ÎCCJ, decizie (scj.ro #198151)

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.544/1/2022 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef al Secției judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj ce formează obiectul Dosarului nr. 1.544/1/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și punctul de vedere al procurorului general.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general, urmând să pună concluzii și cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin arată că, prin punctul de vedere formulat în scris, Ministerul Public s-a raportat la aceleași decizii pronunțate până în prezent de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare. În esență, aceeași reglementare legală a fost deja interpretată, iar deciziile anterioare ale instanței supreme sunt apte să conducă la unificarea practicii judiciare, dar instanțele încă au dificultăți de receptare a acestora.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și obiectul recursului în interesul legii

Prin Hotărârea nr. 75 din 4 iulie 2022, Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: "Interpretarea dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă la calculul drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile salariale efectiv încasate, anterior datei de 1 aprilie 2001, cu privire la care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001". II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): " Art. 165. - (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare. (...)"

Pct. VI din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010): " VI. Adeverințele prin care se dovedesc aceste sporuri vor cuprinde: • datele de identificare a persoanei; • denumirea unității; • perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă; • funcția, meseria sau specialitatea exercitată; • denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată; • perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat; • adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității. Adeverințele privind sporurile cu caracter permanent acordate în perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se vor prezenta numai în situațiile în care aceste sporuri nu sunt înregistrate în carnetul de muncă. Mențiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: • formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; • participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; • premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; • recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; • diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; • drepturile de autor; • drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; • al treisprezecelea salariu; • formele de retribuire definite sub sintagma «plata cu ora», acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi; • formele de retribuire pentru «orele suplimentare» realizate peste programul normal de lucru; • sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor; • indemnizațiile de muncă nenormată; • compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982; • alte sporuri care nu au avut caracter permanent." III. Orientările jurisprudențiale divergente

Autorul sesizării a arătat că, în urma analizării practicii judiciare existente la nivel național, a rezultat că problema de drept a fost soluționată diferit de către instanțele judecătorești.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că se impune acordarea sporurilor și a altor venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverințe eliberate de unități, dacă au fost încasate și au făcut parte din baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut, în esență, aplicabilitatea principiului contributivității, reglementat de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, precum și a dispozițiilor art. 165 din aceeași lege.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale s-au pronunțat hotărâri definitive la nivelul Curții de Apel Pitești, Curții de Apel Alba Iulia, Curții de Apel Suceava, Curții de Apel Bacău, Curții de Apel Constanța, Curții de Apel Galați, Curții de Apel Iași și al Curții de Apel București.

Potrivit celei de-a doua orientări jurisprudențiale, s-a considerat că nu pot fi valorificate sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 dovedite cu adeverințe eliberate de unități, dacă nu constituie sporuri cu caracter permanent conform anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 și nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, potrivit dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut, în esență, că în raport cu prevederile art. 165 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 și cu cele ale pct. VI din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aceste venituri sunt în mod expres excluse din calculul pensiei de către legiuitor, fiind așadar nerelevant faptul achitării contribuțiilor de asigurări sociale în raport cu aceste tipuri de venituri, cu precizarea că, în ce privește principiul contributivității, legiuitorul este în măsură a fixa limitele în care să se raporteze la principiul contributivității, în reglementarea algoritmului de calcul al pensiilor, acest principiu nefiind desigur unul absolut. Cu alte cuvinte, legiuitorul este în măsură a stabili în funcție de care anume venituri contributive se vor calcula pensiile în sistemul public de asigurări sociale, limitându-le eventual (în ipoteza în care se dovedește că aceste venituri au avut caracter contributiv), cu singura condiție de a nu rupe echilibrul între interesul public și cel particular și de a nu așeza o sarcină excesivă pe umerii individului prin această limitare.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale s-au pronunțat Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Craiova și Curtea de Apel București. IV. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, instanța de contencios constituțional, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a reținut că: " (...) potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, drepturile cetățenilor la pensie și la alte forme de asigurări și asistență socială sunt prevăzute de lege. Astfel, atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul a cuantumului lor, revine în exclusivitate legiuitorului. Acesta, în considerarea unor schimbări intervenite în posibilitățile de acordare și dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor. Prin urmare, ține de opțiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor. Noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie. În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor. Aceste dispoziții nu modifică, cu efect retroactiv, legislația anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești".

