Decizia nr. 22 din 17 octombrie 2022

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.544/1/2022 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj ce formează obiectul Dosarului nr. 1.544/1/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi punctul de vedere al procurorului general.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general, urmând să pună concluzii şi cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin arată că, prin punctul de vedere formulat în scris, Ministerul Public s-a raportat la aceleaşi decizii pronunţate până în prezent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare. În esenţă, aceeaşi reglementare legală a fost deja interpretată, iar deciziile anterioare ale instanţei supreme sunt apte să conducă la unificarea practicii judiciare, dar instanţele încă au dificultăţi de receptare a acestora.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Prin Hotărârea nr. 75 din 4 iulie 2022, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă la calculul drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile salariale efectiv încasate, anterior datei de 1 aprilie 2001, cu privire la care au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001”. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): „ Art. 165. – (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. (…)”

Pct. VI din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010): „ VI. Adeverinţele prin care se dovedesc aceste sporuri vor cuprinde: • datele de identificare a persoanei; • denumirea unităţii; • perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă; • funcţia, meseria sau specialitatea exercitată; • denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată; • perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat; • adeverinţele vor purta număr, data eliberării, ştampila unităţii, precum şi semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii. Adeverinţele privind sporurile cu caracter permanent acordate în perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se vor prezenta numai în situaţiile în care aceste sporuri nu sunt înregistrate în carnetul de muncă. Menţiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: • formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; • participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice; • premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; • recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; • diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer; • drepturile de autor; • drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; • al treisprezecelea salariu; • formele de retribuire definite sub sintagma «plata cu ora», acordate cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi; • formele de retribuire pentru «orele suplimentare» realizate peste programul normal de lucru; • sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor; • indemnizaţiile de muncă nenormată; • compensaţiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 şi nr. 240/1982; • alte sporuri care nu au avut caracter permanent.” III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Autorul sesizării a arătat că, în urma analizării practicii judiciare existente la nivel naţional, a rezultat că problema de drept a fost soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că se impune acordarea sporurilor şi a altor venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, dacă au fost încasate şi au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.

În argumentarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, aplicabilitatea principiului contributivităţii, reglementat de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, precum şi a dispoziţiilor art. 165 din aceeaşi lege.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale s-au pronunţat hotărâri definitive la nivelul Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Alba Iulia, Curţii de Apel Suceava, Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Constanţa, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Iaşi şi al Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit celei de-a doua orientări jurisprudenţiale, s-a considerat că nu pot fi valorificate sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, dacă nu constituie sporuri cu caracter permanent conform anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 şi nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, potrivit dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

În argumentarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, că în raport cu prevederile art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 şi cu cele ale pct. VI din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aceste venituri sunt în mod expres excluse din calculul pensiei de către legiuitor, fiind aşadar nerelevant faptul achitării contribuţiilor de asigurări sociale în raport cu aceste tipuri de venituri, cu precizarea că, în ce priveşte principiul contributivităţii, legiuitorul este în măsură a fixa limitele în care să se raporteze la principiul contributivităţii, în reglementarea algoritmului de calcul al pensiilor, acest principiu nefiind desigur unul absolut. Cu alte cuvinte, legiuitorul este în măsură a stabili în funcţie de care anume venituri contributive se vor calcula pensiile în sistemul public de asigurări sociale, limitându-le eventual (în ipoteza în care se dovedeşte că aceste venituri au avut caracter contributiv), cu singura condiţie de a nu rupe echilibrul între interesul public şi cel particular şi de a nu aşeza o sarcină excesivă pe umerii individului prin această limitare.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale s-au pronunţat Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Craiova şi Curtea de Apel Bucureşti. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, instanţa de contencios constituţional, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a reţinut că: „ (…) potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, drepturile cetăţenilor la pensie şi la alte forme de asigurări şi asistenţă socială sunt prevăzute de lege. Astfel, atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalităţile de calcul a cuantumului lor, revine în exclusivitate legiuitorului. Acesta, în considerarea unor schimbări intervenite în posibilităţile de acordare şi dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor. Prin urmare, ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor. Noua legislaţie privind sistemul public de pensii recunoaşte ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislaţia anterioară pentru determinarea dreptului la pensie. În menţiunea criticată pentru neconstituţionalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislaţiei anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor. Aceste dispoziţii nu modifică, cu efect retroactiv, legislaţia anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.

