ÎCCJ, decizie (scj.ro #81641)

Acțiune în repetițiune. Anularea printr-o hotărâre judecătorească a actului în baza căruia s-a făcut plata. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție. Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Acțiunea în repetițiune. Prescripție. Index alfabetic : acțiune în repetițiune - prescripție - plată nedatorată C.civ., art. 1092 *Notă : Au fost avute în vedere dispozițiile Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data sesizării instanței de judecată. În situația în care o sumă de bani a fost plătită în temeiul unei hotărâri judecătorești și, ulterior, tot printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care a plătit în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire, deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligația apare ca și când nu a existat niciodată, iar părțile urmează a fi repuse în situația anterioară.

În acest caz, termenul de prescripție curge nu de la momentul efectuării plății, potrivit regulilor generale, ci de la data la care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a actului, în temeiul căreia a fost făcută plata, a devenit definitivă. Secția I civilă, decizia nr. 917 din 22 februarie 2013 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 08.11.2010, reclamanta S.C. E. București S.A.

prin Sucursala E. București, a formulat cerere în restituirea plății nedatorate împotriva pârâtului I.A., solicitând să fie obligat pârâtul la plata sumei de 550.793 lei, reprezentând plată nedatorată; plata sumei de 366.442,58 lei, reprezentând actualizarea creanței cu indicele total de inflație de la data 16.07.2003, dată de la care suma a fost transferată către pârât, urmare a executării silite prin poprire până la data de 31.08.2010; actualizarea sumei de 550.793 lei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data executării efective a obligației, cu indicele total de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică.

În motivare, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 662 din 28.09.2001, s-a dispus admiterea acțiunii formulată de I.A., obligarea Sucursalei E. București la plata sumei de 4.689.750.000 ROL (468.975 lei noi) reprezentând drepturi bănești cuvenite inventatorului, rezultate din utilizarea brevetului de către Sucursala E. București. Împotriva acestei sentințe Sucursala E. București a formulat apel, apel respins prin decizia civilă nr. 164A/2002, iar în termenul legal s-a formulat recurs de către Sucursala E. București și, urmare a respingerii acestuia, sentința civilă nr. 662/2001 a devenit definitivă și irevocabilă, fiind ulterior învestită cu formulă executorie și pusă în executare de către reclamantul I.A.

Prin încheierea de ședință din data de 14.05.2003, Judecătoria sector 6 a admis cererea de încuviințare a executării, pentru suma de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), reprezentând creanța constatată prin sentința civila nr.662/2001, actualizata cu indicele total de inflație. Urmare a încuviințării executării silite, Banca B., în calitate de terț poprit, la solicitarea executorului, a procedat la consemnarea sumei conform procesului verbal întocmit de executor și, ulterior, în data 16.07.2003, la virarea acesteia către debitorul I.A. Conform convenției de funcționare depozit din 06.06.2003, notelor contabile ale Băncii B. , suma încasată prin poprire de către I.A. este de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), sumă care este plată nedatorată ca urmare a faptului că brevetul care a stat la baza litigiului care a determinat plata acestei sume, a fost anulat.

Astfel, brevetul de invenție nr. 113185 CI cu titlul Procedeu și instalație de preîncălzire a apei de adaos, având ca titular pe I.A., a fost anulat prin sentința civilă nr. 193/2006 de Tribunalul Municipiului București. Conform art. 54 pct. 3 din Legea nr. 64/1991, „anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit". De asemenea, potrivit principiului retroactivității efectelor nulității reglementat în dreptul civil, anularea unui act juridic are efect retroactiv. Totodată conform principiului repunerii în situația anterioară, în situația în care anularea a intervenit după executarea actului, nu presupune numai desființarea retroactivă a actului, ci și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului anulat, motiv pentru care plata drepturilor patrimoniale către I.A., în aceste condiții reprezintă o plata nedatorată și impune restituirea acesteia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, precum și pe dispozițiile art. 992-994 și 1092 din C.civ. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat prescripția dreptului material la acțiune, afirmând că pentru recuperarea sumei pretinse s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Prin sentința civilă nr. 1303 din 28.06.2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă. Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele: Art.8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul material la acțiune pentru repararea pagubei, dar și pentru îmbogățirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptățit a cunoscut, sau putea să cunoască paguba, precum și persoana responsabilă.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului și persoana pârâtului, căreia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că, în litigiul privind obligația sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluției tehnice și totodată a plății drepturilor bănești cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat nulitatea brevetului pentru lipsa condiției noutății. Prin urmare, momentul de început al calculării termenului de prescripție îl constituie momentul plății situat în lunile iunie și iulie 2003, moment față de care introducerea acțiunii, la data de 21.12.2010, depășește termenul general de prescripție de 3 ani.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Prin decizia civilă nr. 56A din 20 martie 2012, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că momentul la care plata realizată pe cale silită a dobândit caracter nedatorat a fost momentul la care a rămas definitivă hotărârea prin care a fost anulat brevetul, până la acel moment plata având caracter datorat. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs, intimatul-pârât pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestora, s-a arătat că în mod greșit a considerat că termenul de prescripție începe să curgă la data de 23.10.2008, odată cu pronunțarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel București, întrucât art. 8 din Decretul nr.167/1958 prevede imperativ că dreptul material la acțiune pentru repararea pagubei, dar si pentru îmbogățirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptățit a cunoscut sau putea să cunoască paguba precum și persoana responsabilă. Reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului și persoana pârâtului căruia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că litigiul privind obligarea sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluției tehnice și totodată a plății drepturilor bănești cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat lipsa caracterului de noutate a invenției brevetate, aceasta fiind singura apărare în fond a pricinii.