Aceste considerente au fost reluate de Curtea Constituțională în analiza excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, spre exemplu, prin Decizia nr. 336 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011; Decizia nr. 409 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iulie 2012; Decizia nr. 752 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 februarie 2016 etc. V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii prezintă relevanță următoarele decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare:

Prin Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a stabilit că: "În interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, (...) sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public."

Prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, "În interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (...): Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii."

Prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale."

Prin Decizia nr. 10 din 25 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 6 august 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii privind "incidența Deciziei nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în Dosarul nr. 18/2011 în cauzele care au ca obiect contestații împotriva deciziilor emise în temeiul Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, prin care se soluționează cererile de recalculare a drepturilor de pensie".

Prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile "cu privire la modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la principiul contributivității reținut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, și ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situația în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă".

Prin Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 4 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Efectele pe care trebuie să le producă prevederile art. 518 din Codul de procedură civilă determină sau nu încetarea aplicării dispozițiilor Deciziei în interesul Legii nr. 19/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care au fost abrogate textele legale care au făcut obiectul interpretării prin amintita decizie în interesul legii, texte care au fost preluate însă în aceeași formă în noua legislație de asigurări sociale?".

Prin Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 29 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la noțiunea de «salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă», prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă și care stabileau că în acesta se înscrie retribuția tarifară de încadrare".

Prin Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la "interpretarea dispozițiilor art. 165 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, în scopul verificării condiției ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei, trebuie avută în vedere noțiunea de «bază de calcul al pensiei» astfel cum era definită de dispozițiile art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, în forma inițială, respectiv în forma modificată prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, după caz, raportat la cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, sau verificarea trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, conform legislației în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinței".

Prin Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 6 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a ști dacă la calculul drepturilor de pensie se au în vedere sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverințe eliberate de unități, atunci când au fost încasate și au făcut parte din baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale pe lângă alte venituri decât salariile înscrise în carnetele de muncă, valorificate conform art. 165 alin. (1)". VI. Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj

Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj a apreciat că recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă pentru pronunțarea unei decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, dat fiind că s-a făcut dovada că problema de drept analizată a fost soluționată neunitar, soluțiile identificate aparținând unor instanțe diferite.

Titularul sesizării a menționat că problema de drept supusă atenției este de mare importanță practică, în contextul în care, din jurisprudența trimisă de curțile de apel și din punctele de vedere formulate, rezultă că jumătate din instanțele naționale acordă prevalență principiului contributivității, și în acest mod pensiile sunt calculate cu luarea în considerare a mai multor elemente contributive decât se iau în considerare în practica judiciară a celorlalte instanțe, care corespund celeilalte jumătăți din județele țării. Astfel, jurisprudența este împărțită în două mari categorii, cu efecte importante în ceea ce privește veniturile din pensii pe care le încasează cetățenii.

Un procent important al cetățenilor care beneficiază de pensii sunt puși, datorită acestei divergențe majore de jurisprudență, în situația de a beneficia de o pensie mai mică decât colegii lor din circumscripțiile altor curți de apel, iar efectul în timp este unul important.

S-a arătat că această problemă de drept este recurentă în materia drepturilor de asigurări sociale de mult timp, semnificativ fiind faptul că au fost formulate mai multe sesizări care antamează aspecte din prezenta sesizare, adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, fiind pronunțate mai multe decizii în interesul legii, respectiv hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Până în prezent însă, chestiunea juridică invocată nu a primit o soluționare unitară, deși în ultima hotărâre pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în această materie, respectiv Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021, pare a se contura preferința pentru prima opinie jurisprudențială din prezenta sesizare de recurs în interesul legii, astfel: "din examinarea (...) hotărârilor judecătorești remise de curțile de apel din țară rezultă că opinia cvasiunanimă conturată este aceea că instanțele s-au pronunțat în sensul luării în considerare a sumelor pentru care fostul angajator menționează calculul și plata contribuției de asigurări sociale, conform legislației în vigoare, la momentul realizării fiecărui venit. (...), astfel încât ceea ce interesează pentru stabilirea punctajului mediu anual sunt toate veniturile salariale efectiv încasate, cu privire la care au fost achitate contribuțiile individuale de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor" (paragraful 67).

