ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 105/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 3395/85/2013 s-a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. a) și i) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și 99 C. pen. în infracțiunea de complicitate la omor deosebit de grav prev. de art. 26 rap. la art. 174 alin. (1) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. a) și i) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și 99 C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul T.H.F.

Au fost respinse celelalte cereri de schimbare de încadrare juridice a faptelor formulate de inculpați.

În baza art. 174 alin. (1) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. a) și i) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

A fost condamnat inculpatul R.M.D.,  în prezent deținut în Penitenciarul Aiud, la o pedeapsă de 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și c), (2

1

) lit. a) și b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii port ilegal de obiect înțepător.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare, sporită la 23 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prev. de 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului R.M.D.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 20 februarie 2013, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit și a două telefoane mobile.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și c), (2

1

) lit. a) și b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii port ilegal de obiect înțepător.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 21 ani închisoare sporită la 22 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prev. de 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului P.G.C.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 20 februarie 2013, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit și a unui telefon mobil.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și c), (2

1

) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 99 și 109 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare sporită la 9 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului T.H.F.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 20 februarie 2013, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui telefon mobil.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și c), (2

1

) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 99 și 109 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare sporită la 12 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, atunci când minorul urmează să devină major în cursul procesului penal sau în timpul executării pedepsei

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului C.C.E.I.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 08 martie 2013, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui telefon mobil.

În baza art. 14, 17, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349, 1372 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă și au fost obligați inculpații R.M.D., P.G.C., T.H.F. și C.C.E.I., în solidar, iar pe inculpații minori T.H.F. și C.C.E.I., în solidar cu părțile responsabile civilmente T.M., T.G. și respectiv C.C.A. și C.C.E. să plătească părților civile următoarele despăgubiri:

- către M.E. suma de 50.000 RON daune morale și suma de 16973 RON despăgubiri materiale;

- către G.G. reprezentantă de mama sa M.E.  suma de 30.000 RON daune morale;

- către B.M.D. suma de 30.000 RON daune morale;

- către C.I. suma de 300 RON despăgubiri materiale.

Restul pretențiilor formulate au fost respinse.

S-a menținut sechestrul asigurător aplicat pe apartamentul și autoturismul marca "F.E.", proprietatea părților responsabile civilmente T.M. și T.G. și constată că nu s-au instituit alte măsuri asigurătorii în dosar.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații R.M.D., P.G.C., T.H.F. și C.C.E.I. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați fiecare dintre inculpații R.M.D., P.G.C., T.H.F. și C.C.E.I., iar inculpații minori T.H.F. și C.C.E.I., în solidar cu părțile responsabile civilmente T.M., T.G. și respectiv C.C.A. și C.C.E., să plătească statului suma de câte 2500 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare, din care câte 400 RON fiecare reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:

În cauză s-au constituit părți civile: M.E. (soția victimei) cu suma de 100.000 RON reprezentând daune morale și 50.035,77 RON cu titlu de daune materiale; G.G.D. (fiica victimei) cu suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale; B.M.D. (fiica victimei) cu suma de 100.000 RON reprezentând daune morale, precum și administratorul firmei de taximetrie C.I. cu suma de 1.000 RON reprezentând despăgubiri materiale.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați cei patru inculpați care au recunoscut nuanțat faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Astfel, inculpatul R.M.D. a precizat că își menține declarația dată în faza de urmărire penală și a arătat că urmare mesajului primit pe telefon de la inculpatul P.G.C. s-au hotărât să-l deposedeze de bani pe taximetrist, împrejurare cu care toți inculpații au fost de acord; el și cu P.G.C. l-au strâns pe taximetrist cu centura și l-au amenințat cu cuțitul, iar C.C.E.I. îl lovea cu pumnii; l-au percheziționat toți trei inculpații, în vreme ce inculpatul T.H.F. se uita la ei de la o distanță de cca 5 - 6 metri depărtare de autoturism; tot ei trei l-au pus în portbagaj în vreme ce victima mai răsufla; au dus mașina care a fost condusă de inculpatul R.M.D. într-o zonă necirculată și au abandonat-o pe câmp. Nu a mai menținut partea declarației în care a afirmat că a primit mesaj pe telefon de la inculpatul P.G.C. prin care acesta i-a transmis "să-l și omoare pe taximetrist". A explicat această revenire la declarația anterioară prin aceea că, ar fi fost bătut de polițist și de aceea a declarat astfel. A precizat că la acea declarație de la procuror a fost prezent apărătorul său ales. A mai menționat inculpatul că victima nu i-a provocat în vreun fel și că la această faptă toți patru sunt în opinia sa vinovați, însă inculpatul T.H.F. este mai puțin vinovat întrucât, pe de o parte pentru că deși a fost de acord să-l bată și să-i ia împreună cu coinculpații banii taximetristului, ulterior, când a văzut că l-au amenințat cu cuțitele, s-a speriat și a încercat să fugă, iar pe de altă parte pentru faptul că nu a agresionat în niciun fel pe victimă.

