ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1695/2017

HOTĂRÂRE
15.11.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1695/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Panciu la data de 7 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. prin reprezentant convențional C. S.R.L. a solicitat anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1107/2016 al BEJ D..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 coroborat cu art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 190/2017 din 28 februarie 2017, Judecătoria Panciu a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de intimată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 651 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, dispoziții ce prevăd că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, iar sediul BEJ D. se afla în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 2 mai 2017.

Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 11090/2017 din 15 septembrie 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că normele de drept care prevedeau că sediul executorului judecătoresc atrag competența instanței din circumscripția căreia se afla acest sediu, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în care a intrat în vigoare în 2013, au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, astfel că, față de dispozițiile art. 24 din același Cod, executarea silită ce formează obiectul prezentei contestații, pornită la data de 19.08.2016 este guvernată de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în forma republicată.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Panciu și Judecătoria Iași s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei a fost invocată la primul termen de judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., reținându-se că în cazul contestației la executare, necompetența teritorială este de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât părțile nu o pot înlătura, iar competența pentru soluționarea contestației la executare se determină, potrivit art. 713 C. proc. civ. și aparține instanței de executare.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 651 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 (1) potrivit cărora, "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Totodată, se reține că în cauza dedusă judecății, creditoarea s-a adresat executorului judecătoresc la data de 12 mai 2015, când aplicabil era textul modificat, iar sediul BEJ D. se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., în speța de față instanța de executare este Judecătoria Iași având în vedere că aceasta a încuviințat executarea silită contestată, prin încheierea nr. 7047 din 13 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În speță, fiind vorba de norme de competență exclusivă, absolută și de ordine publică, aceasta este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, în cauză, contestatorul nu are dreptul de a alege între mai multe instanțe și nici nu poate deroga de la această normă.

În raport cu normele legale menționate, care reglementează un caz de competență teritorială de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, Înalta Curte apreciază că Judecătoria Iași este competentă să soluționeze cauza.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1556/2017
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași sub număr de dosar x/22.09.2016, conte
ÎCCJ 2017-11-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 16 decembrie 2016, sub nr. x/2016, contesta
ÎCCJ 2017-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în data de 26.10.2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2018-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2018
Ședința publică din data de 24 aprilie 2018 Asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț, secția Civilă, la data de 31 martie 20217, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele S.C.
ÎCCJ 2017-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1402/2017
Decizia nr. 1402/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 27 octombrie 2016, contestatorul Ministerul Justiției a formulat, în c
Sursă