ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 82/2017

Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 23 mai 2017, în Dosarul nr. 585/89/2016, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept enunțată anterior.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 iunie 2017 cu nr. 1.630/1/2017.

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 martie 2016 pe rolul Tribunalului Vaslui cu nr. 585/89/2016, reclamantul X, funcționar public cu statut special (agent de poliție), i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui și a solicitat înlăturarea stărilor de discriminare ivite la nivelul instituției angajatoare, prin acordarea sumelor reprezentând contravaloarea sporului de 25% pentru studii superioare și a sporului de 20% salariu de merit, de la data de 23 martie 2013 și până în prezent, actualizate cu indicele de inflație.

În motivare a arătat că primește drepturi salariale mai mici în comparație cu agenții de poliție care ocupă aceeași funcție, execută aceleași activități, au aceleași atribuții prin fișa postului, ceea ce încalcă principiul "la muncă egală, salariu egal" prevăzut de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/2000. A depus în susținere refuzul din 11 martie 2016 emis de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, prin care se arată că reclamantul nu poate beneficia de aceste drepturi, deoarece cuantumul aferent sporului de 25% pentru studii superioare absolvite se acordă doar agenților de poliție care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de acest drept, or reclamantul a absolvit studiile de învățământ superior în anul 2011.

Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei sale de calitate procesuală, pe considerentul că reclamantul își desfășoară activitatea la Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, iar acordarea drepturilor bănești este atributul angajatorului. Pe fondul cauzei, în ceea ce privește sporul de 25% pentru agenții de poliție absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior, arată că acest spor a fost acordat prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 38/2003), și Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004* privind specialitățile studiilor superioare, cursurilor postuniversitare etc. și domeniile corespunzătoare studiilor absolvite de agenții de poliție pentru care beneficiază de sporul de 25%, ambele în vigoare până la data de 31 decembrie 2009. După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, cuantumul acestui spor a fost inclus într-o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu și a fost menținut doar atât timp cât agentul de poliție care a beneficiat de acest spor la data de 31 decembrie 2009 a rămas încadrat pe funcția ocupată sau similară, în cadrul aceluiași compartiment, la momentul acordării sporului, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010. Prin art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, aceste sume compensatorii au fost incluse în salariul de bază/indemnizația de încadrare brută lunară/solda/salariul în funcție. Menținerea acestor drepturi salariale s-a realizat și prin dispozițiile legale ulterioare din materia salarizării personalului din sectorul bugetar. În concluzie, în opinia sa, numai agenții de poliție care dețineau dreptul în discuție la data de 31 decembrie 2009 beneficiază de cuantumul aferent sporului în cauză, inclus în suma compensatorie cu caracter tranzitoriu și numai în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, respectiv își desfășoară activitatea în domeniile corespunzătoare studiilor superioare absolvite.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a depus întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. După expunerea acelorași dispoziții legale amintite și de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a arătat că suma corespunzătoare sporului de 25% se regăsește, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, în suma compensatorie cu caracter tranzitoriu acordată doar personalului care beneficia la momentul intrării în vigoare a legii de acest spor și doar în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, ceea ce nu e cazul reclamantului. A invocat și dezlegarea dată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 9.02.2016 (Decizia nr. 32/2015), potrivit căreia plata efectivă a drepturilor salariale se face în temeiul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa calității sale procesuale și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii. Cu privire la sporul de 25% în raport cu studiile superioare absolvite, a arătat că singurul obstacol în obținerea de către reclamant a acestui spor este faptul că acesta a absolvit studiile superioare în anul 2011, când acordarea dreptului era abrogată. La 31 decembrie 2009 reclamantul nu a beneficiat de acest spor, deoarece nu era încă absolvent de studii superioare, astfel că nu poate beneficia de aceste sume nici în prezent.

În cauză a fost citat, din oficiu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a apreciat că aspectele semnalate de reclamant creează prezumția aplicării unui tratament diferențiat.

