ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 23.02.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2012

HOTĂRÂRE

23.02.2012

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. H5/F din data de 24 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2708/116/2009, Tribunalul Călărași a respins cererea inculpaților de achitare, în temeiul art. II pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

A luat act că încadrarea juridică a faptelor deduse judecății, pentru toți inculpații, a fost schimbată prin încheierea din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată în același dosar, conform art. 334 C. proc. pen.

În temeiul art. 322 alin. (1), (2) și (3) teza finală C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpații A.Ș., A.T., A.D. și M.I. la pedeapsa de câte 4 ani închisoare.

În temeiul art. 192 alin. (2) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe fiecare dintre aceiași inculpați la pedeapsa de câte 4 ani închisoare.

În temeiul art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe fiecare dintre aceiași inculpați la pedeapsa de câte 1 an închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., a dispus ca fiecare dintre inculpați să execute pedeapsa de câte 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru toți inculpații, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 557,11 lei, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Călărași și a sumei de 5.487,53 lei, către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A respins cererile de plată a despăgubirilor materiale, formulate de părțile civile D.I.B. (400 lei), M.E. și M.S. (100.000 lei), ca nedovedite.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ., a admis în parte cererile de despăgubiri materiale și de daune morale, formulate de partea civilă D.F. și respectiv de părțile civile M.E. și M.S.

A obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de câte 10.000 lei, către fiecare dintre părțile civile M.E. și M.S., cu titlu de daune morale și la plata sumei de 210 lei, către partea civilă D.F., cu titlu de despăgubiri materiale.

A luat act că părțile vătămate D.N., D.P. și D.L.L. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de câte 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a constatat că, prin rechizitoriul din data de 01 octombrie 2009 al Parchetului de pe lângă instanța respectivă, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților A.Ș., A.T., A.D. și M.I., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 322 alin. (1), (2) și (3), art. 192 alin. (2) și art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se următoarea situație de fapt:

Partea civilă D.F. locuiește, împreună cu soția sa, D.N. (parte vătămată în cauză) și cu o parte dintre cei 12 copii rezultați din căsătorie (printre care și partea vătămată D.P.), într-o casă modestă, compusă din două camere, situată în cartierul Obor din municipiul Călărași, învecinată la vest cu locuința victimei M.Z., iar la est cu locuința părții vătămate D.L.L. (unul dintre fiii săi).

Având o situație materială precară, în lipsa unor ocupații, membrii familiei D. trăiesc din ajutoare sociale, munci ocazionale și, uneori, din comiterea de infracțiuni, conform fișelor de cazier judiciar atașate la dosar.

Inculpatul A.Ș. este frate cu victima M.Z. și cu inculpatul M.I., toți fiind cunoscuți cu antecedente penale, iar inculpații A.T. și A.D. sunt fiii celui dintâi. Aceștia locuiesc în cartierele Cărămidari și Obor din municipiul Călărași.

În noaptea de 31 decembrie 2008, partea civilă D.F., împreună cu soția, copiii, nurorile și fratele său, N.C., se aflau la domiciliul lor din cartierul Obor, sărbătorind trecerea dintre ani, în familie.

În jurul orelor 24

-00

, partea vătămată D.P. a mers, împreună cu unchiul său, N.C. și cu fratele său, D.I.B., la domiciliul martorului S.A. (cumnat cu N.C. ), pentru a petrece Revelionul.

În locuința martorului anterior menționat (compusă dintr-o cameră și un hol), se mai aflau martorii N.P. (concubină), S.E. (soră) și S.I. (tată).

Toți au consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 01

, când a venit în vizită victima M.Z., care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În timpul petrecerii, cei de față au început să danseze, iar victima M.Z. i-a făcut avansuri martorei S.E., dându-i de înțeles, atât prin gesturi, cât și verbal, că ar dori să aibă o relație intimă cu ea.

Atitudinea victimei a fost observată de către toți cei de față, însă doar partea vătămată D.P. i-a atras atenția că martora este „soția" unchiului său, aflat în pușcărie, fapt pentru care nu se cuvine să profite de ea.

Riposta verbală a victimei M.Z., aflată sub influența băuturilor alcoolice, dar și diferența de vârstă au făcut ca, între cei doi, să aibă loc un schimb de replici neprincipiale, cu injurii adresate reciproc, care au culminat cu o altercație ușoară între ei, constând în îmbrânceli și loviri reciproce cu pumnii.