Aceste considerente au fost reluate de Curtea Constituţională în analiza excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, spre exemplu, prin Decizia nr. 336 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011; Decizia nr. 409 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iulie 2012; Decizia nr. 752 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 februarie 2016 etc. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii prezintă relevanţă următoarele decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare:

Prin Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a stabilit că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, (…) sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.”

Prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, „În interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (…): Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.”

Prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.”

Prin Decizia nr. 10 din 25 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 6 august 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii privind „incidenţa Deciziei nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în Dosarul nr. 18/2011 în cauzele care au ca obiect contestaţii împotriva deciziilor emise în temeiul Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se soluţionează cererile de recalculare a drepturilor de pensie”.

Prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile „cu privire la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la principiul contributivităţii reţinut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, şi ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă”.

Prin Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 4 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Efectele pe care trebuie să le producă prevederile art. 518 din Codul de procedură civilă determină sau nu încetarea aplicării dispoziţiilor Deciziei în interesul Legii nr. 19/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care au fost abrogate textele legale care au făcut obiectul interpretării prin amintita decizie în interesul legii, texte care au fost preluate însă în aceeaşi formă în noua legislaţie de asigurări sociale?”.

Prin Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 29 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la noţiunea de «salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă», prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare”.

Prin Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la „interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, în scopul verificării condiţiei ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei, trebuie avută în vedere noţiunea de «bază de calcul al pensiei» astfel cum era definită de dispoziţiile art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, în forma iniţială, respectiv în forma modificată prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, după caz, raportat la cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, sau verificarea trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinţei”.

Prin Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 6 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a şti dacă la calculul drepturilor de pensie se au în vedere sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, atunci când au fost încasate şi au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale pe lângă alte venituri decât salariile înscrise în carnetele de muncă, valorificate conform art. 165 alin. (1)”. VI. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj a apreciat că recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă pentru pronunţarea unei decizii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, dat fiind că s-a făcut dovada că problema de drept analizată a fost soluţionată neunitar, soluţiile identificate aparţinând unor instanţe diferite.

Titularul sesizării a menţionat că problema de drept supusă atenţiei este de mare importanţă practică, în contextul în care, din jurisprudenţa trimisă de curţile de apel şi din punctele de vedere formulate, rezultă că jumătate din instanţele naţionale acordă prevalenţă principiului contributivităţii, şi în acest mod pensiile sunt calculate cu luarea în considerare a mai multor elemente contributive decât se iau în considerare în practica judiciară a celorlalte instanţe, care corespund celeilalte jumătăţi din judeţele ţării. Astfel, jurisprudenţa este împărţită în două mari categorii, cu efecte importante în ceea ce priveşte veniturile din pensii pe care le încasează cetăţenii.

Un procent important al cetăţenilor care beneficiază de pensii sunt puşi, datorită acestei divergenţe majore de jurisprudenţă, în situaţia de a beneficia de o pensie mai mică decât colegii lor din circumscripţiile altor curţi de apel, iar efectul în timp este unul important.

S-a arătat că această problemă de drept este recurentă în materia drepturilor de asigurări sociale de mult timp, semnificativ fiind faptul că au fost formulate mai multe sesizări care antamează aspecte din prezenta sesizare, adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, fiind pronunţate mai multe decizii în interesul legii, respectiv hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Până în prezent însă, chestiunea juridică invocată nu a primit o soluţionare unitară, deşi în ultima hotărâre pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în această materie, respectiv Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021, pare a se contura preferinţa pentru prima opinie jurisprudenţială din prezenta sesizare de recurs în interesul legii, astfel: „din examinarea (…) hotărârilor judecătoreşti remise de curţile de apel din ţară rezultă că opinia cvasiunanimă conturată este aceea că instanţele s-au pronunţat în sensul luării în considerare a sumelor pentru care fostul angajator menţionează calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare, la momentul realizării fiecărui venit. (…), astfel încât ceea ce interesează pentru stabilirea punctajului mediu anual sunt toate veniturile salariale efectiv încasate, cu privire la care au fost achitate contribuţiile individuale de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor” (paragraful 67).

