ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1532/2018

Ședința publică din data de 27 aprilie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 10 iunie 2016 sub nr. x/2016, contestatoarea POLIȚIA LOCALĂ BRĂILA a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata A., solicitând instanței anularea formelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 142/TG/2015 al B.E.J. B., anularea încheierii nr. 1679 din data de 30 mai 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Brăila prin care a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1607/FCA din 16 mai 2012 a Tribunalului Brăila, anularea încheierii de stabilire cheltuieli de executare, anularea tuturor actelor de executare ulterioare.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2016 s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea POLIȚIA LOCALĂ BRĂILA în contradictoriu cu intimata A.; s-a admis excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită invocată de contestatoare prin contestația la executare; s-a constatat prescris dreptul creditorului de a obține executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1607/FCA din 16 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Brăila; s-au anulat executarea silită, încheierea de încuviințare a executării silite nr. 1679 din data de 30 mai 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Brăila și toate actele de executare emise în cadrul dosarului de executare nr. 142/TG/2015 al B.E.J. B.; a fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 36 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-creditoare A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare s-a arătat în esență că dreptul său de a obține executarea silită nu este prescris, prescripția fiind întreruptă prin introducerea primei cereri de executare, la data de 11 septembrie 2015. Arată că prima executare silită s-a anulat ca efect al unei Decizii a CCR din 17 decembrie 2015, fără să i se poată rețină vreo culpă, sau atitudine pasivă în ceea ce privește recuperarea creanței, așa încât la data de 26 mai 2016 a formulat o nouă cerere de executare.

Tribunalul Brăila, secția I civilă, prin decizia nr. 500 din 24 mai 2017, a admis apelul formulat de apelanta A. împotriva încheierii civile pronunțate în data de 29 noiembrie 2016 de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2016.

A anulat încheierea apelată și, în rejudecare, a respins, ca nefondată, contestația la executare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta - contestatoare POLIȚIA LOCALĂ BRĂILA, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de art. 718 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta contestatoare a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La termenul din 20 septembrie 2017, instanța a invocat din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență materială în soluționarea recursului.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 115/R din 20 septembrie 2017, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați de soluționare a recursului.

A declinat competența de soluționare a recursului promovat de POLIȚIA LOCALĂ BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 500 din 24 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Civilă.

În pronunțarea acestei soluții Curtea s-a raportat la art. 97 C. proc. civ., la art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., la art. 96 alin. (3) C. proc. civ. și la considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale.

Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială în soluționarea prezentului recurs pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curțile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Galați, secția I civilă, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Brăila.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă, dosarul cauzei fiind trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Brăila, secția I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Brăila revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă POLIȚIA LOCALĂ BRĂILA împotriva deciziei nr. 500 din 24 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 aprilie 2018.