În condițiile în care prin această decizie s-a respins ca inadmisibilă sesizarea pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României s-a conturat persistența practicii judiciare neunitare în materie, fiind identificate o multitudine de decizii definitive prin care problema de drept care a generat practică neunitară a fost analizată și soluționată în mod diferit, s-a apreciat că sunt respectate toate exigențele de admisibilitate ale instituției recursului în interesul legii, așa cum sunt reglementate de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă. VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin punctul de vedere formulat în scris, Ministerul Public a considerat că prima orientare jurisprudențială este în litera și spiritul legii, arătând că problema de drept sesizată este necesar a fi soluționată prin aplicarea principiului contributivității, astfel cum acesta a fost explicitat în jurisprudența de unificare anterioară a instanței supreme, potrivit căreia aplicarea acestui principiu presupune ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care angajatorul și/sau angajatul (în funcție de reglementarea în vigoare) a/au achitat contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei (Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Completului competent să judece recursul în interesul legii).

Din examinarea comparativă a reglementărilor adoptate succesiv în materie, în jurisprudența de unificare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a concluzionat că atât angajatorii, cât și angajații au contribuit la sistemul de asigurări sociale de stat, sistemul contributiv dualist regăsindu-se și în reglementarea anterioară, astfel încât, principiul contributivității fiind identificat și în legislația anterioară datei de 1 aprilie 2001, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare sub imperiul unor reglementări diferite (în acest sens, deciziile de recurs în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012).

Prin urmare, nu caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri este cel care atrage aplicarea principiului contributivității, ci faptul că statul a încasat în perioada derulării raporturilor de muncă contribuțiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului, iar acum revine asiguraților dreptul să primească o contraprestație corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părți.

Condiția ca veniturile salariale suplimentare a căror valorificare este solicitată în procedura de stabilire și recalculare a drepturilor de pensie să fi constituit baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare a fost analizată și explicitată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Completului competent să judece recursul în interesul legii și în Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, această din urmă decizie lămurind, la paragrafele 128-130, distincțiile și raportul dintre veniturile salariale realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 care au constituit baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare, și sporurile și veniturile salariale care nu fac parte din această categorie, dar pentru care s-au achitat contribuții de asigurări sociale, iar acest aspect rezultă din adeverințe emise de foștii angajatori/deținători ai arhivelor acestora, care, potrivit art. 125 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în aceste adeverințe.

Astfel, în cazul veniturilor salariale care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, legiuitorul prezumă că s-au plătit contribuții de asigurări sociale; în schimb, în cazul veniturilor care excedează acestei noțiuni, trebuie să se facă dovada că s-au plătit contribuții de asigurări sociale, situație concretă care trebuie verificată de la caz la caz de instanțele judecătorești.

Întrucât soluțiile legislative conținute în art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), au fost preluate în art. 165 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010, dezlegările din Decizia de recurs în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012 sunt aplicabile mutatis mutandis în privința problemelor de drept identice rezultate din noua reglementare și justifică menținerea liniei de gândire din decizia de unificare anterioară.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, la paragrafele 52 și 53, a constatat orientarea unanimă a instanțelor judecătorești în sensul că, în condițiile în care dispozițiile din Legea nr. 263/2010 sunt similare cu cele din Legea nr. 19/2000, care au fost interpretate de instanța supremă, soluția trebuie să fie identică, inclusiv în privința motivelor pentru care în jurisprudența de unificare au fost înlăturate dispoziții similare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005), cu cele conținute în Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, prin aplicarea prioritară a principiului contributivității și necesitatea respectării principiului ierarhiei actelor normative.