În condiţiile în care prin această decizie s-a respins ca inadmisibilă sesizarea pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României s-a conturat persistenţa practicii judiciare neunitare în materie, fiind identificate o multitudine de decizii definitive prin care problema de drept care a generat practică neunitară a fost analizată şi soluţionată în mod diferit, s-a apreciat că sunt respectate toate exigenţele de admisibilitate ale instituţiei recursului în interesul legii, aşa cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă. VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin punctul de vedere formulat în scris, Ministerul Public a considerat că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii, arătând că problema de drept sesizată este necesar a fi soluţionată prin aplicarea principiului contributivităţii, astfel cum acesta a fost explicitat în jurisprudenţa de unificare anterioară a instanţei supreme, potrivit căreia aplicarea acestui principiu presupune ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care angajatorul şi/sau angajatul (în funcţie de reglementarea în vigoare) a/au achitat contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei (Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Completului competent să judece recursul în interesul legii).

Din examinarea comparativă a reglementărilor adoptate succesiv în materie, în jurisprudenţa de unificare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a concluzionat că atât angajatorii, cât şi angajaţii au contribuit la sistemul de asigurări sociale de stat, sistemul contributiv dualist regăsindu-se şi în reglementarea anterioară, astfel încât, principiul contributivităţii fiind identificat şi în legislaţia anterioară datei de 1 aprilie 2001, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare sub imperiul unor reglementări diferite (în acest sens, deciziile de recurs în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012).

Prin urmare, nu caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri este cel care atrage aplicarea principiului contributivităţii, ci faptul că statul a încasat în perioada derulării raporturilor de muncă contribuţiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului, iar acum revine asiguraţilor dreptul să primească o contraprestaţie corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părţi.

Condiţia ca veniturile salariale suplimentare a căror valorificare este solicitată în procedura de stabilire şi recalculare a drepturilor de pensie să fi constituit baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare a fost analizată şi explicitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Completului competent să judece recursul în interesul legii şi în Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, această din urmă decizie lămurind, la paragrafele 128-130, distincţiile şi raportul dintre veniturile salariale realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 care au constituit baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare, şi sporurile şi veniturile salariale care nu fac parte din această categorie, dar pentru care s-au achitat contribuţii de asigurări sociale, iar acest aspect rezultă din adeverinţe emise de foştii angajatori/deţinători ai arhivelor acestora, care, potrivit art. 125 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în aceste adeverinţe.

Astfel, în cazul veniturilor salariale care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă, legiuitorul prezumă că s-au plătit contribuţii de asigurări sociale; în schimb, în cazul veniturilor care excedează acestei noţiuni, trebuie să se facă dovada că s-au plătit contribuţii de asigurări sociale, situaţie concretă care trebuie verificată de la caz la caz de instanţele judecătoreşti.

Întrucât soluţiile legislative conţinute în art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), au fost preluate în art. 165 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010, dezlegările din Decizia de recurs în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012 sunt aplicabile mutatis mutandis în privinţa problemelor de drept identice rezultate din noua reglementare şi justifică menţinerea liniei de gândire din decizia de unificare anterioară.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, la paragrafele 52 şi 53, a constatat orientarea unanimă a instanţelor judecătoreşti în sensul că, în condiţiile în care dispoziţiile din Legea nr. 263/2010 sunt similare cu cele din Legea nr. 19/2000, care au fost interpretate de instanţa supremă, soluţia trebuie să fie identică, inclusiv în privinţa motivelor pentru care în jurisprudenţa de unificare au fost înlăturate dispoziţii similare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005), cu cele conţinute în Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, prin aplicarea prioritară a principiului contributivităţii şi necesitatea respectării principiului ierarhiei actelor normative.

