ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 17.02.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 541/2009

HOTĂRÂRE

17.02.2009

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 541/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

I. Prin sentința penală nr. 39 din 20 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata

V.S.V.

fiica lui I. și A., cetățenia română, studii superioare, notar public, divorțată, are un copil minor, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. combinat cu art. 51 alin. (1) C. pen. a

achitat

pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen.

a schimbat încadrarea juridică

dată faptei săvârșită de inculpatul

B.I. jr.

cetățenie română, studii medii, lăcătuș, stagiul militar satisfăcut,

fără

antecedente penale, prin actul de sesizare din complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. și complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea de fals în declarații prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen., fals privind identitatea prevăzută și pedepsită de art. 293 alin. (1) C. pen. și participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen. și l-a

condamnat

pe inculpat la:

- 6 (șase) luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen.;

- 3 (trei) luni închisoare pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.,

- 3 (trei) luni închisoare pentru fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen. a constatat existența concursului ideal de infracțiuni și în temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre și a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. și art. 83 C. pen., instanța a pus în vedere inculpatului dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

S-a respins ca nefondată cererea părții civile B.F. constatând că sentința civilă nr. 1901/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 17/2007 a Tribunalului Sibiu are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

Inculpatul B.I. jr. a fost obligat să plătească statului suma de 240 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile M.J.

Cheltuielile judiciare privind pe inculpata V.S.V. au rămas în sarcina statului.

Partea civilă B.F. a fost obligată să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a reținut că

data de 18 iulie 2007 s-a înregistrat la această instanță sub nr. 1113/57/2007 rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- V.S.V. - pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

B.I. jr. - pentru complicitate la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la C. pen. și de fals intelectual prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art.

lit. a) C. pen.

În fapt s-a reținut că în data de

august

2003

inculpatul B.I. jr. s-a deplasat la biroul notarial al inculpatei V.S.V. pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare a două parcele de teren (cu numitul M.I.D.), iar notarul V.S.V., fără a ține seama că terenurile ce urmează a

înstrăinate sunt deținute în codevălmășie de B.I. jr. și soția acestuia, partea civilă B.F., a redactat și autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr.

493 din 21 august 2003

prin care au

fost

vândute două dintre parcelele de teren, prin fapta inculpaților

fiind

prejudiciată partea civilă B.F. care nu și-a dat acordul pentru înstrăinarea acestor bunuri.

Culpa inculpatei V.S.V. constă în aceea că, având cunoștință de proprietatea în codevălmășie a soților B. asupra acestor terenuri, a redactat și autentificat actul de vânzare-cumpărare în care vânzător figura doar coinculpatul B.I. jr. profitând de coincidența de nume a acestuia cu tatăl său, defunctul B.I. sen. și de coincidența de

nume între mama sa

și

bunica sa, defuncta

B.A.

Culpa inculpatului B.I. jr. constă în faptul că deși anterior vânduse o altă parcelă de teren împreună cu soția sa, care era coproprietară în codevălmășie, de această dată a acționat cu intenția de a frauda interesele soției sale B.F.

Din probele administrate în cauză instanța a reținut următoarele:

La data de

martie

2000

numitul B.I. sen. a dobândit în baza Certificatului de moștenitor nr.

21/2000

eliberat de către Biroul Notarial Public D.V., mai multe parcele de teren care au aparținut defunctei B.A., iar acesta, în data de

noiembrie

2000

prin contractul de întreținere nr.

2157/2000

autentificat de către același birou notarial D.V., a transmis fiului său B.I. jr. și soției acestuia B.F. nuda proprietate asupra terenurilor dobândite anterior prin moștenire (filele

și

64).

întrucât noii proprietari ai terenurilor (soții B.I.J. și B.F.) au dorit să înstrăineze o parcelă din aceste terenuri, la data de

15 februarie 2001

numitul B.I. sen. a renunțat prin declarație notarială la dreptul de uzufruct (fila

66).

Pentru că terenurile deținute de către soții B.I. jr. și B.F. erau situate într-o zonă cu potențial economic, pe raza localității Șelimbăr, numitul M.I.D. i-a contactat pe soții B. pentru a le cumpăra două parcele, între soții B. și M. având loc mai multe discuții în acest sens.

