ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 9/2017

Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din ședința publică de la data de 21 septembrie 2016, în Dosarul nr. 1.217/111/2015 aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: dacă în sfera destinatarilor drepturilor acordate în temeiul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare - forma inițială a reglementării - este inclus numai personalul contractual ori sunt incluși și funcționarii publici, respectiv funcționarii publici cu statut special, și dacă noțiunea de "funcționar public" la care face referire art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, include și funcționarii publici cu statut special.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul teritorial Bihor, în reprezentarea membrilor săi, funcționari publici cu statut special, i-a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, Instituția Prefectului Județului Bihor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Spitalul Clinic de Urgență "Avram Iancu" Oradea, solicitând obligarea pârâților să calculeze și să achite drepturile reprezentând tichete/vouchere de vacanță, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009), respectiv "contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată pentru un salariat, cu începere de la data intrării în vigoare a actului normativ până în prezent".

În drept, cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 și ale Legii nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță.

Pârâții au solicitat, în esență, respingerea acțiunii, invocând faptul că aceste drepturi prevăzute în forma inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 se cuvin numai personalului contractual, iar după modificările aduse prin Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță (Legea nr. 173/2015), textul modificat nu include printre destinatarii săi și funcționarii publici cu statut special.

Prin Sentința nr. 2.592/CA/2015 din 19 noiembrie 2015, Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca prescrise pretențiile aferente perioadei de timp anterioare datei de 8 aprilie 2012 și ca nefondate restul pretențiilor din cererea de chemare în judecată.

În pronunțarea soluției, instanța de fond a reținut că sunt prescrise pretențiile reclamanților referitoare la sume de bani aferente perioadei de timp anterioare datei de 8 aprilie 2012, dată care marchează intervalul de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, în raport cu prevederile legale care reglementează instituția prescripției extinctive și termenul general de prescripție de 3 ani.

Pretențiile reclamanților aferente perioadei 8 aprilie 2012-8 aprilie 2015 (data introducerii acțiunii) au fost respinse ca nefondate, față de faptul că prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 nu sunt aplicabile reclamanților, care au calitatea de funcționari publici, ci sunt aplicabile doar personalului contractual.

Tribunalul a arătat că dreptul funcționarilor publici la acordarea voucherelor de vacanță a fost reglementat doar în urma modificării legislative aduse prin art. I pct. 2 din Legea nr. 173/2015, însă această modificare a intrat în vigoare abia la data de 4 iulie 2015, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv datei de 8 aprilie 2015. În speță, reclamanții sunt funcționari publici și au solicitat acordarea drepturilor privind tichete/vouchere de vacanță de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 și până la data formulării cererii de chemare în judecată, adică pentru o perioadă în care prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 nu le erau aplicabile, fiind aplicabile doar personalului contractual.

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță au declarat recurs atât reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul teritorial Bihor, cât și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, fiind formulat și recurs incident de către pârâtul Spitalul Clinic de Urgență "Avram Iancu" Oradea.

Prin Încheierea de sesizare din data de 21 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.217/111/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

Recurentul-reclamant a apreciat că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă este admisibilă și soluționarea litigiului depinde de hotărârea prealabilă ce se va pronunța în privința problemelor de drept semnalate.

Prin punctul de vedere formulat, recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită nu au influență hotărâtoare asupra modului de soluționare a acțiunii principale, întrucât textele de lege invocate nu sunt esențiale pentru dezlegarea cauzei.

Celelalte părți nu și-au exprimat punctele de vedere.

După comunicarea celor două rapoarte întocmite în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate puncte de vedere de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne și intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române.

Prin punctul de vedere înregistrat la data de 16 februarie 2017 recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a arătat că polițiștilor - funcționari publici cu statut special nu le este recunoscut dreptul la acordarea voucherelor de vacanță.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române, prin punctul de vedere depus la data de 15 februarie 2016, a solicitat respingerea sesizării ca fiind inadmisibilă, arătând că, în speță, normele legale privind acordarea voucherelor de vacanță nu suportă interpretări diferite, așa cum rezultă și din practica judiciară de la nivelul instanțelor naționale, iar chestiunea invocată nu este una nouă, situația neacordării voucherelor de vacanță subzistând încă din anul 2009.

