ÎCCJ, decizie (scj.ro #81641)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81641) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune în repetițiune. Anularea printr-o hotărâre
judecătorească a actului în baza căruia s-a făcut plata. Momentul de la care
începe să curgă termenul de prescripție.
Cuprins pe materii :
Drept
civil. Obligații. Acțiunea în repetițiune. Prescripție.
Index alfabetic :
acțiune
în repetițiune
- prescripție
- plată nedatorată
C.civ., art. 1092
*Notă : Au fost avute în vedere
dispozițiile Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data sesizării
instanței de judecată.
În situația în care o sumă de bani a
fost plătită în temeiul unei hotărâri judecătorești și,
ulterior, tot printr-o
hotărâre judecătorească s-a
stabilit că actul care a stat la baza emiterii
titlului executoriu este nul,
cel care a plătit în temeiul acestui act
nul are dreptul la restituire,
deoarece
nulitatea are efect retroactiv, deci obligația apare ca și când
nu a
existat niciodată, iar părțile urmează a fi repuse în situația anterioară.
În acest caz, termenul de prescripție curge nu de la
momentul efectuării plății, potrivit regulilor generale, ci de la data la care
plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest
moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a actului, în
temeiul căreia a fost făcută plata, a devenit definitivă.
Secția I civilă, decizia
nr. 917
din 22 februarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București
la data de 08.11.2010, reclamanta
S.C. E. București S.A. prin Sucursala E.
București, a formulat cerere în restituirea plății nedatorate împotriva
pârâtului I.A., solicitând
să fie obligat
pârâtul la plata sumei de
550.793 lei,
reprezentând plată nedatorată; plata sumei de 366.442,58
lei, reprezentând actualizarea creanței cu
indicele total de inflație de la
data
16.07.2003, dată de la care suma a fost transferată către pârât,
urmare a executării silite prin poprire până la
data de 31.08.2010;
actualizarea
sumei de 550.793 lei, de la data introducerii cererii de
chemare în judecată până la data executării
efective a obligației, cu
indicele
total de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică.
În motivare, s-a arătat că prin sentința
civilă nr. 662 din 28.09.2001,
s-a dispus admiterea
acțiunii formulată de I.A., obligarea
Sucursalei
E. București la plata sumei de 4.689.750.000
ROL (468.975 lei noi)
reprezentând drepturi bănești cuvenite
inventatorului,
rezultate din utilizarea brevetului de către Sucursala
E. București.
Împotriva acestei sentințe Sucursala E.
București a formulat apel, apel respins prin decizia civilă nr. 164A/2002, iar
în termenul legal s-a formulat recurs de către Sucursala E.
București
și, urmare a respingerii acestuia, sentința civilă nr. 662/2001 a devenit
definitivă și irevocabilă, fiind ulterior învestită cu formulă executorie
și pusă în executare de către reclamantul I.A.
Prin încheierea de ședință din data de 14.05.2003, Judecătoria
sector 6 a admis cererea de încuviințare a executării, pentru suma de
5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), reprezentând
creanța constatată
prin sentința civila nr.662/2001, actualizata cu
indicele total de inflație.
Urmare a încuviințării executării silite,
Banca B., în calitate de terț poprit, la solicitarea executorului, a procedat
la consemnarea
sumei conform procesului verbal întocmit
de executor și, ulterior, în
data 16.07.2003, la
virarea acesteia către debitorul I.A.
Conform convenției de funcționare depozit din
06.06.2003, notelor contabile ale Băncii B.
,
suma încasată prin poprire de către
I.A.
este de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), sumă
care este plată nedatorată ca urmare a faptului
că brevetul care a stat la
baza
litigiului care a determinat plata acestei sume, a fost anulat.
Astfel,
brevetul de invenție nr. 113185 CI cu titlul
Procedeu
și instalație de preîncălzire a apei de adaos, având ca titular
pe I.A., a fost anulat prin sentința civilă nr.
193/2006 de Tribunalul
Municipiului București.
Conform art. 54 pct. 3 din Legea nr. 64/1991, „anularea
brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit".
