ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2017

Decizia nr. 1807/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 07.11.2016 sub nr. x/196/2016, contestatoarea Poliția Locală Brăila a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul A., solicitând anularea tuturor actelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. x/TG/2015 al B.E.J. B., respectiv anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 5345 din data de 24.10.2016 pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosar nr. x/196/2016, prin care a fost încuviințată executarea titlului executor - sentința civilă nr. 1607/FCA/16.05.2012 pronunțată de Tribunalul Brăila, anularea încheierii B.E.J. B. din data de 17.10.2016 privind stabilirea cheltuielilor de executare, în cuantum de 776 lei, anularea somației de executare emisă de executor și a tuturor actelor de executare emise în acest dosar.

Pe cale de excepție a invocat prescripția dreptului creditorului de a mai cere executarea silită, având în vedere că titlul executoriu este din 16.05.2012, data emiterii sentinței nr. 1607 de către Tribunalul Brăila, în timp ce cererea de executare și încuviințarea sunt din 2016. În drept invocă art. 706 noul C. proc. civ.

S-a invocat și inadmisibilitatea executării silite, în condițiile în care creditorul pretinde executarea să se facă în termen de o zi, în condițiile în care O.G. nr. 22/2002 prevede un termen de 6 luni la dispoziția debitorului să pună în executare titlul.

Pe fondul cauzei, contestatoarea a arătat, în esență, că executarea silită a început în baza sentinței civile nr. 1607/FCA din 16.05.2012 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. x/113/2010*, prin care Poliția Locală Brăila a fost obligată la plata către intimată a sumei de 1.400 lei, reprezentând contravaloare tichete cadou și 4.800 lei, reprezentând drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă.

A menționat contestatoarea că a achitat întregul debit prevăzut de hotărârea judecătorească, o parte în cursul anului 2009, iar diferența a fost achitată odată cu drepturile salariale aferente lunii martie 2013.

În drept, contestația a fost întemeiată pe disp.art. 711 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1528 pronunțată de Judecătoria Brăila la data de 10.03.2016 în Dosarul nr. x/196/2015, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea Poliția Locală Brăila în contradictoriu cu intimatul A., au fost anulate executarea silită și actele de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. x/TG/2015 al B.E.J. B., a fost anulată încheierea de încuviințare a executării silite din data de 05.08.2015 din același dosar de executare emisă de executor și a fost obligăt intimatul la plata către contestatoare a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ulterior, prin cererea din data de 17.10.2016, înregistrată la B.E.J. B. sub nr. x/2016, creditorul a solicitat executarea sumei prevăzută în titlu și recuperarea cheltuielilor de executare silită.

La data de 17.10.2016, executorul, în acelasi dosar de executare nr. x/TG/2015, emite încheierea de deschidere a dosarului de executare silită, cu nr. x/TG/2016.

La data de 17 octombrie 2016, executorul solicită Judecătoriei Brăila, încuviințarea executării silite, aceasta fiind dată la data de 24.10.2016 sub nr. 5345.

La data de 27.10.2016, executorul emite somația de executare nr. x/TG/2015 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, pentru suma de 776 lei, acestea fiind comunicate debitoarei la data de 27.10.2016.

Contestația la executare a fost înregistrată la Judecătoria Brăila la data de 07.11.2016, în termenul legal de 15 zile.

În cadrul contestației la executare, contestatoarea-debitoare a solicitat în mod expres anularea încheierilor de încuviințare a executării silite și a celei de stabilire a cheltuielilor de executare, precum și anularea tuturor formelor de executare, motivat, în principal, de faptul achitării debitului principal.

Prin sentința civilă nr. 7691 din 14 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, în baza art. 719 noul C. proc. civ., s-a admis excepția prescripției dreptului intimatului de a cere executarea și a admis contestația la executare, a desființat executarea silită din Dosarul nr. x/TG/2015 al B.E.J. B. efectuată începând cu 17.10.2016, a anulat somația emisă de executor din data de 27.10.2016, încheierea emisă de executor din data de 27.10.2016 privind stabilirea cheltuielilor de executare, încheierea nr. 5345 din 24 octombrie 2016 pronunțată de Judecătorie Brăila în Dosar nr. x/196/2016, precum și orice alte acte emise de executor in acest dosar, după data de 17.10.2016.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.

Prin decizia civilă nr. 446 din 15 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul A., împotriva încheierii din data de 14.12.2016, pronunțată în Dosar nr. x/196/2016 de Judecătoria Brăila, în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Brăila.

S-a anulat încheierea apelată și în rejudecare, s-a admis în parte contestația la executare, s-au anulat actele de executare din cadrul dosarului de executare nr. x/TG/2015 al B.E.J. B. pentru suma totală de de 956,2 lei.

S-au menținut actele de executare pentru suma de 4.018 lei reprezentând creanța datorată creditorului și 601,8 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea Poliția Locală Brăila.