Inculpatul P.G.C. așa cum a arătat și la urmărire penală și-a minimalizat la maxim contribuția la comiterea faptei. A arătat că nu a lovit victima, că nu a amenințat-o cu cuțitul, că nu a luat bunuri de la aceasta și nici nu i-a ajutat pe coinculpații R.M.D. și C.C.E.I. să o așeze în portbagaj; a arătat în schimb că ceilalți doi inculpați R.M.D. și C.C.E.I. l-au agresat pe M.G., l-au deposedat de bunuri și l-au introdus în portbagajul autoturismului. Despre prietenul și colegul său, inculpatul T.H.F., P.G.C. a declarat că nu a făcut absolut nimic, ci doar a stat în fața autoturismului. A recunoscut că el a inițiat prin mesaje telefonice tâlhărirea victimei.

Inculpatul T.H.F. a relatat că au dorit să-l deposedeze de bani pe taximetrist și că s-au înțeles pe drum să facă acest lucru, urmare mesajului transmis pe telefoanele mobile de către inculpatul P.G.C. A auzit când inculpatul R.M.D. a tăiat cu cuțitul centura de siguranță și a văzut când toți trei l-au bătut pe taximetrist și l-au introdus în portbagaj. A văzut de asemenea când R.M.D. i-a pus victimei cuțitul la gât și când i-au fost luate bunurile și banii. A precizat că el și cu C.C.E.I. au încercat să fugă atunci când taximetristul a oprit mașina dar au fost chemați înapoi de inculpatul R.M.D. care i-a amenințat; inculpații P.G.C. și R.M.D. l-au dat jos din mașină și împreună cu C.C.E.I. l-au introdus în portbagaj; el a fost cel care a redirecționat autoturismul pe altă rută, spre Dridif; taximetristul mai respira când era în portbagaj și l-a auzit ocupând un loc pe bancheta din spate. Nu a lovit victima, dar a primit și el 40 de RON din banii luați acestuia; a susținut nesincer faptul că nu a luat un pachet de țigări de la victimă. În aceeași dimineață, ajuns la școală, a povestit unui coleg de școală că inculpații R.M.D., P.G.C. și C.C.E.I. au omorât un taximetrist, dar acesta nu l-a crezut.

Inculpatul C.C.E.I. a confirmat că s-au primit mesaje pe telefon, ca să-l bată pe taximetrist și să-i ia banii, lucru cu care toți au fost de acord; a auzit când inculpatul R.M.D. a tăiat centura, a văzut că inculpații majori au amenințat cu cuțitul victima, și l-au lovit toți trei (mai puțin inculpatul T.H.F. care a stat lângă mașină) și aceeași trei inculpați l-au introdus și în portbagajul mașinii. A arătat cum au împărțit banii și ce lucruri au luat fiecare din mașină și de la victimă.

Instanța a solicitat și s-au efectuat referate presetențiale celor patru inculpați de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.

Au fost audiați martorii propuși de acuzare care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, respectiv M.G., C.F., D.L., I.I.V. și s-a luat act de renunțarea procurorului de a fi audiat martorul P.M.M.

Au fost audiați martorii propuși de părțile civile: M.E., G.G., B.D.M., G.E. și C.I. precum și martorul propus de inculpați în circumstanțiere. Au fost depuse înscrisuri în dovedirea afecțiunilor de care suferă inculpatul R.M.D., acte privind dovedirea pretențiilor civile în dosar, practică judiciară.

S-au solicitat de către apărătorii inculpaților și de către procuror cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecății conform art. 334 C. proc. pen., cereri puse de instanță în discuția contradictorie a părților.

S-a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, respectiv infracțiunile de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 lit. d) C. pen. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen. într-o singură infracțiune de tâlhărie cu moartea victimei prev. de art. 211 alin. (1), (2), alin. (2

1

) și alin. (3) C. pen. Pentru inculpatul T.H.F., procurorul a solicitat, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în calitate de autor prev. de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 lit. d) C. pen. în cea de coautor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 lit. d) C. pen.

S-a mai solicitat pentru același inculpat T.H.F., de către apărătorul său, schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 lit. d) C. pen. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) și alin. (2

1

) lit. a), b) C. pen. în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 221 C. pen., ulterior în infracțiunile de omisiune de a anunța autoritățile prev. de art. 262 C. pen. și de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.

Coroborând probațiunea administrată instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

Fiind elevi ai Colegiului industrial "A.V." din mun. Făgăraș, jud. Brașov, inculpații P.G.C., T.H.F. și C.C.E.I. sunt, de mai mult timp, în relații de prietenie iar din vara anului 2012, după ce l-au cunoscut pe inculpatul R.M.D., cu regularitate, cei patru inculpați s-au întâlnit în cluburile din mun. Făgăraș, jud. Brașov și au petrecut împreună parte din timpul avut la dispoziție.

În data de 14 februarie 2013, ora 21.30, inculpații au plecat din mun. Făgăraș spre mun. Sibiu, cu un autoturism luat la ocazie, cu intenția de a urmări spectacolul susținut de un interpret cunoscut din zona Făgărașului.

La plecarea din mun. Făgăraș atât inculpatul R.M.D. cât și inculpatul P.G.C. aveau asupra lor cuțite, pe care le purtau fără drept, iar inculpatul T.H.F. era în posesia cardului V., proprietatea martorului C.F., încredințat inculpatului de la prietena lui și fiica vitregă a proprietarului cardului, martora minoră S.A.A.

