ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2018

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 2.06.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/21.05.2014 întocmit de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 234 din 25 septembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.227 RON către pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii în anularea raportului de evaluare nr. x/G/II/21.05.2014 întocmit de pârâtă. A susținut recurentul-reclamant că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 161/2003 și ale art. 5 și 22 din Legea nr. 26/1990, arătând că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece, la data de 18.06.2008 a fost revocat din funcția de administrator la Societatea B. SRL, prin hotărârea asociatului unic, fiind desemnat un nou administrator, în persoana numitului C. A criticat recurentul A. soluția primei instanțe, de respingere a contestației sale ca neîntemeiată, ce a fost motivată pe împrejurarea că Hotărârea nr. 1/18.06.2008 nu a fost menționată în registrul comerțului, nefiind, astfel, opozabilă Agenției Naționale de Integritate. S-a susținut în calea de atac faptul că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, înregistrarea în registrul comerțului este o formalitate necesară pentru opozabilitatea actului, nu pentru valabilitatea sa, astfel încât, în cauză, produce efecte hotărârea de revocare a recurentului-reclamant din funcția de administrator la Societatea B. SRL din momentul adoptării sale, fără a depinde de data la care respectivul act urma să fie înregistrat la registrul comerțului. În acest context, a subliniat recurentul-reclamant că, din punctul de vedere al dispozițiilor incidente din cuprinsul Legii nr. 161/2003, prezintă relevanță data la care a încetat situația care determina starea de incompatibilitate a sa, iar această încetare a funcției de administrator la B. SRL a survenit în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003. Persoana desemnată prin Hotărârea nr. 1/18.06.2008, C., a fost cel care a exercitat în mod public și efectiv calitatea de administrator la entitatea juridică la care recurentul-reclamant are calitatea de asociat unic. Recurentul a mai arătat că neîndeplinirea de către persoana desemnată a obligației de înscriere în registrul comerțului a actului modificator nu are relevanță în planul răspunderii fostului administrator, cu atât mai puțin în analiza stării de incompatibilitate a alesului public local. A invocat recurentul-reclamant jurisprudență relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, indicând, exemplificativ, Decizia nr. 930/16.02.2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2010, precum și Decizia nr. 345/28.01.2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, ambele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, a mai precizat recurentul-reclamant că nu a mai efectuat acte de administrare după data validării mandatului său de primar, întrucât activitatea a fost preluată de noul administrator, iar începând cu anul 2010 activitatea societății a fost întreruptă, aceste apărări nefiind, însă, analizate de către instanța de fond.

Apărările formulate în cauză Prin notele scrise, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 22 februarie 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin raportul de evaluare nr. x/G/II/21.05.2014 emis de intimata pârâtă A.N.I. s-a constatat starea de incompatibilitate a persoanei cercetate A. pentru deținerea simultană a calității de primar al orașului E. și a funcției de administrator statutar la Societatea B. SRL, încălcând astfel prevederile art. 82 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Concluziile raportului de evaluare contestat în fața instanței de contencios administrativ competente au fost menținute prin soluția pronunțată de judecătorul fondului, fapt ce a determinat declararea prezentului recurs. În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține legalitatea actului administrativ contestat, în contra căruia nu a dovedit recurentul reclamant A. existenta unei alte situații de fapt decât cea constatata de intimata A.N.I., de natură a determina o soluție diferită de cea pronunțată de prima instanță. O primă critică pe care s-a fundamentat motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a fost în referire la reținerea, de către prima instanță, a caracterului neopozabil al Hotărârii nr. 1/18.06.2008, pentru neînregistrarea acesteia în registrul comerțului, fiind astfel încălcate, în opinia recurentului-reclamant, prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora înregistrarea în registrul comerțului este o formalitate necesară pentru opozabilitatea actului, nu pentru valabilitatea sa. Instanța de control judiciar reține că această critică este una întemeiată, fiind corectă interpretarea conform căreia publicarea unei hotărâri a adunării generale a asociaților în registrul comerțului asigură doar opozabilitatea mențiunilor pe care actul de voință societară le cuprinde, fără însă a afecta valabilitatea acestui act, care își produce efectele în plan intern, în cadrul entității juridice în care a fost adoptat. De altfel, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost în sensul reținerii validității hotărârilor adoptate în plan societar, cu respectarea dispozițiilor legale și statutare proprii fiecărei entități juridice, chiar în lipsa înregistrării acestor înscrisuri în registrul comerțului, conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 26/1990. În acest sens a fost adoptată și soluția de unificare a practicii judiciare la nivelul instanței supreme, consemnată prin procesul-verbal din data de 7.11.2013, în sensul că "starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată", chestiunea publicității hotărârilor adoptate de organele statutare ale societăților în registrul comerțului reprezentând doar o cerință de opozabilitate față de terți. