător din oficiu în sumă de 200 RON, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în favoarea avocatului D.V.A. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.A.
pentru comiterea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se că în data de 16 iunie 2013, în jurul orelor 20:10, în timp ce se afla în locuința comună situată în municipiul Baia Mare, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, i-a aplicat concubinei sale o lovitură de cuțit în zona toracelui, cauzându-i o plagă tăiată înțepată ce a condus la decesul acesteia. În ședința publică din 23 octombrie 2013, prezent în fața instanței, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit prevederilor art. 320 1 C. proc. pen.
în consecință, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și procedând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, împrejurările concrete ale comiterii acesteia și persoana inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei, dar îi sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. a) C. pen. S-a arătat că solicitarea inculpatului de a se reduce pedeapsa aplicată, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, este neîntemeiată. Astfel, chiar dacă inculpatul a avut o conduită sinceră și a recunoscut comiterea faptei, acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. a) C. pen., privind săvârșirea infracțiunii în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel că nu se poate susține că acesta a avut anterior o conduită bună.
În consecință, prin raportare la criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., Curtea a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului, aceea de 8 ani închisoare a fost just individualizată. De asemenea, în mod corect s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 191/2010 a Judecătoriei Baia Mare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție. S-a reținut ca apelul declarat în cauză de inculpat este însă fondat sub aspectul soluționării laturii, civile a cauzei pentru următoarele considerente: Pe parcursul judecății, inculpatul a achitat suma de 76,98 RON, către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.
În consecință, având în vedere prevederile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelul decalarat de inculpat a fost admis și pronunțând o nouă hotărâre s-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș. În temeiul art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata pedepsei executate începând cu data de 25 iunie 2013 la zi. În temeiul art. 189 și art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit onorariu avocațial, iar cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămâne în sarcina acestuia. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul V.A., criticând-o cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o consideră exagerată față de împrejurările în care a comis fapta și circumstanțele sale personale.
Întrucât în cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 18 decembrie 2013, la solicitarea Înaltei Curți, conducerea Tribunalului Maramureș a comunicat, prin adresa depusă la dosar, că mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis ca urmare a primirii extrasului deciziei penale nr. 239/A din 5 decembrie 2013, cu mențiunea „definitivă pentru inculpatul V.A. la 17 decembrie 2013, prin nerecurare”. Fiind prezent în fața instanței de recurs, la termenul din 24 aprilie 2014, recurentul inculpat V.A., identificat cu datele de stare civilă cu care figurează în dosar, a declarat că își retrage recursul formulat împotriva deciziei instanței de apel. Potrivit dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) teza a II-a C. proc.
pen., cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul, retragerea trebuind să fie făcută personal departe sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atașată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs. Față de declarația făcută de recurentul inculpat, personal în fața instanței de recurs, că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 239/A din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori, Înalta Curte va lua act de manifestarea de voință a acestuia.
În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, reținerea și arestarea preventivă a inculpatului, la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul V.A. împotriva deciziei penale nr. 239/A din 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 25 iunie 2013 la 24 aprilie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.