Decizia nr. 11 din 21 martie 2022

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 183/1/2022 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. 183/1/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi un punct de vedere al Sindicatului Naţional Finanţe Publice.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii. În argumentarea opiniei sale arată că utilizarea de către legiuitor a sintagmei „sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%” relevă că sporul în discuţie nu este unul fix, ci procentual. Având în vedere că valoarea procentuală a acestui spor este maximală, ordonatorul principal de credite are posibilitatea de a stabili un spor într-un procent inferior nivelului maximal prevăzut de legiuitor.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare, art. 7 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, şi art. 12 alin. (8) şi (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, acordat inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), face parte sau nu din categoria sporurilor al căror cuantum se menţine în plată în perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 83/2014) Art. 12. – „(…) (8) La stabilirea indemnizaţiilor, compensaţiilor, sporurilor, majorărilor salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare şi altor drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare pentru personalul din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care ocupă funcţii publice specifice de inspector antifraudă, inspector-şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă, nu se aplică prevederile art. 3. (9) Prin excepţie de la prevederile art. 1, personalul prevăzut la alin. (8) beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, prevăzut la art. 5 din cap. VIII din anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordat în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.” [abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017)].

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (O.U.G. nr. 99/2016) Art. 7. – „(…) (4) Prevederile art. 13 alin. (5)-(8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 12 alin. (6)-(11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017. (5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală şi, după caz, prin bugetele instituţiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.” (…)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare (O.U.G. nr. 9/2017) Art. 1. – ” (1) În perioada 1 martie-31 decembrie 2017, se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.” (…) (3) Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.” III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Autorul sesizării a arătat că există practică neunitară cu privire la modul de soluţionare a litigiilor având ca obiect anularea ordinelor nr. 835/2017, nr. 836/2017 şi nr. 1.021/2017 ale preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care s-a dispus, începând cu data de 1 martie 2017, diminuarea de la 25% la 5% a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, aplicat la salariul brut lunar al personalului din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală, şi plata diferenţelor salariale aferente.

Într-o primă orientare jurisprudenţială, acţiunile au fost admise, reţinându-se caracterul nelegal al ordinelor preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care s-a dispus reducerea, începând cu data de 1 martie 2017, a procentului aferent sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, iar pârâţii au fost obligaţi la plata diferenţelor salariale, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, calculate de la exigibilitatea diferenţelor salariale şi până la data plăţii.

În fundamentarea acestei orientări s-a arătat că prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017 au impus menţinerea salariului în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 şi s-a avut în vedere cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor care fac parte din salariul brut de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010).

Întrucât condiţiile în care reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea nu s-au modificat, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică trebuia menţinut la procentul iniţial de 25%.

S-a mai arătat că, prin Sentinţa nr. 402 din 29 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5.502/86/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3.085 din 20 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost anulate Ordinele nr. 835/2017, nr. 836/2017 şi nr. 1.021/2017, emise de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că ordinele respective au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 99/2016 şi ale art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, intenţia legiuitorului fiind aceea de menţinere în plată, în perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, precum şi a cuantumului sporurilor, implicit a sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, astfel încât este firesc ca reclamanţii să beneficieze de acest spor.

În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de curţile de apel Constanţa, Craiova, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, acţiunile au fost respinse, fiind recunoscută posibilitatea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în calitate de ordonator de credite, de a reduce procentul aferent sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, faţă de necesitatea încadrării în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituţiei.

În fundamentarea acestei orientări s-a arătat că sporul în discuţie este procentual, iar nu unul în cuantum fix, astfel încât stabilirea în concret a procentului aferent intră în competenţa legală a ordonatorului de credite. Or, acesta din urmă este obligat să asigure încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituţiei, conform art. 7 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 99/2016.

Întrucât în construcţia bugetară pentru anul 2017 nu s-au alocat fonduri pentru a se putea acorda sporul de 25%, diminuarea cuantumului acestuia la 5% este justificată de necesitatea încadrării în cheltuielile aprobate prin buget.

În acest context au fost evocate prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.”

Astfel, sporul de până la 25% este condiţionat de îndeplinirea a două condiţii: poate fi acordat până la 25%, cu respectarea grilelor prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017; sporul acordat trebuie să se încadreze în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform art. 7 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 99/2016.

