ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1504/2017

HOTĂRÂRE

19.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1504/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 12 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B.- prin C. S.A. București, în calitate de prestator servicii administrare credite pentru B., contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 702/2016 înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc "D.", efectuată la solicitarea intimatei- creditoare B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x/24.06.2008, solicitând instanței: să constate nulitatea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 702/2016 al B.E.J. "D." în raport de nerespectarea dispozițiilor art. 651 și art. 652 C. proc. civ. să constate prescripția dreptului creditoarei de a obține executarea silită; să anuleze toate actele de executare efectuate în dosarul de executare, respectiv, încheierea pronunțată în Camera de Consiliu de la data de 14.12.2016 de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2016, încheierea din 27.12.2016 a B.E.J. "D.", adresa de poprire conturi din 27.12.2016 și somații emise de al B.E.J. "D.", cât și orice alte somații emise în dosar, necomunicate contestatoarei, și să dispună întoarcerea executării în cazul în care, până la soluționarea contestației, creditoarea va obține executarea; cu obligarea intimatei- creditoare la suportarea cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru și onorariu avocat, în temeiul art. 453 și urm. Noul C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4055/2017, pronunțată la data de 31 mai 2017, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei privind pe contestatoarea A. și pe intimata B., în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Conform art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare care este definită de art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. drept instanța în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, a reținut instanța, executarea silită este îndreptată împotriva a doi debitori, ambii având calitatea de debitori principali în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x/24.06.2008, fiind format un singur dosar de executare ce a fost înregistrat pe rolul B.E.J. D. sub nr. x/2016. Cei doi debitori au domicilii diferite, domiciliul debitorului E. fiind în Câmpulung, iar cel al debitoarei A. fiind în sectorul 5 București.

Pentru acest motiv, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., a considerat că instanță de executare poate fi atât Judecătoria Câmpulung, cât și Judecătoria sectorului 5 București.

În caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare, instanța a apreciat că sunt aplicabile, prin analogie, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speța de față, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia" ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

S-a mai reținut că se aplică, prin analogie și prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", din interpretarea cărora, rezultă că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Instanța a considerat că, în cauză, prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Câmpulung, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv că instanța de executare este Judecătoria Câmpulung de la domiciliul debitorului E..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 07 iulie 2017, sub nr. x/2017.

Judecătoria Câmpulung, prin sentința civilă nr. 1749/2017, pronunțată la data de 07 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2017, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A. și pe intimata B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru stabilirea instanței competente să soluționeze prezenta cauză.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele motive:

Contestatoarea A. a formulat în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 702/2016, înregistrat pe rolul B.E.J. D., învestind în acest sens instanța de la domiciliul său, anume Judecătoria Sectorului 5 București.

Prin întâmpinarea depusă în cauză intimata nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5, învestită cu judecarea contestației la executare.

Instanța a reținut că executarea silită ce este contestată în cadrul prezentei contestații este îndreptată împotriva a doi debitori, ambii având calitatea de debitori principali în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x/24.06.2008, fiind format un singur dosar de executare ce a fost înregistrat pe rolul B.E.J. D. sub nr. x/2016.

Debitorii urmăriți silit au domicilii diferite, domiciliul debitorului E. fiind în Câmpulung, iar cel al debitoarei A. fiind în sectorul 5 București, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanță de executare poate fi atât Judecătoria sectorului 5 București, cât și Judecătoria Câmpulung.

În cazul dedus judecății contestatoarea a ales să învestească cu judecarea cererii sale instanța de la domiciliul său, anume, Judecătoria Sector 5 București, iar prin întâmpinare nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe.

A reținut instanța că, prin raportare la domiciliul contestatoarei, instanța de executare este Judecătoria Sectorului 5 București, ce a fost învestită inițial de către aceasta cu contestația la executare, rațiunea legii fiind de a facilita accesul la justiție.

De altfel, prin contestația formulată contestatoarea a criticat chiar încuviințarea de către Judecătoria Câmpulung a executării silite, cu privire la care susține că a fost făcută cu încălcarea competenței teritoriale.

