ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2013

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 128/ A din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și părțile civile T.I. și T.M. împotriva sentinței penale nr. 188 din 24 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în Dosarul nr. 2024/85/2010 și în consecință:

A desființat în tot sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată în fond a cauzei:

În baza art. 174

, art.

175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.O., în prezent deținut în Penitenciarul Aiud pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și omor deosebit de grav, la o pedeapsă de 20 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului R.O. exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.O. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului R.O. exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele principale și complementare aplicate inculpatului în pedepsele cele mai grele, urmând ca în final inculpatul R.O. să execute pedeapsa de 20 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.O., iar în baza art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 22 septembrie 2009 și până la data de 30 octombrie 2012.

În baza art. 174

, art.

175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și omor deosebit de grav, la o pedeapsă de 18 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului M.F. exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.F. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului M.F.

exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele principale și complementare aplicate inculpatului în pedepsele cele mai grele, urmând ca în final inculpatul M.F. să execute pedeapsa de 18 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa aplicată inculpatului M.F. durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 22 septembrie 2009 și până la data de 24 octombrie 2011.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații R.O. și M.F., în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a constatat că părțile vătămate T.I. și T.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., art. 169 C. proc. pen. a dispus restituirea către martorul V.F. a unei crose de golf ridicată ca și corp delict de la martor conform procesului verbal aflat la filele 110-112 vol. II dosar urmărire penală.

A obligat pe inculpații R.O. și M.F. la plata în solidar a cheltuielilor efectuate de martori la fond, după cum urmează: S.R.M. la 300 lei (fila 6775); B.R. la suma de 197,5 (fila 888); F.I. la suma de 200 lei (fila 529); D.A. la suma de 199,99 ( fila 539), L.I. și L.S. la câte 77,40 lei (filele 688, 690 și 689,691) și T.V. la suma de 445,30 ( fila 696).

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpații R.O. și M.F. să plătească fiecare statului suma de câte 36.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la fond.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în cotă procentuală, de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.O. împotriva aceleiași hotărâri penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul R.O. să plătească statului suma de 1.375 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M.F. în cuantum de 75 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 188 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Sibiu, Secția penală

Prin sentința penală nr. 188/24 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, au fost respinse cererile formulate de inculpații R.O. și M.F. de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecății din infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen., infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., ori infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.F., în prezent deținut în Penitenciarul Aiud, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A fost revocată măsura arestării preventive luate față de inculpatul M.F., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 40 din 22 septembrie 2009, emis de către Tribunalul Arad în Dosar nr. 4919/108/2009, și în temeiul art. 350 C. proc. pen. si s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestui inculpat, dacă nu este arestat în altă cauză, comunicând despre această măsură, administrației locului de detenție a acestuia, Penitenciarul Aiud.

În baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul

- R.O., în prezent deținut în Penitenciarul Aiud pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și omor deosebit de grav

- la o pedeapsă de 15 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului R.O. exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.O.,

- la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. inculpatul R.O. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, sporită la 15 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului R.O., iar în baza art. 88 C.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 22 septembrie 2009 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul R.O. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat că părțile vătămate T.I. și T.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.

A fost obligat inculpatul R.O. la plata cheltuielilor efectuate de martori cu prezentul proces după cum urmează: S.R.M. la 300 lei (fila 6.775); B.R. la suma de 197,5 lei (fila 888); F.I. la suma de 200 lei (fila 529); D.A. la suma de 199,99 ( fila 539), L.I. și L.S. la câte 77,40 lei ( filele 688, 690 și 689, 691) și T.V. la suma de 445,30 lei (fila 696).

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul R.O. să plătească statului suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În considerentele acestei hotărâri instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție emis sub Dosar nr. 698/P/2004 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților în stare de arest a inculpaților:

1.

R.O. și

2.

M.F., ambii

pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat deosebit de

grav prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

și lipsire de libertate prev. de art.

189 alin. (2) C. pen.

S-a reținut prin actul de trimitere în judecată, următoarea stare de fapt :

În dimineața zilei de 22 mai 2004, în jurul orelor 02.40, inculpații R.O. și M.F., au urmărit-o pe victima T.T.A., de 20 de ani, care se afla la vol.anul autoturismului, au imobilizat-o în zona cartierului M., lângă magazinul B., din Arad (aplicând o lovitură de crosă de golf în partea stângă față a parbrizului autoturismului victimei), au scos-o cu forța din autoturism și au introdus-o în autoturismul aparținând inculpatului R.O. și i-au aplicat în mod repetat multiple lovituri cu diverse corpuri dure în zone vitale ale organismului, după care au abandonat-o, agonizând, într-o zonă pustie pe malul stâng al Mureșului, în apropierea ștrandului N. din Arad, victima decedând la scurt timp.

Din concluziile raportului de nouă expertiză legală nr. A5/6749/2005 al I.N.M.L. „Profila Dr. M.M.”, vol. II, filele 79-94, a rezultat că „moartea numitului T.T.A. a fost violentă. Ea s-a datorat șocului traumatic, consecința unui politraumatism, soldat cu fractură de mandibulă paramedian drept cu avulsia traumatică a dintelui 46, fractură cominutivă de omoplat drept, fracturi costale hemitorace drept, dehiscență de simfiză pubiană cu smulgere de ligament suprasimfizar pe partea stângă, dehiscență sacro-iliacă bilaterală, hemoragie meningee, contuzie pulmonară dreaptă, ruptură renală dreaptă, infiltrat sanguin perirenal bilateral”.

În raportul medico-legal s-a stabilit că: „leziunile traumatice care au dus la moartea victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur ( contondent) și prin sumarea efectelor acestora au raport direct de cauzalitate în tanatogeneză”.

