ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3967/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3967/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 94 din 17 iunie 2011 a Tribunalului Călărași, s-a respins excepția nulității absolute a actelor procesuale și procedurale întocmite în cauză, în perioada 11 iunie 2006 - 20 iunie 2011 și cererea de excludere a depozițiilor martorilor audiați în faza de urmărire penală și care nu și-au menținut declarațiile în cadrul cercetării judecătorești, formulate de apărătorii inculpaților D.N., N.A., D. (fostă S.) V.M. și N.V.I.
În baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (3) teza a II-a C. pen. formulată de inculpatul D.N., precum și cererile de achitare formulate de același inculpat, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și ale art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată.
În baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.N., la 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat, la 6 luni închisoare.
În baza art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33, 34 și 35 C. pen., inculpatul D.N., va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata arestării preventive de la 23 iunie 2006 la 01 august 2006.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 334 C. proc. pen. au fost respinse cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (3) teza a II-a C. pen., formulată de inculpatul N.A., precum și cererile de achitare formulate în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. și de art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată, respectiv cererea de încetare a procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art, 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., formulată în temeiul art. 10 lit. i)
1
C. proc. pen.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.A., la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 1
1
pct. 1 Legea nr. 61/1991 modificată a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33 - 34 și 35 C. pen., inculpatul N.A. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa rezultantă durata arestării preventive, de la 23 iunie 2006 la 01 august 2006.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpata D. (fostă S.) V.M. a fost trimisă în judecată, prin înlăturarea dispozițiilor art. 33 lit. a) cu privire la infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen.
S-a respins cererea de achitare formulată de inculpata D. (fostă S.) V.M., în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., a fost condamnată inculpata D. (fostă S.) V.M., la 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81-82 C. pen. și 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celor accesorii pe o durată de 5 ani, termen de încercare ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
I s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-au respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N.V.I., din infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și art. 75 lit. a) și c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (3) teza a Il-a C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele și cererile de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea amintită anterior, pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și urm. și a art. 75 lit. a) C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și următoarele.
În baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și următoarele și a art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.V.I., la 7 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și următoarele și a art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și următoarele a fost condamnat același inculpat la 3 luni închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen., inculpatul N.V.I. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului N.V.I., exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (inculpatul devenind major la 02 mai 2007) și până la terminarea executării pedepsei.
S-a respins cererea de achitare formulată de inculpatul D.Ș.I., în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și urm și a art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și următoarele și a art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.Ș.I., la 7 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și următoarele și a art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 392 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și următoarele a fost condamnat același inculpat la 3 luni închisoare.
În baza art. 1
1
Legea nr. 61/1991 modificată cu aplicarea art. 99 C. pen. și următoarele a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen. inculpatul D.Ș.I. a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (inculpatul a devenit major la 29 septembrie 2006) și până la terminarea executării pedepsei.
S-a respins cererea de achitare formulată de inculpatul L.L.G., în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen.
În baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.L.G., la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 1
1
pct. 1 Legea nr. 61/1991 modificată a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33, 34 și 35 C. pen., inculpatul L.L.G. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata arestării preventive de la 23 iunie 2006 - 01 august 2006.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
S-a respins cererea de achitare formulată de inculpatul B.A.I. în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.A.I., la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33, 34 și 35 C. pen. inculpatul B.A.I., va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata arestării preventive de la 23 iunie 2006 la 01 august 2006.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
S-au respins cererile de achitare formulate de inculpatul L.P., în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și pentru infracțiunea prev. de art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.P., la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b C. pen.
În baza art. 321 alin. (1), 2 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modif. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33, 34 și 35 C. pen. inculpatul L.P. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și d C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei principale.
S-au respins cererile de achitare formulate de inculpatul D.B.C., în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. 1, 2 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. î) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.B.C., la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 321 alin. (1), 2 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 33, 34 și 35 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.I., la 3 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen. a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen. inculpatul I.I. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 321 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.C., la 3 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen. a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen. inculpatul I.C. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.D., la 3 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen. a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen. inculpatul I.D. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.F.T., la 3 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen. a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33-34 C. pen. a inculpatul M.F.T. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.M., la 3 ani închisoare.
În baza art. 322 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen. a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33-34 C. pen. inculpatul M.M. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. li s-a interzis inculpaților I.I., I.C., I.D., M.F.T. și M.M. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, pentru fiecare dintre aceștia.