Dispoziţiile legale supuse interpretării sunt identice în conţinut, iar acest aspect justifică soluţionarea problemei de drept în sensul abordării de principiu din deciziile de recurs în interesul legii nr. 5 din 20 septembrie 2010, nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012 (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet).

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 152 alin. (1) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, care vor intra în vigoare la data de 1 septembrie 2023, „La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat”, ceea ce, în viitoarea reglementare, dă expresie principiului contributivităţii în sensul jurisprudenţei de unificare anterior menţionate şi renunţării la condiţiile suplimentare ca veniturile respective să fi avut caracter permanent şi să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare, cerinţe prevăzute atât în Legea nr. 19/2000, cât şi în Legea nr. 263/2010 şi care au determinat, sub imperiul acestor legi, apariţia practicii judiciare neunitare.

În concluzie, procurorul general a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, la stabilirea drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile salariale efectiv încasate, anterior datei de 1 aprilie 2001, cu privire la care au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii nu este admisibil, nefiind îndeplinite condiţiile regularităţii învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Prioritar unei analize de fond a problemei de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în raport cu prevederile art. 514 coroborate cu cele ale art. 515 din Codul de procedură civilă.

Art. 514 din Codul de procedură civilă prevede că, pentru asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti, colegiile de conducere ale curţilor de apel au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit.

Potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”.

Aşadar, textele legale menţionate anterior determină aria restrictivă a examinării pe care o efectuează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii şi stabilesc mecanismul, scopul şi condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept, această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti, dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii (Decizia nr. 3 din 15 martie 2021 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 22 aprilie 2021, paragraful 29). Nu în ultimul rând, este necesar ca sesizarea să fie de natură să ducă la atingerea scopului recursului în interesul legii (Decizia nr. 11 din 23 mai 2016 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea soluţionării prezentului recurs în interesul legii de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, în baza Hotărârii nr. 75 din 4 iulie 2022, rezultând din cuprinsul sesizării că problema de drept vizând interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a stabili dacă la calculul drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile salariale efectiv încasate, anterior datei de 1 aprilie 2001, cu privire la care au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, ar fi primit o dezlegare diferită în practica instanţelor judecătoreşti din ţară, sens în care au fost anexate hotărâri judecătoreşti definitive.

Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, se constată că sunt îndeplinite atât cerinţa privind titularul sesizării, cât şi cea vizând soluţionarea diferită, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a problemei referitoare la interpretarea prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Însă, scopul procedurii, adică unificarea jurisprudenţei divergente, prin asigurarea interpretării şi aplicării textului de lege supus examinării, sub forma unei dezlegări de principiu, nu poate fi realizat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat faptul că „premisele recursului în interesul legii sunt acelea că o dispoziţie legală conţine reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a acesteia” (Decizia nr. 11 din 23 mai 2016 a Completului competent să judece recursul în interesul legii).

Or, astfel de premise nu sunt asigurate dacă norma legală indicată ca sursă a practicii judiciare neunitare a fost anterior lămurită de către instanţa supremă prin intermediul deciziilor obligatorii pronunţate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudenţială.

Se constată astfel că dispoziţiile legale invocate în prezenta sesizare, respectiv cele cuprinse în art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, au un conţinut similar, reprezentând o preluare a prevederilor art. 164 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

În ambele forme de reglementare însă, interpretarea şi aplicarea respectivelor dispoziţii legale s-au realizat printr-o serie de decizii pronunţate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudenţială, astfel cum rezultă din examinarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie redată la capitolul V, paragrafele 23-31 din prezenta decizie.

Faţă de cele expuse, se reţine că solicitarea titularului sesizării în legătură cu stabilirea caracterului valorificabil al tuturor veniturilor salariale efectiv încasate, cu privire la care au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, a fost lămurită din perspectiva existenţei deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii (Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 şi Decizia nr. 10 din 25 mai 2015), care au clarificat o serie de chestiuni de drept punctuale, dar şi de principiu, în temeiul unor considerente juridice pertinente, precum şi a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019, Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 şi Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021).