Martorii aflați de față au intervenit prompt, i-au despărțit și au aplanat, pe moment, conflictul, iar D.C. (fratele mai mic al părții vătămate D.P.), venit între timp, a mers la domiciliul tatălui său, partea vătămată D.F., pentru a-l anunța despre incident.

Pentru a preveni escaladarea conflictului, partea vătămată D.F., împreună cu soția sa, D.N. și cu un alt fiu al lor, D.L.L., au mers la locul incidentului, unde, la solicitarea sa telefonică, au venit și A.C., împreună cu nepoții săi, A.G. și A.A.

Cei menționați anterior au intervenit, au întrerupt bătaia dintre cei doi, l-au luat „pe sus" pe D.P., l-au scos afară din casă și l-au dus la domiciliul său, deși, în timpul acestei acțiuni, el s-a opus, încercând să demonstreze că este în stare să-l bată pe M.Z.

Împreună cu aceștia, a mers și martora S.E., în spirit de solidaritate, pentru că D.P. intervenise în favoarea ei.

Altercația dintre partea vătămată D.P. și victima M.Z. a avut loc numai prin folosirea membrelor, fără a se utiliza obiecte contondente.

După aplanarea conflictului, victima M.Z., aflată într-o stare avansată de ebrietate și rănită în orgoliul său, și-a anunțat telefonic frații, respectiv pe inculpații A.Ș. și M.I., despre cele întâmplate, solicitându-le ajutorul.

Aceștia au plecat în grabă de acasă, împreună cu membrii familiilor lor, pentru a răzbuna ofensa adusă victimei M.Z.

După ce s-au întâlnit și au aflat amănunte cu privire la incident, rudele victimei M.Z., împreună aceasta, au mers mai întâi la domiciliul lui D.I.B., care locuia în apropiere, iar apoi la domiciliul lui D.L.L., distrugând geamurile și ușile locuinței celui dintâi, după care, negăsind pe nimeni, au mers în curtea locuinței lui D.F.

Conform declarației acestuia din urmă, la ușa sa au bătut M.E., mama victimei M.Z. și inculpatul M.I., care „au cerut socoteală" cu privire la cele întâmplate.

Partea vătămată D.F. a încercat să le explice celor doi că nu el este vinovat pentru cele întâmplate și că, într-adevăr, între fiul său, D.P. și victima M.Z., a fost un conflict, dar nu s-a întâmplat mare lucru și există posibilitatea împăcării.

Răspunsul lui D.F. „nu a fost pe placul" inculpaților M.I. și A.Ș., al fiilor acestuia din urmă, inculpații A.T. și A.D. și al victimei M.Z., aflați împreună cu ceilalți membrii ai familiilor lor în curtea locuinței lui D.F., motiv pentru care aceștia au pătruns cu forța în acea locuință, având asupra lor obiecte contondente (cuțit, bâtă de base-ball, rangă de fier, bețe) și au exercitat, cu ele, lovituri asupra lui D.F. și a membrilor familiei acestuia și, de asemenea, au provocat distrugeri ale bunurilor din acea locuință.

Membrii familiei D. au ripostat, apărându-se, la rândul lor, cu cuțite, bâte, lemne, luate atât din casă, cât și prin dezarmarea agresorilor, acțiune în cadrul căreia „au încasat lovituri", dar au și aplicat lovituri, care au „descurajat" acțiunile celor din urmă, respingând astfel atacul lor.

încolțiți într-un spațiu restrâns, membrii familiei lui D.F. au încercat să-și găsească scăparea prin ascundere sub paturi, prin baricadarea ușilor, dar și prin încercarea de a sparge un geam din a doua cameră, care dă spre o anexă a locuinței, încercare eșuată din cauza faptului că rama geamului era foarte mică și nu permitea fuga prin acel loc.

Neavând altă soluție, D.F., D.P. și D.L.L., în încercarea de a se apăra atât pe ei, cât și pe membrii familiilor lor, i-au lovit pe cei care îi atacau, cu ce au avut la îndemână. Doar D.F. a recunoscut că i-a lovit cu cuțitul pe inculpații A.Ș. și A.T., neputându-se stabili însă, cu certitudine, împrejurările în care au fost vătămate celelalte persoane, în timpul altercației.

În aceste condiții, victima M.Z. și rudele sale, inculpații A.Ș., M.I. și A.T., au suferit vătămări corporale, care i-au determinat să părăsească locuința lui D.F. și să se refugieze în curtea acestuia, înspre stradă, unde primii doi au și căzut.

