ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 578/2018

HOTĂRÂRE
28.02.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 578/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 28 februarie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29.12.2016 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2016 s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea POLIȚIA LOCALĂ BRĂILA în contradictoriu cu intimata A.; s-a admis excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită invocată de contestatoare prin contestația la executare; s-a constatat prescris dreptul creditorului de a obține executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1607/FCA/16.05.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Brăila; s-a anulat executarea silită, încheierea nr. 1344 din data de 09.05.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Brăila prin care a fost încuviințată executarea silită și toate actele de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 212/TG/2015 al B.E.J. B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 499/24.05.2017, Tribunalul Brăila a admis apelul formulat de apelantul A. împotriva încheierii civile pronunțată la data de 29.12.2016 de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Brăila, a anulat încheierea apelată și în rejudecare a respins ca nefondată contestația la executare.

Împotriva deciziei civile nr. 499 din 24.05.2017 a Tribunalului Brăila a declarat recurs reclamanta Poliția Locală Brăila.

La termenul din data de 18 octombrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea recursului.

Prin decizia civilă nr. 150/R din 18 octombrie 2017, Curtea de Apel Galați a apreciat ca fiind fondată excepția invocată și, în consecință, a declinat declinat competența de soluționare a recursului promovat de Poliția Locală Brăila împotriva deciziei civile nr. 499 din 24.05.2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, potrivit cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu reguli de drept aplicabile. Alin. 4 din același text de lege menționează expres că în cazurile anume prevăzute de lege recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Sub acest din urmă aspect, referitor la soluționarea recursului de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea a înțeles să sublinieze că, potrivit art. 96 alin. (3) C. proc. civ., curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ.

Față de normele de competență invocate, Curtea a considerat că interpretarea și aplicarea actualului C. proc. civ. în ceea ce privește calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluționat doar cu privire la legalitatea hotărârii recurate și doar de către instanța supremă de casație.

Ca argument suplimentar, în sprijinul hotărârii de declinare, s-au evocat considerentele deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curții Constituționale (ulterioară deciziei definitive a Tribunalului Brăila, pronunțată cu privire la contestația la executare promovată de debitoarea Poliția Locală Brăila), și anume paragraful 26 din decizie, potrivit căruia "în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege (art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ.) examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competența de soluționare a recursului aparține, cu excepțiile prevăzute de lege, Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia, ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție".

Recursul a fost înregistrat la data de 27 noiembrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În ședința publică din 28 februarie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței și a reținut cauza în pronunțare sub acest aspect.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite cu următoarele considerente:

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

Din perspectiva art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004, prin decizia Curții Constituționale nr. 321/2017 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20/07/2017) s-a reținut că,,(...) dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, rap. la cele ale art. 29 alin. (5), teza II din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești".

Prin aceeași decizie a Curții Constituționale s-a mai reținut la paragraful nr. 21 că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Astfel fiind, Curtea Constituțională a reținut că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs apare ca un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Din prevederile legale anterioare și din considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017 se desprinde faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile pe care legiuitorul le-a conceput, în înțelesul de cale extraordinară de atac sau de remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Cu alte cuvinte, în soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

În speța supusă examinării, Curtea de Apel Galați a reținut caracterul definitiv al deciziei civile nr. 499 din 24.05.2017 a Tribunalului Brăila și a apreciat că împotriva acesteia nu poate fi exercitat recursul la Curte, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ. Pe cale de consecință, a considerat că prevederile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. permit în schimb Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii definitive a tribunalului.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Galați, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ., enunțate mai sus.

În ceea ce privește paragraful nr. 26 din decizia Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, pe care îl invocă Curtea pentru a a-și argumenta soluția de declinare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta nu este în sensul celor enunțate în cuprinsul deciziei de declinare. Prin amintitul paragraf, Curtea Constituțională a specificat în contextul soluționării excepției de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - așadar în contextul criticilor privind inegalitatea de tratament a celor interesați să utilizeze calea extraordinară de atac a recursului, instituită de legiuitor, în situația cererilor evaluabile în bani, atunci când hotărârile sunt pronunțate în primă instanță de tribunale - că in viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmărește să supună atenției Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competența de soluționare a recursului aparține, cu excepțiile prevăzute de lege, Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție.

Prin paragraful nr. 27 din aceeași decizie se arată că prin pragul valoric impus de dispozițiile de lege criticate, legiuitorul recunoaște explicit, că numai o parte a cererilor evaluabile în bani, și anume cele peste 1.000.000 RON, pot să beneficieze de controlul de legalitate, celelalte fiind excluse de la această garanție procedurală. Criteriul folosit de legiuitor pentru accesul la calea de atac a recursului - pragul valoric de peste 1.000.000 RON - conduce la clasificarea cererilor adresate instanțelor judecătorești în importante, ca valoare în bani, și mai puțin importante, ceea ce reprezintă o clasificare artificială și nejustificată, întrucât dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcție de valoarea litigiului, ci de natura sa. (. . . . . . . . . .) Or, Curtea constituțională observă că singura justificare pentru stabilirea de către legiuitor a unui prag valoric pentru accesul la recurs a fost decongestionarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 vin să întărească cele precizate anterior, și anume, că Înalta Curte de Casație și Justiție, în virtutea rolului său, trebuie să examineze conformitatea hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, în situația exercitării recursului conceput de legiuitor a se promova la instanța supremă. În cazul de față însă, hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare poate fi atacată numai cu apel, potrivit cu art. 718 C. proc. civ., fapt pentru care, soluția de declinare adoptată de Curtea de Apel Galați (în calitatea sa de instanță ierarhic superioară tribunalului care a pronunțat decizia definitivă) apare ca nelegală.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere și prevederile legale invocate, Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială și va trimite cauza spre soluționare Curții de Apel Galați.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-contestatoare POLIȚIA LOCALĂ BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 499 din 24 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-15
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 401/2018
Ședința publică din data de 15 februarie 2018 Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 16 septembrie 2016, contestatoarea Poliția Locală Brăila, în contradictoriu cu intimatu
ÎCCJ 2018-04-27
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1532/2018
Ședința publică din data de 27 aprilie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 10 iunie 2016 sub nr. x/2016, con
ÎCCJ 2018-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 309/2018
Ședința publică din data de 13 februarie 2018 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la 22 iunie 2016 sub nr.
ÎCCJ 2017-12-06
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2017
ația emisă de executor din data de 27.10.2016, încheierea emisă de executor din data de 27.10.2016 privind stabilirea cheltuielilor de executare, încheierea nr. 5345 din 24 octombrie 2016 pronunțată de Judecătorie Brăila în Dosar nr. x/196/
ÎCCJ 2018-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1297/2018
Ședința publică din data de 24 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secția civilă la data de 16 august 2016 sub nr. x/2016, contestatoarea Poliția Lo
Sursă