De asemenea, potrivit principiului retroactivității efectelor
nulității reglementat în dreptul civil, anularea unui act juridic are efect
retroactiv. Totodată conform principiului repunerii în situația anterioară, în
situația în care anularea a intervenit după executarea actului, nu presupune
numai desființarea retroactivă a actului, ci și restituirea prestațiilor
efectuate în temeiul actului anulat, motiv pentru care plata drepturilor
patrimoniale către I.A., în aceste condiții reprezintă o plata nedatorată și
impune restituirea acesteia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.
64/1991 privind brevetele de invenție, precum și pe dispozițiile art. 992-994
și 1092 din C.civ.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat prescripția dreptului
material la acțiune, afirmând că pentru recuperarea sumei pretinse s-a împlinit
termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Prin sentința civilă nr. 1303 din 28.06.2011, pronunțată de
Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția
prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă cererea ca fiind
prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Art.8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul material la
acțiune pentru repararea pagubei, dar și pentru îmbogățirea fără justă cauză,
începe să curgă de la data la care cel îndreptățit a cunoscut, sau putea să
cunoască paguba, precum și persoana responsabilă.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a
cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului și persoana pârâtului, căreia i-a
efectuat plata în anul 2003, având în vedere că, în litigiul privind obligația
sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluției tehnice
și totodată a plății drepturilor bănești cuvenite inventatorului pentru
utilizarea brevetului, a invocat nulitatea brevetului pentru lipsa condiției
noutății.
Prin urmare, momentul de început al calculării termenului de
prescripție îl constituie momentul plății situat în lunile iunie și iulie 2003,
moment față de care introducerea acțiunii, la data de 21.12.2010, depășește
termenul general de prescripție de 3 ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 56A din 20 martie 2012, Curtea de Apel
București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că
momentul la care plata realizată pe cale silită a dobândit caracter nedatorat a
fost momentul la care a rămas definitivă hotărârea prin care a fost anulat
brevetul, până la acel moment plata având caracter datorat.
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs, intimatul-pârât
pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9
C.proc.civ.
În dezvoltarea acestora, s-a arătat că în mod greșit a
considerat că termenul de prescripție începe să curgă la data de 23.10.2008,
odată cu pronunțarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel București,
întrucât art. 8 din Decretul nr.167/1958 prevede imperativ că dreptul material
la acțiune pentru repararea pagubei, dar si pentru îmbogățirea fără justă
cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptățit a cunoscut sau putea
să cunoască paguba precum și persoana responsabilă.
Reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului și persoana
pârâtului căruia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că litigiul
privind obligarea sa la încheierea unui contract de exploatare pentru
utilizarea soluției tehnice și totodată a plății drepturilor bănești cuvenite
inventatorului pentru utilizarea brevetului,
a
invocat lipsa caracterului de noutate a invenției brevetate,
aceasta
fiind singura apărare în fond a pricinii.
Astfel, momentul de început al calculării termenului de
prescripție îl constituie momentul plății, mai
precis iunie-iulie 2003,
moment față de care introducea acțiunii la data
de 21.11.2010, depășește termenul general de prescripție de 3 ani.
Așa cum recunoaște apelanta prin cererea de chemare în judecată,
sumele achitate de către aceasta au avut la bază existența unui brevet de
invenție, precum și ca urmare a unei hotărâri judecătorești irevocabile de
obligare a acesteia la plata drepturilor
cuvenite
pentru folosirea elementelor din brevetul de invenție.
Plata s-a realizat doar ca urmare a unei executări silite și
nicidecum prin grija reclamantei de a respecta
drepturile izvorâte din
brevet, în anul 2003.
Decretul nr. 167/1958 prevede imperativ că
dreptul la acțiune
având un obiect patrimonial se prescrie
într-un termen general de
prescripție de trei ani.
De altfel chiar și în cadrul dosarului prin
care a fost obligată la plată, astăzi nedatorată, a invocat ca apărare de fond
lipsa noutății
brevetului de invenție, ca și cauză de
nevalabilitate a acesteia. Deci,
încă de la data plății aceasta
a cunoscut paguba precum și pe cel îndreptățit la restituire. Chiar și după
acest moment, respectiv la data introducerii
acțiunii
de anulare a brevetului de invenție, soluționată definitiv prin
decizia civilă nr. 235A de către Curtea de Apel
București, invocată de
către
instanța de apel, reclamanta nu a înțeles să-și valorifice dreptul
material la acțiune în sensul reparării pagubei
pricinuite prin eliberarea
brevetului de invenție atacat.