Completul de judecată al Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sesizat cu soluționarea recursului a opinat că se impune o interpretare extensivă a textului de lege, în sensul că în sfera destinatarilor drepturilor reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 sunt incluși și funcționarii publici (respectiv funcționarii publici cu statut special), rațiunea acordării tichetelor/voucherelor de vacanță fiind aceea a recuperării și întreținerii capacității de muncă a salariaților, remediu pe care legiuitorul, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, îl asigură tuturor angajaților, fiind irelevant dacă aceștia prestează activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu.

Cât privește cuprinsul noțiunii de funcționar public, în accepțiunea art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 173/2015, este evident că, în absența unei distincții din partea legiuitorului, aceasta include și funcționarul public cu statut special, fiind incidentă regula de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, respectiv unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat care este practica judiciară cu privire la chestiunile de drept în discuție și au transmis hotărâri judecătorești relevante.

Curtea de Apel București a arătat, cu privire la prima chestiune supusă analizei, că în sfera destinatarilor drepturilor acordate în temeiul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 este inclus numai personalul contractual, nu și funcționarii publici (inclusiv cei cu statut special). Noțiunea de funcționar public, la care se face referire în cea de-a doua chestiune de drept, include și funcționarii publici cu statut special. S-au anexat următoarele hotărâri relevante, rămase definitive:

Curtea de Apel Târgu Mureș a comunicat că practica judiciară la nivelul Tribunalului Mureș - Secția de contencios administrativ și fiscal este în sensul că, în categoria destinatarilor drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 - în forma inițială a acestei reglementări, nu sunt incluși și funcționarii publici cu statut special, menționându-se că sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), ce reglementează statutul funcționarului public, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din acest act normativ, raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii. Așadar, s-a reținut că funcționarii publici, inclusiv cei cu statut special, își desfășoară activitatea în baza unui act administrativ de numire în funcția publică, și nu în temeiul unui contract individual de muncă. S-a avut în vedere că, deși prin modificările aduse de Legea nr. 173/2015, categoria funcționarilor publici, din care fac parte și reclamanții care au calitatea de funcționari publici cu statut special a fost inclusă expres în categoriile de persoane care pot beneficia de tichete de vacanță, punerea în aplicare a acestui drept salarial nu s-a realizat, întrucât pentru perioada 2012-2015 nu au fost prevăzute fonduri în acest sens potrivit unor dispoziții legale exprese.

Curtea de Apel Pitești a comunicat că practica judiciară la nivelul instanțelor judecătorești din circumscripția sa teritorială este în sensul respingerii cererilor de acordare a tichetelor de vacanță, iar pentru a ilustra orientarea jurisprudențială indicată au fost înaintate următoarele hotărâri judecătorești:

Curtea de Apel Galați a comunicat că opinia unanimă a judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Galați este în sensul că în sfera destinatarilor drepturilor acordate în temeiul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 - forma inițială a reglementării - nu sunt incluși funcționarii publici, respectiv funcționarii publici cu statut special, ci numai personalul contractual, angajat cu contract individual de muncă. Astfel, acțiunile având ca obiect acordarea voucherelor de vacanță prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, formulate de funcționarii publici au fost respinse, instanțele reținând că tichetele de vacanță se acordă, potrivit dispozițiilor legale, numai dacă există un contract individual de muncă, iar angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de vacanță. Cum funcționarii publici nu sunt încadrați pe bază de contract individual de muncă, ci sunt numiți prin act administrativ al conducătorului instituției publice, nu intră în sfera destinatarilor drepturilor acordate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009. Instanțele au mai reținut că, pentru anii 2014 și 2015, deși modificările legislative au prevăzut că voucherele de vacanță se acordă și funcționarilor publici încadrați în instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și în instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, acordarea însă a acestor drepturi se face în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetele de stat sau, după caz, în bugetele locale. Or, în perioada 2012-2015 au fost emise o serie de acte normative în ceea ce privește reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar care au prevăzut expres neincluderea în bugetele instituțiilor publice centrale, ale oricăror autorități publice a sumelor de bani necesare pentru acordarea tichetelor cadou, tichetelor de vacanță personalului din cadrul acestora.

