ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1104/2017

HOTĂRÂRE
14.06.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1104/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 08.08.2016, sub număr de dosar x/2016, contestatoarea A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul B., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării ce formează obiectul dosarului de executare nr. 24/2016 aflat pe rolul BEJ C., anularea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 24/2016 aflat pe rolul BEJ C., anularea somației emise de executorul judecătoresc C. în data de 04.03.2016 în cadrul dosarului de executare nr. 24/2016, a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 04.03.2016, precum și a tuturor actelor și formelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc C. în cadrul dosarului de executare nr. 24/2016, întoarcerea executării silite prin repunerea părților în situația anterioară începerii executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. x/2016, cu privire la executarea cheltuielilor de executare, obligarea creditorului la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 584 din 26.01.2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Găești.

În motivarea hotărârii, s-a reținut că potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ.:

"Contestația se introduce la instanța de executare", iar conform art. 651 C. proc. civ.:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

S-a constatat că, în speță, debitoarea avea reședința stabilită în județul Dâmbovița de la data de 05.03.2015, deci anterior datei sesizării organului de executare și, ca atare, Judecătoria Găești este competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză, având ca obiect contestație la executare, iar nu Judecătoria Sectorului 5 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 714 C. proc. civ. și cele ale art. 651 din același act normativ, având în vedere că domiciliul debitoarei la momentul începerii executării silite - 09.02.2016, era situat în circumscripția Judecătoriei Sectorului 5 București, instanța de executare și instanța competentă să soluționeze prezenta contestație la executare este Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind și instanța care a soluționat și cererea de încuviințare a executării silite.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 371 din 23 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Găești, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, contestatoarea A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea executării ce formează obiectul dosarului de executare nr. 24/2016 aflat pe rolul BEJ C., anularea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 24/2016 aflat pe rolul BEJ C., anularea somației emise de executorul judecătoresc C. în data de 04.03.2016 în cadrul dosarului de executare nr. 24/2016, a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 04.03.2016, precum și a tuturor actelor și formelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc C. în cadrul dosarului de executare nr. 24/2016, întoarcerea executării silite prin repunerea părților în situația anterioară începerii executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. x/2016.

Prin cererea x/09.02.2016, adresată BEJ C., creditorul B. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei A., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă 9531/14.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 5 București.

Prin încheierea din 16.02.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul x/2016, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu.

Conform art. 622 alin. (2) C. proc. civ.:

"în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

În speță sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege:

"instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Se reține, de asemenea, aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 714 alin. (1) din noul C. proc. civ., conform cărora, contestația se introduce la instanța de executare.

Fiind vorba de o pricină referitoare la o contestație la executare, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine publică, de la care nu se poate deroga.

Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate, rezultă că în materia contestației la executare determinant este sediul debitorului, iar în cauză calitatea de debitor o are A., care, la momentul începerii executării silite - respectiv 09.02.2016, avea domiciliul (conform extrasului din baza de date, aflat la dosarul x/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 București) în București, în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, aceasta fiind, față de prevederile art. 651 și ale art. 714 C. proc. civ., instanța de executare, respectiv instanța care a soluționat cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu și, prin urmare, instanța competentă cu soluționarea prezentei contestații la executare.

În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1504/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 12 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, contestat
ÎCCJ 2017-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1606/2017
Asupra conflictului negativ de competență a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 20 aprilie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. S.A. a chemat în judecată pe intimaț
ÎCCJ 2017-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2017
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2016*, contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu
ÎCCJ 2017-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1556/2017
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași sub număr de dosar x/22.09.2016, conte
ÎCCJ 2017-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1237/2017
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub număr de dosar x/2016, contestatoarea AUT
Sursă