ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 395/2016

Decizia nr. 395/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Raportului de evaluare din 24 ianuarie 2013 emis de pârâtă, precum și suspendarea executării acestuia până la soluționarea în fond a acțiunii.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 332 din 12 iunie 2013, a anulat cererea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta B., ca netimbrată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a constatat că reclamantul nu s-a conformat obligației de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost citat cu această mențiune, pentru termenul din data de 12 iunie 2013.

Recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 332 din 12 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4588 din 28 noiembrie 2014, sentința recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a apreciat, în esență, că măsura dispusă de judecătorul fondului apare ca excesivă în raport de împrejurarea că soluția a fost pronunțată la primul termen de judecată, când reclamantul formulase și o cerere prin care solicita amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/59/2013*.

Pentru termenul de judecată din 22 aprilie 2015 s-a dispus citarea în cauză în calitate de pârât a Prefectului Județului Arad, dându-se astfel eficiență cererii completatoare formulată de reclamant în primul ciclul procesual.

La termenul de judecată din 22 aprilie 2015 a fost invocată din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului prefectul Județului Arad, citat în cauză în temeiul cererii completatoare formulată de reclamant, excepția fiind admisă.

Prin aceeași încheiere s-a respins cererea reclamantului A. de suspendare a executării raportului de evaluare, ca lipsită de interes.

Prin sentința civilă nr. 172 din 24 iunie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin raportul de evaluare din 24 ianuarie 2013, pârâta B. a reținut că reclamantul s-a aflat în situație de incompatibilitate în perioada 03 iunie 2008 - 25 august 2008, deținând simultan atât funcția de primar al orașului Curtici, cât și calitatea de administrator la diferite societăți comerciale (SC C. SRL, SC D. SRL și SC E. SRL), incompatibilitatea fiind reținută prin raportare la dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.

Excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâta B., a fost respinsă, constatându-se că acțiunea a fost expediată prin poștă la data de 11 februarie 2013, în interiorul termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 175/2010, care a început să curgă din data de 28 ianuarie 2013.

În ceea ce privește legalitatea raportului de evaluare, instanța de fond a reținut că reclamantul nu contestă în cauză deținerea simultană a funcției de primar și a calității de administrator la societăți comerciale, sub durata mandatului său anterior, rezultând astfel că în mod întemeiat pârâta a reținut situația de incompatibilitate în cauză.

Prin acțiunea promovată se contestă doar efectele pe care constatarea acestei stări de incompatibilitate le-ar putea produce, raportat la diferitele reglementări care s-au succedat de la data validării mandatului său în anul 2008 și până în prezent, precum și durata situației de incompatibilitate.

Constatând că reclamantul a semnat o serie de documente în calitatea sa de administrator al SC D. SRL, s-a concluzionat că în speță nu sunt elemente care să confirme susținerile referitoare la existența unei erori de fapt din partea reclamantului cu privire la calitatea sa de administrator la SC D. SRL.

Împrejurarea că acesta nu a exercitat efectiv atribuțiile de administrare la această societate, după cooptarea ca asociat a numitului F., rezultate din proba testimonială administrată și din înscrisurile atașate concluziilor scrise depuse la dosar, apare lipsite de relevanță, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 161/2003 instituie situația de incompatibilitate în art. 87 alin. (1) lit. d) prin simpla deținere simultană a funcției elective cu calitatea de administrator, fără a distinge după cum aceasta este sau nu exercitată efectiv.

Ca atare, s-a reținut, contrar susținerilor reclamantului, că acesta s-a aflat în situație de incompatibilitate pe întreg intervalul reținut în raportul de evaluare, 03 iunie 2008 - 25 mai 2012.