S-a luat act că prin încheierea din 10 mai 2011, dată în prezenta cauză, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpatul N.A.N., trimis în judecată prin rechizitoriul din 28 septembrie 2007, emis în Dosarul nr. 343/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. î) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen., de art. 26 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), c) C. pen., de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), c) C. pen., de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), c) C. pen., de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și de art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 modificată și, pe cale de consecință, acțiunile civile alăturate celei penale, împotriva acestui inculpat de părțile civile N.F.E., T.I., T.S., C.N., C.L., C.F., C.V., C.D. și S.J.U. Călărași.
S-a luat act că Spitalul de Chirurgie Oro Maxilo Facială „Dr. D.T." București nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Au fost admise, în parte, cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile T.S., C.N., C.L., C.F., C.V. și C.D. și obligă în solidar pe inculpații D.N., L.L.G., N.A., N.V.I. (în solidar cu partea responsabilă civilmente N.M.), D.Ș.I. (acesta în solidar cu părțile responsabile civilmente D.A. și D.C.), B.A.I., L.P. și D.B.C. la plata următoarelor sume:
- către partea civilă T.S. - la 10.000 lei daune materiale și 5.000 lei daune morale;
- către părțile civile C.V. și C.D. la câte 5.000 lei, daune morale;
- către părțile civile (copii minori ai defunctului C.P.) C.F., C.N. și C.L. la câte 8.000 lei daune morale și la prestații periodice lunare de câte 100 lei pentru fiecare minor, începând cu data săvârșirii infracțiunii (11 iunie 2006) și până la majoratul fiecăruia dintre aceștia, și anume:
- pentru C.N. - până la 15 iunie 2012;
- pentru C.L. - până la 10 mai 2010;
- pentru C.F. - până la 10 octombrie 2007.
Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate de părțile civile de mai sus.
S-a luat act că partea civilă T.S., în nume propriu și pentru minorii C.F., C.N. și C.L. a încasat un avans de 11.700 lei din despăgubirile stabilite prin prezenta sentință, în baza sentinței civile nr. 2749/2007 a Tribunalului Călărași, pronunțată în aplicarea Legii nr. 211/2004, plata fiind făcută cu O.P. nr. 86 din 14 mai 2008 emis de Tribunalul Călărași, din fondurile alocate cu titlu de c/valoare compensație pentru victimele infracțiunilor (suma urmând a fi recuperată de la inculpații obligați la despăgubiri și care răspund, în solidar, față de stat, pentru această sumă).
S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de S.J.U. Călărași împotriva inculpaților pentru sumele reprezentând cheltuieli de spitalizare ale numiților N.A.N., I.L., D.Ș.I., I.F. și I.I.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a obiectelor - corpuri delicte ambalate în coletul înregistrat din 2007 în Registrul de Corpuri delicte al Tribunalului Călărași (lopată, cazma, una bucată de lemn, fragmente de lemn, 1 tub cartuș percutat).
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat, după cum a urmat:
- pe inculpații D.N., D.V.M., L.L.G., N.A., B.A.I., N.V.I. (în solidar cu partea responsabilă civilmente N.M.), D.B.C., I.D., I.C., I.I. și M.F.T. la câte 900 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat (din care 100 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând cota din onorariul apărătorilor desemnați din oficiu s-a avansat din fondurile M.J.L.C.);
- pe inculpatul D.Ș.I. (în solidar cu părțile responsabile civilmente D.A. și D.C.) la 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care 200 lei, reprezentând cota din onorariul apărătorului de oficiu, s-a avansat din fondurile M.J.L.C.;
- pe inculpatul L.P. la 1.100 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondurile M.J.L.C.;
- pe inculpatul M.M. la 12.000 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care 400 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondurile M.J.L.C.).
Celelalte cheltuieli respectiv cota din onorariul apărătorului oficiu al inculpatului N.A. - 100 lei se avansează din fondurile M.J.L.C.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, din 28 septembrie 2007, emis în Dosarul nr. 343/P/2006, au fost trimiși în judecată inculpații:
- D.N., zis „ B.", pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 321 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- L.L.G., zis „L.M.", pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 321 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 322 alin. (1) C. pen. Cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- N.A. zis „Z.", pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 321 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- B.A.I., zis „I.Ț.", pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 321 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a), c) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- N.V.I., zis „V.Z.", pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen.; art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și ale art. 75 lit. a) C. pen.; art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- D.Ș.I., zis „P.", pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen.; art. 321 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și ale art. 75 lit. i) C. pen.; art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 99 și urm. în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- N.A.N. zis „P.", pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 321 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- L.P. zis „P.", pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 321 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- D.B.C. zis „F.", pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 321 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen.; art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- S.V.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- l.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen.; art. 322 alin. (1), (2), (3) teza 1 C. pen.;
- I.C. zis „M.", pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen.; art. 322 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen. în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- I.D. zis „Ț.", pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen.; art. 322 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen., în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- M.F.T., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; art. 322 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.;
- M.M. zis „C.", pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen.; art. 322 alin. (1), (2), (3) teza 1 C. pen., în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.