Între orele 23.00 - 3.30, inculpații s-au aflat în barul "T." din mun. Sibiu, loc în care au consumat băuturi alcoolice și au urmărit programul interpretului pentru care au făcut deplasarea, iar la ieșirea din bar s-au deplasat spre zona centrală a municipiului Sibiu, apoi la benzinăria "E." din municipiul Sibiu, str. C., prezența lor fiind surprinsă de camerele de luat vederi din incinta acesteia.

În aceeași noapte, în jurul orelor 4.26, la bancomatul băncii C., din mun. Sibiu, str. N., jud. Sibiu, inculpatul T.H.F. a efectuat două operațiuni bancare cu cardul proprietatea martorului C.F., operațiuni bancare nereușite din cauza codului Pin pe care inculpatul nu l-a cunoscut.

Din lipsa banilor, de comun acord inculpații au convenit să se deplaseze în mun. Făgăraș cu un taxi, să nu achite costul cursei, iar pentru a evita prinderea vreunuia dintre ei de către conducătorul auto, au urmărit ca taximetristul cu care urmau să plece în cursă să fie o persoană mai în vârstă, supraponderală, care să nu poată alerga pe distanțe mari, sens în care, au examinat taximetriștii prezenți în stația de taxi din apropierea hotelului "C.F." din mun. Sibiu, și l-au ales pe M.G., persoană în vârstă de 62 ani, șofer la SC "A.L." SRL Sibiu, administrată de partea vătămată C.E.; aceasta efectua taximetria pe autoturismul marca L.

La ora 4.42 inculpații au urcat în autoturismul taxi condus de M.G. căruia i-au cerut să-i ducă până în localitatea Dridif, jud. Brașov, cursă pe care taximetristul a anunțat-o, la ora 4.45, dispeceratului care deservea societatea de taximetrie pentru care lucra.

Atât operațiunile bancare făcute de inculpatul T.H.F. cât și urcarea coinculpaților în taxiul condus de victimă a fost surprinse de camerele de supraveghere existente în zonă, imaginile fiind transferate pe CD-ul anexat la dosar.

După ieșirea din municipiul Sibiu, în drum spre localitatea de destinație, inculpatul P.G.C., așezat pe bancheta din dreapta față a taxiului, i-a transmis prin SMS inculpaților R.M.D. și T.H.F., aflați pe bancheta din spate alături de inculpatul C.C.E.I., intenția sa de a tâlhări taximetristul, iar timp de aproape o oră, cei trei inculpați au schimbat între ei SMS-uri, mesaje de care a luat cunoștință și inculpatul C.C.E.I., căruia inculpatul R.M.D. i le-a oferit, spre citire, de pe ecranul telefonului său mobil. Dacă inițial inculpatul R.M.D. a afirmat că au fost mesaje prin care s-au înțeles să-l omoare pe taximetrist, la cercetarea judecătorească acesta a revenit și nu a mai menținut această afirmație.

Conform celor stabilite prin mesaje telefonice, în zona localității Dridif, jud. Brașov, folosind cuțitul pe care îl purta asupra sa inculpatul R.M.D. a tăiat o bucată din centura de siguranță a autoturismului, cu scopul de a o folosi la imobilizarea taximetristului, iar inculpatul T.H.F. a solicitat victimei suplimentarea cursei până în localitatea Beclean, jud. Brașov, unde a scos victima de pe drumul european și a dirijat-o pe o stradă lăturalnică, până aproape la ieșirea din localitate, loc în care i-a cerut să oprească.

Imediat după oprirea vehiculului inculpații R.M.D. și P.G.C. l-au amenințat pe taximetrist cu cuțitele și i-au cerut să le dea banii pe care îi avea asupra sa. Victima nu s-a conformat și l-a dezarmat pe inculpatul R.M.D. de cuțitul cu care îl amenința, motiv pentru care inculpatul P.G.C. a imobilizat-o cu brațele și a fixat-o în scaunul de la volan, iar coinculpatul R.M.D., din spate, i-a fixat bucata de centură auto pregătită anterior în zona cervicală, material textil de capetele căruia a tras cu putere, ajutat fiind și de inculpatul P.G.C.; după ce a coborât din autoturism inculpatul P.G.C. a tras și el de capetele centurii, iar inculpatul C.C.E.I., în timp ce victima era strangulată cu centura, i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii.

În timp ce victima era bătută și strangulată, inculpatul T.H.F. s-a aflat în permanent între inculpați și autoturism la cca 5 - 6 metri și le asigura paza.

După ce victima nu a mai opus rezistență în urma acțiunii de strangulare, inculpatul R.M.D. a deposedat-o de un portmoneu în care era suma de 170 RON și ajutat de inculpatul minor C.C.E.I. și P.G.C. au scos-o din autoturism și au introdus-o în portbagajul autovehiculului, lângă victimă fiind așezată și bucata din centura de siguranță folosită pentru strangulare.

Inculpații și-au însușit apoi autoturismul taxi, la volanul căruia s-a așezat inculpatul R.M.D., și dirijat de inculpații T.H.F. și C.C.E.I. a condus autovehiculul în direcția zonei muntoase, unde intenționau să ascundă cadavrul și mașina furată.