Este cât se poate de firesc și evident că
reclamanta, în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii
acțiunii de anulare a
brevetului de invenție avea cunoștință de
motivele de anulabilitate a brevetului și totodată de persoana ce a primit
plata nedatorată.
Acest moment, al formulării acțiunii de
anulare a brevetului, este
datat 16.03.2004.
Nimeni și nimic nu au împiedicat pe reclamantă să
solicite restituirea prestației, în cadrul
acțiunii de anulare amintită sau
separat.
Acțiunea în anulare nu a întrerupt cursul prescripției, întrucât
prin petit nu s-a formulat un capăt de
cerere în legătură cu prezenta
cauză.
Față de cele învederate instanța de apel a
făcută o greșită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 8 din Decretul
nr. 167/1958, în sensul că a nesocotit această normă cu privire la momentul
începerii cursului
prescripției extinctive.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile
menționate, Înalta Curte a apreciat că acesta este
nefondat pentru
următoarele considerente:
Acțiunea de față are natura juridică a unei
acțiuni în repetițiune,
deoarece ne aflăm în prezența executării
unei obligații de care partea
reclamantă nu mai este ținută.
Conform art. 1092 Cod civil „ceea ce s-a
plătit fără a fi debit este
supus repetițiunii".
Astfel, reclamanta a fost obligată la
plata unei sume prin hotărâre
judecătorească, iar
executarea acesteia s-a realizat silit asupra întregii
sume.
Întrucât tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a
stabilit că actul care a stat la baza emiterii
titlului executoriu este nul,
cel care plătește în temeiul acestui act
nul are dreptul la restituire
deoarece
nulitatea are efect retroactiv, deci obligația apare ca și când
nu a
existat niciodată, iar părțile urmează a fi repuse în situația anterioară.
Acțiunea în repetițiune este o acțiune patrimonială, astfel că ea
va putea fi intentată în termenele de
prescripție de drept comun, care
încep să curgă de la momentul
efectuării plății.
În cazul de față, această regulă nu este
aplicabilă, întrucât la
momentul la care se efectuase plata,
aceasta nu avea caracter de plată
nedatorată, fiind efectuată în
temeiului unui titlu executoriu valabil, care a fost pus în executare pe cale
silită.
Potrivit art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958 „Prescripția
dreptului la acțiune în repararea pagubei
pricinuite prin fapta ilicită,
începe
să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să
cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde
de ea.”
Deși în speță nu este vorba despre
săvârșirea unei fapte ilicite, ci despre o pagubă constând în plata unei sume
devenită nedatorată prin
anularea actului care a stat la baza
pronunțării hotărârii judecătorești
care a
constituit titlul executoriu, termenul de prescripție va începe să
curgă
de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât
și pe cel care răspunde de ea.
Or, acest moment nu poate fi decât acela în care plătitorul
(solvens)
a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel
în care hotărârea judecătorească de anulare a brevetului de invenție a devenit
definitivă, respectiv la data de
23.10.2008,
odată cu pronunțarea deciziei civile 235A de către Curtea
de Apel
București.
În determinarea momentului la
care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel
care răspunde de ea, nu poate fi avută în vedere atitudinea subiectivă a
păgubitului, respectiv data la care acesta a invocat în instanță lipsa noutății
brevetului de invenție, ca și cauză de nevalabilitate a acesteia sau alte cauze
de nulitate a brevetului învederate ulterior, în acțiunea de constatare a
nulității brevetului, întrucât acestea
constituiau simple susțineri asupra
cărora numai instanța de judecată,
după soluționarea căii de atac a apelului, când decizia a devenit definitivă,
putea să aprecieze asupra justeții acestor susțineri, astfel
încât paguba să poată fi determinată cu certitudine.
Pentru argumentele menționate anterior, Înalta Curte a
considerat că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a
dispozițiilor art. 8 al Decretului-lege nr.
167/1958, motivul de recurs invocat nefiind incident în cauză astfel încât, în
temeiul art. 312 alin.(1)
C.proc.civ.,
a respins recursul ca nefondat.