ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2016

Decizia nr. 801/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând anularea Raportului de evaluare nr. 36833/g/II din 5 septembrie 2013 emis de pârâtă, prin care s-a reținut că, în perioada 12 noiembrie 2009-13 septembrie 2010, reclamantul nu a respectat prevederile ar.96 alin. (1) din Lege nr. 161/2003 privind regimul juridic al incompatibilităților, exercitând funcția de consilier în cadrul C. Timiș, concomitent cu cea de președinte al Asociației D.

Prin sentința nr. 489 din 28 ianuarie 2014, Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de rangul autorității emitente a actului administrativ contestat.

Prin sentința nr. 97 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B.

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile recurentului vizează următoarele aspecte:

- probatoriul administrat este sumar, se impune suplimentarea acestuia cu expertiza tehnică și martori pentru a dovedi sfera atribuțiilor sale;

- i s-a respins în mod nejustificat cererea de depunere la dosarul cauzei de către pârâtă a Rapoartelor de evaluare nr. 50971/G/II din 9 noiembrie 2012 și nr. 29288/G/II din 3 iulie 2013, la care se face referire în actul administrativ atacat;

- excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare a măsurii de sesizare a Direcției Naționale Anticorupție trebuia unită cu fondul, fiind accesorie acestuia, urmând a fi soluționată prin dispozitivul final;

- s-a făcut confuzie între „persoana juridică Asociația D. și președintele asociației; obiectivele asociației diferă de atribuțiile sale de serviciu; nu s-a avut în vedere că membrii asociației nu au contracte cu asociația, ci colaborează direct cu instituțiile statului pentru obținerea de avantaje; în calitatea sa de lector pe probleme apicole, poate preda cursul de apicultură la orice firmă autorizată să organizeze astfel de cursuri;

- instanța a reținut greșit că B. l-a convocat prin adresa din 25 octombrie 2011 și nu a observat că nu a mai fost invitat pentru a-și prezenta un punct de vedere;

- nu au fost avute în vedere înscrisuri care demonstrează că nu există incompatibilitate între funcțiile deținute, adresa E. din 14 ianuarie 2005 și adresa B. din 11 februarie 2011; de asemenea, nu s-a ținut seama de înscrisurile care demonstrau că după data de 15 septembrie 2010 nu a mai avut calitatea de salariat;

- au fost greșit interpretate dispozițiile Legii nr. 176/2010, act normativ care nu se aplică personalului de execuție, ci, conform art. 1, doar personalului cu funcții de conducere și control, ori demnitarilor; celelalte prevederi din Legea nr. 176/2010 invocate în acțiune au fost, de asemenea, ignorate, în schimb au fost avute în vedere cele invocate de pârâtă.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 ianuarie 2015,intimata B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că probele administrate în cauză au confirmat incompatibilitatea reținută prin raportul B., recurentul deținând în intervalul 12 noiembrie 2009-13 septembrie 2010 atât calitatea de funcționar public în cadrul C. Timiș, cât și pe cea de președinte al Asociației D.; activitățile desfășurate în cadrul asociației fiind în legătură directă și indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, potrivit fișei postului.

Referitor la rapoartele de evaluare indicate în întâmpinarea de la fondul cauzei, acestea nu au legătură cu cauza, fiind menționate din greșeală de către consilierul juridic redactor.

Curtea de apel a aplicat corect prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, neavând relevanță aspectele învederate de recurent privind presupusa confuzie dintre atribuțiile președintelui Asociației D. și obiectivele asociației înseși.

Prin încheierea pronunțată la data de 5 februarie 2016, Înalta Curte a admis în principiu recursul formulat de A., primind punctul de vedere exprimat de agistratul asistent raportor în sensul soluționării cauzei potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Recurentul a formulat concluzii scrise și a atașat ordonanța din 9 octombrie 2015 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, precum și ordonanța de clasare din 1 februarie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune respingerea căii de atac exercitate pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Raportul de evaluare nr. 36833/G/II din 5 septembrie 2013, prin care intimata-pârâtă B.:

(1)- a constatat existența unei incompatibilități între funcția de consilier în cadrul C. Timiș și cea de președinte al Asociației D., în perioada 12 noiembrie 2009-13 septembrie 2010;

(2)- a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, cu privire la existența unor indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000.