Față de prevederile art. 651 Noul C. proc. civ., instanța a reținut că, rezultă, așadar, că instanța de executare se determină în funcție de domiciliul debitorului, care în cazul dedus judecății este în București, singura situație în care instanța de executare se determină în funcție de sediul biroului executorului judecătoresc fiind cea prevăzută de teza finală a articolului sus- citat.

Instanța a apreciat că, în ceea ce o privește pe contestatoare, instanța de executare este cea de la domiciliul său, anume, Judecătoria Sectorului 5 București, prin raportare la dispozițiile legale sus- menționate, dar și la prevederile art. 713 alin. (1) C. proc. civ.

În fine, instanța a mai reținut că, în cazul dedus judecății, nu este vorba despre o competență teritorială exclusivă, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 126 din noul C. proc. civ., iar alegerea făcută de către contestatoare nu poate fi schimbată de către instanță prin ridicarea din oficiu a excepției de necompetență teritorială, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a fost invocată nici de către intimată nici prin întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Câmpulung s-au declarat, deopotrivă, necompetente să judece aceeași cauză, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte observă că, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- contestație la executare, ce are drept obiect contestația împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "D.", formulată de contestatoarea A..

Potrivit dispozițiilor art. I pct. 21 din Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, cu referire la modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile art. 650 alin. (1) din cod au fost modificate în sensul că: "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În speță, obiectul cauzei de față, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență, este contestația la executare formulată împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "D.", privind pe debitoarea A..

Se reține că, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. în temeiul cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, executarea silită este îndreptată împotriva a doi debitori, ambii având calitatea de debitor, respectiv, codebitor în contractul de credit nr. HL 24463 din data de 24.06.2008, ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, fiind format un Dosar unic de executare silită, cu nr. x/2016, deschis la Biroul executorului judecătoresc "D.".

Într-adevăr, cei doi debitori au domicilii diferite, domiciliul contestatoarei A. fiind situat în București, iar cel al celuilalt, codebitor- E., fiind situat în localitatea Câmpulung.

Pentru acest motiv, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, revine atât Judecătoriei Câmpulung, cât și Judecătoriei Sectorului 5 București.

Înalta Curte constată că, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii ori sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speța de față, dispozițiile art. 112 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia" ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

Se mai reține că se aplică, prin analogie și prevederile art. 116 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", din interpretarea acestor prevederi rezultând că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestației împotriva executării silite la Judecătoria Sectorului 5 București, în respectarea celor prevăzute de art. 116 Noul C. proc. civ., contestatoarea A. a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul unuia dintre debitori.

Așa fiind, Înalta Curte constată că singura soluție care se impune este stabilirea competenței instanței de executare prin raportare la domiciliul debitorului la data primei sesizări a instanței de executare, fiind astfel transpusă în plan execuțional competența teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 112 Noul C. proc. civ. și avându-se în vedere și dispozițiile art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Se reține că, stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul debitorului este în concordanță cu considerentele deciziei Curții Constituționale, unde se arată că, "în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor sluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în raza căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului, locul unde urmează să se facă executarea".

Nu în ultimul rând, se asigură, astfel, în continuare, unicitatea instanței de executare și posibilitatea determinării facile a acesteia, fără luarea în considerare a unui alt criteriu, dificil de cunoscut încă la începutul executării silite.

Astfel, prin raportare la prevederile legale menționate anterior, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării instanței de executare, domiciliul sau sediul unuia dintre debitori.

În consecință, având în vedere faptul că, prin contestația la executare formulată la data de 12 ianuarie 2017, contestatoarea A. a sesizat mai întâi Judecătoria Sectorului 5 București, instanță de executare deopotrivă competentă în raport de domiciliul unuia dintre cei doi debitori, față de dispozițiile legale mai sus- citate, aparține acestei instanțe competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect "contestație executare silită".

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- contestație la executarea silită-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia unul dintre cei doi debitori își are domiciliul este Judecătoria Sectorului 5 București, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestei Judecătorii și, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 112 și art. 116 Noul C. proc. civ., cu referire și la art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,