ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 288/2017

Decizia nr. 288/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la data de 13 octombrie 2016 sub nr. x/2/2015 (înregistrată

inițial la data de 19 februarie 2015 pe rolul Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, de unde a fost declinată

spre competentă soluționare prezentei instanțe), astfel cum a

fost ulterior precizată, revizuentul A. a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 171 din

04 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, în Dosar nr. x/3/2010*, ca fiind contradictorie

cu Decizia nr. 1617 din 04 octombrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

În motivele

revizuirii [precizate la prima zi de înfățișare, conform art.

326 alin. (1), coroborat cu art. 132 C. proc. civ.] s-a arătat că

dispozitivele hotărârilor menționate cuprind dispoziții

potrivnice, ce nu pot fi aduse la îndeplinire, sens în care sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate privind existența unor hotărâri

potrivnice, date în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate.

Astfel, prin

Decizia nr. 1617 din 04 octombrie 2012, care se bucură de autoritate de

lucru judecat, s-a admis recursul revizuentului împotriva Sentinței nr.

753 din 30 martie 2012, s-a casat hotărârea atacată și s-a

trimis cauza spre rejudecare, reținându-se că prima

instanță nu a cercetat fondul cauzei.

În

rejudecare, s-a pronunțat Sentința nr. 837 din 24 iunie 2014 care a

respins cererea reclamantului, ca inadmisibilă, pe același motiv de

tardivitate, raportat la care Curtea de Apel București reținuse

că pricina nu fusese cercetată în fond și dispusese retrimiterea

cauzei pentru rejudecare în fond.

Recursul

împotriva acestei sentințe a fost soluționat, în rejudecare, prin

Decizia nr. 171 din 04 februarie 2015, în sensul respingerii, aspect de

natură să creeze contrarietate cu decizia de casare nr. 1617 din 04

octombrie 2012, câtă vreme prin Decizia nr. 171 din 04 februarie 2015 nu

au fost avute în vedere îndrumările deciziei de casare de a se analiza fondul

pretențiilor, întrucât prin respingerea recursului s-a menținut

soluția din primul ciclu procesual, pentru care dosarul fusese trimis spre

rejudecare.

Analizând

cauza, Înalta Curte constată că revizuirea nu poate fi primită,

față de următoarele argumente:

- Ceea ce

susține revizuentul, prin intermediul căii extraordinare de atac

promovate, este nesocotirea autorității de lucru judecat a Deciziei

nr. 1617 din 04 octombrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă, care, casând hotărârea din apel cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, a reținut că nu a existat o

analiză pe fond a solicitării privind restituirea suprafeței de

119 mp, deși notificarea din 18 iunie 2001 a privit și acest imobil,

reprezentând terenul aferent construcției din București.

S-a pretins

că prin soluția adoptată la rejudecare - conform Sentinței

nr. 837 din 24 iunie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă, confirmată prin Decizia nr. 171/R din 04 februarie 2015 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ar fi fost

nesocotite dezlegările obligatorii ale deciziei de casare menționate

anterior.

Deși

este de principiu că o hotărâre irevocabilă este înzestrată

cu autoritate de lucru judecat și că aceasta trebuie respectată

ca atare și în interiorul aceluiași proces, revizuentul nu aduce în

dezbatere aspecte valorificabile prin intermediul revizuirii, cale

extraordinară de atac care sancționează încălcarea,

nesocotirea autorității lucrului judecat.

Astfel, prin

Sentința civilă nr. 837 din 24 iunie 2014 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, pronunțată la

rejudecare, instanța de trimitere a ținut seama, conform art. 315 C.

proc. civ., de cele statuate în decizia de casare, reținând însă

că cele trei dispoziții emise de primar au soluționat

notificările transmise în termen, cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, iar faptul că acestea nu au fost contestate în

condițiile art. 26 din actul normativ menționat nu

îndreptățește partea să pretindă emiterea unei noi

dispoziții.

O

eventuală nesocotire a celor dezlegate cu autoritate de lucru judecat prin

decizia de casare - așa cum susține revizuentul - conform

sentinței pronunțate de instanța de trimitere putea fi

valorificată în calea de atac a recursului, cea în care s-a cenzurat

legalitatea sentinței.

De o

manieră lipsită de fundament pretinde revizuentul că ar exista

contrarietate între dispozitivele celor două hotărâri indicate ca

reprezentând termenii revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

ceea ce ar face imposibilă aducerea deopotrivă a acestora la

îndeplinire, în contextul în care prima decizie conține soluția de

casare cu trimitere, iar cealaltă, soluția de respingere a recursului

și validare a sentinței de primă instanță.

Așa cum

s-a arătat, dacă judecata de primă instanță,

impusă prin decizia de casare, ar fi nesocotit cele dezlegate cu

autoritate de lucru judecat, remediul procedural era cel al exercitării

controlului de legalitate în cadrul recursului (declarat de altminteri în

cauză și soluționat prin decizia a cărei anulare se cere).

În

speță, nemulțumit de soluția din recurs (Decizia nr. 171/R

din 04 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, care a confirmat soluția de primă instanță

și a cărei anulare pe calea revizuirii s-a solicitat), revizuentul

tinde de fapt la un nou control de legalitate asupra hotărârii din recurs.

În acest

context, rezultă că demersul procedural al revizuentului este unul

inadmisibil întrucât urmărește retractarea unei decizii irevocabile

pe aspecte valorificabile în calea de atac a recursului, exercitată deja

și epuizată procedural.

Or,

promovarea unei căi de atac este supusă exigențelor legale date

de reglementarea specifică materiei pentru că altminteri, supunând

verificării de legalitate o hotărâre irevocabilă în alt cadru

decât cel care face posibil exercițiul unei căi de atac

extraordinare, ar însemna afectarea stabilității și

securității raporturilor juridice.

Altminteri,

judecățile finite ar fi reluate la nesfârșit, iar ceea ce a fost

gândit ca un remediu extraordinar al unor încălcări procedurale grave

s-ar transforma în realitate, într-o nouă cale de atac devolutivă, în

care să se stabilească un alt conținut al raportului juridic

dedus judecății, în sensul pretins de partea nemulțumită.

În acest

sens, Curtea europeană a statuat că "securitatea juridică

implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie

principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.

Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita

revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a

obține o nouă rejudecare a cauzei (Hot. Mitrea împ. României, par.

24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

În

consecință, constatând, potrivit considerentelor expuse anterior,

că revizuirea promovată nu îndeplinește cerințele art. 322

pct. 7 C. proc. civ. pentru a conduce la retractarea hotărârii, calea de

atac promovată în astfel de condiții urmează să fie

respinsă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr.

171/R din 4 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2017.

Procesat de GGC - CT