Curtea de apel a respins ca inadmisibilă solicitarea de anulare a dispoziției de sesizare a organului de anchetă penală, cu motivarea că excede cadrului instituit prin art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, examinând atribuțiile aferente celor două calități exercitate concomitent, a ajuns la concluzia că este întrunită ipoteza normativă, respectiv că atribuțiile exercitate au avut legătură directă sau indirectă între ele, contrar dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Soluția curții de apel este corectă.

Răspunzând la motivele de recurs, Înalta Curte observă mai întâi că niciuna dintre neregularitățile procedurale invocate de recurent, care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu are corespondent în dosarul de fond.

Astfel, nici în acțiunea judiciară și nici cu prilejul dezbaterilor, reclamantul nu a solicitat administrarea ca mijloc de probă a expertizei tehnice ori audierea vreunui martor, așa încât nu poate reproșa curții de apel o omisiune în acest sens și nu poate cere casarea cu trimitere în vederea suplimentării probatoriului.

Pe de altă parte, natura acestei cauze făcea inutilă solicitarea opiniei unui specialist ori depunerea unei mărturii cu privire la împrejurări de fapt ce nu sunt contestate și rezultă cu claritate din înscrisurile administrate, depuse de B. în condițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, cât și de către reclamant.

Ca atare, nici măcar din perspectiva încălcării unor principii generale ale procesului civil, cum ar fi principiul aflării adevărului (art. 22 alin. (2) teza finală C. proc. civ.) nu poate fi primită critica recurentului.

Cât privește refuzul instanței de fond de a solicita B. să depună cele două rapoarte de evaluare indicate în motivele de recurs, acesta se explică prin aceea că, în mod evident, nu îl priveau pe A., ci pe alte persoane, fiind menționate din eroare. De altfel, pe linia aceluiași tip de eroare pot fi înscrise și paragrafe din întâmpinarea formulată în recurs (fila 45) care privesc situația primarului com. Tirean.

În fine, referitor la modul de soluționare a capătului de cerere privind sesizarea parchetului pentru săvârșirea unei infracțiuni, Înalta Curte observă că la judecata în primă instanță recurentul-reclamant a lăsat la aprecierea curții rezolvarea excepției inadmisibilității invocate de partea adversă, reiterând-o însă prin motivele de recurs.

Această sesizare nu poate fi supusă controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, ci își urmează cursul conform regulilor procedurii penale. De altfel în acest sens este întreaga jurisprudență a acestei instanțe (e.g. Decizia nr. 1163/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Cât privește motivele de nelegalitate a actului administrativ atacat, reiterate sub forma motivelor de recurs, acestea vizează deopotrivă procedura administrativă care premerge emiterea raportului de evaluare, cât și identificarea propriu-zisă a incompatibilității între cele două funcții deținute de recurent în perioada de referință.

Contrar susținerilor sale, nu există argumente care să conducă la concluzia că au fost încălcate principiile care guvernează procedura de evaluare a incompatibilităților, în special principiul dreptului la apărare.

Recurentul a fost informat despre „declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese” prin adresa din 25 octombrie 2011 pe care a primit-o personal la 28 octombrie 2011 (filele 94-96, dosar fond Tribunalul Timiș), a depus un memoriu înregistrat sub nr. 3488 din 15 decembrie 2011 (fila 309, același dosar), s-a prezentat personal la B. la data de 14 martie 2012, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal din 14 martie 2012 care atestă că i s-a pus la dispoziție Dosarul său de evaluare (fila 208, același dosar), după care, la data de 4 aprilie 2012, sub nr. x/G/II a înregistrat un nou punct de vedere.

Nici în ceea ce privește fondul cauzei, respectiv cazul de incompatibilitate reținut, nu pot fi primite susținerile recurentului.

Potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, forma modificată prin Legea nr. 330/2009, începând cu data de 12 noiembrie 2009.

„Funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice șl în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului”.