În drept, procurorul a calificat infracțiunea comisă de către inculpații R.O. și M.F. în omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174 - 175 lit. i) - 176 lit. a) C. pen., faptă ce constă în aceea că,împreună, în noaptea de 22/23 mai 2004, în loc public și continuând pe câmp, i-au aplicat victimei T.T., în public, în mod repetat, multiple lovituri cu corpuri dure producând leziuni ce i-au cauzat chinuri prelungite (fractură de mandibulă, fractură de omoplat drept, fracturi costale, fractura bazinului, rupturi renale și contuzii pulmonare), în urma cărora victima a agonizat timp de mai multe ore și a decedat în ziua următoare.

Alături de infracțiunea de omor prin cruzime, a fost reținută ca fiind comisă în concurs cu aceasta și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prin răpire, de două sau mai multe persoane, în varianta agravantei prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. Astfel, inculpații R.O. și M.F., utilizând forța au scos victima din autoturismul acesteia și au introdus-o împotriva voinței sale în autoturismul lor, după care au exercitat asupra acesteia agresiunile descrise mai sus.

Procurorul și-a întemeiat actul de trimitere în judecată pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a sesizării numitului H.G., fila 35, vol. 1; proces-verbal de cercetare la fața locului, filele 36-37vol. 1; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, filele 38-42, vol. 1; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, filele 43-60, vol. 1; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, filele 61-98 vol. 1; proces-verbal de cercetare la fața locului din 26 noiembrie 2004, filele115-116,vol. 1, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, filele 122-140, vol. 1, declarațiile părților vătămate T.I., T.M., filele 1-7, vol. 1, raport de autopsie nr. 207/B/1 din 23 mai 2004 la S.M.L. Arad, filele 9 - 11 vol. 1, completare raport autopsie medico-legală SML Arad, filele 16-17, vol. 1, răspuns S.M.L. Arad la obiecțiunile formulate de partea vătămată T.I., filele 18-19, vol. 1, buletine de analiză toxicologică întocmită de S.M.L. Arad, filele 20-22, vol. 1, planșă foto întocmită cu ocazia autopsiei și a examinării macroscopice la fața locului, filele 23-50, vol.. 1, raport de expertiză medico-legală nr. 1632 din 30 august 2004 al O.M.L. Timișoara, fila 53, vol.. 1, aviz I.N.M.L. M.M. nr. E1/843/2005 din 10 februarie 2005 prin care s-a recomandat efectuarea unei exhumări, fila 54, vol. 1, proces-verbal de exhumare însoțit de planșa foto, filele 60-78, vol. 1, raport de nouă expertiză medico-legală exhumare nr. A5/6749/2005 din 12 august 2005 al I.N.M.L. M.M., filele 79-94, vol. 1, avizele cu nr. E1/6749/2005 ale comisiei S.M.L. din 01 septembrie 2005, respectiv 13 octombrie 2005 prin care s-a avizat raportul de nouă expertiză medico-legală, filele 95-99, vol. 1, raport de constatare medico-legală nr. 300/A/3 din 24 mai 2004, fila 101, vol. 1, raport de nouă expertiză medico-legală - completare al I.N.M.L. M.M. cu nr. A5/6749/2005 din 25 noiembrie 2009 și avizul C.S.M.L. nr. E1/6749/2005 (nr. 843/2005) din 28 ianuarie 2010, filele 104-109 vol. 1, proces-verbal de ridicare a unei crose de golf însoțit de planșa foto cu ocazia ridicării crosei de golf, filele 110-112, vol. 1, raport de constatare tehnico-științifică nr. 333560 din 09 noiembrie 2009 al I.G.P.R. Institutul de Criminalistică, filele 113-133, vol. 1, raport de expertiză medico-legală - examen A.D.N. cu nr. A15/10742 din 05 octombrie 2005 al I.N.M.L. M.M., filele 136-138, vol. 1, raport de constatare tehnico-științifică nr. 107967 din 30 iunie 2004 al I.G.P.R. Institutul de Criminalistică însoțit de fotografii judiciare, filele142-163, vol. 1, raport de expertiză criminalistică nr. 11 din 25 ianuarie 2005 al M.J.- I.N.E.C. întocmit pe suport de hârtie și pe suport optic, filele 167-187, vol. 1, raport de expertiză tehnico-auto al B.L.E.C.T. - Arad din 16 iunie 2004, filele 190-197, vol. 1, raport suplimentar de expertiză tehnico-auto al B.L.E.C.T. - Arad din28 octombrie 2009, filele 199-202, vol. 1, proces-verbal de cercetare a autoturismului însoțit de planșă foto, filele 203-213, vol. 1, adresă către SC A.Ț.A. SA - Sucursala Arad și răspunsul acesteia, filele 214-284, vol. 1, raport de constatare tehnico-științifică nr. 342956 din 18 august 2009 al. I.G.P.R. Institutul de Criminalistică, filele 291-295, vol.. 1.; declarațiile martorilor: H.G., A.V., B.E.O., V.F., P.C.O., P.M.S., A.S., R.F.M., C.D., M.Ș., T.I., B.N.G., P.I., K.L.C., L.P.A., M.W.M., P.F.I., P.F.P., S.R.M., C.M.A., M.D., C.F., P.R.I., P.A., C.F.I., F.P., T.M., P.A., S.A., C.C.A., B.C.R., O.V.E., B.A., T.A., G.F.., R.C.A., B.R.E., A.A., V.A.A., C.R.S., G.M.R., Ș.S., B.F.O., P.Ș.C., S.M., M.N.L., M.C.D., L.S.L., L.I., M.T., D.A., O.A.F., M.I., G.T., F.I., T.V., Z.M.; martori cu identitate atribuită P.N., P.M., D.L., G.P., C.E., I.M., C.M.; declarațiile inculpaților R.O. și M.F., raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/12327/2009 întocmit de I.N.M.L. M.M. privind pe inculpatul R.O., filele 5-7, vol. IV, raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/12326/2009 întocmit de I.N.M.L. M.M. privind pe inculpatul M.F., filele 8-10, vol. 1, foaia de observație clinică generală nr. 7622 privind pe inculpatul R.O., filele 22-29, vol. 1, proces-verbal de consemnare a refuzului inculpatului R.O., privind testarea pentru a se stabili detectarea comportamentului, fila 31, vol. 1, proces-verbal de consemnare a refuzului inculpatului M.F., privind testarea pentru a se stabili detectarea comportamentului, fila 32, vol. 1V.

Inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest, începând cu data de 22 septembrie 2010, măsură menținută conform art. 160 C. proc. pen.

Pe parcursul cercetării judecătorești, s-a procedat la administrarea probatoriului testimonial propus prin rechizitoriu, au fost încuviințați și audiați martori propuși de către inculpați în apărare, au fost depuse cazierele inculpaților, hotărâri judecătorești, soluții ale procurorilor lor cu privire la inculpați, victimă ori martori în dosar, a fost efectuată la cererea inculpaților expertiză criminalistică a fotografiilor efectuate asupra leziunilor existente pe corpul victimei și posibilitatea creării acestora cu o crosă de golf asemănătoare celei existente la dosarul cauzei, au fost depuse articole din ziarele locale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr 868/108/2010, a fost strămutată la Tribunalul Sibiu și s-a format Dosarul nr. 2024/85/2010, iar urmare unei cereri de abținere formulate de titularul cauzei și admisă, dosarul a fost redistribuit aleatoriu acestui complet, la data de 21 mai 2010.

Prin probele testimoniale administrate (propuse prin rechizitoriu, admise la cererea inculpaților și dispuse din oficiu) au fost relevate de martorii audiați în dosar următoarele împrejurări legate de decesul victimei T.T.:

Martora B.E. (audiată la Tribunalul Arad, anterior strămutării cauzei, declarație aflată la fila 126 Dosar nr. 868/108/2010) a relatat, cu mai puține amănunte decât a făcut la urmărirea penală, că a observat autoturismul în acea noapte, în zona M., de la fereastra locuinței sale; a auzit vocile mai multor persoane - bărbați discutând pe un ton ridicat; a văzut două sau trei siluete de bărbați, în mișcare, în apropierea portierei din față ca și cum vroiau să scoată ceva sau pe cineva din autoturism; această situație a durat aproximativ 10-15 minute.

Martora Ș.S., fila 410 dosar - a arătat că menține declarația de la urmărire penală aflată în vol..ul 3 fila 190-192 dosar întrucât a spus adevărul. A precizat că locuiește în blocul în apropierea căruia a fost găsită abandonată mașina victimei T.T.; a observat mașina care era parcată lângă tomberonul de gunoi, care avea farurile stinse; nu mai reține dacă după circa 30 minute ar fi observat că avea farurile aprinse, așa cum a declarat la urmărire penală.

Martorul M.C.D. (fila 526 dosar) și-a menținut declarația de la urmărire penală (vol. 3 filele 207-208 dosar) a relatat că fiind locatar al blocului din cartierul M., a observat un autoturism în jurul orelor 24 și 2, în noaptea de 21/22 mai 2004 și i-a lăsat impresia că este o persoană în el care a aprins pozițiile din spate; a privit doar un minut pe geam și nu este sigur dacă s-au aprins sau nu pozițiile mașinii; a discutat a doua zi cu poliția și a relatat aceleași împrejurări;

Martorul C.R.S. (fila 415 dosar) a declarat că-și menține declarația de la urmărire penală aflată în vol. 3 fila 176-180 dosar; în noaptea de 21/22 mai 2004, fiind împreună cu prietenul său G.M. în cartierul M., a văzut în jurul orelor 3 noaptea un autoturism alb abandonat lângă tomberoanele de gunoi, care avea farurile aprinse, parbrizul spart, cheile în contact și geamul de la șofer coborât. S-au întâlnit cu P.C. care le-a spus să sune la Poliție și le-a indicat și numărul de telefon. Martorul a rămas până a venit poliția la fața locului. Nu era nimeni lângă mașină;

Martorul G.M.R. (fila 538 și vol. 3 filele 181-183 dosar urmărire penală) a găsit împreună cu C.R. autoturismul abandonat cu pozițiile aprinse, geamul șoferului deschis și cheile în contact, parbrizul fisurat; au anunțat poliția pentru că au căutat în jur și nu au găsit șoferul despre care credeau că este rănit; au plecat la sosirea poliției; P.C. a ajuns la mașină la circa 15 minute după ei și nu-și amintește dacă acesta a venit cu taxiul;

Matorul B.F.O. fila 406 dosar (care a menținut declarația dată în faza de urmărire penală aflată în vol. 3 filele 190-192 dosar) - taximetristul care în noaptea decesului a condus pe martorul P.C. de la barul din ștrand, la prietena acestuia care locuia în cartierul M.; a arătat că a discutat cu P.C. despre autoturismul aflat pe drumul lor găsit abandonat și avariat despre care, clientul său a precizat că știe cine este proprietarul autoturismului; după ce l-a lăsat pe P.C. în fața blocului prietenei lui, s-a întors și a observat că autoturismul avea pozițiile și stopurile din spate aprinse, era avariat și în mașină nu era șoferul acesteia.

Martorul P.Ș.C. (fila 408 dosar) este cel despre care martori în dosar au susținut că a fost suspectat de această crimă (împreună cu fratele inculpatului R.M.), și că fiind fiu de polițist, cu ajutorul tatălui său acesta nu ar fi fost urmărit penal. Martorul a declarat că-și menține declarația dată în faza de urmărire penală de la filele 196-199 vol.3 dosar. A arătat că în seara respectivă nu a fost împreună cu fratele lui R.O., R.M.; că nu inculpatul R.O. l-a dus în ștrand; a menționat că a fost suspectat împreună cu fiul unui alt polițist, B.F. pentru acest omor, lucru deranjant și care l-a urmărit mult timp, pentru niște articole din ziar care au apărut și în care se afirma că tatăl său i-ar fi favorizat pe autorii omorului, necercetându-i pentru această faptă; a făcut demersuri și a aflat că nu familia T. a făcut afirmațiile respective, ci ziaristul care a scris articolele, din proprie inițiativă; a relatat că în seara de 21/22 mai 2004 a fost la bar pe Ștrandul N. și a fost condus acasă în cartierul M. de taximetristul B.F.; când a ajuns în fața blocului prietenei lui, s-a întâlnit cu doi băieți, martorii C.R. și G.M. cărora le-a indicat să sune la poliție și să anunțe că au găsit autoturismul aparținând victimei, abandonat și cu farurile aprinse; a urcat la prietena sa pe care a sunat-o pentru a-i deschide ușa de acces în bloc, apoi a văzut că a sosit echipajul de poliție care a verificat autoturismul găsit abandonat; a doua zi a povestit tatălui său, P.C., lucrător în funcție de execuție la biroul judiciar al I.P.J. Arad, despre împrejurările pe care le cunoștea, iar acesta l-a informat și l-a dus la procurorul M. despre ceea ce fiul său cunoștea, însă acesta nu a considerat necesar a-l audia atunci ca martor; urmare acestor articole din ziar, tatăl său a fost înlocuit și nu a mai lucrat în dosar, imediat după acest moment; în noaptea respectivă s-a apropiat la circa 10 metri de autoturismul victimei și ceea ce i-a rămas în minte a fost parbrizul fisurat; la fel ca și F.B. în prezent lucrează ca polițist, la Poliția Arad.