În baza acestor discuții inculpatul B.I. s-a prezentat la biroul notarial al inculpatei V. având la el actele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, unde s-a întâlnit cu martora P.D., juristă la firma cumpărătorului M.I.D.(trimisă de acesta din urmă întrucât, afirmativ, el era ocupat).

Actele aduse

inculpatul B.I. jr. au fost preluate

notarial V.S.V. care a trecut la redactarea actului iar ulterior, venind și martorul M., cei doi au semnat actul

vânzare-cumpărare. Anterior, martorii I.I.(fila 40) și M.N.(fila 41) au luat, la solicitarea martorului M., suma de 200 milioane lei (ROL) de la M. și de la soția acestuia și i-au predat martorei P. care i-a dat inculpatului B.I. jr. ca preț al contractului (fila 39).

Martora P.D. a mai declarat că anterior partea civilă B.F. a mai sunat-o pentru a se interesa dacă actele pentru vânzare cumpărare sunt gata pentru că are nevoie de bani, iar în ziua încheierii contractului la notar martorii I. și M. au văzut-o în anticamera biroului notarial și pe partea civilă B.F.

Inculpatul B.I. jr. și partea civilă B.F. contestă prezența părții civile la notar, inculpatul afirmând că în acea zi partea civilă era la serviciu (fila 17), iar partea civilă a afirmat că era în spital (fila 64), astfel că declarațiile lor nu pot fi luate în considerare, relevând împrejurări diferite

Prin actul de inculpare s-a reținut că inculpata V.S.V. a săvârșit aceste infracțiuni pentru că, încălcându-și atribuțiile de serviciu, cu știință, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în discuție, omițând a constata că și partea civilă, care este proprietară în codevălmășie, trebuia să fie prezentă și să își dea consimțământul asupra acestei vânzări.

Inculpata V.S.V. a declarat că nu

avea cunoștință de această împrejurare întrucât inculpatul B.I. jr. s-a prezentat în fața ei ca singur proprietar depunând certificat de moștenitor pe numele B.I., actul său de identitate și titlul de proprietate asupra terenurilor eliberat pe numele de B.A., profitând astfel de coincidența de nume cu tatăl său și de faptul că numele mamei sale era identic cu al bunicii sale (defuncta la a cărei moștenire a venit B.I. sen.), respectiv B.A.

Acest lucru a fost reținut de instanță ca real întrucât este dovedit și cu martorii audiați, dar și cu faptul că în arhiva biroului notarial s-a găsit copia titlului de proprietate pe care nu exista nici o mențiune.

Susținerea din rechizitoriu că la prezentarea lui B.I. jr. la inculpata V. pe titlul de proprietate original ar fi existat o mențiune făcută de notarul D.V., respectiv că terenurile au fost dobândite prin contract de întreținere, nu poate fi reținută întrucât nu este dovedită. Copia acestui act dovedește că la acea oră nu exista nici o mențiune, iar martora D.V. atestă că ar fi făcut mențiunea (mențiune care există în prezent) însă nu poate preciza la ce dată anume s-a făcut mențiunea, care nici nu este datată.

Prin urmare, ceea ce poate fi reținut în baza probelor administrate (și nu în baza unor presupuneri) este că în data de 21 august 2003 inculpatul B.I. jr. s-a prezentat la biroul notarial V.S.V. prezentându-se ca fiind persoana B.I. sen., cea trecută pe certificatul

de moștenitor,

a prezentat actul său de identitate și titlul

de proprietate eliberat pe numele defunctei B.A., creând convingerea că el este persoana din certificatul de moștenitor (or, acesta era tatăl său) și că o moștenește pe defuncta B.A., mama sa (când

în

realitate aceasta era bunica sa, cu nume identic însă cu mama lui). Coinculpata V.S.V. l-a considerat ca atare și a întocmit actul notarial prin care B.I. înstrăina cele două terenuri.

