ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4202/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4202/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 120 din 8 octombrie 2009, Curtea de

Apel Alba Iulia, în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.P.

împotriva rezoluției din 22 decembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 608 P/2008 precum și împotriva Ordonanței din

29 iunie 2009 emisă de același parchet, în Dosarul nr. 597/II-2/2009.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că plângerea petentului a fost motivată pe considerentul că,

la 17 august 1999, membrii Comisiei de aplicare a legii fondului funciar, și,

ulterior, notarul public G.C., executorul judecătoresc C.S., precum și

judecătorul C.D., au eliberat titlu de proprietate numitului C.C.I. deși acesta

decedase încă din 1 februarie 1999, ulterior, notarul, executorul și

judecătorul ar fi emis certificat de moștenitor suplimentar numitei C.E.,

judecătorul ar fi luat în considerare acte nelegale cu ocazia pronunțării

Sentinței civile nr. 6089 din 20 octombrie 2006, iar executorul C.S. a pus în

executare silită hotărârea menționată, astfel că ei ar fi săvârșit infracțiunea

de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.

pen. și în ce-l privește pe notar, infracțiunea de fals intelectual, prevăzută

de art. 289 C. pen.

Prin rezoluția din 22 decembrie

2008, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus

neînceperea urmăririi penale în contra intimaților, în baza dispozițiilor art.

228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. g) și d) C. proc. pen., pentru faptele

imputate Comisiei județene (17 august 1999) și 12 octombrie 2000 - faptă

imputată notarului public, a intervenit prescripția răspunderii penale,

termenul de prescripție împlinindu-se la 17 august 2004 și, respectiv, la 12

octombrie 2005, iar în ce-i privește pe judecător și pe executorul

judecătoresc, aceștia au acționat corespunzător atribuțiilor lor de serviciu și

legilor aplicabile, cu luarea în considerare a probatoriului, hotărârea și

actele executorului putând fi cenzurate numai prin căi de atac prevăzute de

lege.

În ce privește susținerea petentului

că notarul public ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu

ocazia autentificării, la 21 octombrie 2004, a unei declarații de parcelare

făcută de C.E., aceasta a consemnat manifestarea de voință a persoanei

declarante, neintervenind în conținutul actului.

Verificând rezoluția atacată,

instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică.

Împotriva sentinței, petentul, în

termenul legal, a declarat recurs, motivat în scris pe susținerile că i-a fost

încălcat „dreptul la un proces cinstit și corect prin necitarea sa, au fost

favorizați infractorii, orice cetățean român nu mai are nevoie de justiția

română deoarece se poate adresa direct la orice instanță a U.E., astfel că în

curând vor apărea judecători, polițiști, procurori șomeri, în România nu se

plătesc cheltuieli judiciare în dosare penale, ci numai în dosare

administrative”.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., verificând plângerea, se analizează rezoluția atacată

pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri

noi prezentate.

Raportând cauzei acest text

procedural penal și având în vedere și dispozițiile art. 385

6

alin.

(3) din același cod, se reține că instanța de fond a examinat actele

premergătoare efectuate de procuror și just a constatat că rezoluția atacată

prin plângere, este legală.

Pentru a se putea începe urmărirea penală, într-o

cauză sunt necesare două condiții: o primă condiție o reprezintă existența unui

minim de date ce ar putea permite organului de urmărire penală să considere că

s-a săvârșit o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține

informațiile, fie direct din plângerea făcută, fie din actele premergătoare

desfășurate ulterior; - a doua condiție rezultă din art. 228

1

C.

proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., intervenția unui

astfel de caz rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de

urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate, acestea putând

determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcționeze instituția

neînceperii urmăririi penale, cum este în cauză, art. 10 lit. g) (a intervenit

prescripția) și art. 10 lit. d) (faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive).

În altă ordine de idei, se constată că petentul a

fost legal citat de către curtea de apel, iar în ce privește obligarea sa la

plata cheltuielilor judiciare către stat, aceasta este legală, alin. (2) al

art. 192 C. proc. pen. prevăzând că în cazul în care persoanei care a făcut

cererea, aceasta i-a fost respinsă, cheltuielile sunt plătite de ea.

Pentru celelalte susțineri din

recursul scris, acestea exced dispozițiilor legii procesuale penale și, ca

atare, nu pot fi examinate.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de petent nefiind fondat, va fi respins.

Conform dispozițiilor art. 192, cu

referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul V.P. împotriva Sentinței penale nr. 120 din 8 octombrie

2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent să

plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 decembrie 2009.