A reținut procurorul că inculpații D.N., L.L.G., N.V.I. și D.Ș.l., în seara zilei de 11 iunie 2006, cu intenție, l-au ucis în loc public pe numitul C.P., prin lovirea peste corp cu diverse obiecte (arme albe, bâte, etc).
Referitor la uciderea lui C.P., a mai reținut procurorul că inculpații N.A., N.A.N., B.A.I., L.P. și D.B.C. prin prezența înarmată, participarea și susținerea morală acordată celorlalți, le-au oferit suportul moral să comită infracțiunea.
S-a mai reținut că N.A.N. l-a lovit pe N.F.E. cu o bâtă peste maxilar, producându-i leziuni ce au necesitat 45 zile de îngrijiri medicale și că, același inculpat, pe parcursul altercației din L., l-a înjunghiat pe T.I. în abdomen cu o armă albă, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.
De asemenea, s-a reținut că inculpații D.N., L.L.G., N.A., N.A.N., B.A.I., L.P., S.V.M., la data de 11 iunie 2006, înarmați cu arme albe, au participat la altercații fizice, încăierându-se cu mai mulți spoitori; s-au manifestat violent și au tulburatgrav ordinea și liniștea publică.
S-a mai reținut că inculpații I.I., I.C., l.D., M.F.T. și M.M. s-au incăierat cu grupul celorlalți inculpați, altercații în urma cărora a rezultat vătămarea corporală gravă a inculpatului N.A.N. și vătămarea altor persoane, tulburându-se grav liniștea și ordinea publică.
Pentru dovedirea acestei situații de fapt s-au administrat, la urmărirea penală, următoarele probe: acte privind constatările medico-legale, declarațiile inculpaților, părți vătămate, declarații de martori, expertiză medico-legală (A.D.N.), procese-verbale de cercetare la fața locului și de conducere în teren (cu fotografiile aferente).
La termenul din data de 07 februarie 2008, apărătorii inculpaților au invocat excepția neregularității actului de sesizare a instanței față de faptul că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași nu poartă viza primului procuror al acestei unități de parchet care să ateste verificarea rechizitoriului, sub aspectul legalității și temeiniciei, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen., cererea fiind respinsă la 14 februearie 2008.
La termenul din 20 noiembrie 2008 au fost audiați inculpații L.L.G., B.A.I., N.A., L.P., iar inculpații minori D.Ș.l. și N.V.I. și inculpatul major I.D. au refuzat să dea declarații în fața instanței.
Din declarația dată de inculpatul L.L.G. rezultă că în ziua de 11 iunie 2006 când era în oraș a fost sunat pe telefonul mobil și o fată i-a spus că la „R." este bătut nepotul lui „l." Susține că a ajuns în zona sus-amintită, a parcat mașina lângă cea a lui lcă (B.A.I.) și că l-a văzut pe nepot (D.Ș.l.), care era bătut, dar și pe B.A.I., care trăgea de respectivii spoitori.
Inculpatul a precizat că s-a îndreptat spre locul unde erau cei doi, însă nu a ajuns, fiind apucat de brațe și trântit la pământ, necunoscând persoana care l-a imobilizat. Mai arată că peste el s-au așezat 5-6 persoane, că a reușit să se elibereze, a văzut că vin alți spoitori în frunte cu „M." cel bătrân și fiul acestuia (ieșit recent din închisoare) și că pe agresori i-a recunoscut după fotografii, la poliție.
A arătat că, după ce a scăpat, s-a îndreptat spre scara blocului lui „Z.", a trecut prin scară și s-a îndreptat spre cimitirul vechi însă, după 5-6 minute, a auzit sirena ambulanței și s-a întors pe același drum până în fața scării. Susține că, de la colțul blocului, l-a văzut pe N.A.N. căzut, avea o sticlă de apă alături, că acesta era înconjurat de mai multe persoane care strigau, iar „Z." le cerea să-l lase în pace pe fratele său.
A mai arătat că l-a văzut pe „Z." luat la bătaie de spoitori și pe B., care l-a tras din respectivul grup, aducându-l către scara unde se afla și inculpatul L.L.G.
A relatat că toată lumea striga că „vin spoitorii" că la un moment dat, a apărut și D.N., dar și că cei din neamul „Z." locuiesc în blocuri apropiate și au venit, auzind gălăgia, la locul conflictului.
Inculpatul a arătat că grupul de patru persoane (inclusiv el) s-a hotărât să meargă să vorbească cu lancu Vasile (liderul grupării) așa încât au plecat spre locuința acestuia, urmați de copii și alți curioși, că au strigat din fața blocului, dar nu le-a răspuns nimeni, după care au plecat pe un teren din incinta C.O.N.S.I.D. (teren de fotbal, aflat între două centrale).