Dispozițiile legale supuse interpretării sunt identice în conținut, iar acest aspect justifică soluționarea problemei de drept în sensul abordării de principiu din deciziile de recurs în interesul legii nr. 5 din 20 septembrie 2010, nr. 19 din 17 octombrie 2011 și nr. 19 din 10 decembrie 2012 (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet).

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 152 alin. (1) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, care vor intra în vigoare la data de 1 septembrie 2023, "La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat", ceea ce, în viitoarea reglementare, dă expresie principiului contributivității în sensul jurisprudenței de unificare anterior menționate și renunțării la condițiile suplimentare ca veniturile respective să fi avut caracter permanent și să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare, cerințe prevăzute atât în Legea nr. 19/2000, cât și în Legea nr. 263/2010 și care au determinat, sub imperiul acestor legi, apariția practicii judiciare neunitare.

În concluzie, procurorul general a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, la stabilirea drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile salariale efectiv încasate, anterior datei de 1 aprilie 2001, cu privire la care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii nu este admisibil, nefiind îndeplinite condițiile regularității învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității recursului în interesul legii

Prioritar unei analize de fond a problemei de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în raport cu prevederile art. 514 coroborate cu cele ale art. 515 din Codul de procedură civilă.

Art. 514 din Codul de procedură civilă prevede că, pentru asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, colegiile de conducere ale curților de apel au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit.

Potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, "recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii".

Așadar, textele legale menționate anterior determină aria restrictivă a examinării pe care o efectuează Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii și stabilesc mecanismul, scopul și condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept, această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești, dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive, iar hotărârile judecătorești să fie anexate cererii (Decizia nr. 3 din 15 martie 2021 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 22 aprilie 2021, paragraful 29). Nu în ultimul rând, este necesar ca sesizarea să fie de natură să ducă la atingerea scopului recursului în interesul legii (Decizia nr. 11 din 23 mai 2016 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016).

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată în vederea soluționării prezentului recurs în interesul legii de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, în baza Hotărârii nr. 75 din 4 iulie 2022, rezultând din cuprinsul sesizării că problema de drept vizând interpretarea dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a stabili dacă la calculul drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile salariale efectiv încasate, anterior datei de 1 aprilie 2001, cu privire la care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, ar fi primit o dezlegare diferită în practica instanțelor judecătorești din țară, sens în care au fost anexate hotărâri judecătorești definitive.

Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispozițiilor legale incidente, se constată că sunt îndeplinite atât cerința privind titularul sesizării, cât și cea vizând soluționarea diferită, prin hotărâri judecătorești definitive, a problemei referitoare la interpretarea prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Însă, scopul procedurii, adică unificarea jurisprudenței divergente, prin asigurarea interpretării și aplicării textului de lege supus examinării, sub forma unei dezlegări de principiu, nu poate fi realizat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că "premisele recursului în interesul legii sunt acelea că o dispoziție legală conține reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a acesteia" (Decizia nr. 11 din 23 mai 2016 a Completului competent să judece recursul în interesul legii).

Or, astfel de premise nu sunt asigurate dacă norma legală indicată ca sursă a practicii judiciare neunitare a fost anterior lămurită de către instanța supremă prin intermediul deciziilor obligatorii pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudențială.

Se constată astfel că dispozițiile legale invocate în prezenta sesizare, respectiv cele cuprinse în art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, au un conținut similar, reprezentând o preluare a prevederilor art. 164 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

În ambele forme de reglementare însă, interpretarea și aplicarea respectivelor dispoziții legale s-au realizat printr-o serie de decizii pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudențială, astfel cum rezultă din examinarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție redată la capitolul V, paragrafele 23-31 din prezenta decizie.

Față de cele expuse, se reține că solicitarea titularului sesizării în legătură cu stabilirea caracterului valorificabil al tuturor veniturilor salariale efectiv încasate, cu privire la care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, a fost lămurită din perspectiva existenței deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii (Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 și Decizia nr. 10 din 25 mai 2015), care au clarificat o serie de chestiuni de drept punctuale, dar și de principiu, în temeiul unor considerente juridice pertinente, precum și a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019, Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 și Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021).