Curtea de Apel Iași a identificat ca practică judiciară Sentința nr. 409 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Vaslui - Secția civilă în Dosarul nr. 1.379/89/2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 514 din 16 mai 2016 a Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal, și Sentința nr. 358 din 21 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.549/99/2015, definitivă prin Decizia nr. 801 din 20 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal. Din cuprinsul hotărârilor atașate rezultă că instanțele au apreciat în privința obiectului supus analizei că, până la data de 1 august 2015, dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 prevedeau posibilitatea acordării tichetelor de vacanță numai pentru personalul încadrat cu contract de muncă. Prin Legea nr. 173/2015 a fost extinsă sfera subiecților cărora li se aplică textul de lege, inclusiv în privința funcționarilor publici. S-a avut în vedere și faptul că pentru întreaga perioadă 2012-2015 nu a fost îndeplinită nici cea de-a doua condiție a acordării tichetelor de vacanță prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, respectiv cea care vizează că tichetele de vacanță se acordă în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau bugetele locate, deoarece în perioada respectivă au existat dispoziții legale succesive care au prevăzut expres că în bugetele instituțiilor publice nu se prevăd sume cu această destinație.

Curtea de Apel Craiova a comunicat, relativ la sfera destinatarilor drepturilor acordate în temeiul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, că în practica judiciară conturată la nivelul Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova și al tribunalelor arondate s-a reținut că textul menționat, în redactarea inițială (în vigoare în intervalul 24 februarie 2009 - 4 iulie 2015), nu este aplicabil funcționarilor publici, respectiv funcționarilor publici cu statut special, ci exclusiv salariaților încadrați în temeiul unui contract individual de muncă, în condițiile în care angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de vacanță.

Curtea de Apel Brașov a identificat Dosarul nr. 3.384/62/2015 în care s-a pronunțat Decizia nr. 730 din 11 octombrie 2016 a Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Brașov, în cuprinsul căreia instanța a reținut că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, în forma în vigoare până la apariția Legii nr. 173/2015, în sfera destinatarilor prevederilor acestei ordonanțe este inclus numai personalul contractual, nu și funcționarii publici și că legiuitorul a exceptat expres de a prevedea în bugetele pentru anii 2012-2014 sumele pentru acordarea tichetelor de vacanță și a voucherelor de vacanță pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, ca măsură de politică financiară ce ține exclusiv de resortul legiuitorului.

Curtea de Apel Ploiești a identificat, ca practică judiciară, hotărâri judecătorești prin care instanțele au respins acțiunile având ca obiect cereri prin care s-a solicitat acordarea contravalorii tichetelor/voucherelor de vacanță pentru diferite perioade de timp, în pronunțarea soluțiilor reținându-se împrejurarea că nu este îndeplinită condiția impusă de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 pentru acordarea acestor drepturi, din moment ce legiuitorul a stabilit, prin acte normative succesive, că în bugete nu se prevăd sume în acest scop.

Curtea de Apel Constanța a comunicat că practica judiciară a instanței este în sensul că reclamanții - funcționari publici - nu se înscriu în noțiunea de personal încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 - forma inițială a reglementării, astfel încât acțiunile acestora privind acordarea contravalorii tichetelor de vacanță anterior anului 2014 au fost respinse, ca nefondate, cu această motivare.

Curtea de Apel Suceava a înaintat hotărâri judecătorești pronunțate de tribunalele din circumscripția sa teritorială, din cuprinsul cărora rezultă că practica judiciară conturată la nivelul acestor instanțe este în sensul respingerii acestor acțiuni, instanțele reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de acordare a contravalorii voucherelor de vacanță, atât timp cât legiuitorul, prin acte normative succesive, a prevăzut expres că nu se acordă aceste drepturi, nefiind prevăzute în buget sumele aferente:

Curtea de Apel Alba Iulia a identificat Sentința nr. 150 din 2 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.927/97/2015, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 1.805 din 6 decembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care acțiunea a fost respinsă, întrucât interdicția de acordare a tichetelor/voucherelor de vacanță a fost prevăzută expres prin acte normative succesive.

