ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3507/2018

Ședința publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19 aprilie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B.- prin reprezentant, C. S.R.L. București, contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2013 înregistrat la B.E.J.A. "D. și E.", efectuate la solicitarea intimatei- creditoare B. în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit pentru consum nr. x/14.10.2010, solicitând, pe baza probelor ce se vor administra, prin sentința ce va pronunța: anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare; în temeiul art. 718 din C. proc. civ., suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și, în temeiul art. 2506 din C. civ., să se constate intervenirea prescripției extinctive.

La termenul de judecată din data de 10.11.2017, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Prin sentința civilă nr. 15689/2017, pronunțată la data de 15 decembrie 2017, în dosarul nr. x/2017 (astfel cum a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea nr. 348/2018 a ședinței Camerei de Consiliu din data de 14 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017), Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, și a declinat spre competentă soluționare cauza având ca obiect contestație la executare formulată de către contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., PRIN REPREZENTANT C. S.R.L. București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Potrivit disp. art. 713 noul C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 650 alin. (1) noul C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în circumscripția căreia se află la data sesizarii organului de executare domiciliul sau după caz sediul debitorului" De asemenea, potrivit art. 650 alin. (2) noul C. proc. civ. instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Instanța a reținut că competența de soluționare aparține instanței de la domiciliul debitorului contestator, conform art. 107 noul C. proc. civ., fiind astfel transpusă în plan execuțional competența teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 107 noul C. proc. civ. De altfel, prin modificările aduse C. proc. civ. prin Legea 138/2014, s-a stabilit că instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.

În aceste condiții, cum domiciliul debitorului contestator se află in sector 5 Bucuresti, si avand in vedere ca dispozitiile legale menționate instituie o competenta teritoriala absoluta, instanta a admis exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Iasi, și, în baza art. 130, 132 noul C. proc. civ. a declinat competenta de solutionare a cauzei avand ca obiect contestatia la executare in favoarea Judecatoriei Sector 5 Bucuresti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 20 februarie 2018, sub nr. x/2017.

La termenul din 26.04.2018 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale teritoriale.

Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 3506, pronunțată la data de 26 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2017, a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu; a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, privind contestatorul A. și intimata B., prin reprezentant C. S.R.L. București, în favoarea Judecătoriei Iași; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța, raportând dreptul incident la circumstanțele speței (Articolul 3 din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 24 și art. 25 (Legea aplicabilă proceselor noi) din C. proc. civ., art. 663 (Cererea de executare silită) C. proc. civ., art. 713 din C. proc. civ., art. 650 C. proc. civ. (în forma în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc, 22.07.2013), reținând că obiectul cauzei cu care instanța a fost sesizată este contestație la executare, având în vedere prevederile art. 713 alin. (1) raportat la art. 650 din C. proc. civ., cu luarea în considerare a împrejurării că, potrivit cererii de executare silită, la data de 22.07.2013, data sesizării organului de executare silită, a fost sesizat un executor judecătoresc al cărui birou se afla în Iași, locație care se află în raza teritorială a Judecătoriei Iași (potrivit art. 38 alin. (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la prevederile H.G. 337 din 9 iulie 1993, pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii), cu sublinierea faptului că Judecătoria Iași, competentă teritorial potrivit celor de mai sus, și-a declinat competența spre Judecătoria Sectorului 5 București în raport de domiciliul indicat de contestator la 10.01.2018, în temeiul art. 132 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, excepție de procedură, absolută (art. 129, 246 C. proc. civ.), dilatorie și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Iași și Judecătoria Sectorului 5 București - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- contestație la executare, ce are drept obiect contestația împotriva executării silite din dosarul nr. x/2013 al B.E.J.A. "D. și E.", formulată de contestatorul A..

Potrivit art. 24 C. proc. civ., "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În temeiul acestui text de lege, legea procesual civilă aplicabilă în materia executării silite se va determina în funcție de data începerii executării silite, marcată de momentul formulării cererii de executare silită.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că executarea silită a început la 22.07.2013, ca urmare a cererii de executare silită formulată de creditoarea S.C. F. S.A. București și înregistrată la aceeași dată pe rolul B.E.J.A. "D. și E.".

Ulterior, prin încheierea din 30 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită ce formează obiectul acestui dosar.

Se reține astfel că, în materia executării silite de față, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 650 alin. (1) teza I C. proc. civ., în forma în vigoare la 22.07.2013, data formulării cererii de executare silită, în forma în vigoare anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 138/2014, în temeiul cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Așa fiind, Înalta Curte constată că singura soluție care se impune este stabilirea competenței instanței de executare prin raportare la sediul biroului executorului judecătoresc la data primei sesizări a instanței de executare, fiind astfel transpusă în plan execuțional competența teritorială reglementată prin dispozițiile art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, se asigură, astfel, în continuare, unicitatea instanței de executare și posibilitatea determinării facile a acesteia, fără luarea în considerare a unui alt criteriu, dificil de cunoscut încă la începutul executării silite.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Iași și, în considerarea prevederilor art. 650 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, cu referire și la art. 24 Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2018.