ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4198/2011

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată acestei instanței la data de 7 iulie 2011, contestatorul O.A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală. În motivarea cererii sale, contestatorul a susținut că își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 388 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 390 din același cod, susținând, în esență, că există două hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 779 din 15 februarie 2001 și Decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003. Ulterior, la data de 24 octombrie 2011 contestatorul a depus o completare la cererea inițială arătând că invocă și dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. i 1 ) și art. 10 lit. e) C. proc. pen. și art. 13 alin. (2) din același cod, cu motivarea că la data prezentă infracțiunile pentru care a fost condamnat nu mai există, pentru că legea penală în vigoare nu mai definește aceste infracțiuni. Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei se constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 187 din 22 iulie 2002, Tribunalul Alba a condamnat pe inculpatul O.A.

la 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. a), e), i) și art. 176 lit. d) din același cod, la 20 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și e) C. pen., și la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 25 ani închisoare sporită cu 5 ani închisoare, inculpatul având de executat 30 de ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a unui pistol marca TT calibru 7,62 mm seria 3 K 3500, în stare de funcționare, și a 9 tuburi cartușe calibru 7,62 mm. Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Ț.I., suma de 61.553.082 ROL despăgubiri civile și suma de 150.000.000 ROL daune morale. În baza acelorași texte de lege, inculpatul a mai fost obligat să plătească părții civile H.Ț.A.T., suma de 81.746.772 ROL despăgubiri civile pentru perioada 24 aprilie 1999 - 22 iulie 2002, suma de 2.089.148 ROL prestație periodică până la data terminării studiilor, dar nu mai mult de împlinirea, de către ea, a vârstei de 25 ani și suma de 150.000.000 ROL daune morale.

Prin hotărâre, s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului înscris în CF Micești, reprezentând grădină intravilan și curte. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, din 21 septembrie 2001, întocmit urmare completării urmăririi penale conform îndrumărilor date prin Decizia penală nr. 779 din 15 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție - secția penală, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174, 175 lit. a), e), i), art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și e) C. pen. și de art. 279 alin. (3) lit. a) din același cod.

După anul 1990, inculpatul, reîntors în țară după o perioadă petrecută în Franța, s-a stabilit în municipiul Alba Iulia, aici desfășurând acte de comerț în piața „Cetate", al cărui administrator era T.T., cu acesta el având relații tensionate determinate, printre altele, de interdicția ce-i fusese impusă, de a vinde țigări și de invidia că administratorul afișa o prosperitate materială. Hotărându-se să-l omoare și să-l jefuiască pe Ț.T., inculpatul a cumpărat de la un cetățean moldovean, un pistol și muniție aferentă. După acest moment, inculpatul a urmărit, repetat, obiceiurile administratorului și modul în care acesta colecta veniturile obținute din activități comerciale particulare. Astfel, cunoscând că Ț.T.

revine acasă seara, având și bani asupra sa, în 23 aprilie 1999, inculpatul, înarmat cu pistolul încărcat și purtând pe cap un fes negru, iar la ochi, ochelari de soare fumurii, l-a așteptat în fața blocului unde locuia. În jurul orelor 18,30, după ce Ț.T. și-a parcat autoturismul și s-a deplasat spre portbagaj, inculpatul s-a apropiat de el, l-a amenințat cu pistolul și i-a cerut cheile autoturismului și geanta diplomat. Întrucât Ț.T. l-a refuzat și l-a lovit cu geanta în zona stângă a frunții, inculpatul a descărcat 9 cartușe în corpul lui Ț.T., deși acesta ridicase brațele și cerea ajutor, distanța dintre ei fiind de cea 1 - 2 m. Când victima s-a prăbușit la pământ, inculpatul i-a luat cheile autoturismului, s-a urcat la volan și a demarat în trombă, între timp mai mulți cetățeni care auziseră focurile de armă, atacându-l, el i-a amenințat cu arma.

După părăsirea locului faptei, inculpatul a abandonat vehiculul în spatele magazinului U. din centrul municipiului, dar nu mai înainte de a lua cu sine o geantă în care se afla suma de 116.000.000 ROL. La 25 aprilie 1999, inculpatul a fost depistat în pădurea de la marginea cartierului amintit, asupra lui găsindu-se suma de 115.375.500 ROL. Împotriva sentinței, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba care a solicitat reținerea, în încadrarea juridică a infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav și a dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. f) C. pen. și omisiunea aplicării dispozițiilor art. 357 alin. (2) C. proc. pen. și inculpatul care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., precum și aplicarea unei pedepse în limitele acestui text incriminator.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 362 din 12 decembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate. Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 171 și 14 C. proc. pen., respectiv faptul că prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii și s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. și inculpatul O.A. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv faptul că s-a comis o eroare gravă de fapt, și a solicitat restituirea dosarului la parchet pentru completarea urmăririi penale, sau achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că autorul faptelor este I.B., poreclit „G.", cetățean moldovean. Prin Decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 362A din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul O.A. A fost casată decizia atacată, precum și Sentința penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 115.545.500 RON, precum și a bunurilor menționate în procesele-verbale încheiate la 25 aprilie 1999 și respectiv, la 27 aprilie 1999. S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.A.