A susținut că s-au refugiat pe terenul respectiv și că au auzit „lumea" spunând că „vin spoitorii", că au rămas acolo aproximativ două ore, timp în care a venit la ei un anume „G.", căruia D.N. i-a spus să le aducă țigări.
A mai arătat că, pe la miezul nopții au plecat spre locuința lui N.A., pe care nu l-au găsit acasă, fără a ști ce s-a întâmplat cu acesta.
Inculpatul a declarat că nu a fost în relații de dușmănie cu spoitorii, că a fost plecat din țară în 2004-2005, iar la momentul conflictului, venise în țară de o săptămână.
A susținut că a aflat despre decesul unei persoane și de faptul că ei el și ceilalți inculpați sunt învinuiți de la prietena sa, G.L., care i-a telefonat și că în noaptea respectivă și în dimineața următoare, datorită acestui fapt s-a hotărât să sune la poliție, unde au fost audiați chiar în ziua respectivă, iar peste o săptămână au fost arestați.
În ceea ce privește persoanele care l-au lovit, inculpatul a arătat că nu-i cunoaște pe l.D. și nici pe „Ț." și că nu a fost lovit de G.L. și l.F., așa cum a declarat la urmărirea penală.
A susținut că nu are nicio legătură cu „Z." și că a intervenit în conflict la cererea prietenului său, B.A.I.
Inculpatul B.A.I. a arătat că, la data producerii incidentelor era în relații de concubinaj cu sora inculpatului N.A., numita N.F. și că se afla împreună cu aceasta și cu copilul lor în zona „R." unde se desfășura o nuntă la care nu erau invitați ci doar asistau și ascultau muzică.
A arătat că a văzut mai multe persoane alergând, iar cumnata sa, inculpata S.V., l-a atenționat că se bate sau că este bătut nepotul său, D.Ș.I., cerându-i să-l scoată din încăierare.
A susținut inculpatul că a văzut că nepotul său era bătut de 2-3 băieți pe care nu-i cunoaște, că l-a văzut pe inculpatul l.D. (Ț.) la 2-3 metri și că acesta nu-l agresa pe D.Ș.I.
Inculpatul a relatat că a intervenit pentru a-și salva nepotul (care era căzut și singur) că a primit și el o lovitură de pumn în față (fără a recunoaște agresorul) după care a fugit, încercând să scape, fiind urmărit de mai multe persoane cu care a și vorbit la un moment dat (printre spoitori fiind și persoane cunoscute), dar că aceștia păreau hotărâți să-l bată, așa încât s-a ascuns într-o scară de bloc, din care a ieșit peste 5 minute și s-a întâlnit cu N.A., care l-a întrebat ce s-a întâmplat și l-a sfătuit să fugă pentru a nu se întâlni cu agresorii.
A susținut că a mers în spatele unui bloc din apropiere și a văzut cum mai multe persoane continuau să alerge către zona unde era nunta, că a auzit o femeie strigând că este bătut „Z." de către spoitori și a văzut cum trei persoane îl loveau, înconjurați fiind de mai mulți.
A indicat pe agresori ca fiind doi dintre „minerii" mai bătrâni, care nu s-au prezentat în dosar și pe partea vătămată N.F.E. (precizând că-i cunoaște pe aceștia, deoarece locuiseră în aceiași zonă).
A descris modul în care a scăpat și arată că a auzit strigăte că „este omorât P.", că a văzut mulți spoitori și nu a reușit să distingă ce se întâmplă.
A mai arătat că, în 10 minute, au apărut jandarmii și poliția și chiar în prezența acestora, spoitorii vol. au să îi bată.
A mai precizat că, după o jumătate de oră, N.A. a propus să meargă la fratele mai mare al lui „M." și toate persoanele din grupul lui Z. (mai puțin S.V.M. și L.P.j au mers de la R. la blocul unde locuia „V.M.", dar auzind mai multe persoane strigând de la balcoane că vin spoitorii, s-au retras pe un teren de fotbal din zona C.O.N.S.I.D.
A revenit și a văzut că minorii N.V.I. și D.Ș.l. nu erau cu ei, că au rămas pe terenul respectiv o orâ-două, după care au mers la domiciliul lui N.A., unde au rămas peste noapte.
A negat prezența sa și a persoanelor indicate în cartierul „L." în noaptea incidentului.
Despre N.A.N. a arătat că l-a văzut după conflictul descris anterior, era condus de niște femei în scara blocului unde locuiește, avea sânge pe față și pe cap și că nu știe când a fost luat de salvare, dar că nu l-a mai văzut în cursul nopții.