La ieșirea din localitatea Gura Văii, jud. Brașov, autoturismul s-a împotmolit în noroiul drumului din câmp, iar inculpații au fost obligați să-l abandoneze, la plecare inculpatul C.C.E.I. a luat din interior telefonul mobil marca "N.", aparținând victimei și microfonul de la stația de comunicare a autovehiculului, iar inculpatul T.H.F. a luat pachetul de țigări "M." al victimei.

Atât microfonul cât și telefonul mobil luate de inculpatul C.C.E.I. au fost abandonate în apropierea localității Gura Văii, jud. Brașov, telefonul fiind găsit ulterior iar suma de bani furată de la victimă a fost împărțită de inculpatul R.M.D. cu ceilalți inculpați, fiecare dintre ei primind câte 40 RON, iar diferența au folosit-o la cumpărăturile făcute în aceeași dimineață din magazinul comunei Recea jud. Brașov.

În aceeași zi ora 7.20, inculpații au ajuns împreună până în comuna Recea, jud. Brașov, localitate în care s-au despărțit: inculpații P.G.C. și T.H.F. au fost și duși cu autoturismul, la unitatea de învățământ din mun. Făgăraș în care învață, de martorul M.G., profesor la Colegiul "A.V.", iar inculpații R.M.D. și C.C.E.I., s-au deplasat în municipiul Făgăraș.

La ieșirea din comuna Recea, în drum spre municipiul Făgăraș, în scorbura unui copac, inculpatul R.M.D. și-a ascuns cuțitul cu care a amenințat victima, obiect găsit care a fost și ridicat pe parcursul urmăririi penale la fel ca și cuțitul folosit de inculpatul P.G.C., obiect care a fost identificat și ridicat din locuința acestuia.

În data de 16 februarie 2013 autoturismul taxi având în portbagaj corpul victimei a fost găsit în extravilanul localității Gura Văii, jud. Sibiu, iar la cercetarea efectuată, printre altele, au fost găsite patru cărări de urme de încălțăminte, cu elemente apte identificării criminalistice; cu privire la acestea raportul de constatare tehnico-științifică traseologică efectuat a stabilit că au fost create de încălțămintea purtată, în noaptea de 14/15 februarie 2013, de inculpații R.M.D., P.G.C. și C.C.E.I., încălțăminte care a fost ridicată pe parcursul urmăririi penale. În data de 15 februarie 2013, după ce a comis fapta și a ajuns la domiciliu, inculpatul T.H.F. a aruncat în tomberonul de gunoi încălțămintea purtată în noaptea anterioară, astfel că aceste obiecte nu s-au putut recupera.

Faptul că inculpații s-au deplasat în data de 14 februarie 2013 ora 21.35 din mun. Făgăraș în mun. Sibiu, localitate în care au rămas până la ora 4.42 și că au plecat înapoi spre mun. Făgăraș, pe itinerariul urmat au făcut schimb de mesaje telefonice între ei, îndeosebi cât au mers cu taximetristul în viață, rezultă fără echivoc și din harta convorbirilor purtate de inculpați pe traseul menționat mai sus, hartă relațională întocmită de IPJ Sibiu - Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor.

S-a reținut că din înscrisurile aflate la dosar urmărire penală, reiese că inculpații și-au transmis peste 16 mesaje pe traseul Veștem - Victoria între orele 4.45 - 5.17.

Ajuns la școală, în dimineața zilei de 15 februarie 2013, în timpul programului școlar, inculpatul T.H.F. s-a confesat colegului său de clasă, martorului D.L. căruia i-a relatat infracțiunile de omor și tâlhărie comise în noaptea precedentă, oferind date concrete privind modalitatea uciderii taximetristului și traseul urmat de ei cu autovehiculul furat, însă afirmațiile inculpatului au fost considerate de martor, drept fantezii.

În ceea ce privește latura civilă, în temeiul art. 14, 17, 346 C. proc. pen. și art. 1349 și 1372 noul C. civ., instanța de fond a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile și în consecință a obligat inculpații R.M.D., P.G.C., T.H.F. și C.C.E.I. în solidar și inculpații minori T.H.F. și C.C.E. în solidar cu părțile responsabile civilmente T.M., T.G. și respectiv C.C.A. și C.C.E., către partea civilă M.E. (soția victimei) 50.000 RON daune morale și către G.G. și B.M.D. câte 3.000 RON daune morale apreciind că aceste sume sunt probate (cu actele de la dosar și coroborându-le cu declarațiile martorilor audiați la cererea părților civile), dar și suficiente pentru a acoperi prejudiciul moral produs acestora. Instanța însă a avut în vedere alături de suferința de necontestat și faptul că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, ele neputând constitui nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora, instituția răspunderii civile delictuale neputându-se transforma într-un izvor al îmbogățirii fără just temei. Așa fiind, instanța a respins diferența privind daunele morale solicitate de rudele victimei: soția și cele două fiice.

În ceea ce privesc despăgubirile civile solicitate de partea civilă M.E., instanța a acordat acesteia suma de 16.973 RON despăgubiri materiale, respingând ca neîntemeiată ori nedovedită sumele solicitate până la concurența sumei de 50.037, 77 RON.