Între timp, atât pe stradă, cât și în curtea lui D.F., se aflau sau au venit membrii ai celor două familii aflate în conflict și cunoștințe ale acestora, respectiv M.E., M.S. (între timp decedat), S.I., S.Ș. și alții, care i-au încurajat pe cei aflați în conflict sau și-au exprimat temerea pentru soarta lor.

Cei de față au observat că victima M.Z. și inculpatul A.Ș. au suferit leziuni grave (au fost înjunghiați și au pierdut sânge), condiții în care au solicitat prezența, la locul faptei, a organelor de poliție și al ambulanței, prin serviciul 112.

Deși loviți în timpul altercației, D.F. și soția acestuia au ieșit din casă, încurajați și de faptul că auziseră, în stradă, glasul martorului A.C.

Atât partea vătămată D.F., cât și inculpatul M.I. au încercat „să-l câștige de partea lor" pe acest martor, explicându-i ce s-a întâmplat, însă acesta a avut o atitudine pasivă, fără a încuraja o parte sau alta, dat fiind faptul că intervenția sa era tardivă și nu era lămurit cu privire la ceea ce s-a întâmplat și cine avea dreptate.

În scurt timp, la fața locului au venit organele de poliție și mașinile serviciului de ambulanță, incidentul luând sfârșit.

Victima M.Z., inculpații A.Ș. și A.T. și partea vătămată D.P. au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Călărași, cel dintâi decedând.

În cursul judecății, prin încheierea de la termenul din data de 26 ianuarie 2010, Tribunalul, admițând cererea reprezentantului Parchetului, a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., cu privire la toți inculpații, schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile menționate în rechizitoriu în infracțiunile prevăzute de art. 322 alin. (1), (2) și (3) teza finală C. pen., art. 192 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 217 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., cu motivarea că fapta de încăierare a fost urmată de moartea victimei M.Z., iar actul de inculpare a reținut pătrunderea inculpaților, fără drept, în domiciliile părților vătămate D.F. și D.I.B., unde au produs distrugeri de bunuri.

În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați cei patru inculpați (care nu au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că nici măcar nu au pătruns în domiciliul părții vătămate D.F.), membrii familiei D. (părți vătămate și părți civile în cauză), părțile civile M.E. și M.S., precum și martorii menționați în rechizitoriu, declarațiile acestora fiind prezentate în considerentele sentinței.

Sub aspectul probatoriului, Tribunalul a constatat că, la momentul când a luat sfârșit incidentul dintre părți, s-a procedat la ridicarea și conservarea probelor existente la fața locului, stabilindu-se astfel că, în noaptea de 31 decembrie 2008, la domiciliul părții vătămate D.F., s-a produs o altercație, care a lăsat urme materiale (de sânge și de distrugere a bunurilor), aspect care dovedește desfășurarea unui conflict, prin folosirea de obiecte contondente, cu urmări grave pentru integritatea corporală a celor implicați.

De asemenea, Tribunalul a constatat că s-au efectuat fotografii judiciare și au fost ridicate, din câmpul infracțional, obiecte corp delict și urme biologice, în vederea stabilirii profilului genetic al persoanelor implicate în conflict, însă o parte din aceste probe nu a putut fi valorificată, din motive obiective (cantități insuficiente de A.D.N., apartenența lor la alte persoane decât cele ale căror probe de referință au fost recoltate).

Tribunalul a apreciat însă că probele respective, care conțin urme de sânge, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, dovedesc, în mod cert, că, în casa și în curtea locuinței părții vătămate D.F., s-a produs o altercație violentă, între mai multe persoane, soldată cu vătămări corporale, pierderi de sânge și distrugerea unor bunuri.

Astfel, proba biologică ridicată de pe un picior de scaun găsit în locuința lui D.F. este constituită din sânge uman, a cărui genotipare a pus în evidență, corespunzător markerilor analizați, un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referință, recoltată de la victima M.Z.

De asemenea, de pe lopata cu coadă de lemn ridicată din curtea victimei M.Z. s-a prelevat sânge uman, iar genotiparea acesteia a pus în evidență, corespunzător markerilor analizați, un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referință, recoltată de la inculpatul M.I.

Totodată, proba prelevată de pe bucăți de lemn de la geamul unei uși a locuinței părții vătămate D.F. este constituită din sânge uman, iar genotiparea acesteia a pus în evidență, corespunzător markerilor analizați, un amestec de profile genetice, care provin de la minimum două persoane, profîlele genetice ale probelor biologice de referință, recoltate de la inculpatul A.Ș. și de la partea vătămată D.L.L., fiind incluse, la locii corespunzători, în acest amestec.