Prin decizia civilă nr. 125/R din 4 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, respectiv a recursului formulat de Poliția Locală Brăila împotriva deciziei civile nr. 446 din 15.05.2017, pronunțată de Tribunalul Brăila, în Dosarul nr. x/196/2016, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat la data de 27 octombrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În ședința publică din 6.12.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței și a reținut cauza în pronunțare sub acest aspect.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite cu următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 446 din 15.05.2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, în Dosarul nr. x/196/2016, s-a admis apelul formulat de apelantul-creditor A. împotriva încheierii din data de 14.12.2016, pronunțată în Dosarul nr. x/196/2016 de Judecătoria Brăila, s-a anulat încheierea apelată și, în rejudecare, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea-debitoare Poliția Locală Brăila, s-au anulat actele de executare din cadrul dosarului de executare nr. x/TG/2015 al B.E.J. B. pentru suma totală de 956,2 lei și s-au menținut actele de executare pentru suma de 4.018 lei reprezentând creanța datorată creditorului și 601,8 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Decizia pronunțată cu privire la contestația la executare promovată de debitoarea Poliția Locală Brăila are caracter definitiv, fiind întemeiată pe prevederile art. 711 alin. (1) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data declanșării executării silite.

În acest sens sunt dipozițiile art. 717 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 711 alin. (4) și art. 714 alin. (4) care pot fi atacate în condițiile dreptului comun.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs contestatoarea Poliția Locală Brăila, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 8 și pct. 5 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, sub nr. x/196/2016, iar prin decizia civilă nr. 125/R din 4.10.2017 Curtea de Apel Galați a declinat competența de soluționare a cauzei, respectiv a recursului, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel curtea a reținut că în temeiul art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu reguli de drept aplicabile. Alin. (4) din același text de lege menționează expres că în cazurile anume prevăzute de lege recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Sub acest din urmă aspect, referitor la soluționarea recursului de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, curtea a înțeles să sublinieze că, potrivit art. 96 alin. (3) C. proc. civ., curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ.

Față de normele de competență invocate, curtea a considerat că interpretarea și aplicarea actualului C. proc. civ. în ceeea ce privește calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluționat doar cu privire la legalitatea hotărârii recurate și doar de către instanța supremă de casație.

Ca argument suplimentar, în sprijinul hotărârii de declinare, s-au evocat considerentele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale (ulterioară deciziei definitive a Tribunalului Brăila, pronunțată cu privire la contestația la executare promovată de debitoarea Poliția Locală Brăila), și anume parag. 26 din decizie, potrivit căruia „în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege (art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ.) examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competența de soluționare a recursului aparține, cu excepțiile prevăzute de lege, Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia, ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție”.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut incidența prevederilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă „în cazurile prevăzute de lege” din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

Din perspectiva art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004, prin Decizia Curții Constituționale nr. 321/2017 (publicată în M. Of., Partea I, nr. 580/20.07.2017) s-a reținut că „(...) dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, rap. la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești”.

Prin aceeași decizie a Curții Constituționale s-a mai reținut la parag. 21 că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile codului de procedură civilă sau penală, după caz. Astfel fiind, Curtea Constituțională a reținut că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs apare ca un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau C. proc. pen.

Din prevederile legale anterioare și din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017 se desprinde faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile pe care legiuitorul le-a conceput, în înțelesul de cale extraordinară de atac sau de remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Cu alte cuvinte, în soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

În speța supusă examinării, Curtea de Apel Galați a reținut caracterul definitiv al deciziei civile nr. 446 din 15.05.2017 pronunțată de Tribunalul Brăila și a apreciat că împotriva acesteia nu poate fi exercitat recursul la Curte, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ. Pe cale de consecință, a considerat că prevederile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. permit în schimb Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii definitive a tribunalului.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Galați, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ., enunțate mai sus.

În ceea ce privește parag. 26 din Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, pe care îl invocă curtea pentru a a-și argumenta soluția de declinare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta nu este în sensul celor enunțate în cuprinsul deciziei de declinare. Prin amintitul paragraf, Curtea Constituțională a specificat în contextul soluționării excepției de neconstituționalitate a sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - așadar în contextul criticilor privind inegalitatea de tratament a celor interesați să utilizeze calea extraordinară de atac a recursului, instituită de legiuitor, în situația cererilor evaluabile în bani, atunci când hotărârile sunt pronunțate în primă instanță de tribunale - că în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmărește să supună atenției Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competența de soluționare a recursului aparține, cu excepțiile prevăzute de lege, Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție.

Prin parag. 27 din aceeași decizie se arată că prin pragul valoric impus de dispozițiile de lege criticate, legiuitorul recunoaște explicit, că numai o parte a cererilor evaluabile în bani, și anume cele peste 1.000.000 lei, pot să beneficieze de controlul de legalitate, celelalte fiind excluse de la această garanție procedurală. Criteriul folosit de legiuitor pentru accesul la calea de atac a recursului - pragul valoric de peste 1.000.000 lei - conduce la clasificarea cererilor adresate instanțelor judecătorești în importante, ca valoare în bani, și mai puțin importante, ceea ce reprezintă o clasificare artificială și nejustificată, întrucât dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcție de valoarea litigiului, ci de natura sa. (...) Or, Curtea constituțională observă că singura justificare pentru stabilirea de către legiuitor a unui prag valoric pentru accesul la recurs a fost decongestionarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aceste considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 vin să întărească cele precizate anterior, și anume că Înalta Curte de Casație și Justiție, în virtutea rolului său, trebuie să examineze conformitatea hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, în situația exercitării recursului conceput de legiuitor a se promova la instanța supremă. În cazul de față însă, hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare poate fi atacată numai cu apel, fapt pentru care, soluția de declinare adoptată de Curtea de Apel Galați (în calitatea sa de instanță ierarhic superioară tribunalului care a pronunțat decizia definitivă) apare ca nelegală.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere și prevederile legale invocate, Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială și va trimite cauza spre soluționare Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurenta Poliția Locală Brăila împotriva deciziei civile nr. 446 din 15 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2017.