ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2335/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 419 din 08 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 5803/2/2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a anulat cererea de revizuire formulată de revizuenta I.M. împotriva deciziei civile nr. 442 din 14 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 4606/2/2009, în contradictoriu cu intimata P.A.I. Împotriva acestei decizii, la data de 21 martie 2012, revizuenta I.M. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr. 2341/2/2012.

Prin decizia civilă nr. 818 din 07 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2341/2/2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta I.M. Împotriva acestei decizii, la data de 15 mai 2012 a formulat contestație în anulare I.M., care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr. 3943/2/2012. Prin încheierea din 11 iulie 2012, Curtea a dispus suspendarea judecării contestației în anulare, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părților. La data de 05 noiembrie 2013, cauza a fost din oficiu repusă pe rol conform art. 252 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 99 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, pentru a se discuta excepția de perimare. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 1777 din 5 noiembrie 2013 a constatat perimată contestație în anulare formulată de contestatoarea I.M. împotriva deciziei civile nr. 818 din 07 mai 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2341/2/2012, în contradictoriu cu intimata P.A.I. În argumentarea acestei decizii, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că termenul de perimare a început să curgă la data de 11 iulie 2012, când instanța a dispus suspendarea judecării contestației în anulare în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc.

civ. De la acest moment și până la 05 noiembrie 2013, când s-a acordat din oficiu termen pentru discutarea excepției de perimare, părțile nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 249 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii I.M. a declarat recurs fără a indica motivele de drept pe care se întemeiază, susținând, în esență, că de ani de zile s-au trimis citațiile retur, deși se prezenta la Of. Poștal XX din str. M.B. să își ridice corespondența nu i se dădeau citațiile, nu se putea prezenta la procese neștiind termenul și nici nu putea folosi nici o cale de a afla. Totodată, recurenta susține că nu s-a putut prezenta la procese și datorită faptului că imobilul său a fost ocupat din data de 11 august 2005 și nu a avut cunoștință de termene.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat să se constate nelegitimitatea tuturor actelor. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Susținerile recurentei conform cărora nu a primit citațiile emise pentru termenele de judecată, nu vor fi reținute. Astfel, s e impune a se preciza câteva considerații legate de buna-credință în exercitarea drepturilor procedurale precum și în legătură cu îndatoririle părților în procesul civil. Sancțiunile care se aplică în situații determinate procedural cum este și sancțiunea perimării a fost instituită pentru nerespectarea cerinței de a exista continuitate în desfășurarea procesului. Altfel spus această sancțiune procedurală intervine pentru a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății și are drept consecință stingerea procesului în faza în care se găsește.

Sancțiunea procedurală amintită operează și ca o prezumție de desistare care se deduce din nestăruința părților, în termenele prevăzute expres pentru reluarea judecării cauzei. Procedural, considerațiile de mai sus au în vedere dispozițiile art. 248 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 129 alin. (1) din același cod prin care se stabilește că părțile au îndatorirea, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

În sprijinul concluziei că recurenta avea la dispoziție termenul de un an în care putea să săvârșească acte procedurale în scopul de a se relua judecata sunt prevederile art. 244 1 C. proc. civ., potrivit cărora recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. În același termen partea avea posibilitatea conferită de lege de a solicita repunerea pe rol a cauzei. Această concluzie se bazează și pe prevederile anterior analizate care se referă la obligația părților de a urmări continuitatea desfășurării procesului cât și pe faptul că recursul poate fi declarat oricând după suspendare până la împlinirea termenului de perimare. Așa fiind, constatând că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la reformarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. recursul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta I.M. împotriva deciziei civile nr. 1777 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2014.