Argumentele referitoare la consecințele diferite produse de constatarea incompatibilității sub reglementările succesive care au fost în vigoare de la validarea primului său mandat de primar au fost respinse, pe de-o parte, urmare a faptului că situația de incompatibilitate poate fi reținută până la data de 25 mai 2012, când reclamantul a fost revocat expres din funcția de administrator la SC D. SRL, această situație având caracter continuu, astfel încât efectele sale se analizează la momentul la care a încetat situația, iar pe de altă parte, în considerarea faptului că anularea actului administrativ nu poate fi dispusă decât pentru motive de nelegalitate, care se situează în timp la un moment anterior sau cel mult concomitent emiterii acestuia, fiind astfel lipsite de relevanță, sub aspectul temeiniciei acțiunii în anulare, efectele juridice susceptibil a fi produse de către actul în discuție.

Faptul că pârâta a declanșat procedura de evaluare pe durata celui de-al doilea mandat, cu privire la o situație de incompatibilitate existentă pe durata mandatului anterior nu constituie motiv de admitere a acțiunii în anulare, B. fiind îndreptățită să desfășoare activitatea de evaluare a incompatibilităților atât pe durata exercitării funcției publice, cât și în decurs de trei ani după încetarea acestuia, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Prin urmare, chiar dacă vizează o situație de incompatibilitate înregistrată pe durata primului mandat, evaluarea pârâtei putea fi derulată în interiorul termenului de trei ani de la încetarea acelui mandat, la 22 iunie 2012, fiind astfel evident că evaluarea declanșată în anul 2012, la sesizarea unei terțe persoane, s-a derulat în interiorul termenului prevăzut de lege.

Împotriva sentinței civile nr. 172 din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul A., solicitând casarea acestuia și anularea Raportului de evaluare din 24 ianuarie 2013, pentru motivul de recurs ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea cererii de recurs, s-a argumentat că instanța de judecată a interpretat dispozițiile legale în litera legii și nu și în spiritul acesteia, apreciind situația de incompatibilitate fără o abordare reală și efectivă a acesteia prin corelare cu întreaga reglementare cuprinsă în Secțiunea V din Legea nr. 161/2004.

A arătat că la data la care a deținut funcția de administrator la SC E. SRL și SC C. SRL, fiind revocat în data de 19 iunie 2010, erau în vigoare dispozițiile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 144/2007, care nu sancționau starea de incompatibilitate cu interdicția de a fi ales.

În mod greșit intimata a analizat situația de incompatibilitate pe parcursul a două mandate, cel din perioada 2008-2012 și cel în curs, început în luna iunie 2012.

Recurentul a deținut doar formal funcția de administrator al SC E. SRL, respectiv SC C. SRL, atribuțiile specifice ale acestor funcții fiind exercitate în fapt, în integralitatea lor, de alte persoane, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei.

Recurentul nu a încălcat regimul conflictelor de interese, respectiv dispozițiile art. 74, 75 din Legea nr. 393/2004, întrucât nici el, nici soția, rudele ori afinii săi nu au avut relații contractuale cu instituții publice, care să aducă beneficii pentru societățile la care a deținut funcția de administrator, astfel încât efectul în considerarea căruia au fost adoptate interdicțiile referitoare la incompatibilități și conflicte de interese nu s-au produs în cazul acestuia.

În cazul societății SC D. SRL, dintr-o eroare casa de avocatură care a întocmit actele juridice la cooptarea în societate a noului asociat, numitul F., numit și administrator al firmei, nu a întocmit și un act de revocare expresă din funcția de administrator a recurentului, ceea ce a condus la păstrarea calității sale de administrator, iar recurentul, neavând studii de specialitate, nu a observat eroarea.

Recurentul nu a exercitat acte de administrare în cadrul societății după desemnarea ca administrator a numitului F., semnând doar bilanțurile contabile anuale, în calitatea sa de asociat, astfel încât incompatibilitatea nu a fost una reală, ci doar aparentă, aceasta încetând în orice caz până la data validării mandatului actual de primar și până la data emiterii raportului de evaluare de către pârâtă.