Din simpla lectură textului rezultă că este aplicabil tuturor funcționarilor publici, legiuitorul nefăcând distincție după cum aceștia îndeplinesc funcții de execuție (situația recurentului) ori de conducere. Contrar susținerilor recurentului, și art. 1 din Legea nr. 176/2010 are în vedere categoria funcționarilor publici (la pct. 31), fără a crea un regim juridic diferit acelora care nu exercită funcții de conducere. Ca urmare, teza potrivit căreia incompatibilitatea analizată poate fi reținută doar în privința ultimei categorii, este lipsită de suport normativ.

De asemenea, prevederea legală analizată nu vizează o situație de conflict de interese, recurentului neimputându-i-se vreuna dintre situațiile de la art. 179 din același act normativ. Prin urmare, nu prezintă relevanță în prezenta cauză faptul că nu a avut atribuții legate de acordarea unor avantaje membrilor asociației pe care o conduce.

În altă ordine de idei, prin raportul de evaluare atacat i s-a reținut o stare de incompatibilitate între funcția de consilier în cadrul C. Timiș și aceea de președinte al Asociației D., în perioada 12 noiembrie 2009-13 septembrie 2010.

Conform fișelor postului funcției publice exercitate, principalele atribuții sunt:

-

identifică potențiali beneficiari ai programelor de dezvoltare agricolă și îi asistă în elaborarea și implementarea proiectelor si întocmește baza de date a acestora;

- sprijină prin activități de animare și cele specifice consultanței, organizarea și funcționarea formelor asociative ale producătorilor agricoli;

- colaborează în realizarea obiectului de activitate cu precădere cu formele asociative din domeniul agricol;

- îndrumă comunitatea rurală privind măsurile și activitățile cuprinse în strategia și programele naționale, europene și internaționale de dezvoltare;

- întocmește lunar un raport de activitate și face propuneri pentru buna implementare a programelor

Totodată, potrivit art. 9 din Statutul asociației al cărui membru fondator și președinte este, obiectivele principale sunt:

- asigurarea pentru toți membrii asociației de asistență de specialitate, economică și financiară, juridică și tehnică necesară activității de producție;

- pentru toți membrii asociației obținerea de prețuri minimale de furnizare de proiecte, documentații și asistență de specialitate;

-

obținerea prin toate căile legale de credite, subvenții, credit financiar, facilități fiscale, etc.;

- realizarea unei baze de date informative, actualizată permanent în structura și cu elementele solicitate, pentru toți membrii asociației;

- facilitează și realizează

activități de educare și instruire prin organizarea de simpozioane, conferințe, dezbateri și cursuri;

- acordă asistență pentru înființarea cooperativelor producătorilor în domeniul agriculturii.

Se poate lesne remarca legătura directă care există între majoritatea atribuțiilor sale de consilier și obiectivele asociației pe care o conduce, așa încât concluzia la care a ajuns judecătorul fondului este la adăpost de orice critică.

În raport de intervalul pentru care s-a reținut cazul de incompatibilitate analizat, este lipsit de interes a se examina evoluția raportului de serviciu al recurentului după 13 septembrie 2010.

În fine, o critică distinctă a recurentului vizează împrejurarea că instanța de fond a lipsit de efecte juridice două înscrisuri provenind de la E. și de la B. care i-ar confirma interpretarea potrivit căreia situația sa nu s-ar circumscrie unui caz de incompatibilitate.

Contrar recurentului, Înalta Curte constată că înscrisurile în discuție nu au valențele atribuite de acesta. Astfel, în adresa din 14 ianuarie 2005, E. analizează dubla calitate a recurentului prin prisma dispozițiilor art. 194 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, care, la momentul respectiv, nu avea în vedere și activitățile desfășurate în cadrul unor forme asociative de tipul cele analizate. La rândul său, adresa B. din 11 februarie 2011 nu face decât să redea conținutul unor prevederi normative din materia incompatibilității/conflictului de interese, exprimând o concluzie care nu susține punctul de vedere al recurentului: „opinăm că funcționarii publici pot exercita activități și în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului, cu obligația respectării regimului incompatibilităților și al conflictului de interese care le este aplicabil”.

Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 97 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2016.