Susținerile membrilor familiei D., în sensul că victima M.Z., împreună cu membrii familiei sale, au intrat peste ei în casă, fiind înarmați cu cuțite, topoare și alte obiecte contondente, cu care i-au lovit, ei doar apărându-se, în măsura în care au putut, numai partea vătămată D.F. recunoscând că l-a lovit cu cuțitul pe inculpatul A.Ș., pentru a se apăra de atacul respectiv, au fost apreciate de către Tribunal ca fiind reale, în condițiile în care ele se coroborează cu restul probatoriului (actele medico-legale, expertizele A.D.N., procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto aferente și declarațiile martorilor audiați).

În privința versiunii prezentate de inculpați, în sensul că au

fost atacați de D.F., D.P. și D.L.L.

, fără a riposta, fără a pătrunde în curtea sau în locuința acestora și fără a fi angrenați în vreo încăierare, ei având doar de suferit de pe urma unei acțiuni ostile, nelegitime și de neînțeles, din partea membrilor familiei D., care ulterior „s-au lovit singuri", pentru a-și crea aparența de victime, a fost considerată de către Tribunal ca nefiind conformă cu realitatea.

Astfel, Tribunalul a apreciat că acceptarea acestei versiuni determină imposibilitatea explicării motivului și consecințelor altercației, dar și constatări dincolo de logică, precum acelea că altercația s-a produs „din senin", a existat doar un atac, fără motiv, al membrilor familiei D. asupra inculpaților și membrilor familiilor acestora, după care, deși scandalul a încetat „sub ochii polițiștilor", pretinșii atacatori și-au provocat singuri sau unul altuia vătămări corporale au realizat distrugeri în propriul imobil, pentru a da legitimitate faptelor săvârșite.

De asemenea, Tribunalul a menționat că versiunea inculpaților nu este susținută nici de probele testimoniale, nici de cele științifice, în condițiile în care cele din urmă atestă, cu certitudine, prezența nelegitimă a victimei M.Z., dar și a inculpaților A.Ș. și M.I. în domiciliul părții vătămate D.F., deși toți inculpații și membrii familiei acestora au încercat să convingă organele judiciare de faptul că incidentul a avut loc în stradă.

Tribunalul a constatat că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că încăierarea dintre cele două grupuri s-a produs și a avut ca motiv un conflict preexistent (ceartă, îmbrânceli și lovituri reciproce cu pumnii între partea vătămată D.P. și victima M.Z., la domiciliul martorului S.A.), urmat de încercarea victimei și a membrilor familiei sale de a se răzbuna pe cei din familia D., care au întrerupt, pe moment, acel conflict, creând un avantaj și un ascendent moral în favoarea lui D.P., în detrimentul lui M.Z.. în acest context, inculpații au încercat să-și facă singuri dreptate, au pătruns în locuința părții vătămate D.F., i-au lovit și tăiat cu cuțite și cu obiecte contondente pe aceasta și pe membrii familiei sale, care s-au apărat de atacul respectiv, imediat și injust, acționând astfel în stare de legitimă apărare.

Astfel fiind, Tribunalul a concluzionat, pe situația de fapt, că, în noaptea de 31 decembrie 2008, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict preexistent între victima M.Z. și partea vătămată D.P., inculpații au pătruns fără drept în domiciliul părții vătămate D.F., unde au exercitat lovituri cu obiecte contondente (bâtă de base-ball, cuțite, răngi) asupra acesteia și a altor membri ai familiei sale, precum și distrugeri de geamuri, ferestre și uși, în același mod procedând anterior și la domiciliul părții vătămate D.I.B., altercația respectivă fiind urmată de moartea victimei anterior menționate, fără a se putea stabili persoana care i-a cauzat leziunile ce i-au provocat decesul și de vătămarea corporală a persoanelor implicate, fapte care, în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de încăierare, violare de domiciliu și distrugere, ultimele două în formă continuată, prevăzute de art. 322 alin. (1), (2) și (3) teza finală C. pen., art. 192 alin. (2) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 217 alin. (1) cu aplic., art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.