Mai este de reținut și faptul că anterior prezentării la notar, copii de pe actele originale a făcut martora P.D., care nu a observat nici o mențiune pe titlul de proprietate, iar apoi actele originale și copiile au fost prezentate notarului V.S.V. Inculpatei i-a mai fost prezentat și certificatul fiscal care atestă că numitul B.I. nu are debite restante și adeverința de preempțiune eliberată după ce oferta de vânzare a fost afișată timp de 45 de zile.

Importanță în cauză mai au și următoarele aspecte:

în certificatul de moștenitor nu existau alte date de identificare a persoanei decât numele, prenumele și adresa;

notarii, până în anul 2005, puteau încheia acte și doar de pe titluri de proprietate;

în nici unul din actele prezentate pentru încheierea contractului nu existau ca elemente de identificare alte mențiuni decât numele, prenumele și adresa, doar după anul 2007 a devenit obligatorie identificarea prin trecerea în acte (fila 71 verso);

pe certificatul de moștenitor nu se treceau ca date personale decât numele, adresa și calitatea de fiu sau fiică, respectiv nu se trecea data de naștere (declarația martorei D.V. - notar - fila 71);

atât B.I. sen., cât și B.I. jr. au părinți cu numele de I. și A. și au același domiciliu;

în nici un act dintre cele în litigiu nu s-a făcut trecerea, alături de numele B.I., de sen. sau jr.;

inculpatul B.I. jr. și partea civilă B.F. sunt soți, continuă și după încheierea actului viața de familie în mod normal, amândoi au formulat plângere penală în cauză (fila 8-9);

nici o probă nu confirmă că anterior datei de 21 august 2003 inculpații B.I. jr. și V.S.V. să se fi cunoscut;

în arhiva inculpatei V.S.V. - notar s-au găsit copii de pe certificatul de moștenitor și de pe titlul de proprietate pe care nu este făcută nici o mențiune;

- din declarațiile martorilor rezultă că la data încheierii contractului în anticamera notarului public se afla și partea civilă B.F.;

prin sentința civilă nr. 1901 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2007 a Tribunalului Sibiu s-a reținut că partea civilă B.F. a fost prezentă la biroul notarului public;

- prin precizările nr. 2431 din 29 noiembrie 2007 făcute de Camera Notarilor Publici se arată că mențiunile notarului pe titlul de proprietate nu constituie o

obligație legală a acestora, aceste mențiuni fiind făcute doar de unii din notari.

Față de cele arătate, în sarcina inculpatei V.S.V. nu pot fi reținute infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. În ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instanța va pronunța achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv la întocmirea actului notarial aceasta a acționat fără vinovăție în sensul omiterii constatării că și

partea civilă era coproprietară asupra terenurilor

vândute doar de soțul său, coinculpatul B.I. jr., pentru că nu avea cunoștință că acesta s-a prezentat ca fiind altă persoană (respectiv tatăl său) și că nu cu actele prezentate trebuia să dovedească calitatea de proprietar.

Pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., constatând că în momentul întocmirii actului inculpata V.S.V. nu cunoștea existența contractului de întreținere și fiind indusă în eroare de actele prezentate de inculpatul B.I. jr., în sensul că el este proprietarul din certificatul de moștenitor, aflându-se într-o eroare de fapt conform art. 51 C. pen.

s-a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Faptele inculpatului B.I. jr. de a se prezenta în fața unui notar public ca fiind o altă persoană (respectiv B.I. sen., proprietar al terenurilor înscrise în certificatul de moștenitor) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., și, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este singurul moștenitor al defunctei B.A. și singurul proprietar al bunurilor pe care le înstrăinează (deși potrivit contractului de întreținere coproprietari în codevălmășie erau el și soția sa) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. Din starea de fapt mai sus reținută mai rezultă și faptul că inculpatul B.I. jr. a determinat prin acțiunile sale pe coinculpata V.S.V. să săvârșească fără vinovăție o infracțiune de fals intelectual, respectiv să întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului (prin trecerea ca singur proprietar a inculpatului), faptă care întrunește elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen.

Inculpatul B.I. jr. a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de fals intelectual și complicitate la infracțiunea de abuz în

serviciu contra

intereselor persoanelor, însă așa cum s-a reținut mai sus, faptele acestuia întrunesc, elementele constitutive ale infracțiunilor reținute de instanță, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică în infracțiunile de fals în declarații, fals privind identitatea și participație improprie la infracțiunea de fals intelectual.