De altfel, chiar titularul sesizării a menționat că problema de drept este una recurentă în materia drepturilor de asigurări sociale, că au fost formulate mai multe sesizări care antamează aspectele vizate în prezenta cauză, adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, fiind pronunțate mai multe decizii de recurs în interesul legii, respectiv hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Categoric, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești anexate sesizării, practica neunitară în materie s-a menținut și după pronunțarea deciziilor obligatorii sus-evocate, însă acest aspect nu justifică prin sine însuși intervenția instanței supreme cu o nouă asemenea decizie.

Aceasta cu atât mai mult cu cât perpetuarea divergențelor de jurisprudență a fost explicată de către titularul sesizării și prin prisma faptului că ultima hotărâre pronunțată în această materie de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021, deși a părut a contura preferința pentru una dintre opiniile jurisprudențiale, a dispus respingerea ca inadmisibilă a sesizării, pe considerentul că problemei de drept invocate îi lipsește cerința noutății.

O asemenea abordare, constând în învestiri repetate ale instanței supreme cu privire la aceeași problemă de drept dezlegată anterior în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudențială, este în măsură să golească de conținut aceste mecanisme al căror scop, într-un astfel de context, nu mai poate fi atins.

Prin urmare, dacă norma legală ce constituie temeiul sesizării a fost anterior lămurită prin deciziile pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, prezentului recurs în interesul legii îi lipsește însăși premisa promovării sale, respectiv aceea ca textul de lege invocat să necesite clarificare sub aspectul modalității de interpretare.

Astfel, în concret, relativ la interpretarea dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 care reprezintă, astfel cum s-a arătat anterior, transpunerea dispozițiilor art. 164 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale".

În considerentele acestei decizii s-a reținut că: " Ulterior, prin art. 164 din Legea nr. 19/2000, s-a prevăzut că la determinarea punctajelor anuale pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în procedura de stabilire și recalculare a drepturilor de pensie, se iau în calcul salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare în carnetul de muncă, sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și sunt înregistrate în carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare. Prin pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 au fost enumerate sporurile cu caracter permanent, cu mențiunea că aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, atât pentru perioadele anterioare, cât și pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, iar în pct. VI al acestui act normativ sunt menționate expres sporurile, diurnele și alte drepturi care nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. Cu referire la interpretarea acestui articol, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispoziția normativă menționată este în contradicție atât cu prevederile anterioare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cât și cu Legea nr. 19/2000, deoarece încalcă principiul fundamental al contributivității anterior datei de 1 aprilie 2001. În același sens este de precizat că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 736 din 24 octombrie 2006, respingându-se excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii prevăzute la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Curtea a precizat că posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 nu este exclusă de plano. În alți termeni, includerea sau neincluderea acestor venituri în baza de calcul și încasarea sau neîncasarea contribuției de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz. Prin urmare, aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioade anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția de asigurări sociale. În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005. (...) În concluzie, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat".

Prin Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au adus noi lămuriri și explicitări, fiind analizate în prealabil noțiunile de "baza de calcul al pensiei conform legislației anterioare" (paragrafele 78-88) și "baza de calcul al contribuției de asigurări sociale" (paragrafele 89-100).

Concluzia instanței supreme a fost aceea că "în noțiunea de bază de calcul al pensiilor conform legislației anterioare intră retribuția tarifară, respectiv salariul de bază (după adoptarea Legii nr. 49/1992) din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate și a câtorva sporuri, strict individualizate, plus sporurile cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii" (paragraful 88).

În ceea ce privește baza de calcul al contribuției de asigurări sociale s-a arătat că, potrivit legislației anterioare, "atât angajatorul - pentru tot câștigul brut realizat de salariat, cât și angajatul - cu un procent din salariul tarifar de încadrare contribuiau la sistemul de asigurări sociale de stat, aceasta fiind baza de calcul al contribuției de asigurări sociale" (p