În faza de urmărire penală a fost audiată prietena acestuia, martora S.M.M. care a confirmat în totalitate susținerile lui P.C. (vol. 3 filele 200-201 dosar urmărire penală). Și martora T.N.L.F., colega de apartament a acesteia, a precizat și confirmat susținerile celor doi (vol. 3 fila 204-206 dosar urmărire penală).

Analizând declarațiile celor cinci martori: B.F.O., T.N.L., S.M.L., G.M.R., C.R., declarații care s-au coroborat cu declarația martorului P.C.Ș., și având în vedere și soluția de netrimitere în judecată a polițistului P.D. (vol. 5 fila 1245) instanța a reținut că în mod corect suspiciunile apărute în ziarele locale referitoare la participarea lui P.C.Ș., nu au condus la trimiterea în judecată a acestuia, participarea sa la această faptă nefiind susținută de nicio probă în dosar.

Martorul Z.M. (fila 532 și vol. 3 filele 233-234 dosar urmărire penală) polițist în cadrul biroului investigații criminale, a relatat că, în dimineața de 23 mai 2004 împreună cu colegul său O.C., fiind de serviciu, au fost anunțați despre faptul că pe malul Mureșului a fost găsită o persoană decedată; a descris ceea ce este consemnat și în procesul verbal de la fața locului și a făcut precizarea că nu era călcată iarba în jurul cadavrului; a auzit că s-au formulat diferite ipoteze despre mecanismul de producere și survenirea decesului de către cei care au sosit în orele următoare în acel loc; a arătat că oficialii, curioșii, prietenii victimei, au fost ținuți la o distanță de circa 100 metri de cadavru și exista un cordon ce nu permitea apropierea acestora;

Martorul O.C. (filele 534-537) - polițist care împreună cu martorul Z. și cu echipa operativă, s-au deplasat la fața locului în dimineața de 23 mai 2004, atunci când au fost anunțați telefonic că a fost găsită o persoană decedată, înecată pe malul Mureșului a relatat că iarba în jurul victimei nu era bătută și nu existau urme de răfuială sau răvășire; nu au observat urme de violență pe abdomenul victimei, existând posibilitatea ca urmele să apară la 5-6 ore, ceea ce medicii legiști probabil au stabilit; inadvertențele din procesele verbale încheiate cu privire la gazon se datorează faptului că nu au fost întocmite procesele verbale la primul moment în care ei s-au deplasat, iar ulterior iarba a fost călcată, și așa s-a consemnat eronat; piciorul victimei era, după părerea sa, relativ mai întins decât a fost fotografiat. Nu are nici o suspiciune legat de faptul că cineva, să fi modificat cu intenție, locul faptei; a reținut că bateria telefonului era întoarsă, astfel că nici cei de la S.R.I., dacă ar fi vrut, să nu poată localiza postul telefonic. În noaptea precedentă a fost o ploaie torențială iar atunci când au sosit, ploua mocănește, astfel că nu poate aprecia dacă urmele ar fi putut fi șterse sau nu de ploaia ce a căzut abundent.

Martorul a mai arătat că a răspuns o perioadă îndelungată de jocul alba-neagra în Arad și dacă ar fi avut date în anul 2004 despre vinovăția inculpaților cu certitudine nu i-au fi iertat, așa cum a rezultat din amenzile pe care le-a aplicat acestora. Împreună cu inculpații M.F. și R.O. practicau acest joc și V.F., L.G., C.D., Ș.A.; în anul 2004, R., F. nu se ocupau de alba-neagra, și știe că în anul 2009 au apărut probleme de natură penală între aceștia; polițiștii și martorul și-au pus întrebări legate de faptul că în 2004 și până în luna mai 2005, F. și inculpații M.F. și R.O. s-au afișat împreună; ulterior au dezlegat această enigmă, atunci când s-a constatat că aceștia au comis infracțiuni economice împreună în acea perioadă, în municipiul Arad. Legat de F. și inculpatul M.F. cunoaște că sunt veri și este real că între R. și M. a apărut un conflict în acea perioadă.

Hotărârile judecătorești atașate dosarului de la fila 1282 la 1305, confirmă această susținere. În acest dosar care nu este judecat definitiv, inculpații R.O. și M.F. au fost condamnați la câte 9 ani închisoare, pentru infracțiuni deosebit de grave de șantaj, lipsire de libertate, fapte comise din decembrie 2005 până în iunie 2006, constituindu-se în grup organizat împreună cu F.I., Ș.A., M.I., S.I. ș.a și au devalizat mai multe firme deposedând de imobile și bunuri mobile părți vătămate, persoane fizice sau juridice.

Martorul M.Ș. (fila 126 vol. 1 dosar) ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Arad, este cel care a făcut primele cercetări la fața locului și a constatat că bateria telefonului victimei era poziționată astfel încât să-l facă inutilizabil; nu a observat urme de târâre a victimei; a participat de asemenea și la cercetarea autoturismului lui T.T. și a reținut că parbrizul în dreptul șoferului era fisurat, la 20 cm de stâlpul din stânga al mașinii și la circa 30 cm. față de bord; a apreciat că fisura provine din exteriorul autoturismului; cercetările fiind în fază incipientă, nu au exclus inițial niciuna din variantele decesului, inclusiv înecul acestuia.