Având în vedere că ordinele emise de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu sunt acte administrative cu caracter normativ, ci cu caracter individual, rezultă că hotărârea judecătorească definitivă prin care acestea au fost anulate produce efecte numai între părţile din acel litigiu, nefiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004). În plus, art. 435 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabileşte că hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora, nu şi faţă de terţi.

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Oradea şi Timişoara. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Curtea Constituţională a statuat că: „Sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.”

Considerente similare se regăsesc în cuprinsul Deciziei nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010.

Prin Decizia nr. 622 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2020, Curtea Constituţională a reţinut că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de reducerea sporului pentru risc şi solicitare neuropsihică pentru personalul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F., care ocupă funcţii specifice de inspector antifraudă, inspector şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă. Cu privire la aceste susţineri, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (…)” (paragrafele 20-21).

Considerente similare se regăsesc şi în cuprinsul Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, Deciziei nr. 332 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1323 din 31 decembrie 2020, şi al Deciziei nr. 462 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 1 noiembrie 2021. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 13 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 17 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare, în categoria sporurilor al căror cuantum se menţine în plată, pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017, intră şi sporul la care face referire alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică despre care legea prevede că se acordă în cuantum de până la 25%, cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală?”

Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi, în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, a stabilit că „suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale”. În paragrafele 79 şi 82 din această decizie s-a reţinut că: „Prin sintagma «fără a depăşi limita prevăzută la art. 25», care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…) Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma «până la» semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.” VI. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare.” (paragraful 23).

Considerente similare se regăsesc şi în cuprinsul Hotărârii din 6 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României. VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general a apreciat că a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii.

În argumentarea opiniei sale a arătat că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost acordat în baza prevederilor art. 12 alin. (9) din O.U.G. nr. 83/2014. Acest text de lege vizează exclusiv personalul Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care ocupă funcţii publice specifice de inspector antifraudă, inspector-şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă.

În privinţa acestei categorii de personal a fost consacrată o soluţie de excepţie de la art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, care stabilea regula menţinerii, în anul 2015, a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare la acelaşi nivel cu cel acordat personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Din însăşi formularea textului care utilizează sintagma „sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25% (…) acordat în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală” rezultă că sporul în discuţie nu este unul fix, ci procentual şi că valoarea procentuală a acestuia este maximală, ceea ce îi oferă ordonatorului principal de credite posibilitatea de a stabili un spor într-un procent inferior nivelului maximal prevăzut de legiuitor.

Această posibilitate se circumscrie marjei de apreciere pe care legiuitorul o recunoaşte ordonatorilor de credite în ceea ce priveşte stabilirea unui anumit procent al sporului şi, totodată, dă expresie obligaţiilor acestora de a respecta limitele instituite de art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, corespunzător art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi de a se încadra în limitele cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul anual al instituţiei, conform regulilor disciplinei financiarbugetare.

De altfel, prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că prin sintagma „fără a depăşi limita prevăzută la art. 25” din cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Chiar dacă decizia anterior evocată a avut ca obiect interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea 1 din anexa nr. V la aceeaşi lege, ele pot fi aplicate şi în privinţa sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25% prevăzut la art. 5 din capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010. Aceasta deoarece soluţia legislativă este identică atât sub aspectul caracterului maximal al nivelului sporului prevăzut de lege, cât şi sub aspectul condiţionărilor legale, impuse ordonatorilor de credite din perspectiva încadrării în limita maximă de 30% din suma salariilor de bază şi în limitele cheltuielilor de personal stabilite prin bugetele aprobate.

S-a subliniat că această abordare este în deplin acord cu dispoziţiile art. 16 şi art. 18 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată (Legea nr. 69/2010), care, instituind obligaţia ordonatorilor de credite de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, prevăd şi posibilitatea acestora de a diminua drepturile salariale stabilite prin lege în cuantum variabil, precum şi pe cele a căror acordare este facultativă, potrivit legii, aceasta fiind, de altfel, situaţia sporurilor stabilite de legiuitor la un nivel maximal.