Prin Sentința nr. 319 din 28 noiembrie 2016, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a respins acțiunea formulată împotriva pârâților Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora, a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, a obligat pe acest pârât să plătească reclamantului diferențele salariale începând cu data de 24 martie 2013, reprezentând suma echivalentă sporului de 25% pentru studii superioare, actualizată cu indicele de inflație, și a respins cererea reclamantului de acordare a sporului de 20% pentru salariu de merit.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, referitor la sporul de 25% de studii superioare, pentru perioada ulterioară Legii nr. 71/2015, că acest drept se cuvine prin lege reclamantului, în temeiul art. 1 alin. (5

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui și reclamantul.

Critica reclamantului a vizat neacordarea de către prima instanță a sporului de 20% aferent salariului de merit.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept substanțial, în sensul că din momentul intrării în vigoare a dispozițiilor privind salarizarea unitară a personalului din sectorul bugetar (Legea-cadru nr. 330/2009), sporul de 25% pentru studii superioare nu mai are nicio justificare legală. Soluția primei instanțe privind acordarea acestui spor ignoră faptul abrogării lui prin Legea- cadru nr. 330/2009, precum și dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 32/2015, dar și art. 5 alin. (1

Prin Încheierea din 3 mai 2017, instanța a repus cauza pe rol, pentru a pune în discuția părților oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Sesizarea a fost considerată admisibilă prin Încheierea din 23 mai 2017, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus și suspendarea judecății.

Instanța de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 519 din Codul procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

Reclamantul nu a prezentat o opinie cu privire la textele de lege invocate de instanță, apreciind că soluția tribunalului de admitere a acțiunii și pentru perioada anterioară Legii nr. 71/2015, pentru înlăturarea discriminării, este corectă și că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui consideră că această chestiune nu este nouă, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia 21/2016 cu privire la interpretarea acestor texte de lege. Prin această decizie, referitoare la acordarea sporului de doctorat de 15% și persoanelor care au obținut titlul de doctor după data de 31 decembrie 2009, s-a constatat că au fost emise acte normative care au prevăzut expres acordarea acestuia, respectiv Legea nr. 193/2016. Potrivit acestei noi legi, se acordă sporul și pentru cei care nu au beneficiat de acordarea lui sau nu a fost introdus în salariul de bază potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie. S-a reținut, așadar, că reglementările anterioare nu au prevăzut plata acestor sporuri. Cu privire la sporul de 25% pentru studii superioare, legiuitorul nu a mai emis acte normative care să prevadă acordarea lui ulterioară și condițiile necesare pentru aceasta. Așadar, legea este clară și nu lasă loc la interpretări. Invocă practica instanțelor judecătorești în cauze similare: Decizia 3.153 din 27 mai 2016 și Decizia 5.234 din 5 noiembrie 2015 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care le depune în copie certificată.

Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române opinează că sunt îndeplinite condițiile necesare și obligatorii pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sesizarea este necesară, deoarece la nivelul Tribunalului Vaslui există mai multe sentințe judecătorești, aflate acum pe rolul Curții de Apel Iași în faza recursului, în care au fost acordate aceste sporuri salariale de la date diferite: de la 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) sau cu trei ani în urmă de la data promovării acțiunii. Nu exprimă un punct de vedere asupra posibilei interpretări a textelor de lege invocate.

După comunicarea raportului, recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui și intimații-pârâți Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept, prin care au solicitat să se constate admisibilitatea sesizării și pronunțarea unei hotărâri pe fond.

Completul de judecată învestit cu soluționarea recursurilor în Dosarul nr. 585/89/2016 a apreciat că sumele solicitate de reclamant reprezintă contravaloarea sporului de studii superioare de 25%, în condițiile în care a absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare Legii-cadru nr. 330/2009, în 2011, iar angajatorul refuză acordarea sumelor compensatorii pentru acest unic motiv.

Sporul de studii superioare a fost instituit pentru prima dată de Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 și, de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, nu a mai fost reglementat ca spor (nu a fost prevăzut în anexele la lege), astfel că a fost acordat ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu, în vederea păstrării cuantumului drepturilor salariale avute de funcționarii publici anterior intrării în vigoare a legii unice de salarizare. După intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010, suma compensatorie a fost introdusă în salariul de bază, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare. Acest spor, deși diferit de sporul de doctorat, are o natură similară, legea care l-a instituit prevăzând că este condiționat de absolvirea studiilor de învățământ superior cu diplomă de licență, dar și de desfășurarea activității în domeniul corespunzător studiilor absolvite, fiind valabil cât timp funcționarul public rămâne pe acel post pentru care s-a făcut analiza utilității studiilor superioare (la mutarea pe alt post, procedura de acordare reluându-se).