Cererea inculpaților de achitare, pe motiv că s-au aflat în stare de legitimă apărare, în altercația pe care au avut-o cu părțile vătămate, a fost apreciată de Tribunal ca fiind nefondată, întrucât probatoriul cauzei, îndeosebi cel științific (necontestat), a dovedit împrejurarea că aceștia sunt cei care au pătruns fără drept în domiciliul părții vătămate D.F., astfel că nu se poate considera, decât în disprețul tuturor dovezilor, că atacul inculpaților asupra membrilor familiei D. a fost just. în privința leziunilor suferite de inculpați, conform actelor medico-legale întocmite în faza de urmărire penală, Tribunalul a apreciat că nu pot determina admiterea cererii respective, deoarece aceștia, prin modul în care au configurat atacul din domiciliul familiei D., au acceptat riscurile actului infracțional, partea vătămată D.F. recunoscând că s-a apărat cu un cuțit, cu care s-a înarmat la venirea inculpaților în curtea și în casa lui.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Tribunalul a avut în vedere că aceștia nu au fost cooperanți pe parcursul urmăririi penale și al judecății, ci dimpotrivă nesinceri, încercând chiar să treneze soluționarea cauzei, prin probele solicitate. De asemenea, a reținut că inculpații A.Ș. și M.I. sunt cunoscuți cu antecedente penale. în privința tuturor inculpaților, a ținut seama și de împrejurarea că faptele săvârșite au o gravitate deosebită, atât prin consecințele lor, cât și prin modalitatea concretă de comitere (care au presupus inițierea unei agresiuni nejustificate și atacarea membrilor familiei D. cu obiecte contondente).

Sub aspectul modalității de executare a pedepselor, Tribunalul a apreciat că, numai prin privarea de libertate, se poate realiza scopul punitiv și educativ al acestora.

Pe latură civilă, Tribunalul a admis cererea de despăgubiri materiale formulată de partea civilă D.F., numai în limita actelor cu care s-a făcut dovada bunurilor distruse și cererea de daune morale formulată de părțile civile M.E. și M.S., în limita sumei de 10.000 lei pentru fiecare, reținând ca fiind de notorietate suferința psihică pe care o produce părinților dispariția ireversibilă a unui fiu, cu atât mai mult cu cât, în speță, această pierdere a fost urmată de încredințarea, spre creștere și educare, a copiilor minori ai victimei.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termenul legal inculpații A.Ș., A.T., A.D. și M.I. (toți la data de 29 noiembrie 2010) și partea civilă M.E. (la aceeași dată).

Apelurile astfel declarate (nemotivate în scris) au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 10 ianuarie 2011.

Prin încheierea de la termenul din data de 07 martie 2011, Curtea a dispus citarea la judecarea apelurilor a copiilor minori ai victimei M.Z., M.E. , M.S. , M.A. și M.I. în privința cărora, prin sentința civilă nr. 1694 din data de 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Călărași, s-a dispus măsura plasamentului la bunica paternă, M.E., cu exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești de către Președintele Consiliului Județean Călărași, cel din urmă fiind citat, în această calitate, și la judecata în primă instanță.

La termenul din data de 09 mai 2011, Curtea a procedat, în mod nemijlocit, la ascultarea celor patru inculpați, care și-au menținut declarațiile formulate cu ocazia judecății în primă instanță, negând în continuare săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați și precizând că nu cunosc cine a fost agresorul victimei M.Z., întrucât nu au asistat la această faptă.

A fost atașată copie de pe Decizia penală nr. 624/R din data de 17 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 3668/116/2010.

În motivele scrise de apel, depuse la data de 03 martie 2011, inculpații au criticat sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, pentru completarea urmăririi penale, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a fost lovită victima M.Z., invocând greșita schimbare a încadrării juridice, cu privire la infracțiunea de încăierare, prin reținerea tezei finale din alin. (3) al art. 322 C. pen. (împrejurare în raport cu care au invocat și necompetența materială a Tribunalului) și, cu privire la infracțiunile de violare de domiciliu și distrugere, prin reținerea formei continuate prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., iar, pe fondul cauzei, solicitând, în principal, achitarea lor, pe motivul legitimei apărări, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate, prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, potrivit art. 74-76 C. pen. și suspendarea condiționată a executării acestora, conform art. 81 C. pen.

Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 09 mai 2011 (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării), inculpații au precizat că nu mai susțin primul motiv scris de apel, privitor la restituirea cauzei la parchet, pentru completarea urmăririi penale, motiv care, de altfel, este nefondat, întrucât dispozițiile art. 333 C. proc. pen., care prevedeau o astfel de soluție, au fost abrogate prin Legea nr. 356/2006. în plus față de motivele scrise de apel, inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de încăierare în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) și (2) C. pen. și, pe fondul cauzei, în principal, achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în raport cu pedepsele coborâte sub minimul special, suspendarea executării acestora, fie condiționat, fie sub supraveghere, potrivit art. 81 sau art. 86

C. pen.

Partea civilă M.E. nu și-a motivat în scris apelul declarat, depunând la dosar numai un memoriu în care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la împrejurările în care s-au produs faptele, iar, la dezbateri, nu s-a prezentat în fața Curții, deși avea termen în cunoștință.