Instanța a obligat pe inculpați în solidar iar pe inculpații minori T.H.F. și C.C.E. în solidar cu părțile responsabile civilmente la următoarele sume:

- 170 RON sumă sustrasă de la M.G. și suma de 13 RON contravaloarea pachetului de țigări sustras;

- cheltuieli ocazionate de înmormântare și parastase de 40 de zile și 6 luni, așa cum au rezultat din coroborarea declarațiilor martorilor audiați I.I., G.E., C.I., și a chitanțelor și a facturilor aflate la dosar, în total 16.973,12 RON. Au fost respinse celelalte pretenții privind evenimentele viitoare (parastasele pentru următorii 7 ani, fiind prematur introduse și nedovedite precum și prestația compensatorie în cuantum de 26.712 RON solicitată de M.E. întrucât nu a probat-o în nici un fel.

Instanța a obligat pe inculpații R.M.D., P.G.C., T.H.F. și C.C.E.I., în solidar, iar pe inculpații minori T.H.F. și C.C.E.I., în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească părții civile C.I. suma de 300 RON despăgubiri materiale, reprezentând staționarea mașinii timp de 2 zile x 70 RON  - 140 RON (conform declarației martorului I.I.V.); carburant (150 km x 8% x 6 RON/litru - 72 RON), spălatul autoturismului (88 RON) și a respins restul pretențiilor formulate, respectiv 200 de RON huse scaune și covoare care au fost ridicate de poliție pentru cercetări; 490 RON - staționarea mașinii timp de 7 zile (70 RON/zi); 60 de RON carburant (GPL); 250 RON - spălat și deratizat autoturism ca fiind nedovedite.

Împotriva acestei soluții au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, părțile civile și inculpații.

În dezvoltarea motivelor de apel parchetul a solicitat desființarea hotărârii și după o nouă judecată majorarea pedepselor aplicate inculpaților, aplicarea pedepsei accesorii și complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 lit. c) C. pen. și restituirea încălțămintei corp delict către inculpați.

În apelul lor, părțile civile au solicitat majorarea cuantumului daunelor acordate.

Inculpatul R.M.D. a solicitat desființarea hotărârii și în rejudecare schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor prev. de art. 174 alin. (1) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. a) și i) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și c), (2

1

) lit. a) și b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1), (2

1

) alin. (3) C. pen. și aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că inculpații au urmărit doar tâlhărirea victimei iar rezultatul mai grav, moartea victimei s-a produs din culpă. De asemenea s-a susținut că trebuie să se aibă în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului faptul că acesta are o stare de sănătate precară.

Inculpatul P.G.C. a solicitat desființarea hotărârii și în rejudecare reducerea pedepsei aplicate, apreciind că reeducarea acestuia se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic având în vedere vârsta tânără a inculpatului.

Inculpatul T.H.F. a solicitat desființarea hotărârii și, în urma rejudecării, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii săvârșite în sarcina inculpatului în infracțiunea de favorizare a infractorului în condițiile în care la dosarul cauzei nu există probe certe din care să rezulte că inculpatul s-a înțeles cu ceilalți inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de omor sau tâlhărie. Totodată a solicitat aplicarea unei pedepse mai reduse inculpatului chiar și în condițiile în care acestuia i s-ar reține în sarcină săvârșirea infracțiunii de omor în forma complicității morale având în vedere că pretinsa contribuție a acestuia a fost una minimă.

Inculpatul C.C.E.I. a solicitat reducerea pedepsei aplicate având în vedere că la data săvârșirii acesteia era minor și nu avea posibilitatea de a aprecia exact gravitatea faptelor comise.

Prin Decizia penală nr. 140/A din 13 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și părțile civile M.E., G.G.D. și B.D.M. împotriva Sentinței penale nr. 105/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 3395/85/2013.

A desființat sentința atacată în parte în ce privește:

- individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților R.M.D. și P.G.C.;

- neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 teza I lit. a) C. pen. inculpaților;

- omisiunea restituirii încălțămintei corp delict către inculpați;

- cuantumul daunelor materiale acordate părții civile M.E. și a daunelor morale acordate părților civile, G.G.D. și B.D.M. și procedând la o nouă judecată în aceste limite.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 23 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului R.M.D. în pedepsele componente de: 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., 18 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și 1 an închisoare și a înlăturat sporul de 1 an închisoare.

A majorat la 25 de ani pedeapsa aplicată inculpatului R.M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

A interzis inculpatului ca pedeapsă complementară și accesorie și drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de 25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. 18 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. și 1 an închisoare în cea mai grea de 25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. la care a adăugat un spor de 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 26 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 22 de ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului P.G.C. în pedepsele componente de: 21 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., 18 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și 1 an închisoare și a înlăturat sporul de 1 an închisoare.

A majorat la 24 de ani pedeapsa aplicată inculpatului P.G.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

A interzis inculpatului ca pedeapsă complementară și accesorie și drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 1 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de 24 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., 18 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. și 1 an închisoare în cea mai grea de 24 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. la care a adăugat un spor de 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 25 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

A interzis inculpaților T.H.F. și C.C.E.I., ca pedeapsă accesorie și drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

A dispus restituirea încălțămintei corp delict ridicată de la inculpați.

A majorat cuantumul daunelor materiale stabilite în favoarea părții civile M.E. la suma de 20.228,12 RON și cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părților civile G.G.D. și B.D.M. la câte 50.000 RON.