Această schimbare de încadrare juridică a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată din 24 ianuarie 2008, când inculpatul B. a solicitat și un termen în vederea pregătirii apărării, fiind apoi discutată de părți și la termenul din 6 martie 2008 la dezbaterea cauzei în fond.

Având în vedere că inculpatul B.I. este la prima incidență cu legea penală, fiind cunoscut și caracterizat ca având o bună comportare anterioară, pedepsele au fost orientate spre minimul special, iar în temeiul art. 33 alin. (1) lit. b) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus executarea pedepsei mai grele, de 6 luni închisoare, cu aplicarea pedepselor accesorii, conform art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare, în temeiul art. 81 și art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus și suspendarea condiționată a executării pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării.

În ce privește latura civilă a cauzei instanța a constatat că partea civilă B.F. a solicitat restabilirea situației anterioare în sensul desființării totale a contractului de vânzare-cumpărare. Această cerere a fost respinsă ca nefondată pentru că acest aspect a fost soluționat anterior prin sentința civilă nr. 1901/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 17/2007 a Tribunalului Sibiu, care are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și partea civilă B.F.

În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sentința este criticată ca nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:

1) instanța a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 385

pct. 18 C. proc. pen.;

2) instanța de fond în mod greșit a schimbat încadrarea juridică în ceea ce privește infracțiunile reținute în sarcina inculpatului B.I. jr. – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 385

pct. 17;

3) instanța a aplicat inculpatului B.I. jr. Pedepse greșit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 385

pct. 14;

4) În mod greșit instanța a făcut aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a), b) C. pen. și art. 71 alin. (5) în privința inculpatului B.I.

În recursul declarat de partea civilă B.F. se solicită în esență : casarea în parte a sentinței penale nr. 39 din 20 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia și, în rejudecare, admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost formulată, iar în consecință, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) tezele II și III și art. 170 C. proc. pen., desființarea totală, ca fiind întocmit în fals, a contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 493 din 21 august 2003 de către Biroul Notarului Public V.S.V. și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor; învederându-se instanței că deși s-au pronunțat două hotărâri, una de către instanța civilă, una de către cea penală, niciuna dintre acestea nu au restabilit situația anterioară, deși aveau această obligație. S-a mai considerat faptul că instanța de fond nu a motivat în mod corespunzător hotărârea, deși inculpata V.S.V. a recunoscut că acel act este inapt pentru a produce consecințe juridice, întrucât a fost obținut prin „dol”. În consecință, pe baza tuturor acestor elemente probatorii obiective, instanța poate reține cu certitudine că inculpata V.S.V. a cunoscut de la bun început, fără dubiu, identitatea reală a inculpatului B.I. jr., astfel încât nu a putut să-l confunde deloc cu tatăl său, nu se poate legalmente considera că aceasta s-ar fi aflat în eroare cu privire la identitatea acestuia, neexistând cauza aferentă de înlăturare a caracterului penal al faptei sale, prevăzută de art. 51 C. pen. S-a mai susținut că actul încheiat de către inculpată este fals, că aceasta este autoarea infracțiunii, că subiecții pasivi sunt deposedați de proprietate, iar constatarea instanței că hotărârea are caracter de autoritate de lucru judecat nu este corectă întrucât nu operează conversia actului juridic. Hotărârea instanței civile eludează legea.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de critică invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și partea civilă B.F. și de cazurile de casare indicate, cât și din oficiu recursul declarat de partea civilă nominalizată sub toate aspectele de fapt și de drept așa cum prevăd dispozițiile art. 385

alin. (3) C. proc. pen. constată ca pertinentă critica iterată la pct. 4 din motivele scrise de recurs, aspect ce se va arăta în continuare, sens în care recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia se privește ca fondat și urmează a fi admis ca atare, în baza art. 385

pct. 2 lit. d) C. pen., iar recursul declarat de partea civilă B.F. se privește ca nefondat și urmează a fi respins în baza dispozițiilor art. 385

pct. 1 lit. b) C. pen.