împotriva aceleiași decizii. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 aprilie 1999, la 12 noiembrie 2003 și a fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. A constatat instanța că recursul declarat de parchet este fondat, întrucât potrivit art. 118 lit. d) C. pen., sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Astfel, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială, de la inculpat, a sumei de 115.545.500 RON și a bunurilor menționate în procesele-verbale aflate la filele 39 și 156 ale dosarului de urmărire penală.

A mai constatat că recursul declarat de inculpat nu este fondat, reținând că din coroborarea probatoriului administrat amplu în cauză, vinovăția inculpatului a fost cert stabilită în sensul că inculpatul este autorul infracțiunilor. Împotriva Deciziei nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 contestatorul O.A. a formulat contestație în anulare invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) și d) C. proc. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat admisibilitatea cererii de contestație, fără citarea părților. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanța de recurs care poate greși, fie prin nerespectarea unor dispoziții legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordantă cu materialele aflate la dosar.

Contestația în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi. Pentru a asigura respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită și anumite particularități în privința soluționării cererii. Față de motivele invocate de contestator și față de prevederile dispozițiilor art. 386 lit. c) și d) C. proc. pen., care prevăd expres și limitativ cazurile în care se poate face contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Astfel, dispozițiile art. 386 lit. c) și d) C. proc.

pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar și când împotriva unei persoane s-au pronunțat doua hotărâri definitive pentru aceeași fapta. În conformitate cu prevederile art. 388 C. proc. pen.: „Contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusă oricând." În ceea ce privește fundamentarea în drept a contestației în anulare pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., formulată de contestator, Înalta Curte constată că termenul de introducere al contestației în anulare era cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării. Din verificările efectuate precum și din actele dosarului atașat rezultă că, a fost emis Mandatul de executare la data de 19 noiembrie 2003 pentru executarea pedepsei principale de 30 ani, iar contestatorul a formulat contestația în anulare la data de 7 iulie 2011, astfel că termenul prevăzut de lege, respectiv art. 388 alin. (1) C. proc.

pen., pentru introducerea contestației în anulare este mult depășit, întrucât termenul curge de la data începerii executării pedepsei, respectiv de la data de 19 noiembrie 2003. Trecând și peste aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză nu există situația prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 30 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. a) e), i) și art. 176 lit. d) C. pen. și nu există niciuna din situațiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i 1 ) C. proc. pen. cu privire la care existau probe la dosar.

În ceea ce privește fundamentarea în drept a contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., înalta Curte constată, de asemenea, că este inadmisibilă. Criticile aduse modului de judecare a fondului cauzei nu se încadrează la motivele expres prevăzute de contestația în anulare, prev. de art. 386 C. proc. pen., aceste critici referindu-se la fondul cauzei, la audierea martorilor, la modalitatea de executare a pedepsei, la temeinicia hotărârii de condamnare, la respectarea prezumției de nevinovăție, la temeinicia arestării și a mandatului de executare a pedepsei, dar și la dreptul la apărare. În prezenta cauză nu s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceiași faptă, ci prin Decizia penală nr. 779 din 15 februarie 2001 Curtea Supremă de Justiție Secția Penală pronunțată în Dosarul nr. 1518/2000 a admis recursul declarat de inculpatul O.A.

împotriva Deciziei penale nr. 84/A din 7 martie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, a casat decizia atacată și Sentința penală nr. 193 din 5 noiembrie 1999 a Tribunalului Alba și în baza art. 333 C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pentru completarea urmăririi penale. În rejudecare, prin Decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 362A din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul O.A. A fost casată decizia atacată, precum și Sentința penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă de 30 de ani închisoare.

Înalta Curte, analizând motivele invocate în raport de actele dosarului, constată că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză nu s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, prin Decizia nr. 779/2001 Curtea Supremă de Justiție a dispus restituirea cauzei la parchet, iar prin Decizia nr. 5141/2003 s-a pronunțat o soluție pe fondul cauzei, astfel că în cauză nu au fost pronunțate două hotărâri definitive pentru aceiași faptă În consecință, motivele invocate de către contestator, nu se încadrează în cazurile astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. c) și d) C. proc. pen. Ca atare, contestația în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc.

pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul O.A. împotriva Deciziei penale nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2011.