Inculpații au solicitat administrarea de înscrisuri în circumstanțiere, probă care a fost încuviințată de Curte, administrarea acesteia realizându-se prin depunerea la dosar a cuponului privind încasarea de către inculpatul A.Ș. a ajutorului de șomaj pe luna decembrie 2010 și respectiv a unei adeverințe prin care se atestă că inculpatul M.I. este angajat al SC R.H.E. SRL, pe o perioadă determinată, începând cu data de 11 octombrie 2010 și până la data de 01 iulie 2011.

Curtea a respins, ca nefiind utilă judecării cauzei, în raport cu obiectul acesteia, cererea inculpaților de a fi expertizată urma papilară - palmară, fixată prin fotograma din planșa fotografică anexă la procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 01 ianuarie 2009, întrucât, potrivit aspectelor consemnate în mod explicit în conținutul acelui proces verbal, urma respectivă a fost prelevată, alături de o altă urmă de aceeași natură, din locuința victimei M.Z., în condițiile în care faptele ce fac obiectul judecății nu s-au petrecut în acel imobil, nici măcar inculpații nesusținând vreodată o asemenea variantă.

Prin decizia penală nr. 153/A din 16 mai 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus:

A. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații A.Ș., A.T., A.D. și M.I. împotriva sentinței penale nr. 115/F din data de 24 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 2708/116/2009.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

A descontopit pedepsele rezultante de câte 4 ani închisoare, aplicate inculpaților, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

I. Î

n temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, astfel:

- în cazul inculpaților A.Ș., A.T., A.D. și M.I., din infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.;

- în cazul inculpatului M.I., din infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. în două infracțiuni prevăzute de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 75 lit. a) C. pen.

II. Î

n temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul A.Ș. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, săvârșită cu privire la partea vătămată D.F.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare (stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1), (2) și (3) teza finală C. pen.) și cu pedeapsa de 1 an închisoare (stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.) și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.

III. Î

n temeiul art. 322 alin. (1), (2) și (3) teza finală din Codul penal, a condamnat inculpatul A.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de încăierare, care a avut ca urmare moartea victimei M.Z.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, săvârșită cu privire la partea vătămată D.F.

În temeiul art. 217 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de distrugere, în formă continuată, săvârșită cu privire la părțile vătămate D.F. și D.I.B.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86

alin. (2) și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate și a pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 86

C. pen.

În temeiul art. 86

alin. (1) și (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghe:

a) să se prezinte, la fiecare 3 luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași;

b) să anunțe, în prealabil, aceluiași serviciu de probațiune, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

să comunice și să justifice, aceluiași serviciu de probațiune, schimbarea locului de muncă;

să comunice, aceluiași serviciu de probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 86

alin. (3) lit. d) și alin. (4) C. pen., pe durata aceluiași termen de încercare, a interzis inculpatului să intre în legătură cu părțile vătămate D.F., D.N., D.P., D.L.L., D.I.B. și cu membrii familiilor acestora, supravegherea executării acestei obligații fiind încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

alin. (1) și (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

IV. În temeiul art. 322 alin. (1), (2) și (3) teza finală C. pen., a condamnat inculpatul A.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de încăierare, care a avut ca urmare moartea victimei M.Z.

În temeiul art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de distrugere, în formă continuată, săvârșită cu privire la părțile vătămate D.F. și D.I.B.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86

C. pen.

În temeiul art. 86

alin. (1) și (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghe:

a) să se prezinte, la fiecare 3 luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași;

b) să anunțe, în prealabil, aceluiași serviciu de probațiune, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

să comunice și să justifice, aceluiași serviciu de probațiune, schimbarea locului de muncă;

să comunice, aceluiași serviciu de probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 86

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

alin. (1) și (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

V. Î

n temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul M.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, săvârșită cu privire la partea vătămată D.F.

În art. 217 alin. (1) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru infracțiunea de distrugere, săvârșită cu privire la partea vătămată D.F.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 4 ani închisoare (stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1), (2) și (3) teza finală C. pen.) și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., săvârșită cu privire la partea vătămată D.I.B.