În raport cu aceste caracteristici ale sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, dispoziţiile art. 7 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 99/2016 şi cele ale art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 9/2017 nu se opun posibilităţii ca, în vederea încadrării în limitele creditelor bugetare şi în cheltuielile de personal aprobate, preşedintele A.N.A.F., în calitate de ordonator de credite, să stabilească un cuantum al sporului în discuţie inferior nivelului maximal prevăzut de lege.

Chiar dacă personalul vizat de reducerea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi-a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii, imperativul încadrării în cheltuielile bugetare cu salariile, caracteristica, limitările şi condiţionările sporului respectiv, prevăzute la art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 (corespunzător art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017), precum şi în art. 16 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 69/2010, justificau normativ reducerea cotei procentuale la un nivel adecvat încadrării în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituţiei.

În final, s-a arătat că această interpretare este în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil şi că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de care beneficiază inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală se acordă, în perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017, în cuantumul procentual stabilit prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) emis în condiţiile art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul A.N.A.F. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IX.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost legal sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitatea procesuală de a declanşa acest mecanism de unificare a practicii judiciare în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”.

Din cuprinsul textului de lege menţionat rezultă următoarele condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii.

Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât în practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 7 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 99/2016 şi ale art. 12 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 83/2014, în sensul de a se stabili dacă sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, acordat inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), face parte sau nu din categoria sporurilor al căror cuantum se menţine în plată, în perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017, în cuantumul de 25%.

Astfel, unele instanţe au constatat nelegalitatea ordinelor preşedintelui A.N.A.F. prin care s-a dispus reducerea, începând cu data de 1 martie 2017, a procentului aferent sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, pârâţii chemaţi în judecată fiind astfel obligaţi la plata diferenţelor salariale, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi dobânda legală, calculată de la exigibilitatea diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Aceste instanţe au considerat că prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017 au impus menţinerea salariului în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 şi au avut în vedere cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor care fac parte din salariul brut de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010.

Alte instanţe naţionale au recunoscut posibilitatea preşedintelui A.N.A.F., în calitate de ordonator de credite, de a reduce procentul aferent sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, dată fiind necesitatea încadrării în cheltuielile cu salarii aprobate prin bugetul A.N.A.F., conform art. 7 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 99/2016.

S-a ilustrat în această direcţie că sporul în discuţie este un spor procentual, nu unul în cuantum fix, astfel încât stabilirea în concret a procentului aferent este lăsată în competenţa legală a ordonatorului de credite, în speţă, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, acesta fiind obligat să asigure încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituţiei, conform art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016. Întrucât în construcţia bugetară pentru anul 2017 nu s-au alocat fonduri pentru a se putea acorda sporul de 25%, diminuarea cuantumului acestuia la 5% a fost considerată – în această orientare jurisprudenţială – ca fiind justificată de necesitatea încadrării în cheltuielile aprobate prin buget.

De asemenea, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie de admisibilitate, prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, care impune ca dovada soluţionării diferite a problemei de drept care face obiectul sesizării să se facă prin hotărâri definitive.

În acest sens se constată că au fost ataşate actului de sesizare hotărâri judecătoreşti definitive cuprinzând soluţiile jurisprudenţiale neunitare; anexele I şi II care însoţesc actul de sesizare fac dovada îndeplinirii condiţiei formale ca hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii.

În consecinţă, recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaşte legitimarea procesuală şi având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluţionată în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de instanţe judecătoreşti naţionale. IX.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

Cu titlu preliminar se impune efectuarea unor precizări referitoare la limitele sesizării, astfel cum acestea trebuie să fie stabilite prin prisma dispoziţiilor legale ce au făcut obiectul interpretărilor diferite în practica judiciară, aşa cum au fost prezentate în actul de sesizare.

În primul rând este necesară o delimitare referitoare la categoria profesională a reclamanţilor din litigiile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti definitive cu privire la care a fost sesizată în concret problema de drept rezolvată în mod neunitar.