A susținut că, în deplasarea către locuința lui V.M., a avut la el învelitoarea de plastic a unui cablu (1 m lungime) și un băț rupt dintr-un pom, dar nu știe dacă ceilalți aveau arme albe sau alte obiecte contondente.
A declarat că D.B.C. nu a fost cu grupul celor patru, grup din care făceau parte el și inculpații L., D. și N.A. și că nu aveau săbii sau bâte.
A susținut că venise în țară de o săptămână și că locuiește la aproximativ 200 m de locul unde s-au petrecut incidentele, că în noaptea respectivă a stat în locuința lui N.A., blocul aflându-se la aproximativ 50 m de terenul de fotbal amintit anterior.
Inculpatul N.A. și-a menținut declarațiile date la urmărire penală, făcând următoarele precizări:
În ziua evenimentelor, în jurul orelor 6-7, a primit un telefon de la soția sa, care i-a spus că este o bătaie cu spoitorii în zona lor și că până să pornească motoscuterul (inculpatul aflându-se la barul „S.") șoferul de pe mașina Poliției i-a spus același lucru.
A mai arătat că în fața blocului, a văzut multă lume strânsă, inclusiv poliție și jandarmi și o ambulanță în care se afla un vecin și că încercând să afle motivul scandalului s-a deplasat în fața blocului unde locuiește, strigându-și soția deoarece mergeau la o nuntă. Arată că a auzit pe una dintre surori (S.V. sau N.D.) strigând că-l „omoară pe P." și, la aproximativ 10 m, a văzut mai multe persoane care-l loveau pe fratele său, recunoscându-l pe „M." cel mare, zis Ion, fratele acestuia, pe T., pe unul zis „C." pe copiii lui „M.", Ț. și alte persoane.
A susținut că s-a apropiat de grup, întrebându-l pe „M." de ce-l lovește pe fratele său și că acesta, dar și ceilalți din grup au început să-l lovească și pe el, având asupra lor bețe, lopată și furci.
A arătat că nu a căzut la pământ ci doar s-a sprijinit în genunchi și a fost tras de cineva (probabil inculpatul B.A.I.) după care a fugit spre scara blocului, țipând că-i omoară fratele.
A mai arătat că, la 5-10 minute a apărut și fratele lui, căruia îi curgea sânge și mergea clătinându-se pe picioare, iar în spatele lui se aflau surorile, care l-au și legat la cap.
Inculpatul a arătat că a ieșit din scară, lăsându-l pe N.A. acolo pentru a-l lua salvarea și că împreună cu D.N., cu B.I. și cu L.L. au hotărât să meargă acasă la „M.", cu care era în relații foarte bune și pe care îl cunoștea de la partid.
A mai arătat că au ajuns la locuința acestuia, au bătut în geam dar nu le-a răspuns nimeni, deși au văzut că se stinge lumina în apartament, că nu au făcut scandal, nu au bătut pe nimeni și nu au spart geamurile locuinței, după care au plecat trecând pe lângă terenul de fotbal de lângă cimitir unde s-au întâlnit cu mama inculpatului L.P., care i-a întrebat despre băiatul ei și le-a spus că vin spoitorii să-i omoare. Auzind gălăgie, au rămas pe respectivul teren (improvizat).
A arătat inculpatul că l-a văzut pe D.G. (vărul soției sale) și i-a cerut acestuia să-i aducă țigări. La întoarcere, acesta i-a spus că e liniște pe străzi și în zona locuinței, doar că se aude larmă.
Nu a putut preciza cât au rămas pe terenul respectiv, însă arată că s-au hotărât să meargă la locuința fratelui său, „P." pentru că spoitorii știau unde locuiește inculpatul și că au rămas acolo până a doua zi de dimineață.
A arătat inculpatul că acolo a aflat de ce a pornit conflictul și anume, de la faptul că „P.l" (D.Ș.) a fost bătut la nuntă de spoitori, că a doua zi a știut că fratele său este la spital și că după aceea au mers la poliție unde li s-a spus că sunt criminali.
A afirmat că, pe drumul către locuința lui „M.", el și ceilalți inculpați nu au avut obiecte contondente însă au fost urmați de mai multe persoane (români, țigani, spoitori), unele necunoscute.
A declarat că, în seara respectivă nu au ajuns în cartierul „L." și nici măcar la linia ferată și că știe zona, deoarece a avut un loc de casă pe care l-a vândut lui I.M.
Nu a recunoscut infracțiunea de omor și nici pe cea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
A arătat că, anterior conflictului, dintre mineri, îi cunoștea după nume și figură, pe V., T. (în prezent decedat) și pe inculpatul Ion, iar persoanele nominalizate în declarații ca fiind agresorii, le-a recunoscut după fotografiile prezentate la poliție, la fel și numele agresorilor lui „P."