A. 1)

sub aspectul primului motiv de critică invocat în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care pretinzându-se că prima instanța a comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare în baza cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 18 C. proc. pen. Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia.

Astfel cu titlu de premisă se reține că incidența pretinsului caz de casare indicat mai sus este generată de existența unei contradicții esențiale, necontroversate și intrinseci între ceea ce „spune dosarul cauzei prin actele, lucrările și probele sale” și hotărârea atacată de achitare a intimatei inculpate V.S.V., ceea ce nu este cazul în speța de față.

Astfel în baza unui examen complet și convingător al materialului probator administrat în faza de urmărire penală respectiv: plângerea persoanei vătămate B.F.(f. 8-11); contractul de întreținere nr. 2157 din 02 noiembrie 2000 autentificat de către notarul public D.V. (f. 11-12); copia titlului de proprietate nr. 1030/5 din 17 decembrie 1999 (f. 14-15); certificat de moștenitor nr. 21 din 30 martie 2000 (f. 16-18); contractul de vânzare-cumpărare nr. 493 din 21 august 2003 (f. 20) ; adrese din partea a două agenții imobiliare cu privire la valoarea de circulație a terenurilor (f. 22-24); declarațiile părții civile B.F.(f. 25-27); copii ale actelor ridicate de la biroul notarial V.S.V.(f. 29-41); copii ale actelor ridicate de la biroului notarului public D.V.(f. 43-77); raportul de constatare tehnico-științifică grafică nr. 35044 din 14 februarie 2007 al I.P.J. Sibiu – Serviciul Criminalistic (f. 90.95); declarațiile martorului D.V.(f. 100-102); declarațiile făptuitorilor I.D., I.I., M.N.P. și P.D.(f. 109-119);declarațiile învinuitei V.S.V.(f. 120-126, 138-139); declarațiile învinuitului B.I. jr. (f. 128-132, 140); ordonanța de schimbare a încadrării juridice (f. 136-137); proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală învinuitului B.I. jr. (f. 141); ); proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală învinuitei V.S.V.(f. 312); fișa de cazier judiciar a învinuitei V.S.V.(f. 127) și fișa de cazier judiciar a învinuitului B.I. jr. (f. 132)cât și la cercetarea judecătorească - directă și nemijlocită - a primei instanțe, aceasta a reținut corect ca situație de fapt că la

data de

martie

2000

numitul B.I. sen. a dobândit în baza Certificatului de moștenitor nr.

21/2000

eliberat de către Biroul Notarial Public D.V., mai multe parcele de teren care au aparținut defunctei B.A., iar acesta, în data de

noiembrie

2000

prin contractul de întreținere nr.

2157/2000

autentificat de către același birou notarial D.V., a transmis fiului său B.I. jr. și soției acestuia B.F. nuda proprietate asupra terenurilor dobândite anterior prin moștenire (filele

și

64).

întrucât noii proprietari ai terenurilor (soții B.I. jr. și B.F.) au dorit să înstrăineze o parcelă din aceste terenuri, la data de

15 februarie 2001

numitul B.I. sen. a renunțat prin declarație notarială la dreptul de uzufruct (fila

66).

Actele-aduse

inculpatul B.I. jr. au fost preluate

notarial V.S.V. care a trecut la redactarea actului iar ulterior, venind și martorul M., cei doi au semnat actul

Semnificative pentru a stabili că recurenta parte civilă B.F. – proprietară în codevălmășie – avea știință despre actul vânzării sunt depozițiile martorilor ascultați în cauză.

Astfel martora P.D., consilier juridic la SC V. SA unde cumpărătorul M.I.D. este acționar a relatat că „înainte de întocmirea actelor îmi amintesc că partea vătămată B.F. despre care știam că este soția lui B.I. jr. Și pe care o cunoșteam, m-a rugat și m-a întrebat când sunt gata actele că are nevoie de bani. Asta m-a făcut să fiu convinsă că și ea știa de tranzacție și de altfel, mi-a spus contabila de la primărie că și pe ea a mai întrebat-o B.F. de perfectarea actelor acestei tranzacții” (fila 39 dosar fond).