În baza art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii și arestării preventive după cum urmează:

- începând cu data de 20 februarie 2013 la zi pentru inculpații R.M.D., P.G.C., T.H.F.

- începând cu 08 martie 2013 la zi pentru inculpatul C.C.E.I.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpaților R.M.D., P.G.C., T.H.F., C.C.E.I.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații R.M.D., P.G.C., T.H.F., C.C.E.I.

A obligat pe inculpați să plătească fiecare statului câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 400 RON reprezentând onorariu avocațial în cotă procentuală va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut în esență că instanța de fond a reținut, în temeiul probațiunii administrate o stare de fapt corectă căreia i-a dat o încadrare juridică legală. A reținut că nu se impune reținerea în sarcina inculpaților a infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prev. de art. 211 alin. (3) C. pen. întrucât pentru a exista această infracțiune este necesar ca rezultatul mai grav, moartea victimei să se fi produs din culpă, latura subiectivă a acestei infracțiuni fiind praeterintenția.

În fapt s-a reținut că în data de 15 februarie 2013 în jurul orei 4.42 inculpații au urcat în autoturismul condus de partea vătămată M.G. solicitându-i acestuia să facă o cursă până în localitatea Dridif, județul Brașov. Pe parcursul deplasării inculpații au convenit prin transmiterea unor mesaje telefonice să îl omoare pe partea vătămată și apoi să îi fure bunurile. În acest scop inculpatul T.H.F. i-a solicitat victimei suplimentarea cursei până în orașul Beclean unde a dirijat-o pe o stradă lăturalnică. După oprirea autovehiculului inculpații R.M. și P.G.C. l-au amenințat pe taximetrist cu cuțitele iar ulterior când acesta s-a opus inculpatul R. l-a imobilizat cu centura de siguranță a autoturismului, pe care o tăiase în prealabil în acest scop, iar inculpatul P. l-a ținut cu mâinile pentru a facilita acțiunea de strangulare desfășurată de inculpatul R., după care l-a ajutat și el pe inculpatul R. să stranguleze victima. Inculpatul C.C.E.I. a aplicat, cu pumnii, în acest timp mai multe lovituri victimei. În timp ce victima era strangulată și bătută inculpatul T.H.F. a stat în apropierea autoturismului și asigura paza. Ulterior inculpații au plasat victima în portbagajul autoturismului și s-au deplasat cu acesta spre localitatea Gura Văii, cu intenția de a ascunde autoturismul și victima în zona muntoasă, însă ca urmare a împotmolirii autoturismului au fost nevoiți să-l abandoneze.

Inculpații au sustras suma de bani găsită în portmoneul părții vătămate, respectiv 170 RON pe care au împărțit-o între ei, telefonul mobil al victimei și un pachet de țigări M. al acesteia.

În ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților Curtea a reținut că aceasta s-a efectuat corect de către instanța de fond.

S-a apreciat că nu se impune reținerea în sarcina inculpaților a infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. Pentru a exista această infracțiune este necesar ca rezultatul mai grav, moartea victimei să se fi produs din culpă, latura subiectivă a acestei infracțiuni fiind praeterintenția.

În speță în primele declarații inculpatul R.M.D. a arătat că în timp ce efectuau cursa spre localitatea Dridif inculpatul P.G., care ocupa locul din stânga față în autoturism i-a propus prin sms să îl omoare pe taximetrist și sa îi ia banii. Inculpatul P.G. a recunoscut că a dat un sms inculpatului R.M.D. în care îi propunea acestuia să îl bată pe taximetrist și să îi ia banii. Inculpatul T.H.F. a susținut că a primit un mesaj de la inculpatul R.M.D. prin care i se propunea să îl bată pe taximetrist și să îi ia banii. În același sens este și declarația inculpatului C.C.E.I. care arată că inculpatul R.M.D. i-a arătat un mesaj pe telefonul lui din care a dedus că trebuie să-l bată pe taximetrist și să îi ia banii. În același sens sunt și declarațiile din fața instanței de fond în care se precizează că inculpatul P.G. le-a propus prin sms să îl bată pe taximetrist și să îi ia banii.

Acțiunile pe care inculpații le-au exercitat ulterior acestui moment dovedesc faptul că aceștia au achiesat acestei propuneri. Astfel inculpatul T.H.F. a solicitat suplimentarea cursei și a îndrumat autoturismul pe o stradă lăturalnică din localitatea Beclean solicitând oprirea acestuia într-un loc neiluminat. Imediat după oprirea autovehiculului inculpații R.M.D. și P.G.C. au început să exercite acte de violență asupra victimei amenințând-o cu cuțitele pe care le aveau asupra lor. Totodată inculpatul R.M.D. a imobilizat victima cu bucata de centură de siguranță pe care a tăiat-o în acest scop iar inculpatul P.G.C. a imobilizat-o cu mâinile după care s-a deplasat în spate pentru a-l ajuta pe inculpatul R.M.D. să mențină strânsoarea. În acest timp inculpatul C.C.E.I. a aplicat mai multe lovituri cu pumnul victimei. După ce aceasta a fost adusă în situația de a nu se mai putea apăra inculpații R.M.D. și C.C.E.I. au pus-o în portbagajul autoturismului. În privința stării în care se afla victima la momentul plasării în portbagaj inculpații R.M.D., C.C.E.I. și T.H.F. arată că aceasta încă trăia dar avea o respirație grea (horcăia).