Inculpatul L.P., menținând declarațiile date în cauză a arătat că nu a participat la conflictul dintre cele două grupuri, din data de 11 iunie 2011. A susținut că, în ziua respectivă, între orele 16,00-17,00, a stat cu niște prieteni într-un restaurant din zona Orizont, că nu știe numele complet al acestora, ci numai porecla unuia, „C." Arată că, după o oră a plecat înspre zona „2 M." unde auzise că a fost scandal, după care a fost anunțat de vărul său, G.V., să meargă la ziua cumnatului acestuia, Robert, ceea ce a și făcut și a rămas la petrecere toată noaptea
A arătat inculpatul că, crede că a fost nominalizat ca participant la incident, în considerarea faptului că este în relații de amiciție cu cei din grupul „Z."
La întrebările procurorului și ale părților a precizat că, la momentul în care a ajuns în zona „2 Moldoveni", nu a văzut pe niciunul dintre inculpați, că nu a fost anunțat de nimeni despre conflict și că a mers acolo pentru că este zona în care locuiește și că erau persoane adunate în zona magazinelor. A mai arătat inculpatul că la „R." nu era organizată nicio nuntă, nu se aflau polițiști în zona respectivă.
A precizat că cele două grupuri nu erau în relații de dușmănie anterior zilei de 11 iunie 2006.
În ședința din 18 decembrie 2008 au fost audiați inculpații D.V.M., M.F.T. și I.I.
Inculpata D.V.M. și-a menținut declarația dată în fața procurorului, nu și pe cea dată în fața polițiștilor, chiar în ziua incidentelor, după ce a fost agresată de spoitori.
A arătat că, în ziua respectivă, pe la orele 16,30 - 17,00, a mers cu o vecină să asiste la o nuntă de spoitori care se desfășura în apropierea locuinței sale și, după o jumătate de oră, o tânără a venit să-i spună că nepotul lui I. (B.A.I.); l. (D.Ș.l.) este bătut. Mai arată că l-a văzut pe acesta, căzut pe aleea către cimitir și că-l loveau cinci tineri, Ț., F. și încă doi din neamul „M.", al căror nume nu-l știe și care nu au fost prezenți în sală la proces, că au venit mai multe persoane și din partea agresorilor și din partea lor, iar l. (D.) a reușit să iasă de sub ei și să meargă pe o platformă pentru tomberoanele de gunoi, de unde l-a luat unchiul lui, I., care venise cu mașina.
A declarat că după plecarea celor doi s-a întors la „R." împreună cu alte femei (D.M., F.F. și sora ei, N.D.) dar, mai mulți spoitori au venit la ele și le-au înjurat și reproșat că din cauza lor s-a „stricat" nunta. Precizează că a auzit sirena unei salvări și a mers la scara blocului în care locuia N.A., unde un tânăr plângea că a murit fratele lui și a auzit că este vorba despre un vecin, I.L.
Martora a arătat că după plecarea salvării s-a îndreptat spre scara blocului în care locuiește și atunci au anunțat-o niște copii că este bătut „P." (N.A.N.).
A mai arătat că s-a dus să-i spună și soțului ei, inculpatul D.N., despre ce auzise de la copiii respectivi, după care s-a dus să-și caute fratele, pe care l-a găsit căzut în fața barului de la „R." și că deasupra lui erau „C.", B., băieții lui „M." (I.D. și M.F.T.), dar și alte persoane al căror nume nu-l știe.
A susținut că numitul „C." l-a lovit la picioare cu muchia unei toporiști, iar ceilalți aveau bâte și răngi (fără a putea preciza ce obiect avea fiecare).
A arătat că, deși se aflau la 10 m distanță de fratele ei, nu a putut interveni și nu știe cum a scăpat acesta de acolo.
Nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, susținând că doar a țipat la agresori să-i lase fratele în pace, pentru acest lucru fiind reținută de polițiști până în dimineața zilei următoare.
A mai arătat că la un moment dat a apărut și N.A. și că pe N.A. l-au băgat în scara blocului unde locuiește, l-au spălat de sânge, iar ea a sunat salvarea, au așteptat 30 minute după care au revenit cu un telefon și operatorul i-a comunicat că mai este un caz în „L." după care a fost și un al treilea apel, la care s-a răspuns că mașina este plecată la alt incident.
A arătat că „P." a rămas cu femeile, dar B.A., L.L.G. și D.N. l-au însoțit pe „Z." (N.A.), acesta intenționând să meargă la V. „M." pe care-l cunoștea, să-i ceară explicații.
