ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 288/2017

Decizia nr. 288/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 octombrie 2016 sub nr. x/2/2015 (înregistrată inițial la data de 19 februarie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, de unde a fost declinată spre competentă soluționare prezentei instanțe), astfel cum a fost ulterior precizată, revizuentul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 171 din 04 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosar nr. x/3/2010*, ca fiind contradictorie cu Decizia nr. 1617 din 04 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În motivele revizuirii [precizate la prima zi de înfățișare, conform art. 326 alin. (1), coroborat cu art. 132 C. proc. civ.] s-a arătat că dispozitivele hotărârilor menționate cuprind dispoziții potrivnice, ce nu pot fi aduse la îndeplinire, sens în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind existența unor hotărâri potrivnice, date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Astfel, prin Decizia nr. 1617 din 04 octombrie 2012, care se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a admis recursul revizuentului împotriva Sentinței nr. 753 din 30 martie 2012, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei.

În rejudecare, s-a pronunțat Sentința nr. 837 din 24 iunie 2014 care a respins cererea reclamantului, ca inadmisibilă, pe același motiv de tardivitate, raportat la care Curtea de Apel București reținuse că pricina nu fusese cercetată în fond și dispusese retrimiterea cauzei pentru rejudecare în fond. Recursul împotriva acestei sentințe a fost soluționat, în rejudecare, prin Decizia nr. 171 din 04 februarie 2015, în sensul respingerii, aspect de natură să creeze contrarietate cu decizia de casare nr. 1617 din 04 octombrie 2012, câtă vreme prin Decizia nr. 171 din 04 februarie 2015 nu au fost avute în vedere îndrumările deciziei de casare de a se analiza fondul pretențiilor, întrucât prin respingerea recursului s-a menținut soluția din primul ciclu procesual, pentru care dosarul fusese trimis spre rejudecare.

Analizând cauza, Înalta Curte constată că revizuirea nu poate fi primită, față de următoarele argumente: - Ceea ce susține revizuentul, prin intermediul căii extraordinare de atac promovate, este nesocotirea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1617 din 04 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, care, casând hotărârea din apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a reținut că nu a existat o analiză pe fond a solicitării privind restituirea suprafeței de 119 mp, deși notificarea din 18 iunie 2001 a privit și acest imobil, reprezentând terenul aferent construcției din București. S-a pretins că prin soluția adoptată la rejudecare - conform Sentinței nr. 837 din 24 iunie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, confirmată prin Decizia nr. 171/R din 04 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ar fi fost nesocotite dezlegările obligatorii ale deciziei de casare menționate anterior.

Deși este de principiu că o hotărâre irevocabilă este înzestrată cu autoritate de lucru judecat și că aceasta trebuie respectată ca atare și în interiorul aceluiași proces, revizuentul nu aduce în dezbatere aspecte valorificabile prin intermediul revizuirii, cale extraordinară de atac care sancționează încălcarea, nesocotirea autorității lucrului judecat. Astfel, prin Sentința civilă nr. 837 din 24 iunie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pronunțată la rejudecare, instanța de trimitere a ținut seama, conform art. 315 C. proc. civ., de cele statuate în decizia de casare, reținând însă că cele trei dispoziții emise de primar au soluționat notificările transmise în termen, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar faptul că acestea nu au fost contestate în condițiile art. 26 din actul normativ menționat nu îndreptățește partea să pretindă emiterea unei noi dispoziții.

O eventuală nesocotire a celor dezlegate cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare - așa cum susține revizuentul - conform sentinței pronunțate de instanța de trimitere putea fi valorificată în calea de atac a recursului, cea în care s-a cenzurat legalitatea sentinței. De o manieră lipsită de fundament pretinde revizuentul că ar exista contrarietate între dispozitivele celor două hotărâri indicate ca reprezentând termenii revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce ar face imposibilă aducerea deopotrivă a acestora la îndeplinire, în contextul în care prima decizie conține soluția de casare cu trimitere, iar cealaltă, soluția de respingere a recursului și validare a sentinței de primă instanță.

Așa cum s-a arătat, dacă judecata de primă instanță, impusă prin decizia de casare, ar fi nesocotit cele dezlegate cu autoritate de lucru judecat, remediul procedural era cel al exercitării controlului de legalitate în cadrul recursului (declarat de altminteri în cauză și soluționat prin decizia a cărei anulare se cere). În speță, nemulțumit de soluția din recurs (Decizia nr. 171/R din 04 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a confirmat soluția de primă instanță și a cărei anulare pe calea revizuirii s-a solicitat), revizuentul tinde de fapt la un nou control de legalitate asupra hotărârii din recurs. În acest context, rezultă că demersul procedural al revizuentului este unul inadmisibil întrucât urmărește retractarea unei decizii irevocabile pe aspecte valorificabile în calea de atac a recursului, exercitată deja și epuizată procedural.

Or, promovarea unei căi de atac este supusă exigențelor legale date de reglementarea specifică materiei pentru că altminteri, supunând verificării de legalitate o hotărâre irevocabilă în alt cadru decât cel care face posibil exercițiul unei căi de atac extraordinare, ar însemna afectarea stabilității și securității raporturilor juridice. Altminteri, judecățile finite ar fi reluate la nesfârșit, iar ceea ce a fost gândit ca un remediu extraordinar al unor încălcări procedurale grave s-ar transforma în realitate, într-o nouă cale de atac devolutivă, în care să se stabilească un alt conținut al raportului juridic dedus judecății, în sensul pretins de partea nemulțumită. În acest sens, Curtea europeană a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.

Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei (Hot. Mitrea împ. României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010). În consecință, constatând, potrivit considerentelor expuse anterior, că revizuirea promovată nu îndeplinește cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru a conduce la retractarea hotărârii, calea de atac promovată în astfel de condiții urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 171/R din 4 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2017. Procesat de GGC - CT