Având în vedere această stare de fapt Curtea a reținut că și în situația în care s-ar aprecia că înțelegerea inițială a inculpaților a fost aceea de a bate victima și nu de a o omorî, din modul concret în care aceștia au acționat rezultă că deși nu au urmărit, au prevăzut și acceptat consecința mai gravă, aceea a decesului victimei, acționând cu intenție indirectă. Spre această concluzie converg toate acțiunile inculpaților - astfel inculpatul R.M.D., deși era înarmat cu un cuțit, a pregătit pe parcursul desfășurării transportului un mijloc de imobilizare suplimentar, respectiv a tăiat centura de siguranță pe care apoi a folosit-o la strangularea victimei. Inculpatul P.G.C. a amenințat victima cu cuțitul iar apoi a ajutat pe inculpatul R.M.D. să înfrângă rezistența acestuia strângând de cureaua cu care era strangulată iar inculpatul C.C.E.I. a aplicat lovituri cu pumnul victimei. Toate actele de agresiune conjugate au fost deosebit de puternice și apte de a conduce la moartea victimei astfel că nu se poate susține că inculpații nu au putut prevedea rezultatul letal. Totodată deși aveau posibilitatea de a abandona victima într-un spațiu deschis - în condițiile în care acesta avea în mod evident dificultăți de respirație, aceștia au ales să o introducă în portbagajul autoturismului sporind astfel riscul de deces al acesteia.

S-a arătat că în ceea ce privește forma de participație a inculpatului T.H.F., în mod corect instanța de fond a reținut complicitatea morală la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. Este fără dubiu că inculpatul a achiesat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, acesta fiind cel care a ghidat autoturismul spre o stradă lăturalnică în vederea facilitării condițiilor de săvârșire a faptei. Ulterior inculpatul nu a exercitat nici o acțiune concretă de agresare a părții vătămate însă a asigurat paza în timp ce ceilalți trei inculpați agresau victima. Susținerea sa în sensul că nu a asigurat paza deoarece o astfel de pază nici nu ar fi putut fi utilă nu poate fi primită în condițiile în care deși locul nu era iluminat și era vorba despre o stradă lăturalnică totuși nu se poate afirma că nu exista nici un risc al apariției vreunei persoane, atâta vreme cât zona era locuită. Apoi inculpatul T.H.F. a consimțit la plasarea victimei în portbagaj și la abandonarea acesteia în condițiile în care era conștient că viața acesteia era pusă în pericol. Susținerea sa în sensul că a fost amenințat de către inculpatul R.M.D. nu poate fi primită în condițiile în care acesta din urmă nu avea în mod concret nici o posibilitate de a-l constrânge să participe la săvârșirea faptei ori de a anunța organele de poliție. Relevant este faptul că după agresarea victimei inculpatul T.H.F. și-a însușit un pachet de țigări care aparținea victimei și a acceptat banii înmânați de inculpatul R.M.D.

Instanța de apel a reținut că fapta inculpatului T.H.F. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului deoarece săvârșirea acestei infracțiuni exclude existența unei înțelegeri prealabile, ori în speță existența acestei înțelegeri a fost dovedită.

În ceea ce privește critica vizând individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a reținut că este fondată în parte, fiind fondat apelul declarat de parchet sub acest aspect.

S-a reținut că pedepsele aplicate inculpaților T.H.F. și C.C.E.I. a fost corect individualizate de instanța de fond ținându-se seama, pe lângă celelalte criterii prev. de art. 72 C. pen., de contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea faptei. Astfel inculpatului T.H.F. i-a fost aplicată o pedeapsă de 9 ani închisoare, deci orientată spre minimul special redus ca urmare a stării de minoritate.

Curtea a apreciat că nu se impune reducerea acestei pedepse până la limita minimului special și nici reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Pericolul deosebit al faptelor, conduita inculpatului față de infracțiuni conduc la concluzia necesității menținerii pedepsei aplicate de instanța de fond în vederea realizării scopului educativ al acesteia - inculpatul T.H.F. nu a manifestat regret față de faptele săvârșite imediat după comiterea lor, nu a conștientizat gravitatea acestora - astfel martorul M.G. care i-a dus cu autoturismul în localitatea Făgăraș pe inculpații P. și T. imediat după comiterea faptelor a arătat că aceștia nu păreau stresați ori îngrijorați. În acest sens sunt și concluziile referatului de evaluare presentențială, din care rezultă că inculpatul a avut anterior săvârșirii faptei un comportament problematic (absenteism, afiliere la un anturaj cu influențe negative, manifestări agresive fizic și verbal). Resursele identificate de consilierul de probațiuni în vederea corijării conduitei inculpatului - faptul că acesta în perioada arestului preventiv și-a reevaluat conduita și a identificat modalități de corijare a acesteia precum și manifestările de empatie față de victimă a determinat Curtea să aprecieze că nu se impune o majorare a pedepsei aplicate așa cum a solicitat reprezentantul parchetului.