Martorul I.I., prieten cu martorul M. a declarat că după ce a venit cu suma de 200 milioane cu titlu de preț la biroul notarial „pe hol am văzut-o și pe partea vătămată B.F. cu care m-am salutat, iar apoi am intrat în biroul inculpatei” (fila 40 dosar fond).

Concomitent martorul M.N. după ce descrie că l-a transportat cu autovehiculul său pe cumpărătorul M. la sediul biroului notarial arată că „în sala de așteptare a biroului am văzut-o pe partea vătămată B.F. și în birou era martora P., B.I. și doamna notar” (fila 41 dosar fond).

Tot astfel fără echivoc este și depoziția cumpărătorului, martorul M.I.D. care a relatat că „în sala de așteptare a biroului notarial am văzut-o pe B.F. iar în birou mai era B.I., martora P. și doamna notar V.

Când am ieșit partea vătămată B.F. mi-a spus că va trece pe la mine le la birou” (fila 42 dosar fond).

Din examenul coroborat al depozițiilor martorilor nominalizați rezultă ca verosimilă declarația intimatei inculpat notar public V.S.V. care a relatat că nu

avea cunoștință de împrejurarea că recurenta parte civilă B.F. este proprietar în codevălmășie întrucât inculpatul B.I. jr. s-a prezentat în fața ei ca singur proprietar depunând certificat de moștenitor pe numele B.I., actul său de identitate și titlul de proprietate asupra terenurilor eliberat pe numele de B.A., profitând astfel de coincidența de nume cu tatăl său și de faptul că numele mamei sale era identic cu al bunicii sale (defuncta la a cărei moștenire a venit B.I. sen.), respectiv B.A.

Această chestiune a fost justificat reținută de către prima instanță ca reală întrucât este dovedit și cu martorii audiați, dar și cu faptul că în arhiva biroului notarial s-a găsit copia titlului de proprietate pe care nu exista nici o mențiune.

de moștenitor,

a prezentat actul său de identitate și titlul

în

realitate aceasta era bunica sa, cu nume identic însă cu mama lui). Coinculpata V.S.V. l-a considerat ca atare și a întocmit actul notarial prin care B.I. înstrăina cele două terenuri.

Mai este de reținut și faptul că anterior prezentării la notar, copii ale actelor originale a făcut martora P.D., care nu a observat nici o mențiune pe titlul de proprietate, iar apoi actele originale și copiile au fost prezentate notarului V.S.V.

Rezultă astfel că inculpata intimată V.S.V. a întocmit contractul de vânzare-cumpărare pe baza actelor prezentate de inculpatul B.I. jr., și anume:

- certificatul de moștenitor nr. 21/2002, act care atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor și conferea calitatea de unic moștenitor și respectiv proprietar lui B.I.;

certificatul fiscal, care atestă faptul că B.I., nu avea debite restante;

adeverința de preempțiune, obligatorie conform art. 5 și 6 din Legea nr. 54/1998, la înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan și care atesta faptul că oferta de vânzare a proprietarului B.I. a fost afișată timp de 45 de zile la sediul unității administrativ-teritorial și că nici o persoană nu și-a manifestat dreptul de preempțiune conferit de lege sau nu a făcut vreo obiecție la vânzare, lucru deosebit de important, fiind vorba de terenuri extratabulare;

Se reține că - intimata inculpată - notarul public V.S.V. a respectat și etapele premergătoare încheierii actului notarial, respectiv, a luat consimțământul în scris părților, prin semnătură pentru redactarea actului, apoi a redactat actul, iar după ce părțile au citit actul și au fost de acord cu conținutul acestuia, însușindu-și-l prin semnătura dată pe toate exemplarele contractului, li s-a înmânat actul, aceștia semnând de primire la rubrica - am primit actul .

Așa fiind se reține ca lipsită de suport probator încriminarea din actul de inculpare, rechizitoriul scris că „împrejurarea că în arhiva Biroului Notarului Public V.S.V., pe copia titlului de proprietate nu se aflau mențiuni, se poate explica prin aceea că s-ar fi putut înlătura cu ușurință prin scanare sau fotocopiere”.