Inculpata a declarat că la un moment dat, N.A.N. a dispărut pentru o jumătate de oră, întorcându-se pe aleea cimitirului.
A susținut că acesta a căzut când a ajuns la colțul blocului, că nu era însoțit și că au chemat din nou salvarea și au plecat cu el la spital, fără să știe că acolo erau un mort și spoitorii care l-au agresat pe N.A. în timp ce se afla pe targa, iar pe ea au tras-o de păr și i-au rupt tricoul, fără ca polițiștii să intervină.
A arătat că au ajuns la spital la orele 22,00-23,00 și că, de la începutul conflictului și până la sosirea la spital, nu a agresat pe nimeni, nu a lovit cu pietre, nu a mers în „L."
A relatat apoi modul în care a fost adusă la poliție pentru declarații, faptul că a fost lăsată să aștepte până dimineața, ocazie cu care a fost înjurată de I.I. care a vrut să o și lovească, lucru care l-a amuzat pe polițist, care a dus-o pentru confruntări într-o cameră unde se aflau 8-9 spoitori care au înjurat-o.
La întrebările părților și ale procurorului, inculpata a răspuns că, după ce N.A. a fost bătut, au sosit două mașini cu polițiști care i-au ajutat să-l ducă pe rănit la spital, și au adunat mai multe obiecte contondente (furci, bețe) din zona „2 M.", nu de la „R."
A arătat că au sunat la poliție, fiindu-le frică să nu fie bătuți de spoitori, polițiștii intervenind și trăgând un foc de armă ca să-i îndepărteze (ulterior fiind adunate obiectele sus amintite), pe la orele 21,30 - 22,00.
A mai arătat că, la sosirea poliției, la locul incidentelor se aflau jandarmi, care l-au văzut pe N.A.N. lovit.
Inculpatul M.F.T. a declarat că în ziua evenimentelor a venit cu căruța în jurul orelor 19,00, a deshămat calul și, fiind în curte, a auzit că vin țiganii peste ei (pe stradă erau multe persoane care vorbeau în acest sens).
A arătat că din grupul respectiv de persoane i-a recunoscut pe inculpații N.A.N., L.L. și B.A., care erau în față, iar în spatele lor era un alt grup de persoane.
A mai arătat că a ajuns la poartă, a fost lovit în față cu un pietroi și a căzut, revenindu-și după 20 minute, când l-a văzut pe unchiul său, I.I., jos, lovit de mai multe persoane care au plecat spre linia ferată, către combinat, martorul deplasându-se în urma lor, la fel ca și tatăl său și unchiul.
A precizat că grupul de persoane a trecut linia ferată și, incidentul nu a mai continuat.
Inculpatul a declarat că nu a participat la conflictul de la „R. și că, în „L.", nu a lovit pe nimeni, a negat că ar fi existat inițial un conflict mai vechi între rudele lui și cele ale lui „Z."
Despre grupul de persoane venit în „L.", a arătat că nu a văzut că ar fi avut arme, în afară de N.A., care era legat la cap cu un batic și avea la el un cuțit (sabie cu lamă de 50 cm), dar a revenit și a arătat că acestea aveau obiectele pe care le-a nominalizat la poliție.
A declarat că-l cunoaște pe L.P. și că l-a văzut în grupul din „L."
Inculpatul a declarat că-și menține declarațiile anterioare, explică diferențele prin perioada de timp scursă de la evenimente și că alte detalii nu-și mai amintește.
Inculpatul I.I. a declarat că, în ziua producerii evenimentelor, în timp ce se afla împreună cu alți bărbați la barul lui B., în „L.", auzind de la copiii de pe stradă că la nuntă a fost un scandal cu cei ai lui „Z.", că aceștia bat pe spoitorii aflați pe stradă s-au îngrijorat pentru că aveau copiii în oraș, la nunta respectivă.
Inculpatul a arătat că au plecat (un grup de 15 inși) și, la primul bloc de peste linia ferată, au văzut venind din direcția opusă alți spoitori, care spuneau că ceilalți vin spre ei cu săbii și pistoale, așa încât s-au întors la colțul unde se află barul amintit anterior și unde au rămas aproape o oră.
Inculpatul a declarat că l-a sunat fiul său, l.D., care i-a spus că au intrat cei din grupul „Z." în cartier și că vin peste ei să-i omoare, în special pe cei din neamul „M."
A mai arătat că a pornit spre casă (aflată la 200 m de bar) dar, ajungând la casa fratelui său, a văzut grupul celălalt, recunoscându-i pe N.A. și pe N.A. (pe aceștia cunoscându-i anterior), ultimul având în mână un pistol, iar primul sabie sau cuțit.