VI. Î

n temeiul art. 346 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) D.L.B., în privința inculpatului M.I.

În temeiul art. 14 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibile, acțiunile civile formulate de părțile vătămate (constituite părți civile) M.E. și M.S. și, în consecință, a înlăturat dispoziția privind obligarea inculpaților, în solidar, la plata către acestea a sumei de câte 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în fond, pentru infracțiunea cu privire la care s-a dispus achitarea inculpatului M.I., au rămas în sarcina statului.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Onorariile parțiale ale avocaților din oficiu, în sumă de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

B. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă M.E. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților A.T. și A.D. și a modalității de executare a pedepselor, solicitând în acest sens înlăturarea dispozițiilor prevăzute de art. 86

C. pen. și, inculpații A.Ș., A.T., A.D. care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 18 și 14 C. proc. pen. au solicitat, în principal, achitarea acestora întrucât faptele reținute în sarcina lor nu sunt săvârșite de aceștia, și în subsidiar, reducerea pedepselor și aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. și M.I. a solicitat, în principal, achitarea acestuia întrucât faptele reținute în sarcina lui nu sunt săvârșite de acesta, și în subsidiar, reducerea pedepselor și aplicarea art. 86

C. pen. Recursurile declarate sunt nefondate.

Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel în ceea ce privește individualizarea pedepselor a inculpaților A.T. și A.D. a apreciat că, prin înlăturarea formei continuate, cauză de agravare a răspunderii penale, cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, se impune reducerea corespunzătoare a duratei pedepselor stabilite de instanța de fond.

De asemenea, reținând contribuția concretă a fiecărui inculpat la săvârșirea faptelor, în mod just a apreciat că, se impune diferențierea duratei pedepselor, cu privire la toate infracțiunile pentru inculpații A.T. și A.D. - având în vedere că cei doi inculpați au avut o contribuție mai redusă la săvârșirea infracțiunilor, că implicarea lor în comiterea acestora a fost determinată, în mare măsură, de influența negativă și ascendentul moral exercitate în ceea ce îi privește de către tatăl și respectiv unchiul lor, în condițiile în care vârstele foarte tinere îi făceau ușor manipulabili de către aceștia, că, anterior, nu au mai intrat în conflict cu legea penală, având un comportament social pozitiv și că, pe parcursul procesului penal, deși au adoptat o atitudine ne sinceră (parțial explicabilă, întrucât o conduită contrară ar fi condus, în mod automat, la incriminarea celorlalți inculpați, cu care se află în relații apropiate de rudenie), nu s-au sustras însă nici urmăririi penale, nici judecății, prezentându-se la fiecare chemare în fața organelor judiciare, toate aceste împrejurări făcând rezonabilă aprecierea că, și fără a executa efectiv pedepsele aplicate, se pot îndrepta, cu atât mai mult cu cât, prin privarea de libertate a coinculpaților, se creează condițiile de a scăpa de sub influența acestora, aplicarea unor pedepse la nivelul minimului special de 3 ani închisoare, pentru inculpații A.T. și A.D., cu privire la infracțiunile de încăierare și violare de domiciliu, și a unor pedepse de câte 6 luni închisoare, cu privire la infracțiunile continuate de distrugere, asigurându-se realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Totodată, raportat la aceleași aspecte anterior evidențiate, apare ca fiind justificată, așa cum a dispus instanța de apel, suspendarea sub supraveghere a executării acelor pedepse, potrivit art. 86

alin. (2) C. pen.

În același timp, stabilirea unui termen de încercare maxim de 8 ani și, impunerea respectării, pe durata acestuia, atât a tuturor măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

alin. (1) lit. a)-d) C. pen., cât și, în aplicarea dispozițiilor art. 86

alin. (3) lit. d) C. pen., a obligației de a nu intra în legătură cu părțile vătămate și cu membrii familiilor acestora, sunt de natură să împiedice, săvârșirea de noi infracțiuni, sub amenințarea executării în detenție a pedepselor rezultante aplicate, și totodată, escaladarea conflictului dintre cele două familii.

Referitor la recursul declarat de inculpați, înalta Curte, constată că, instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și că în apel s-a dat o corectă încadrare juridică.