În privința pedepsei aplicate inculpatului C.C.E.I., Curtea a reținut că și aceasta a fost just individualizată. Inculpatul C.C.E.I. a exercitat acte de agresiune efectivă asupra victimei, lovind-o în timp ce inculpații R. și P. o ștrangulau. În faza de urmărire penală inculpatul a făcut afirmații care caracterizează un comportament lipsit de orice moralitate și urmă de empatie față de victimă "La un moment dat R.M. a afirmat că l-a omorât, dar până să facă această afirmație l-am lovit și eu de două ori cu pumnii în zona coastelor pe șofer, mai mult din curiozitate ca să văd dacă face vreo mișcare din care să deduc dacă-i viu," "(...) am aplicat și eu doi pumni acestuia crezând că este inconștient pentru că nu mai vorbea." Factorii pozitivi identificați de consilierul de probațiune ca urmare a evaluării conduitei inculpatului (lipsa unui comportament problematic anterior săvârșirii faptei, absența unor modele de comportament infracțional în familie, asumarea parțială a vinovăției) sunt elemente care au determinat Curtea să aprecieze că nu se impune nici majorarea pedepsei stabilite de instanța de fond.

S-au apreciat întemeiate criticile Parchetului în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților R.M.D. și P.G.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. S-a reținut că acești inculpați au avut un rol determinant în săvârșirea faptelor, inculpatul P. fiind cel care le-a inițiat și apoi le-a pus în aplicare, cu ajutorul preponderent al inculpatului R., care a și efectuat pregătiri anterioare pentru a-și asigura succesul. Alături de gravitatea faptei săvârșite, așa cum a fost deja evidențiată de instanța de fond Curtea a reținut că și conduita inculpaților ulterior săvârșirii faptei conduce la concluzia că se impune aplicarea unei pedepse mai mari orientate spre maximul special prevăzut de lege în vederea realizării scopului pedepsei inculpatul R.M.D. a urmărit să împiedice aflarea adevărului, inculpatul P.G.C. nu a conștientizat gravitatea faptei săvârșite - astfel martorul D.L., coleg de clasă al inculpaților, a relatat că inculpatul T. i-a povestit că în dimineața aceleași zile a asistat la uciderea uni taximetrist de către coinculpați dar acesta nu l-a crezut deoarece "(...) a venit și P.G. în clasă și a început să râdă mi-a trezit concluzia că glumește."

S-a reținut că starea de sănătate precară a inculpatului R.M.D. nu reprezintă un temei pentru stabilirea unei pedepse mai reduse acestuia. Starea de sănătatea nu a influențat și nu a putut influența conduita infracțională adoptată, iar faptul că inculpatul a consumat alcool în pofida prescripțiilor medicale nu reprezintă un temei de atenuare a vinovăției acestuia.

Ca o consecință Curtea a arătat că sunt neîntemeiate motivele de apel ale inculpaților C.C.E.I. și R.M.D. vizând aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

Totodată Curtea a reținut că sunt întemeiate motivele de apel referitoare la neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 teza I lit. a) C. pen. inculpaților și omisiunea restituirii încălțămintei corp delict către inculpați.

Gravitatea faptei săvârșite de inculpați, lipsa de respect pe care aceștia au arătat-o în privința unei valori fundamentale justifică interzicerea dreptului acestora la participarea luării unor decizii privind viața publică astfel că inculpaților urmează a le fi interzis ca pedeapsă complementară (unde este cazul) și accesorie și dreptul de a alege.

Totodată în temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen. instanța trebuia să dispună restituirea încălțămintei corp delict ridicată de la inculpați.

În ceea ce privește apelul părților vătămate, acesta s-a apreciat că este întemeiat în privința cuantumului daunelor materiale precum și al daunelor morale cuvenite fiicelor victimei. Curtea a apreciat că o dezdăunare echitabilă și proporțională traumei suferite de fiicele victimei ca urmare a decesului, în condiții umilitoare, a tatălui lor o reprezintă acordarea sumei de câte 50.000 RON cu titlu de daune morale. În cauză s-a făcut dovada că legăturile de familie erau deosebit de apropiate și că părțile vătămate au fost profund afectate de moartea tatălui lor.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate, în termenul legal de 10 zile, au declarat recursuri inculpații R.M.D., P.G.C., T.H.F. și C.C.E.I.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R.M.D. a învederat instanței împrejurarea că la dosar sunt depuse motive scrise de recurs de către apărătorul ales însă acestea sunt întemeiate pe punctele 9, 17 și 17

1

, cazuri de casare abrogate la această dată. Apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzute de art. 385

9

punctul 17

2

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2013
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 128/ A din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tr
ÎCCJ 2009-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3948/2009
ă inculpatului prin sentința penală nr. 1485 din 28 decembrie 2006 a Judecătoriei Sibiu, și în temeiul art. 61 alin. (1) a contopit restul de pedeapsă cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa ce
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3914/2013
Examinând recursul declarat, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 100 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a hotărât: I. În baza art. 174 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 176 lit. a) C. pen. l-a condamnat p
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 135/2014
alin. (2) C. pen., Tribunalul a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. pct. 1 lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. La alegere
ÎCCJ 2013-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3493/2013
Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 374 din 10 septembrie 2013, Tribunalul Iași a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpatul A.C. a fost trimis în judecată prin
Sursă