ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4202/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 120 din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.P. împotriva rezoluției din 22 decembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 608 P/2008 precum și împotriva Ordonanței din 29 iunie 2009 emisă de același parchet, în Dosarul nr. 597/II-2/2009. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că plângerea petentului a fost motivată pe considerentul că, la 17 august 1999, membrii Comisiei de aplicare a legii fondului funciar, și, ulterior, notarul public G.C., executorul judecătoresc C.S., precum și judecătorul C.D., au eliberat titlu de proprietate numitului C.C.I.

deși acesta decedase încă din 1 februarie 1999, ulterior, notarul, executorul și judecătorul ar fi emis certificat de moștenitor suplimentar numitei C.E., judecătorul ar fi luat în considerare acte nelegale cu ocazia pronunțării Sentinței civile nr. 6089 din 20 octombrie 2006, iar executorul C.S. a pus în executare silită hotărârea menționată, astfel că ei ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și în ce-l privește pe notar, infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. Prin rezoluția din 22 decembrie 2008, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale în contra intimaților, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. g) și d) C. proc.

pen., pentru faptele imputate Comisiei județene (17 august 1999) și 12 octombrie 2000 - faptă imputată notarului public, a intervenit prescripția răspunderii penale, termenul de prescripție împlinindu-se la 17 august 2004 și, respectiv, la 12 octombrie 2005, iar în ce-i privește pe judecător și pe executorul judecătoresc, aceștia au acționat corespunzător atribuțiilor lor de serviciu și legilor aplicabile, cu luarea în considerare a probatoriului, hotărârea și actele executorului putând fi cenzurate numai prin căi de atac prevăzute de lege. În ce privește susținerea petentului că notarul public ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu ocazia autentificării, la 21 octombrie 2004, a unei declarații de parcelare făcută de C.E., aceasta a consemnat manifestarea de voință a persoanei declarante, neintervenind în conținutul actului.

Verificând rezoluția atacată, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică. Împotriva sentinței, petentul, în termenul legal, a declarat recurs, motivat în scris pe susținerile că i-a fost încălcat „dreptul la un proces cinstit și corect prin necitarea sa, au fost favorizați infractorii, orice cetățean român nu mai are nevoie de justiția română deoarece se poate adresa direct la orice instanță a U.E., astfel că în curând vor apărea judecători, polițiști, procurori șomeri, în România nu se plătesc cheltuieli judiciare în dosare penale, ci numai în dosare administrative”. Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., verificând plângerea, se analizează rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Raportând cauzei acest text procedural penal și având în vedere și dispozițiile art. 385 6 alin. (3) din același cod, se reține că instanța de fond a examinat actele premergătoare efectuate de procuror și just a constatat că rezoluția atacată prin plângere, este legală. Pentru a se putea începe urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două condiții: o primă condiție o reprezintă existența unui minim de date ce ar putea permite organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din plângerea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior; - a doua condiție rezultă din art. 228 1 C. proc.

pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., intervenția unui astfel de caz rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate, acestea putând determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale, cum este în cauză, art. 10 lit. g) (a intervenit prescripția) și art. 10 lit. d) (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive). În altă ordine de idei, se constată că petentul a fost legal citat de către curtea de apel, iar în ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, aceasta este legală, alin. (2) al art. 192 C. proc.

pen. prevăzând că în cazul în care persoanei care a făcut cererea, aceasta i-a fost respinsă, cheltuielile sunt plătite de ea. Pentru celelalte susțineri din recursul scris, acestea exced dispozițiilor legii procesuale penale și, ca atare, nu pot fi examinate. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de petent nefiind fondat, va fi respins. Conform dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul V.P. împotriva Sentinței penale nr. 120 din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2009.