Martorul G.T. (fila 530 dosar și vol. 3 filele 227-228 dosar urmărire penală) a fost polițistul care împreună cu colegul său M., s-a deplasat la fața locului în noaptea de 21/22 mai 2004 la automobilul găsit abandonat în cartierul M.; acesta avea pozițiile aprinse, cheile în contact, ușa descuiată, geamul de la șofer coborât; au închis geamul, au luat cheile pe care le-au predat ofițerului de serviciu; la fața locului era un tânăr de 19 ani care a anunțat despre autoturismul găsit abandonat; în toată cariera sa nu a mai întâlnit un autoturism abandonat în această manieră cu farurile aprinse, cheile în contact, geamul deschis și ușa descuiată; mașina era parcată lângă bordură.

Martorul F.I. (fila 528 și vol. 3 filele 229-230 dosar urmărire penală) este cel care a participat la cercetarea la fața locului a accidentului rutier comis de victima T.I. la ieșirea de pe ștrand; a auzit prin stație când colegul său G.T. a comunicat că a găsit autoturismul abandonat, cu ușa la șofer deschisă și cheile în contact.

Martorul T.V. (fila 693 și vol.3 fila 232 dosar urmărire penală) - polițist care a participat împreună cu colegii săi G. și T. la cercetarea la fața locului unde a fost găsit autoturismul avariat, cu geamul deschis și fără șofer. Au chemat ofițerul criminalist și au încuiat mașina pe care au găsit-o cu cheile în contact, și cu ușa și geamul deschise; a aflat că victima a fost găsită a doua sau a treia zi pe malul opus al Mureșului.

Martorul M.I. (fila 697 și vol. 3, filele 225-226 dosar urmărire penală) polițist care în noaptea de 21/22 aprilie 2004 împreună cu alți ofițeri s-au aflat în jurul orelor 3,30 - 4.00 la magazinul B. din cartierul M. unde au găsit autoturismul abandonat,cu geamul la șofer coborât, cheile în contact și partea din dreapta avariată; nu a observat fisura parbrizului și nu a văzut nimic suspect.

Martorul M.W.M. (fila 315 dosar )este jandarmul care a fost de serviciu în noaptea de 22/23 mai 2004, a văzut trei persoane care se aflau pe o alee, doi bărbați și o femeie cu care victima a discutat înainte de a pleca cu mașina de pe ștrand în jurul orelor 2 noaptea; între anii 1999-2001 a fost coleg și prieten cu inculpatul M.F. pe care nu l-a văzut în seara respectivă la bar; la fel nu l-a recunoscut nici pe inculpatul R., dar nu exclude posibilitatea ca aceștia să se afle în zona ștrandului, fără ca el, din postul lui să-i poată vedea intrând sau ieșind; în locul în care a fost găsită a doua zi victima, era un drum de acces cu mașina; a menținut declarația de la urmărire penală aflată la fila 92-94 vol..3 urm. pen.;

Martorul P.I. - fila 129 dosar, expert tehnic auto, care a menținut declarația în faza de urmărire penală și în plus a relatat că lovitura în parbriz nu putea proveni de la capul victimei atunci când a acroșat autoturismele parcate la plecarea de pe ștrand, și nici de la o lovitură cu piatra; în opinia sa aceasta fisură a parbrizului a fost creată din exteriorul autoturismului și nu din interior;

Martorul L.S. (filele 692 și vol. 3 filele 209-212 dosar urmărire penală) este fiul proprietarului autoturismului pe care victima T.T. a accidentat-o în noaptea de 21/22 mai 2004; a ajuns la ștrand în jurul orelor 1,30-1,45, iar în jurul orelor 4,30 a aflat că mașina sa a fost avariată de un autoturism; a auzit discuțiile polițiștilor prin stație.

Martorul D,A, (fila 539 și vol. 3 filele 220-222 dosar urmărire penală) este proprietarul autoturismului de culoare roșie pe care victima T.T. l-a avariat în noaptea respectivă; în timp ce scria declarația la poliție, a auzit prin stație că autoturismul a fost găsit abandonat în cartierul M.;

Martorul P.C.O. (filele 224-227 - a declarat că menține declarațiile aflate în dosarul de urmărire penală, în vol. 3 filele 41-52); a dat declarații în 23 și 24 mai, și 6 iulie 2004. și a fost testat cu poligraful fiind bănuit că nu este sincer, lucru neconfirmat ; au fost toți prietenii pe ștrand și la căsuțele închiriate: a plecat împreună cu T. în jurul orelor două noaptea, amândoi fiind în stare avansată de ebrietate; victima aflată la vol.anul autoturismului tatălui său a accidentat două mașini la ieșirea de pe ștrand, dar nu a oprit pană acasă la martor, când, la despărțire l-a rugat să le transmită a lor lui, că îi iubește; l-a sunat imediat, dar nu a mai răspuns; a doua zi sora sa a găsit mașina abandonată la Billa și i-a anunțat pe prieteni, părinți; martorul a precizat că nu crede ca fisura din parbriz să fi fost până a fost el în mașină, pentru că nu a observat-o, crede că s-a produs după ce victima l-a lăsat pe el acasă; îl descrie pe T.T. ca fiind un prieten de nădejde, care nu era deloc fricos, iar dacă era atacat riposta întrucât practica sportul, făcea lupte, full contact, la sala polivalentă din Arad, iar dacă era băut era recalcitrant; nu era un tip fricos, dimpotrivă era foarte curajos; după ce i-a spus să le transmită acel mesaj părinților, a închis ușa și a plecat în trombă cu roțile fluierând; mult timp a crezut că s-a sinucis, iar când procurorul i-a spus că a fost lovit și s-a ridica, lovit din nou și s-a ridicat și tot așa, martorul chiar a crezut că la temperamentul victimei, acesta ar fi continuat lupta până nu ar mai fi putut și că exact așa s-ar fi putut întâmpla lucrurile, cum i s-au descris;