Astfel, din întreg materialul probator administrat în cauză, se confirmă fără dubiu faptul că inculpații au participat, cu contribuții diferite, la o încăierare ce a avut drept consecință moartea victimei M.Z. (membru al familiei lor), respectiv că, în noaptea de Anul Nou 2008/2009 - după ce victima M.Z. a fost implicată într-un conflict minor cu partea vătămată D.P., în locuința martorului S.A., unde participau împreună la petrecerea de Revelion, altercația respectivă, constând în injurii și lovituri reciproce ușoare, aplicate doar cu pumnii, fiind aplanată, inclusiv prin intervenția membrilor familiei părții vătămate, care a fost îndepărtată din acel loc și transportată acasă - la solicitarea victimei, inculpații A.Ș. și M.I., frații săi, precum și inculpații A.T. și A.D., nepoții săi și fiii primului inculpat, într-o reacție disproporționată, s-au deplasat, împreună cu aceasta, la domiciliul părții vătămate D.F. (tatăl părții vătămate D.P.), pentru a cere socoteală în legătură cu acel conflict, fiind înarmați cu obiecte tăietor-înțepătoare și contondente, au pătruns, fără drept, în curtea, iar apoi în locuința respectivă și i-au atacat, fără nicio justificare, pe membrii familiei D., în urma reacției de apărare a acestora rezultând o încăierare, care a avut drept consecință vătămarea corporală a tuturor persoanelor implicate, leziunile suferite în aceste împrejurări determinând ulterior, la data de 03 ianuarie 2009, decesul victimei M.Z., fără a se putea stabili, cu certitudine, autorul loviturilor care au produs acest efect.

Implicarea tuturor celor patru inculpați, împreună cu victima, în încăierare și natura obiectelor folosite de participanții la aceasta, aparținând ambelor familii, este dovedită, mai presus de orice îndoială, în pofida declarațiilor de nerecunoaștere ale celor dintâi și dincolo de declarațiile, mai mult sau mai puțin subiective, ale părților vătămate D.F., D.N. (soți), D.P. și D.L.L. (fiii lor), declarațiile martorilor oculari S.E., D.G., D.C., D.E. și N.C. și ale martorilor indirecți D.I.B. și I.F., de rapoartele de constatare medico-legală, de raportul medico-legal de necropsie, de procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice anexe.

Afirmația inculpaților, în sensul că leziunile suferite de părțile vătămate sunt urmarea unor acte de auto-agresiune, este nu doar nedovedită, dar și neverosimilă, neputându-se accepta, din punct de vedere rațional, că acestea, folosind, împotriva a trei dintre ele, inclusiv corpuri tăietor-înțepătoare, și-au provocat singure vătămări corporale suficient de grave, care părții vătămate D.P. chiar i-au pus în primejdie viața.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 192 C. pen., înalta Curte, în raport de probatoriul administrat constată că, în mod corect a reținut în sarcina inculpaților o faptă unică și, în acest sens a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de distrugere, justificat s-a reținut de către Curtea de Apel că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul M.I. ar fi participat și la distrugerea geamurilor de la locuința părții vătămate D.I.B., ci numai de la locuința părții vătămate D.F., situație în care a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. în două infracțiuni prevăzute de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 75 lit. a) C. pen.

Față de toate acestea, înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este conformă cu probele de vinovăție administrate, astfel că nu subzistă grava eroare de fapt invocată în recurs.

Așa fiind, critica întemeiată pe dispozițiile art. 385

pct. 18 C. proc. pen. este nefondată.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte, apreciază pedepsele aplicate inculpaților judicios individualizate, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei stabilite prin art. 52C. pen., astfel că, apare ca nejustificată reținerea, în favoarea vreunuia dintre inculpați, conform solicitării acestora, de circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința coborârii pedepselor sub limitele minime prevăzute în normele de incriminare, date fiind gravitatea faptelor săvârșite, consecințele produse și conduita procesuală (nesinceră) adoptată în legătură cu acestea.

De asemenea, înalta Curte constată că inculpații A.Ș. și M.I., așa cum a dispus și instanța de apel, nu pot beneficia de suspendarea executării lor, nici condiționat, nici sub supraveghere, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. (2) și respectiv art. 86

alin. (2) C. pen.

Față de considerentele arătate, constatând neîntemeiate cazurile de casare invocate și nerezultând existența unor motive de recurs din cele prevăzute de art. 385

alin. (4) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, înalta Curte, în baza art. 385

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurenții inculpați A.Ș., A.T., A.D. și M.I. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală cu obligarea recurenților inculpați la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurenții inculpați A.Ș., A.T., A.D. și M.I.

Împotriva deciziei penale nr. 153/A din 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2012.

§ Cauze similare