Inculpatul a declarat că, în dreptul locuinței sale se aflau două grămezi de pietre și grupul „Z.", dar și faptul că ei au început să arunce cu pietre unii în alții, iar N.A. a tras cu pistolul, oamenii începând să fugă. Arată că, de el s-au apropiat N.A. și N.A. și alți doi bărbați pe care nu-i cunoaște și că el a fost lovit în coaste cu o piatră, dar nu știe cine a aruncat-o, că nu a văzut cine a lovit cu bâta, dar a ridicat mâna să se apere, că a strigat la copii și la frate și așa a fost salvat.
A mai arătat că un grup de persoane a plecat în urmărirea celor din grupul „Z.", dar că el nu i-a însoțit, datorită loviturilor primite și că a auzit că alt locuitor din cartier, l-a și văzut ținându-se de stomac.
A mai arătat că, la întoarcerea grupului care plecase spre calea ferată, cineva a strigat pe băiatul victimei C.P., spunându-i că tatăl său a fost omorât.
A susținut că nu a fost la nunta de la „R." și că nu a agresat pe nimeni.
Despre agresarea lui T.I. a declarat că, în apropierea acestuia i-a văzut pe N.A., N.A., fiind de cealaltă parte a străzii și că nu a văzut momentul și persoana care l-a lovit.
A precizat că grupurile care s-au înfruntat nu erau egale și că și unii și ceilalți avansau, apoi se retrăgeau, fără a se întrepătrunde, dar că, înainte de a fi lovit cu piatra, a văzut că N.A. era lovit de spoitori.
Și-a menținut declarațiile date la urmărirea penală, cu precizarea că nu i-a văzut lângă blocuri pe Dumitrache, pe N.A. și pe N.A..
Nu a putut afirma cu certitudine că l-a văzut pe D. în „L.", dar arată că a văzut o persoană „mai înaltă și grăsuță" și s-a gândit că ar putea fi acesta.
Inculpatul B.D.C. și-a menținut declarațiile date în cauză, arătând că inițial a fost audiat ca martor.
A arătat că, în ziua producerii evenimentelor a venit la nunta de la „R.", împreună cu soția și copiii, nu ca invitați, ci ca să o ia pe fiica cea mare, care venise să asculte muzică.
A precizat că, la un moment dat, a avut loc o altercație, care nu l-a interesat, însă a auzit pe unul dintre spoitori vorbind cu lăutarii, muzica s-a oprit și lăutarii și-au încărcat instrumentele în dubita cu care veniseră, iar inculpatul i-a ajutat.
A mai arătat că, după ce soția și copiii au plecat spre casă, a apărut N.A., care l-a întrebat ce se întâmplă, dar el nu i-a putut da prea multe detalii. Susține că, în acest timp, a trecut pe acolo N.A., spre magazin.
Inculpatul a arătat că, dinspre linia ferată, au venit mai multe persoane înarmate și l-au luat la bătaie pe N.A., că fratele lui a mers să-l scape și a fost și el luat la bătaie (lucruri văzute de la o distanță de 30 m).
A precizat că pe frații N. i-au atacat un grup format din 7-10 persoane care, după ce l-au doborât și pe N.A. au plecat, la fel făcând și inculpatul B.D.C., care susține că a mers acasă, unde au venit niște prieteni care au stat până la ora 2,00 dimineața.
A susținut că, înainte de a pleca, „Z." i-a spus că va merge la V. „M." și ulterior a aflat că l-au însoțit L.L., B.A. și încă o persoană.
A mai arătat că, în timp ce vorbea cu „Z.", N.A. era întins lângă o mașină, la fel și „C.", că la locul incidentului se mai aflau și surorile lui „Z.", care au anunțat salvarea (dar nu a auzit care dintre ele și când s-a întâmplat acest lucru).
A susținut că declarațiile inițiale au fost date sub influența anchetatorilor, dar și că, după evenimente, „din gura lumii", a aflat că vor veni la bloc să-l incendieze, iar ei vor ajunge în închisoare.
La întrebări, a răspuns că „minerii" aveau bâte și s-au retras când cineva a anunțat poliția.
A precizat că a ajuns la „R." la 18,30 - 19,00, iar nunta s-a „spart" într-o oră -două și că a ajuns acasă când se întunecase.
Inculpatul I.C., a precizat că este cel mai mare dintre frații în viață, el fiind „M.", nu V., care este mai mic decât el, acesta nefiind șeful, ci doar cu funcție în partid.
A mai precizat că în ziua incidentelor, „Z." s-au bătut la „O.", cei din familia M. (incident știut și de organele de poliție), după care au venit în zona „2 M." și au „stricat" nunta de spoitori care se desfășura la „R.".
A arătat că au a