ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând asupra
recursurilor de față,
Din actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2497/R din 11
septembrie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de
revizuire formulată de revizuenta SC V. SRL împotriva Deciziei civile nr.
1863/R din 2 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu
cu intimații M.I. și SC I. SRL, ca inadmisibilă, a admis excepția de
necompetență materială cu privire la cererea de revizuire formulată de aceeași
revizuenta, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a
declinat competența soluționării cererii de revizuire întemeiată pe art. 322
pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel București. La Curtea de Apel
București, cererea de revizuire declinată a fost înregistrată pe rolul secției
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr. 10742/3/2013,
iar în urma analizării acesteia, prin Decizia civilă nr. 1618 din 3 noiembrie
2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru
cauze cu minori și de familie a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de
revizuire formulată de revizuenta SC V. SRL împotriva Deciziei civile nr.
1863/R din 2 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a
civilă în Dosarul nr. 50209/299/2010, în contradictoriu cu intimații M.I. și SC
I. SRL prin administrator judiciar ACERR IPURL Suceava.
S-a reținut că prin
cererea formulată la 14 martie 2013, revizuenta SC V. SRL a solicitat instanței
anularea Deciziei nr. 8863/R din 2 iulie 2012, susținând că aceasta ar fi
potrivnică deciziei civile nr. 1108 din 13 mai 2010 și invocând în drept
dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în cauza de față, instanța a reținut
că în cel de-al doilea proces invocat de revizuenta, finalizat prin pronunțarea
Deciziei civile nr. 1863/R din 2 iulie 2012, a Tribunalului București, secția a
IV-a civilă, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, prin raportare
la Decizia civilă nr. 1108 din 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul București,
secția a V-a civilă, situație în care cererea de revizuire este inadmisibilă,
pentru neîndeplinirea uneia din condițiile impuse expres de art. 322 alin. (1)
pct. 7 C. proc. civ.
Împotriva deciziei
mai sus menționate, au declarat recurs M.I. și SC V. SRL Suceava.
Recursul declarat
de recurentul M.I.
În recursul declarat
acest recurent reproșează instanței de revizuire că nu s-a pronunțat asupra
excepției tardivității capătului de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 322
pct. 7 alin. (2) C. proc. civ. , invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul
cauzei la data de 20 martie 2014.
În speță, ultima
hotărâre a fost pronunțată în data de 2 iulie 2012, iar cererea de revizuire a
fost introdusă în data de 15 martie 2013, deci revizuenta a depășit termenul
prevăzut de lege de o lună.
În consecință,
recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în
sensul respingerii cererii de revizuire ca tardiv formulată.
Recursul declarat
de revizuenta SC V. S.R.L Suceava.
În motivarea
recursului, revizuenta susține că instanța în mod nelegal a respins cererea de
revizuire ca inadmisibilă, întrucât în cursul judecății, în Dosarul nr.
50209/299/2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în care s-a
pronunțat Decizia nr. 1863R din 2 iulie 2012 nu s-a invocat excepția
autorității de lucru judecat de către părți și nici nu a fost soluționată pe
această excepție, în sensul de a fi admisă sau respinsă de instanța de judecată
învestită cu soluționarea pricinii.
Față de
considerentele expuse, revizuenta solicită admiterea recursului, în sensul
anulării Deciziei nr. 1863R din 2 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul
București, secția a IV-a civilă.
Înalta Curte a
invocat excepția lipsei de interes a recursului declarat de recurentul M.I. și
în consecință a rămas în pronunțare pe această excepție cu privire la acest
recurent, pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei de
interes este mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului
sau a uneia din cerințele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată
sau la alt mijloc procedural ce intră în conținutul acțiunii civile; este o
excepție de fond, absolută și peremptorie, în cazul în care instanța consideră
că această excepție este întemeiată, cererea de chemare în judecată va fi
respinsă ca lipsită de interes.
Printre condițiile ce
se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces - alături de calitate
procesuală, capacitate procesuală și afirmarea unui drept pentru a realizarea
căruia calea justiției este obligatorie - se numără interesul, în sensul de
folos practic urmărit de cel care inițiază acțiunea civilă. Interesul trebuie
să îndeplinească mai multe cerințe: să fie legitim, juridic; să fie născut și
actual; să fie personal și direct. Excepția lipsei de interes este o excepție
de fond, absolută și peremptorie, incidența sa atrăgând respingerea cererii, fără
a se mai proceda la cercetarea acesteia în fond.
În cauză, după cum se
poate observa, cererea de revizuire a fost formulată de SC V. SRL Suceava, iar
prin Decizia nr. 1863R din 2 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București,
secția a IV-a civilă a fost admis recursul declarat de recurentul M.I. și în
consecință au fost anulate toate actele de executare pornite împotriva sa,
decizie a cărei anulare se cere pe calea revizuirii.
Pe de altă parte,
interesul pentru promovarea cererii de revizuire aparține SC V. SRL Suceava și
nu a recurentului, în condițiile în care a câștigat procesul - contestația la
executare - ceea ce nu mai justifică un alt demers judiciar, cum este cel al
revizuirii în cazul de față.
Prin urmare, cererea
de revizuire formulată de M.I. este lipsit de interes demersul judiciar
întreprins prin cererea de revizuire.
Așa fiind, Înalta
Curte admite excepția lipsei de interes a recursului declarat de recurentul
M.I. și, pe cale de consecință respinge ca lipsit de interes recursul declarat
de recurentul M.I. împotriva Deciziei civile nr. 1618 din 3 noiembrie 2014,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze
cu minori și de familie.
În ce privește
recursul declarat de revizuenta SC V. SRL Suceava, Înalta Curte urmează să îl
respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, așa cum
rezultă din examinarea considerentelor Deciziei nr. 1863R din 2 iulie 2012
pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost invocată
excepția autorității de lucru judecat în raport de Decizia nr. 1108 din 15 mai
2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. De asemenea, din
examinarea considerentelor Deciziei nr. 1863R din 2 iulie 2012 pronunțată de
Tribunalul București, secția a IV-a civil, Înalta Curte constată că această
instanță s-a pronunțat asupra faptul că nu există autoritate de lucru judecat,
cităm din decizia indicată: „tribunalul constată că între litigiul ce a format
obiectul Dosarului nr. 5272./299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București și
prezentul litigiu - adică decizia menționată expres în Dosarul nr.
50209/299/2010 - nu există autoritate de lucru judecat, în manifestarea de
excepție procesuală, dată fiind cauza juridică distinctă a celor două
contestații la executare, în prima invocându-se drept motive faptul că
executarea silită a fost demarată de o altă persoană decât creditorul, precum
și nulitatea contractului de cesiune decurgând din încheierea acestuia după ce
în privind SC I. SRL se deschisese procedura insolvenței, în timp ce în cea
de-a doua contestație la executare, contestatorul a invocat achitarea
debitului, perimarea executării silite și rezoluțiunea contractului de cesiune
de creanță."
Pe de altă parte,
trebuie de remarcat că instanța anterioară în mod corect și cu aplicarea
corectă a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a pronunțat o soluție
legală și temeinică, în sensul respingerii cererii de revizuire ca
inadmisibilă.
În consecință, Înalta
Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte urmează să
respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta SC V. SRL împotriva
Deciziei civile nr. 1618 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția
lipsei de interes a recursului declarat de recurentul M.I.
Respinge ca lipsit de
interes recursul declarat de recurentul M.I. împotriva Deciziei civile nr. 1618
din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a
civilă, și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Respinge ca nefondat
recursul declarat de recurenta SC V. SRL împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 martie 2015.
Procesat de GGC - LM