Martora P.R.I.a (fila 223 dosar și-a menținut declarația de la fila 104-105, vol.. 3 dosar urmărire penală), este sora martorului P.C., cel care l-a văzut pe T.T. ultimul în seara de 22 mai 2004; a doua zi dimineața, în jurul orelor 10-10,30, în apropierea magazinului B., a fost cea care împreună cu mama și bunica sa au găsit mașina victimei abandonată în preajma blocului lor și l-a anunțat pe fratele și prietenul său că mașina e avariată și abandonată în acel loc;

Martorul P.A. (fila 698 dosar și vol. 3 fila 106 Dosar urmărire penală) este tatăl lui P.C., fiind despărți de mama acestuia; l-a sunat de ziua lui în 23 mai 2004 și l-a însoțit duminica la locul în care a fost găsit cadavrul; i-a spus cu o zi înainte când a vorbit cu el la telefon, că nu-l găsește pe prietenul lui, T.T.

Martora C.C.A. (fila 699 și vol.3 filele 145-151) prietena victimei T.T. cu care acesta nu se afișa; l-a sunat în noaptea de 21 mai 2004 începând cu ora 2 până la ora 4, dar acesta nu i-a răspuns; în 16 mai 2004 s-au certat și nu au mai vorbit până în 21 mai 2001 când a aflat că merge cu prietenii lui la un chef; a fost în acea seară împreună cu fratele ei pe ștrand într-un alt bar, dar nu s-a întâlnit cu T.T. Inculpatul R.O. este vecinul ei și nu știe să fi avut ceva de împărțit cu acesta;

Martora S.A. ( fila 222) a fost în grupul de prieteni ai victimei în seara incidentului; a fost cea care a introdus sticla de whisky în discoteca „S.G.”, la rugămintea victimei; după ce sticla s-a golit l-a însoțit la toaletă pentru a o lăsa acolo; și-a menținut declarația de la urmărire penală, aflată în vol. 3 filele140-144;

Martorul B.C.R. ( fila 542 și-a menținut declarația de la filele 152-155 vol. 3 dosar urmărire penală) a fost prieten cu victima și participant la petrecerea din noaptea respectivă; nu cunoaște motivul pentru care, venind de la toaletă acesta s-a manifestat violent și știe că T. era mai violent atunci când consuma alcool; în noaptea respectivă a consumat o băutură care conține Tequila și a văzut când a terminat sticla de whisky pe care a lăsat-o apoi la toaleta barului „S.G.”;

Martorul A.A.V. filele 543 și-a menținut declarația de la urmărire penală aflată în vol.. 3 filele 173-174; era prieten cu victima și știe că a băut o băutură energizantă, dar era coerent; P.C. era într-o stare mai avansată de ebrietate; l-a condus în parcare la plecare, iar T. ambala motorul mașinii, așa cum făcea și în fața blocului în care a locuit, pentru ca acesta să fie încălzit; nu s-ar fi sinucis nici dacă ar fi accidentat 20 de mașini, după cum îl cunoaște martorul pe T.T.;

Martorul T.A. (fila 416 dosar) și-a menținut declarația dată în faza de urmărire penală (vol..3 filele 162-164); a fost în grupul de prieteni ai victimei la „S.G.” și a observat când aceasta a ieșit din bar, a rămas o perioadă afară, iar atunci când s-a întors, era nervos, recalcitrant și a spart toate paharele de pe masă; nu știe motivul. Victima a plecat cu P.C., iar martorul a rămas până la 5 dimineața în bar. Pe inculpați nu i-a văzut în noaptea aceea în bar;

Martorul T.M.C. ( fila 317 dosar și care și-a menținut declarația de la urmărire penală aflată în vol..3 filele 123-129 dosar); a declarat că s-a aflat în grupul de prieteni ai victimei care au petrecut la bar în noaptea respectivă; nu i-a văzut pe inculpați în bar, nu a văzut ca victima să aibă vreun conflict cu altcineva; a declarat că atunci când consuma alcool, T.T. era mai violent; era sportiv și mergea regulat la sală.

Martora R.C.A. (fila 309 dosar instanță a declarat că-și menține declarația dată în faza de urmărire penală aflată în vol. 3 filele 164-169); face parte din grupul de prieteni ai victimei care a petrecut la „S.G.” în noaptea de 22/23 mai 2004; nu a sesizat scandal, a plecat acasă cu altcineva, deși victima se oferise inițial să o conducă; a aflat a doua zi de decesul acestuia.

Martorul G.F. (fila 310 își menține declarația dată în faza de urmărire penală, vol. 3 fila 165 dosar) face parte din prietenii victimei cu care acesta a petrecut în ultima seară nu are cunoștință de ceea ce s-a întâmplat ulterior;

Martorul O.R.E. (fila 311 dosar care își menține declarația dată în faza de urmărire penală vol.. 3 filele 156-158) a descris cum a fost la petrecere, nu are cunoștință despre omor; atunci când consuma alcool în cantități mai mari, victima era impulsiv; în luna ianuarie, de ziua lui, pentru că nu a venit suficient de repede chelnărița, a spart toate paharele de pe masă; la fel a spart paharele și în seara aceea; a plecat în jurul orelor 2 noaptea, și ea a aflat duminica despre decesul lui T.T.;

Martorul P.A. (fila 313 dosar, prieten al victimei; menține declarația de la urmărire penală vol. 3 filele 130-140 dosar) știe despre faptul că victima a plecat la toaleta din barul „S.G.” împreună cu prietena sa A.; își serba ziua de nume; nu știe ca T. să fi avut relații intime cu L.P. și nici nu-i cunoaște pe inculpați, pe care nu i-a văzut pe ștrand în seara respectivă și nici nu crede să fie implicați în decesul prietenului său; era prieten foarte bun acesta, practica sporturi extreme, lupte libere; știe că odată a bătut 10 persoane, și dacă ar fi fost atacat, de obicei riposta și știa să se apere; când era beat, avea chef de scandal, și știe că a mai condus beat.