Astfel, problema de drept care face obiectul recursului în interesul legii priveşte chestiunea dacă sporul pentru risc şi solicitare neuropsihică – în cazul specific al inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală – se menţine în plată în cuantumul procentual stabilit iniţial sau dacă acest cuantum procentual poate fi modificat prin ordin al ordonatorului de credite (A.N.A.F.), ordin emis în vederea încadrării în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, în situaţia în care condiţiile de muncă ale beneficiarilor sporului au rămas neschimbate, pentru perioada 1 martie 2017-31 decembre 2017.

Reclamanţii din litigiile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti definitive ataşate sesizării de faţă fac parte, pe de o parte, din categoria inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală, iar pe de altă parte, din categoria inspectorilor antifraudă detaşaţi în calitate de specialişti antifraudă în cadrul Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale).

În ceea ce priveşte această a doua categorie se remarcă faptul că hotărârile judecătoreşti ataşate actului de sesizare au analizat problema din perspectiva modului de stabilire a drepturilor salariale constând în sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică prin ordinul A.N.A.F., cu referire concretă la dispoziţiile legale speciale ce ar fi aplicabile acestor categorii [art. 4 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, art. 7 şi 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare].

Cât timp sesizarea nu a indicat explicit ca reprezentând un capitol distinct al aspectelor de drept ce trebuie rezolvate şi modalitatea de acordare a acestui spor pentru categoria specialiştilor antifraudă detaşaţi în cadrul Ministerului Public, respectiv nu a fost sesizată o aplicare neunitară a dispoziţiilor legale speciale incidente situaţiei personalului detaşat, se constată că nu intră în limitele prezentei sesizări dezlegarea acestui aspect.

În măsura în care, după aplicarea de către instanţele judecătoreşti învestite cu cauze similare a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al drepturilor salariale cuvenite detaşaţilor în ipoteza dată, se va ajunge la concluzia incidenţei directe a dispoziţiilor legale ce fac obiectul prezentei sesizări [art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 7 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 99/2016 şi art. 12 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 83/2014], se va avea în vedere obligativitatea considerentelor prezentei decizii, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dar acest aspect reprezintă o problemă de aplicare în concret a legii, iar nu de interpretare a acesteia.

În concluzie, obiectul direct al prezentei sesizări este reprezentat de categoria inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală, în calitate de reclamanţi în litigiile ce au ca obiect acordarea acestui spor pentru perioada amintită în sesizare.

În al doilea rând este necesară o altă delimitare din perspectiva obiectului sesizării.

Conform mecanismului de unificare pe calea recursului în interesul legii, astfel cum acesta este reglementat legislativ în cuprinsul Codului de procedură civilă şi cum a fost consacrat în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive care au rezolvat în mod diferit sau poate chiar diametral opus aceeaşi problemă de drept reprezintă una din condiţiile de admisibilitate a declanşării acestui mecanism.

Dincolo de a reprezenta o condiţie de admisibilitate, simpla existenţă a practicii judiciare neunitare nu poate genera condiţionalităţi reciproce între cele două soluţii aflate în contrarietate, în sensul că, din perspectiva mecanismului recursului în interesul legii, numărul sau/şi ordinea cronologică a hotărârilor judecătoreşti definitive este/sunt lipsită(e) de relevanţă, odată ce s-a constituit situaţia premisă determinată de depăşirea pragului critic sub care nu se putea constata existenţa practicii neunitare cu caracter generalizat sau larg răspândit.

Cu alte cuvinte, completul învestit cu soluţionarea sesizării de recurs în interesul legii va analiza exclusiv modalitatea de interpretare a legii, fără a da relevanţă juridică priorităţii cronologice a unei soluţii în raport cu cealaltă.

Cu toate acestea, în sesizarea de faţă, distinct de simpla existenţă a unor soluţii judiciare contradictorii (de admitere a acţiunilor şi de acordare a sporului în cuantum de 25%, respectiv de respingere a acţiunilor şi de menţinere a sporului de 5%), se interpune un element suplimentar.