Din același punct de vedere cu însemnată semnificație pentru consolidarea apărărilor făcute

prin precizările nr. 2431 din 29 noiembrie 2007 de Camera Notarilor Publici se arată că mențiunile notarului pe titlul de proprietate nu constituie o

obligație legală a acestora, aceste mențiuni fiind făcute doar de unii din notari.

Tot astfel este și susținerea esențială din depoziția martorei notar public D.V.(fila 71 dosar fond) potrivit căreia „nu este cerut de lege, însă noi notarii am început să scriem și să ștampilăm pe titluri de proprietate atunci când întocmeam vreun act notarial în baza acestui titlu. Nu pot spune cu precizie când am făcut consemnarea pe titlu de proprietate în litigiu însă ulterior când am fost solicitată de organele de poliție am văzut pe o copie ulterioară că era consemnarea mea, semnătură și ștampila” (subln. ns).

Așa fiind în mod legal și temeinic s-a statuat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. imputată intimatei inculpate V.S.V. întrucât aceasta

a acționat fără vinovăție în sensul omiterii constatării că și

partea civilă era coproprietară asupra terenurilor

Pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. imputată constând în aceea că în momentul întocmirii actului inculpata V.S.V. nu cunoștea existența contractului de întreținere și fiind indusă în eroare de actele prezentate de inculpatul B.I. jr., în sensul că el este proprietarul din certificatul de moștenitor,

s-a dispus de asemenea în mod justificat achitarea aceleiași inculpate în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. datorat aspectului că inculpata nominalizată s-a aflat în eroare de fapt în sensul dispozițiilor art. 51 C. pen.

Nu este pertinentă nici critica secundă – întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 17 C. proc. pen. prin care se tinde la stabilirea ca riguroasă și corectă a trimiterii în judecată a inculpatului B.I. jr. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. și la art. 289 C. pen., instanța procedând ca urmare a unei aprecieri greșite a probelor, la schimbarea încadrării juridice în infracțiunile prevăzute de art. 292, 293 și respectiv art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.

Din acest punct de vedere în mod justificat de situația de fapt impusă și descrisă pe larg cu ocazia analizei primului motiv de critică devoluat în recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia se reține că legal prima instanță a statuat că

faptele inculpatului B.I. jr. de a se prezenta în fața unui notar public ca fiind o altă persoană (respectiv B.I. sen., proprietar al terenurilor înscrise în certificatul de moștenitor) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1)C. pen., și, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este singurul moștenitor al defunctei B.A. și singurul proprietar al bunurilor pe care le înstrăinează (deși potrivit contractului de întreținere coproprietari în codevălmășie erau el și soția sa) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. Din starea de fapt mai sus reținută mai rezultă și faptul că inculpatul B.I. jr. a determinat prin acțiunile sale pe coinculpata V.S.V. să săvârșească fără vinovăție o infracțiune de fals intelectual, respectiv să întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului (prin trecerea ca singur proprietar a inculpatului), faptă care întrunește elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen.

Concomitent nu se impune prin atragerea incidenței cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 14 C. proc. pen. nici majorarea pedepsei rezultante aplicate intimatului inculpat B.I. jr., chestiune tratată cu titlu de al treilea motiv de critică în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Aceasta întrucât pedeapsa în discuție în cuantum de 6 luni închisoare și pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia în condițiile art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni conform art. 82 C. pen. este aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitatea definite prin dispozițiile art. 52 C. pen. constituind o reală măsură de constrângere și reeducare dar și asigurând măsura prevenirii a săvârșirii de noi infracțiuni.

Totodată pedeapsa aplicată este judicios dozată și prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., raportat pe de altă parte la limitele de pedeapsă ale textelor de lege incriminatorii, față de pericolul social generic și concret al faptelor comise, dar și în raport de datele care circumstanțiază persoana acestuia, fără antecedente penale, o conduită în esență sinceră și de regret al infracțiunilor comise; nefiind în consecință temeiuri pentru majorarea acesteia.

Este fondată însă critica de la pct. 4 în sensul că în mod greșit și nemotivat instanța a reținut și art. 64 lit. a) teza I C. pen., fără a face nici o referire la motivele avute în vedere la interzicerea inculpatului de a alege.