Practica instanțelor din cadrul Curții de Apel Iași, anterioară Deciziei nr. 21/2016, a fost aceea de a respinge cererile funcționarilor publici de acordare a acestor sume compensatorii, dacă au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, cât timp această lege, urmată de legile de salarizare ulterioare, nu a mai prevăzut acest spor. Aceste sume s-au acordat totuși de la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, în temeiul art. 1 alin. (5

Prin Decizia nr. 21/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, instanța supremă a statuat asupra interpretării și aplicării unora dintre dispozițiile legale care fac obiect de aplicare și în cauza de față, dar în litigiile privind acordarea despăgubirilor pentru discriminarea persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. A stabilit că sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de doctorat trebuie incluse în salariul de bază, indiferent de data dobândirii titlului științific de doctor, reținând și că, atunci când este analizată identitatea de situație între doi angajați, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfășurată și de pregătire profesională.

În acest context, una dintre opiniile completului care a formulat sesizarea este că interpretarea textelor de lege indicate mai sus este în sensul că sporul de studii superioare, la fel ca și sporul de doctorat, a supraviețuit și ulterior Legii-cadru nr. 330/2009, sub forma sumelor compensatorii, introduse apoi prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 în salariul de bază, nefiind vorba de o abrogare veritabilă și efectivă, ci de o natură juridică nouă a aceleiași sume, prin care se recompensează angajatul care își perfecționează pregătirea profesională. Prin urmare, aceste sume compensatorii se impuneau a fi incluse în salariul de bază, indiferent de data absolvirii studiilor, anterior sau ulterior Legii-cadru nr. 330/2009, o astfel de interpretare fiind în acord cu principiile echității, coerenței și remunerației egale pentru muncă de valoare egală, principii statuate în mod constant de toate legile de salarizare care s-au succedat în timp.

Într-o a doua opinie, deși se apreciază că reglementarea juridică a dreptului la sporul de studii superioare este similară cu reglementarea juridică a dreptului la sporul de doctorat, ceea ce ar putea impune, pentru considerente de identitate de raționament juridic, adoptarea aceleiași soluții, în sensul că acest drept a supraviețuit și ulterior Legii-cadru nr. 330/2009, sub forma sumelor compensatorii introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 în salariul de bază, Decizia nr. 21/2016 produce efecte exclusiv în problematica dedusă judecății, respectiv cea a dreptului la sporul de doctorat. În lipsa unei decizii similare în materia dreptului la sporul de studii superioare, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei nu are căderea să aprecieze, prin analogie, și asupra altei chestiuni de drept, mai ales în contextul unei practici constante a Curții Constituționale (deciziile nr. 818, nr. 819 și nr. 820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16.07.2008, și nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23.12.2008), care apreciază că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, neputând cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, în caz contrar încălcându-se rolul autorității legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat. Curtea a mai constatat că instanțele judecătorești pot acorda orice reparații/despăgubiri pe care le consideră adecvate, numai în măsura în care repararea prejudiciului nu vizează drepturi salariale prevăzute de lege. Condiția pe care trebuie să o respecte instanța de judecată este aceea de a nu înlocui acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, transformându-se în acest fel într-un legiuitor pozitiv.

Jurisprudența Curții de Apel Iași - instanța de trimitere a comunicat că la nivelul Tribunalului Vaslui există practică unitară, în sensul că funcționarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 au dreptul la sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25%, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Jurisprudența celorlalte instanțe din țară:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în repetate rânduri asupra constituționalității dispozițiilor legale supuse interpretării.

Astfel, prin Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7.08.2012, Curtea a constatat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula".

În acest sens, Curtea Constituțională a mai pronunțat Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8.03.2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10.11.2006, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12.12.2006, Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10.03.2009, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7.05.2009, Decizia nr. 487 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2.06.2009, Decizia nr. 876 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17.08.2009, Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18.05.2010, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16.11.2010, Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24.11.2010, Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4.02.2011, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8.02.2012.