Astfel, în compunerea silogismului juridic ce stă la baza uneia dintre cele două soluţii contrare (cea de admitere a acţiunilor), se regăseşte un argument legat de modalitatea de aplicare a prevederilor art. 430 din Codul de procedură civilă şi de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat atribuite unei hotărâri judecătoreşti definitive anterioare ce a rezolvat aceeaşi problemă de drept. În cadrul acestui argument se analizează şi alte argumente corelative privind natura actului administrativ de stabilire a cuantumului sporului (normativ sau individual), efectele anulării unui act administrativ în funcţie de natura mai sus stabilită şi modalitatea de aplicare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Or, din cercetarea modalităţii de întocmire a sesizării cu prezentul recurs în interesul legii şi raportat la dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită rezultă cu claritate că nu intră în sfera de cercetare a prezentului recurs în interesul legii modalitatea de aplicare în concret a prevederilor art. 429- 435 din Codul de procedură civilă şi nici a prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Dincolo de faptul că sesizarea nu a indicat modalitatea contradictorie de interpretare a prevederilor legale mai sus menţionate, interpretare ce implică consideraţii referitoare la obligativitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, puterea de lucru judecat şi la limitele efectului pozitiv al hotărârilor judecătoreşti, aplicarea în concret a acestor dispoziţii legale reprezintă atributul exclusiv al instanţei de judecată, fiind o chestiune de aplicare a legii, iar nu de interpretare a acesteia.

Având în vedere limitele trasate prin precizările făcute anterior, în vederea dezlegării problemei de drept indicate, este necesară efectuarea unei analize a dispoziţiilor legale referitoare la acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de la momentul reglementării iniţiale a acestuia pentru inspectorii antifraudă şi pentru perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017 ce priveşte litigiile soluţionate contradictoriu; litigiile – aşa cum au fost acestea prezentate prin actul de sesizare – privesc acordarea/neacordarea acestui spor în cuantumul procentual de 25% exclusiv pe perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017.

Pornind de la reglementarea de bază în forma sa iniţială, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, la art. 1 alin. (1) s-a statuat că „în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare”.

De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi articol a statuat că, „în anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Legea nr. 71/2015) s-au introdus modificări care privesc categoria inspectorilor antifraudă, în sensul acordării sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, prevăzut la art. 5 din cap. VIII din anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, prin excepţie de la prevederile art. 1 din acelaşi act normativ, pentru personalul Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care ocupă funcţii publice specifice de inspector antifraudă, inspector-şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă, dar în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Astfel, anterior acestei modificări, conform art. 5 din secţiunea 1 („Dispoziţii comune”) a capitolului VIII („Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei”) din anexa nr. VI (Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”) a Legii-cadru nr. 284/2010, acest spor era acordat doar categoriilor enumerate, printre care nu se aflau şi inspectorii antifraudă: „Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.”

Astfel, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost acordat inspectorilor antifraudă în baza prevederilor art. 12 alin. (9) din O.U.G. nr. 83/2014, conform căruia, prin excepţie de la prevederile art. 1 din acelaşi act normativ (excepţie care se referea la regula menţinerii la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014), personalul indicat a beneficiat începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Altfel spus, în cazul acestei categorii de personal a fost consacrată o soluţie de excepţie de la regula menţinerii în anul 2015 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, prin acordarea suplimentară a unui spor de până la 25% din salariul brut, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Conform art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 99/2016, prevederile art. 12 alin. (6)-(11) din O.U.G. nr. 83/2014 (deci, inclusiv cele referitoare la acordarea sporului în cauză) se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017.

Dar, totodată, conform art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016, dispoziţiile alin. (4) de mai sus se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală şi, după caz, prin bugetele instituţiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 9/2017 au statuat că prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din O.U.G. nr. 99/2016 se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.

Având în vedere că Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, drepturile prevăzute la art. 12 alin. (9)-(11) din O.U.G. nr. 83/2014 au fost acordate începând cu data de 1 mai 2015 în cuantum de 25% pentru tot personalul încadrat sau detaşat pe funcţiile specifice de inspector antifraudă, inspector-şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă.

Ca urmare, a avut loc majorarea cuantumului brut al salariilor prin includerea sumei aferente sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantumul brut al salariilor, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 83/2014.

Acest cuantum al sporului a fost menţinut succesiv până în 2017, când, prin două ordine emise de preşedintele A.N.A.F. (Ordinul nr. 835/2017 şi Ordinul nr. 836/2017), a fost stabilit un cuantum de 5% aplicat la salariul brut lunar, în conformitate cu art. 12 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 8