Nu a încasat alte sume decât dividendele cuvenite în calitate de asociat de la societățile comerciale în care doar scriptic avea calitatea de administrator și nici un fel de alte beneficii de natură patrimonială.

Se mai arată că în decursul exercitării funcției de primar nu a fost încunostintat de către instituțiile la care a comunicat declarațiile de avere ori de interes cu privire la existența unor situații de incompatibilitate ori cu privire la anumite inadvertențe în cuprinsul declarațiilor.

La data la care B. a început cercetarea, recurentul nu se mai afla în stare de incompatibilitate.

Examinând cauza prin prisma aspectelor imputate soluției la care s-a oprit instanța de fond, a obiectului acțiunii și a legislației incidente, precum și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare 24 ianuarie 2013 emis de B., s-a reținut că recurentul A. s-a aflat în situație de incompatibilitate în perioada 03 iunie 2008-25 mai 2012, prin raportare la dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deținând simultan atât funcția de primar al orașului Curtici, cât și calitatea de administrator a 3 societăți comerciale: SC C. SRL, SC D. SRL și SC E. SRL.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 (Secțiunea a 4-a -Incompatibilități privind aleșii locali):

„Funcția de -primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu:

d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".

În temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în urma evaluării elementelor de incompatibilitate s-a concluzionat prin Raportul întocmit de B. pârâtă că perioada de incompatibilitate este 3 iunie 2008 (data validării mandatului de primar) - 25 mai 2012 (încetarea funcției de administrator al S.C. D. SRL).

Conform dispozițiilor legale sus-citate, B. este îndreptățită să desfășoare activitatea de evaluare a incompatibilitătilor atât pe durata exercitării funcției publice, cât și în decurs de trei ani după încetarea acesteia, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, argumentele recurentului privind nelegalitatea demersului, din perspectiva inițierii acestuia după încheierea primului mandat fiind nefondate, din această perspectivă.

Susținerile recurentului referitoare la faptul că nu ar putea fi reținută starea de incompatibilitate, din moment ce funcția de administrator al celor trei societăți comerciale a fost exercitată efectiv de alte persoane, au fost corect înlăturate de instanța fondului.

Prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat și a instituit pentru funcția de primar o stare de incompatibilitate cu „funcția de administrator la societăți comerciale", iar nu cu „activitatea/exercitarea activității de administrator la societăți comerciale".

Astfel, textul legal în baza căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiționează în sensul desfășurării efective de activități în cadrul societăților comerciale, interzicând cumulul de calități, necondiționat nici de venitul realizat din activitățile comerciale și nici de încheierea unor contracte cu instituții publice.

Efecte juridice sub aspectul existenței sau nu a stării de incompatibilitate, din perspectiva Legii nr. 161/2003, produc înscrisurile care atestă revocarea sau renunțarea în termenul prevăzut de lege la calitatea de administrator al societății comerciale, având dată certă de înregistrare în evidențele societății comerciale, iar nu înscrisuri din care ar rezulta faptul că exercitarea unora din atribuțiile ce revin administratorului este delegată, oficial sau de facto, altor persoane.

În speță, recurentul nu a prezentat niciun înscris din conținutul căruia să rezulte în mod neechivoc că ar fi fost revocat sau și-ar fi prezentat demisia din funcția de administrator, înregistrat în evidențele societăților comerciale, anterior perioadei reținute în raportul de evaluare.

Argumentele recurentului referitoare la consecințele diferite produse de constatarea incompatibilității sub reglementările succesive care au fost în vigoare de la validarea primului său mandat de primar nu pot avea efectul de a atrage nulitatea actului contestat, întrucât procedura reglementată de Legea nr. 176/2010 privind evaluarea și constatarea conflictelor de interese și a incompatibilității se aplică tuturor acestor situații juridice, deja prevăzute de normele de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 161/2003, în vigoare și în perioada verificată de inspectorii de integritate, chiar dacă aceste situații s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Astfel, nu se poate considera că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, așa cum a susținut recurentul.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 172 din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2016.