Pe de altă parte, trebuia ca instanța de fond să țină seama de data săvârșirii faptelor care este anterioară modificării art. 71 C. pen. prin Legea nr. 278/2006, în reglementarea anterioară nefiind prevăzută expres interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. – ca pedeapsă accesorie în cazul pedepselor a căror executare a fost suspendată, prin urmare greșit s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 71 alin. (5) C. pen.

Într-adevăr față de Hotărârea C.E.D.O. (martie 2004) din cauza Hirst contre Marea Britanie prin care s-a statuat că o interdicție de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în dreptul de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul C.E.D.O. întrucât nu există o legătură între neexercitarea votului și prevenirea infracțiunilor se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia numai cu privire la pedeapsa accesorie aplicată inculpatului B.I. jr. și înlăturarea din conținutul pedepsei accesorii aplicate acestuia a interzicerii de a vota prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

Așa fiind se va casa în parte sentința atacată și rejudecând în fond urmează a se dispune limitarea conținutului pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.

Între aceste limite urmează a se menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Sub aspectul recursului declarat de partea civilă B.F. prin care se tinde la desființarea totală a actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 493 din 21 august 03 la biroul notarului public V.S.V. și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, Înalta Curte are în vedere că în mod legal și temeinic, deși eliptic motivată a fost rezolvată latura civilă a cauzei prin respingerea cererii iterate de partea civilă B.F. pentru considerentul esențial că acest aspect a fost soluționat anterior prin sentința civilă nr. 1901/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 17/2007 a Tribunalului Sibiu, care are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

Astfel în examenul propriu al instanței de recurs a Înaltei Curți se reține că prin sentința civilă nr. 1901 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei Sibiu pronunțată în Dosarul nr. 9086/2005 (fila 48 dosar fond) s-a dispus: „admite în parte acțiunea civile formulată de reclamanta B.F. în contradictoriu cu pârâții B.I. jr. și M.I.D. .

Admite cererea reconvențională formulată de reclamantul M.I.D. în contradictoriu cu pârâții B.F. și B.I. jr. și în consecință:

Constată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Notarul Public V.S.V. sub nr. 493/2003 și restabilește situația anterioară de carte funciară.

Constată că între reclamantul reconvențional M.I.D. și pârâții B.F. și B.I. jr. S-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare pentru terenurile tarla 90 parcela 1942/58 – 3000 m.p. și tarla 90 parcela 1942/39-3200 m.p.

Obligă pârâții reconvenționali să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele identificate mai sus, iar în caz de refuz prezenta sentință va ține loc de contract autentic”.

Pe de altă parte se reține că ulterior la data de 12 iulie 2007 s-a dispus chiar prin rechizitoriul scris de investire a instanței de fond a Curții de Apel Alba Iulia nr. 183/P/2007 punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților V.S.V. și B.I. jr.

Or, din acest punct de vedere se constată că acțiunea penală a fost pusă în mișcare ulterior pronunțării unei hotărâri de către instanța civilă chiar nedefinitivă la acea dată.

Pentru rezolvarea corectă a raportului dintre cele două acțiuni este necesar a se face apel la dispozițiile exprese ale art. 19 alin. (4) C. proc. pen. potrivit cărora „Persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare.

Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre chiar nedefinitivă

” (sbl. ns.)

Rezultă așadar fără echivoc că partea civilă B.F. nu s-a conformat dispoziției de excepție (în care se afla în ipoteza datelor deja evidențiate ale speței) stabilită în teza II-a a textului de lege sus-citat și în consecință sentința civilă nr. 1902 din 26 aprilie 2006 a Judecătoriei Sibiu modificată prin decizia civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2007 a Tribunalului Sibiu are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale - ulterior sesizată după emiterea rechizitoriului scris în cauză de către procuror, iar cu titlu concluziv cererea părții civile B.F. este nefondată fiind justificat respinsă ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 39 din 20 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală numai cu privire la pedeapsa accesorie aplicată intimatului inculpat B.I. jr.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând, în fond, limitează conținutul pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-parte civilă B.F., pe care o obligă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei, pentru intimatul inculpat B.I. jr. se va suporta din fondul M.J.L.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimata-inculpată V.S.V. se va suporta din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2009.

§ Cauze similare