ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2017

HOTĂRÂRE

09.11.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 16 decembrie 2016, sub nr. x/2016, contestatorul Ministerul Justiției București a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi comunicate Ministerului Justiției la data de 5.12.2016 de către B.E.J.A. "B.", în dosarul de executare nr. 2553/2016.

Cauza a fost declinată spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 2490 din 23 februarie 2017, prin considerente fiind reținute, în esență, dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd ca instanța de executare care soluționează contestația la executare și celelalte incidente privind executarea silită este judecătoria în a cărei circumscripției se află domiciliul debitorului, și, în temeiul art. 129 C. proc. civ., faptul că sediul debitorului Ministerul Justiției se află în București, str. x la data formulării cererii de executare silită.

Prin sentința civilă nr. 2637/2017, pronunțată la data de 07 aprilie 2017, în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționarea a cauzei, privind pe contestator Ministerul Justiției București și pe intimatul A., în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că dosarul de executare nr. 2553/2016 al B.E.J.A. B. a luat ființă în urma cererii de executare silită formulată de creditorul intimat A. împotriva debitorilor Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției și Tribunalului Iași. Cererea a fost adresată unui executor din Iași iar prin încheierea din data de 09.09.2016 pronunțată în dosarul x/2016 Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită împotriva celor 3 debitori, deci inclusiv împotriva debitorului contestator Ministerul Justiției.

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., a reținut instanța, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, reținându-se, totodată, că cei 3 debitori sunt din Curți de Apel diferite, respectiv Iași și București.

Din acest motiv, coroborând art. 651 cu art. 112 C. proc. civ., s-a apreciat că instanța de executare în cauză este Judecătoria Iași. Instanța de executare este unică din momentul încuviințării executării silite în cazul mai multor debitori cu sedii pe raza unor Curți de Apel diferite.

În concluzie, deoarece încuviințarea executării a fost făcută de Judecătoria Iași, în calitate de instanță de executare, instanța a apreciat că aceasta este unica instanță competentă să judece orice contestație la executare făcută de oricare din debitorii împotriva cărora a încuviințat executarea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția Civilă la data de 15 mai 2017, sub nr. x/2016.

Judecătoria Iași, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 12148, pronunțată la data de 06 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2016, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul Ministerul Justiției București, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București; a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Iași și Judecătoria Sectorului 5 București și a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Instanța a constatat că debitorul din dosarul de executare nr. 2553/2016 este Ministerul Justiției, cu sediul în București, str. x.

Conform art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare. Art. 719 alin. (1) C. proc. civ. prevede că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dispozițiile ante-citate sunt cele în vigoare la data sesizării organului de executare, respectiv 29.07.2016, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 1/2016, intrată în vigoare la data de 04.02.2016.

Având în vedere că debitorul din dosarul de executare, contestatorul din dosar, are domiciliul în București, instanța a constatat că nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, considerând, astfel, că nu prezintă relevanță faptul că Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită, instanța de executare fiind determinată de sediul debitorului, iar nu de instanța ce încuviințează executarea silită.

Instanța a reținut că textul legal prevede în mod clar și nu lasă loc de interpretări în sensul că domiciliul debitorului atrage competența instanței de executare iar în aplicarea acestuia nu se poate adăuga la lege. Astfel, dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc unicul criteriu de determinare a instanței de executare, iar cele ale alin. (3) prevăd doar o serie de atribuții ale instanței de executare, astfel încât, nu se poate infera în sens invers. Mai mult decât atât, printre motivele invocate de contestator se numără chiar și aspectul necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în pronunțarea încheierii de încuviințare a executării silite.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Iași- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea contestației la executare, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei contestații în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Contestația ce face obiectul învestirii instanței este o contestație împotriva executării silite, formulată de Ministerul Justiției, debitor în dosarul de executare nr. 2553/2016 al B.E.J.A. "B.".

Potrivit art. 651 alin. (1) prima teză Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel".

Din interpretarea literală a dispozițiilor legale redate, reiese că legiuitorul a stabilit competența teritorială de soluționare, inclusiv, a contestației formulate împotriva executării silite înseși, în favoarea instanței în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin urmare, în stabilirea competenței teritoriale a instanțelor în soluționarea contestațiilor la executarea silită, trebuie avut în vedere domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, la data sesizării instanței.

În cauza de față, se constată că debitorul Ministerul Justiției București, cu sediul în București, str. x, s-a adresat instanței cu o contestație împotriva executării silite pornite asupra sa, așa încât, față de dispozițiile art. 651 alin. (1) prima teză Noul C. proc. civ., singura soluție care se impune este stabilirea competenței instanței de executare prin raportare la sediul debitorului la data sesizării instanței.

Față de conținutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei și în aplicarea dispozițiilor legale mai sus- redate, rezultă că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă teritorial să soluționeze contestația la executare formulată.

Se observă că, în ceea ce privește competența materială, instanțele care realizează judecata procesului pe fond se determină în funcție de obiectul cererii și în funcție de valoarea acestui obiect, în timp ce instanța de executare este aceeași, respectiv "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", indiferent de obiectul sau valoarea pricinii.

De asemenea, se observă că legiuitorul a conferit instanței de executare o competență generală, ce acoperă toată faza executării silite, urmând a soluționa "contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- contestație împotriva executării silite-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia debitorul- contestator are sediul este Judecătoria Sectorului 5 București, Înalta Curte constată că, în speță, competența teritorială de soluționare a cauzei revine acestei judecătorii și, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,