Curtea de Apel Cluj a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 - forma inițială a reglementării, pentru instituțiile publice și celelalte entități prevăzute de lege, obligația de acordare a tichetelor de masă era prevăzută strict pentru personalul contractual, aspect susținut și de către practica judiciară în această materie, existentă la nivelul Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal. Ulterior, textul art. 1 alin. (2) a fost modificat prin Legea nr. 173/2015, în interpretarea căruia practica judiciară conturată a fost în sensul că în cuprinsul noțiunii de "funcționar public" sunt incluși și funcționarii publici cu statut special.

Curtea de Apel Timișoara nu a identificat hotărâri judecătorești prin care să se fi examinat problema de drept semnalată, însă judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul instanței au opinat că în categoria funcționarilor publici prevăzuți de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 sunt incluși și funcționarii publici cu statut special, având în vedere că actul normativ face referire la funcționarii publici în mod general.

Curtea de Apel Oradea nu a identificat practică judiciară, însă la nivelul Tribunalului Bihor judecătorii au subliniat faptul că prin legile bugetare anuale s-a prevăzut expres că nu se acordă tichetele de vacanță, apreciindu-se că funcționarii plătiți din bugetul de stat ori din bugetele locale sunt beneficiari ai Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009, iar față de modificarea art. 1 din ordonanța de urgență, prin prevederea expresă că "sunt beneficiari și funcționarii publici", s-a considerat că nu se impune clarificarea problemei de drept semnalate.

Curtea de Apel Bacău a comunicat că nu a soluționat astfel de cauze, neavând practică judiciară

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit răspunsurilor transmise de Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal, nu au fost identificate decizii de speță în care să se fi dat o dezlegare dispozițiilor legale ce fac obiectul acestei sesizări, în ceea ce privește aplicarea acestora funcționarilor publici și funcționarilor publici cu statut special.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1.826/C/3763/III-5/2016 din 8 noiembrie 2016, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Deși nu vizează în mod direct chestiunea supusă interpretării, este relevantă Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a statuat că dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 142/1998), se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

În considerentele acestei decizii instanța supremă a reținut că magistrații constituie o categorie specială de personal, care face parte din autoritatea judecătorească și care are menirea de a exercita puterea judecătorească, magistrații desfășurându-și activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voință (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii. Întrucât activitatea magistraților nu se desfășoară în baza unui contract individual de muncă, aceștia nu pot beneficia de alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, salarizarea acestora fiind prevăzută de lege, care nu prevede dreptul judecătorilor, procurorilor sau altor categorii de personal din sistemul justiției la acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.

În ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea s-a avut în vedere că raporturile de serviciu ale acestora se nasc în urma încheierii unui contract de drept public, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este în mare parte suplinită de către legiuitor, și nu a unui contract individual de muncă, în accepțiunea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ca și în situația magistraților, salariile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt fixate de lege, această categorie profesională beneficiind de aceleași măsuri de protecție ca și judecătorii și procurorii, însă legiuitorul nu a prevăzut în lege în mod expres posibilitatea acordării acestora tichete de masă.

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat până în prezent asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care fac obiectul acestei sesizări.

Prin cele două rapoarte întocmite în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Reglementând, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, mecanismul procedural al pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca un mijloc alternativ/paralel pentru asigurarea unei practici judiciare unitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

Prin prezenta sesizare, formulată de Curtea de Apel Oradea, se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispozițiilor:

Raportând sesizarea privind pronunțarea hotărârii prealabile la condițiile impuse de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă se constată că există o cauză în curs de judecată, în contextul în care cauza pendinte a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2.592/CA/2015 din 19 noiembrie 2015, care a respins acțiunea reclamanților, funcționari publici cu statut special, având ca obiect plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul teritorial Bihor și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, fiind formulat și recurs incident de către pârâtul Spitalul Clinic de Urgență "Avram Iancu" Oradea.

Cauza aflată în faza recursului este în competența legală a unui complet de judecată al Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal învestit cu soluționarea pricinii în ultimă instanță, urmând să pronunțe o hotărâre definitivă, conform art. 96 pct. 3 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Prin urmare, nu există aspecte de inadmisibilitate în ceea ce privește existența unui litigiu și calitatea instanței de sesizare, situație în care se impune analiza admisibilității cererii prin raportare la condițiile legate de problema de drept a cărei lămurire se solicită.

Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, se constată că sunt conturate o serie de neregulari