Martorul O.A. (fila 527 dosar) a declarat la fel ca și la urmărire penală ( vol. 3 filele 223-224) că a participat împreună cu victima la aniversarea din noaptea de 21/22 mai 2004 la barul „S.G.”, dar nu are cunoștință despre faptul că victima a spart paharele de pe masă și nici alte incidente.

Martorii R.F. (fila 320), A.S. (fila 321) și P.M.S. (fila 322) angajați ca ospătari (primii doi) și patron al barului „S.G.” în Arad, au relatat împrejurări legate de faptul că victima T.T. s-a îmbătat, a spart paharele aflate pe masă în bar, iar apoi scandalul provocat de acesta a fost aplanat; martora A.S. a declarat că în acea perioadă a decesului victimei T.T., L.P. lucra la barul M. pe care îl frecventa și unde martora lucra ca și ospătar; a declarat că în seara respectivă, nu a văzut-o în barul „S.G.”

Martorul V.G. (fila 1117 dosar) administratorului service-ul în care a fost reparată mașina familiei T. după accident și avea fisură în parbriz provenită din exterior nu din interiorul autoturismului; lucrează de 30 de ani în domeniu și poate să depună actele cu lucrările efectuate la autoturism; parbrizul nu mai există în materialitatea lui pentru că nu s-a gândit nimeni să îl păstreze în vreun scop; schimbătorul de viteze nu putea provoca decesul victimei urmare impactului cu autoturismele avariate pe ștrand; parbrizul nu se putea sparge cu un pahar de plastic găsit în autoturism; a verificat tactil acest parbriz pe interior și exterior și fasciculele, solzișorii proveneau din exterior; parbrizul fiind unul duplex nu se putea sparge nici ca urmare a loviturii cu capul de către victimă; expertizele confirmă susținerile sale și crede că parbrizul dacă s-ar fi spart ca urmare a accidentului rutier, fie s-ar fi spart tot, fie ar fi zburat de la loc.

Martorul T.I. (fila 231 vol. 1 dosar) este medicul care l-a operat pe inculpatul R.; acesta a infirmat susținerile acestuia referitoare la împrejurarea că în perioada decesului victimei, nu avea posibilitatea de a conduce vreun vehicul sau a lovi pe cineva, întrucât purta orteză; dimpotrivă, martorul a relatat că inculpatul R. a plecat din spital pe picioarele lui, acesta fiind spitalizat în perioada 13-14 aprilie 2004; nu a fost imobilizat în gips, nu i-a fost aplicată fașă gipsată sau orteză, acesta putând relua mersul normal în câteva zile de la intervenția chirurgicală. După o lună și 6 zile de la operație, inculpatul putea depune efort. Față de conținutul acestei declarații, instanța a înlăturat apărarea pe care inculpatul și-a formulat-o în cauză privitor la acest aspect, precum și depozițiile martorilor care, contrar celor reieșite din foaia de observație au susținut nesincer că inculpatul a avut piciorul în gips și nu se putea deplasa, depune efort sau să conducă mașina.

Martora L.P. (fila 220 dosar instanță) este fosta soție a inculpatului R.O. (2006-2008) și cea despre care rechizitoriul a precizat că este femeia pentru care s-a iscat incidentul ce s-a finalizat cu decesul lui T.T.; aceasta a arătat că era prietena inculpatului R.O. în anul 2004; este și în prezent cercetată în dosarul penal disjuns din acesta, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru complicitate la infracțiunea de omor comisă de inculpați, asupra victimei T.; a relatat instanței că în perioada 16 martie - 11 iunie 2004 a locuit în Italia, iar pe inculpatul R.O. l-a cunoscut ulterior zilei sale de naștere. A fost testată cu poligraful, iar la întrebările legate de decesul victimei și împrejurări legate de acest eveniment a dat răspunsuri nesincere, având un comportament simulat la întrebările nr. 4, 7 și 9 din chestionarul aflat în vol..3 fila 86 dosar urmărire penală; după 2 ani de la decesul victimei s-a căsătorit cu inculpatul R.O. pentru că era însărcinată, sarcină pe care a pierdut-o până la cununia lor, iar în 2008 au divorțat; din anul 2009 i s-a deschis dosar penal pentru complicitate la crimă, dosar în care a dat 6-7 declarații până în prezent, care i-a afectat sănătatea și memoria. În declarația de la urmărire penală aflată la fila 80-82 bis din vol. 3, aceasta a precizat că fiind dansatoare profesionistă, pe R.O. l-a cunoscut cu ceva timp înainte de ziua ei de naștere, care este în iunie, declarație în deplină contradicție față de cea dată în fața instanței în care a relatat că pe inculpat l-a cunoscut ulterior zilei sale de naștere.; în anul 2004 a lucrat la barul P., și după ce l-a cunoscut a mai lucrat ceva timp în acest bar unde avea programul ca animatoare, între orele 23-24 sau între orele 24 și 01; R.O. o aștepta uneori la terminarea programului și mergeau la barurile din ștrand (barul S.N.), și mai des în localuri din Timișoara; în același timp cu ea, R.O. era prieten cu o femeie - B.N.; a recunoscut după planșele foto pe mai mulți bărbați din anturajul inculpatului, dintre care și pe martori audiați sub acoperire, așa cum instanța a putut constata; pe T.T. nu reține dacă l-a văzut sau nu, a fost prietenă atât cu P.C. cât și cu D.T., fiul viceprimarului; nu este adevărat că ar fi fost de față când a fost bătută victima, nu știe de ce M.O. a susținut astfel; știe că înainte de divorț R. avea 3 crose de golf în portbagaj; a fost și a dansat la barul M., dar nu știe sigur dacă și la „S.G.”; a fost despărțită de R. cca una sau 2 săptămâni, atunci când a aflat că mai are o prietenă.

Instanța a constatat că la data de 26 noiembrie 2009 ( fila 9 vol. 1 dosar urmărire penală) procurorul a dispus disjungerea cauzei cu privire la L.P., cercetată sub aspectul săvârșirii complicității la omorul comis asupra lui T.T., soluția nefiind pronunțată în dosar la finalizarea cercetării judecătorești.