Astfel, momentul de început al calculării termenului de prescripție îl constituie momentul plății, mai precis iunie-iulie 2003, moment față de care introducea acțiunii la data de 21.11.2010, depășește termenul general de prescripție de 3 ani. Așa cum recunoaște apelanta prin cererea de chemare în judecată, sumele achitate de către aceasta au avut la bază existența unui brevet de invenție, precum și ca urmare a unei hotărâri judecătorești irevocabile de obligare a acesteia la plata drepturilor cuvenite pentru folosirea elementelor din brevetul de invenție. Plata s-a realizat doar ca urmare a unei executări silite și nicidecum prin grija reclamantei de a respecta drepturile izvorâte din brevet, în anul 2003. Decretul nr. 167/1958 prevede imperativ că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se prescrie într-un termen general de prescripție de trei ani.

De altfel chiar și în cadrul dosarului prin care a fost obligată la plată, astăzi nedatorată, a invocat ca apărare de fond lipsa noutății brevetului de invenție, ca și cauză de nevalabilitate a acesteia. Deci, încă de la data plății aceasta a cunoscut paguba precum și pe cel îndreptățit la restituire. Chiar și după acest moment, respectiv la data introducerii acțiunii de anulare a brevetului de invenție, soluționată definitiv prin decizia civilă nr. 235A de către Curtea de Apel București, invocată de către instanța de apel, reclamanta nu a înțeles să-și valorifice dreptul material la acțiune în sensul reparării pagubei pricinuite prin eliberarea brevetului de invenție atacat. Este cât se poate de firesc și evident că reclamanta, în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acțiunii de anulare a brevetului de invenție avea cunoștință de motivele de anulabilitate a brevetului și totodată de persoana ce a primit plata nedatorată.

Acest moment, al formulării acțiunii de anulare a brevetului, este datat 16.03.2004. Nimeni și nimic nu au împiedicat pe reclamantă să solicite restituirea prestației, în cadrul acțiunii de anulare amintită sau separat. Acțiunea în anulare nu a întrerupt cursul prescripției, întrucât prin petit nu s-a formulat un capăt de cerere în legătură cu prezenta cauză. Față de cele învederate instanța de apel a făcută o greșită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că a nesocotit această normă cu privire la momentul începerii cursului prescripției extinctive. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Acțiunea de față are natura juridică a unei acțiuni în repetițiune, deoarece ne aflăm în prezența executării unei obligații de care partea reclamantă nu mai este ținută.

Conform art. 1092 Cod civil „ceea ce s-a plătit fără a fi debit este supus repetițiunii". Astfel, reclamanta a fost obligată la plata unei sume prin hotărâre judecătorească, iar executarea acesteia s-a realizat silit asupra întregii sume. Întrucât tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care plătește în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligația apare ca și când nu a existat niciodată, iar părțile urmează a fi repuse în situația anterioară. Acțiunea în repetițiune este o acțiune patrimonială, astfel că ea va putea fi intentată în termenele de prescripție de drept comun, care încep să curgă de la momentul efectuării plății.

În cazul de față, această regulă nu este aplicabilă, întrucât la momentul la care se efectuase plata, aceasta nu avea caracter de plată nedatorată, fiind efectuată în temeiului unui titlu executoriu valabil, care a fost pus în executare pe cale silită. Potrivit art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958 „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.” Deși în speță nu este vorba despre săvârșirea unei fapte ilicite, ci despre o pagubă constând în plata unei sume devenită nedatorată prin anularea actului care a stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești care a constituit titlul executoriu, termenul de prescripție va începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Or, acest moment nu poate fi decât acela în care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a brevetului de invenție a devenit definitivă, respectiv la data de 23.10.2008, odată cu pronunțarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel București.

În determinarea momentului la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, nu poate fi avută în vedere atitudinea subiectivă a păgubitului, respectiv data la care acesta a invocat în instanță lipsa noutății brevetului de invenție, ca și cauză de nevalabilitate a acesteia sau alte cauze de nulitate a brevetului învederate ulterior, în acțiunea de constatare a nulității brevetului, întrucât acestea constituiau simple susțineri asupra cărora numai instanța de judecată, după soluționarea căii de atac a apelului, când decizia a devenit definitivă, putea să aprecieze asupra justeții acestor susțineri, astfel încât paguba să poată fi determinată cu certitudine.

Pentru argumentele menționate anterior, Înalta Curte a considerat că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958, motivul de recurs invocat nefiind incident în cauză astfel încât, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.