De altfel, chiar titularul sesizării a menţionat că problema de drept este una recurentă în materia drepturilor de asigurări sociale, că au fost formulate mai multe sesizări care antamează aspectele vizate în prezenta cauză, adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, fiind pronunţate mai multe decizii de recurs în interesul legii, respectiv hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Categoric, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti anexate sesizării, practica neunitară în materie s-a menţinut şi după pronunţarea deciziilor obligatorii sus-evocate, însă acest aspect nu justifică prin sine însuşi intervenţia instanţei supreme cu o nouă asemenea decizie.

Aceasta cu atât mai mult cu cât perpetuarea divergenţelor de jurisprudenţă a fost explicată de către titularul sesizării şi prin prisma faptului că ultima hotărâre pronunţată în această materie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv Decizia nr. 71 din 11 octombrie 2021, deşi a părut a contura preferinţa pentru una dintre opiniile jurisprudenţiale, a dispus respingerea ca inadmisibilă a sesizării, pe considerentul că problemei de drept invocate îi lipseşte cerinţa noutăţii.

O asemenea abordare, constând în învestiri repetate ale instanţei supreme cu privire la aceeaşi problemă de drept dezlegată anterior în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudenţială, este în măsură să golească de conţinut aceste mecanisme al căror scop, într-un astfel de context, nu mai poate fi atins.

Prin urmare, dacă norma legală ce constituie temeiul sesizării a fost anterior lămurită prin deciziile pronunţate în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, prezentului recurs în interesul legii îi lipseşte însăşi premisa promovării sale, respectiv aceea ca textul de lege invocat să necesite clarificare sub aspectul modalităţii de interpretare.

Astfel, în concret, relativ la interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 care reprezintă, astfel cum s-a arătat anterior, transpunerea dispoziţiilor art. 164 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale”.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: „ Ulterior, prin art. 164 din Legea nr. 19/2000, s-a prevăzut că la determinarea punctajelor anuale pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în procedura de stabilire şi recalculare a drepturilor de pensie, se iau în calcul salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare în carnetul de muncă, sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi sunt înregistrate în carnetul de muncă şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. Prin pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 au fost enumerate sporurile cu caracter permanent, cu menţiunea că aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, atât pentru perioadele anterioare, cât şi pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, iar în pct. VI al acestui act normativ sunt menţionate expres sporurile, diurnele şi alte drepturi care nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001. Cu referire la interpretarea acestui articol, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunţată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dispoziţia normativă menţionată este în contradicţie atât cu prevederile anterioare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, cât şi cu Legea nr. 19/2000, deoarece încalcă principiul fundamental al contributivităţii anterior datei de 1 aprilie 2001. În acelaşi sens este de precizat că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 736 din 24 octombrie 2006, respingându-se excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţiunii prevăzute la pct. VI din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Curtea a precizat că posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 nu este exclusă de plano. În alţi termeni, includerea sau neincluderea acestor venituri în baza de calcul şi încasarea sau neîncasarea contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz. Prin urmare, aplicarea principiului contributivităţii impune luarea în calcul a sporurilor şi veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioade anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverinţă, conform legislaţiei în vigoare, şi s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. În aceste condiţii, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunţată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005. (…) În concluzie, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat”.

Prin Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au adus noi lămuriri şi explicitări, fiind analizate în prealabil noţiunile de „baza de calcul al pensiei conform legislaţiei anterioare” (paragrafele 78-88) şi „baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale” (paragrafele 89-100).

Concluzia instanţei supreme a fost aceea că „în noţiunea de bază de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare intră retribuţia tarifară, respectiv salariul de bază (după adoptarea Legii nr. 49/1992) din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate şi a câtorva sporuri, strict individualizate, plus sporurile cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii” (paragraful 88).

În ceea ce priveşte baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale s-a arătat că, potrivit legislaţiei anterioare, „atât angajatorul – pentru tot câştigul brut realizat de salariat, cât şi angajatul – cu un procent din salariul tarifar de încadrare contribuiau la sistemul de asigurări sociale de stat, aceasta fiind baza de calcul a