Instanța a reținut așadar că nici cu privire la această martoră și nici cu privire la o altă persoană, care ar fi participat în acest dosar, alături de cei doi inculpați R. și M., nu s-au finalizat cercetările, cercetările continuând fața de o altă persoană (a se vedea fila 1255 verso din rezoluția din 11 octombrie 2010 emisă sub Dosar nr. 219/P/2010 al Înaltei Curții de Casație și Justiție).

S-a făcut următoarea remarcă privitor la martora L.P.: instanța a reținut că aceasta a acordat inculpatului R.O., și cu un alt prilej un alibi solid, susținând că în data de 18 aprilie 2005, ar fi fost împreună cu acesta și cu alți cunoscuți în afara Aradului, dată când partea civilă D.F. a fost victima unei agresiuni urmare căreia a suferit leziuni vindecabile în 65 de zile de îngrijiri medicale, fapt ce a condus la neurmărirea penală a inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. - fila 455 dosar ; pe de o parte, acest fapt atestă prietenia martorei cu inculpatul în anul respectiv, pe de altă parte, instanța a mai reținut și un aspect relevant și anume, poziția procesuală a victimei infracțiunii, care după depunerea plângerii penale, în mod „inexplicabil” a revenit asupra acuzațiilor aduse, fapt adesea întâlnit în actele depuse la Parchetul Arad și în hotărârile judecătorești atașate la dosar (1429-1484 dosar), constituindu-se într-o adevărată practică în clanurile mafiote din Arad. Lecturând motivarea instanței s-a remarcat multitudinea de procese care au încetat ca urmare a retragerii plângerilor penale de către victimele amenințate de către inculpații din acel dosar, precum și împrejurarea că instanța de control reținând această violență psihică nu i-a acordat eficiență, deși exista o retragere a plângerii penale.

O altă remarcă ce s-a făcut este că, același tertip al retragerii plângerii penale formulate de către partea vătămată apare și ceea ce-l privește pe coinculpatul M.F. (și care se regăsește la fila 457 dosar) în soluția de încetare a urmăririi penale față de acesta, într-un dosar în care a fost cercetat pentru că l-a lovit cu două săbii, pe partea vătămată K.A., producându-i leziuni de 55 de zile de îngrijiri medicale.

În același context, instanța a observat că în Dosarul nr. 1345/P/2008, (fila 460 dosar) față de inculpatul R.O., Parchetul Arad a dispus neînceperea urmăririi penale pentru tâlhărie (s-a reclamat furtul a 15.000 euro), port de armă (a tras cu pistolul cu gaze), incidente reclamate că au avut loc la jocul de „alba - neagra” din Gara Arad, prezenți fiind acolo și alți cinci agresori din grupul inculpatului; starea de fapt descrisă în rezoluția procurorului, a îndreptățit instanța a sesiza temperamentul coleric și intempestiv a inculpatului R.O., temperament ce denotă o periculozitate sporită a acestuia prin aceea că, în altercația cu P.A. (ghidul autocarului în care se afla cel care a reclamat furtul banilor și care i-a cerut inculpatului să nu practice acest joc în apropierea mașinii) a scos pistolul și a tras asupra lui, rănindu-l. Surprinzător, procurorul a considerat că inculpatul a fost în legitimă apărare și a fost scos de sub urmărire penală.

Motivația pentru care instanța, din oficiu, a solicitat hotărâri și soluții pronunțate în cauzele de mai sus a fost că, a rezultat din dezbateri necesitatea verificării unor susțineri reieșite din declarațiile martorilor sub acoperire, cei care au susținut că se tem de inculpați, pentru că aceștia pot face ce vor în Arad și obțin soluții de netrimitere în judecată, cu concursul unor polițiști influenți aflați la conducere, care i-ar sprijini și susține, deși comit infracțiuni grave așa cum este și cazul acestui dosar. În apărare, s-au solicitat aceleași comunicări ale parchetelor din Arad și în ceea ce o privește pe victimă, soluții aflate la dosar.

Martorul V.F. - fila 247 dosar: a declarat că-și menține declarația din faza de urmărire penală, cea de la fila 23 și următ.vol.3 dosar urmărire penală; a declarat că a lucrat ca „ trăgător” al inculpatului M.F. la jocul de „ alba -neagra”; imediat după ce victima a fost găsită, la o zi sau două, cei doi inculpați erau agitați și au povestit la restaurantul „G.”, acolo unde serveau masa cei din echipa lor, că T.T. a dispărut, iar în noaptea aceea, acesta a băut cu M.R. și D.P.; cu acel prilej, inculpatul R.O. a povestit, că fiul polițistului P.D., martorul P.C. și fratele său, R.M., ar fi suspectați de decesul victimei, însă acest lucru nu poate fi adevărat, întrucât, R.O. i-a dus și i-a adus cu mașina de pe ștrand în noaptea aceea, astfel că nu pot fi ei autorii omorului; martorul a afirmat că se știe că de la inculpatul R.O. au fost ridicate de poliție niște crose și știe că acesta deținea un set de 3-4 crose într-un sac de piele în portbagajul mașinii sale în perioada decesului victimei; afirmativ, din actele comunicate de parchet instanței, comunicare aflată la dosar, a rezultat această afirmație a martorului privitor la confiscarea crosei; a mai relatat că în anul 2007, a primit un telefon de la inculpatul M. și s-a întâlnit cu un alt coleg al lor, M. și cu inculpatul R

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2014
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 105/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 3395/85/2013 s-a dispus: În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării jur
ÎCCJ 2011-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4198/2011
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată acestei instanței la data de 7 iulie 2011, contestatorul O.A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr.
ÎCCJ 2013-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3050/2013
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. nr. 172 din 11 aprilie 2013, Tribunalul Iași condamnat pe inculpatul R.P.V., deținut în Penitenciarul Iași, recidivist, la pedeapsa de:
ÎCCJ 2011-12-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4274/2011
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 110/ A din 1 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș
ÎCCJ 2013-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 393/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 466 din data de 22 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată
Sursă