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat, în principal, că sesizarea nu întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu este îndeplinită condiția ca problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat, față de Decizia nr. 21/2016, privind acordarea sporului de doctorat, ce s-ar putea aplica, prin analogie, și în legătură cu sporul de studii superioare.

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

existența unei cauze aflate în curs de judecată;

cauza să fie soluționată în ultimă instanță;

cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată îndeplinirea numai în parte a condițiilor prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, astfel: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu judecarea recursului urmând să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să o soluționeze.

Ultimele două condiții de admisibilitate, respectiv problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, nu sunt însă îndeplinite.

În absența unei definiții legale a noțiunii de "noutate", verificarea întrunirii acesteia aparține completului învestit cu pronunțarea hotărârii.

Din verificările efectuate a rezultat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior asupra acestei chestiuni de drept, nefiind pronunțată o decizie în interesul legii sau o hotărâre prealabilă cu acest obiect.

La prima vedere, în absența identificării unei dezlegări anterioare a aceleiași chestiuni de drept, condiția noutății ar fi îndeplinită.

Nu trebuie însă pierdut din vedere faptul că acest caracter de noutate se pierde pe măsură ce o chestiune de drept similară a primit o dezlegare din partea instanței supreme.

Deși sporul de 25% pentru studii superioare instituit prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 este diferit de sporul de doctorat de 15% reglementat prin legi speciale [art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007

În condițiile în care, așa cum s-a arătat, art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește în niciun fel cerința noutății, aceasta trebuie să se circumscrie scopului instituției hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesității preîntâmpinării jurisprudenței neunitare.

Or, în condițiile în care mecanismul de interpretare și aplicare a actelor normative în domeniul salarizării funcționarilor publici [cu referire la art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010] a fost dezlegat cu valoare de principiu prin decizia menționată, chiar dacă vizând alt spor, similar celui în discuție, riscul unei practici neunitare nu mai subzistă.

Teoreticienii dreptului au considerat că este justificată sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile atunci când chestiunea de drept prezintă un element de noutate în sensul că, de exemplu, nu a mai fost analizată în doctrină sau nu a fost dedusă judecății anterior.

Pentru a nu se ajunge la abuz, chestiunea de drept respectivă trebuie să prezinte o dificultate suficient de mare, în așa fel încât judecătorul cauzei să considere că, pentru a se înlătura orice incertitudini privitoare la securitatea sau stabilitatea raportului juridic dedus judecății, generate de modul în care se va pronunța, se impune intervenția instanței supreme prin darea unei rezolvări de principiu.

Având în vedere că sporurile în discuție, deși reglementate prin acte normative diferite, au aceeași natură - sporuri pentru studii (superioare și doctorale) și același regim juridic, în sensul că s-au supus acelorași modificări în domeniul legilor salarizării, acordarea acestora se face prin analogie potrivit acelorași principii de interpretare a legii, ubi eadem ratio, ibi idem jus.

Analogia, ca procedeu tehnico-juridic de interpretare a legii, este consacrată de Codul civil, fiind interzisă doar atunci când textul analog conține o regulă de principiu și de drept comun, adică o normă cu caracter general, iar nu special, de strictă interpretare.

Astfel, art. 10 din Codul civil, deși intitulat "Interzicerea analogiei", nu interzice analogia, ci doar enumeră cazurile în care aceasta nu poate fi folosită, și anume: în cazul legilor care derogă de la o dispoziție generală, al acelora care restrâng exercițiul unor drepturi civile, precum și în cazul legilor care prevăd sancțiuni civile.

Și Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, face trimitere la analogie, în art. 4 alin. (2), prin care prevede că judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Acest text este reluat în art. 5 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă (reglementând același principiu ca art. 3 din Codul civil de la 1864): "(1) Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. (2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă".

Prin urmare, nimic nu împiedică instanțele învestite cu soluționarea cererilor în discuție să recurgă la aceleași principii în interpretarea și aplicarea legilor cu privire la acordarea sporului de studii superioare, ca și în cazul normelor juridice ce reglementează sporul de doctorat.

Pentru toate aceste considerente,