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de prima instanță este una corectă, recurentul-reclamant aflându-se în stare de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, pentru alte considerente decât cele avute în vedere de către judecătorul fondului. A susținut recurentul A. că, ulterior validării sale în funcția de primar al orașului E., a acționat în interiorul termenul de 15 zile prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003,, pentru încetarea stării de incompatibilitate înscrise în dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din aceeași lege. În acest sens, prin adoptarea Hotărârii nr. 1 din 18.06.2008, recurentul-reclamant, în calitate de unic asociat al Societății B. SRL, s-a revocat din calitatea de administrator statutar și a desemnat un nou administrator, pe numitul C., care a exercitat în mod public și efectiv atribuțiile specifice funcției în care a fost numit. Chestiunea care a fost cercetată de către instanța de control judiciar a fost cea a efectelor produse prin adoptarea acestei hotărâri a asociatului unic, de care s-a prevalat recurentul-reclamant în dovedirea faptului că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, contrar celor reținute în raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă ANI. Sub un prim aspect, a observat Înalta Curte că Hotărârea nr. 1/2008, depusă în fața primei instanțe este lipsită de dată certă, ceea ce lipsește de efect probator actul emis fără respectarea formalităților cerute de art. 1182 C. civ. de la 1864. În calea controlului judiciar, a depus recurentul-reclamant un exemplar al Hotărârii nr. 1/18.06.2008 ce poartă mențiunea de dată certă, în raport de care, Înalta Curte, manifestând rol activ în scopul aflării adevărului în cauză, a solicitat să fie depuse dovezi suplimentare care să ateste data certă de pe exemplarul înscrisului depus în recurs, pentru a verifica dacă hotărârea de care se prevalează recurentul-pârât este un înscris întocmit "pro causa" sau nu. Registrele depuse în copie certificată la dosarul de recurs cuprind mențiuni referitoare la înregistrarea Hotărârii asociatului unic al Societății B. SRL nr. 1/18.06.2008 la data despre care se face mențiune în cuprinsul actului de voință exercitat în scopul revocării din funcția de administrator a recurentului-pârât și desemnarea noului administrator în persoana numitului C., însă aceste mențiuni, în raport de contextul probator examinat, ridică suspiciuni de veridicitate asupra datei consemnate, prezumția dedusă în cauză fiind aceea a constituirii lor "pro causa", în scopul dovedirii inexistenței stării de incompatibilitate ce a fost reținută de intimata-pârâtă ANI cu privire la persoana recurentului-reclamant, prin raportul de evaluare contestat în litigiul de față. O astfel de prezumție a fost reținută de către instanța de control judiciar pe seama unor indicii care au determinat neluarea în considerare a actelor prezentate de către recurentul-reclamant în faza procesuală a recursului. Aparența de legalitate pe care a încercat recurentul să o creeze asupra situației sale din perspectiva incompatibilității în care pretinde că nu s-a aflat nu a fost susținută prin coroborarea întregului material probator depus la dosar, esențiale fiind, în cauză, înscrisurile comunicate de Oficiul Național al Registrul Comerțului. În concret, recurentul-reclamant A. a optat, în calea de atac declarată, pentru o altă teză probatorie decât cea supusă cercetării judecătorești în fața primei instanțe, respectiv cea a existenței unui înscris cu dată certă care, deși nu a fost înregistrat la registrul comerțului, produce efecte juridice în plan societar, în sensul renunțării sale la funcția de administrator deținută la B. SRL E.. În consecință, efortul probator exhibat de recurentul-reclamant a fost acela de a dovedi că data certă menționată pe verso-ul Hotărârii nr. 1/18.06.2008 a asociatului unic al Societății B. SRL este cea care apare înscrisă în cuprinsul actului, dată de la care se produc consecințele juridice ale chestiunilor stabilite prin hotărâre. Așa stând lucrurile, ar fi însemnat ca, de la data de 18.06.2008, să fie făcute formalitățile de înregistrare mențiuni la registrul comerțului, menite să pună în concordanță B. din viața societății, conformă voinței manifestate de organele sale proprii de conducere, cu cea adusă la cunoștința publică, prin mijloacele puse la dispoziție de către registrul comerțului. Numai că, ulterior datei de 18.06.2008, de la care a pretins recurentul-reclamant că nu a mai exercitat nicio activitate specifică funcției de administrator la Societatea B. SRL, au fost evidențiate în fișa acestei societăți, eliberată de ONRC la data de 27.11.2017 (și anterior, la data de 06.09.2017, precum și la data de 19.03.2012), înregistrări de mențiuni exercitate de către numitul A., în calitatea sa de administrator, după cum urmează: - cerere de preschimbare a certificatului de înregistrare și de actualizare, în registrul comerțului computerizat, a obiectului de activitate conform CAEN Rev. 2, depusă la data de 3.03.2010, de către numitul A., în calitate de administrator al Societății B. SRL, prin mandatar convențional D., conform împuternicirii depuse la dosar; - cerere de reluare a activității Societății B. SRL, de revocare din funcția de administrator a lui A. și de numire în această funcție a persoanei fizice A., conform Hotărârii nr. 1/08.04.2013, prin care, la art. 2, recurentul-reclamant, în calitate de asociat unic, a hotărât revocarea sa din funcția de administrator și numirea în această funcție, cu puteri depline, a noului administrator, în persoana lui A. Încercarea recurentului-reclamant de a acredita ideea existenței unei erori în redactarea împuternicirii date de acesta către numitul D., în sensul menționării greșite a calității mandantului de administrator, în loc. de asociat unic, este lipsită de consistență, în condițiile în care, unui act care a fost supus înregistrării într-un registru public, i se opune o declarație a unei persoane care nu a participat la emiterea procurii, dar care pretinde existența unei alte situații faptice decât cea din cuprinsul actului, ce nu poate fi probată în condițiile prescrise de lege pentru înscrisurile sub semnătură privată. Dincolo de acest aspect, în care recurentul-reclamant și-a manifestat atribuțiile în dubla calitate deținută, conform statutului, la Societatea B. SRL, se observă o continuitate a sa în a participa la viața societară a entității juridice la care acesta este asociat unic și administrator, până la data de 08.04.2013, dată la care, adoptând Hotărârea nr. 1/08.04.2013, înregistrată la Registrul Comerțului la data de 22.04.2013 s-a revocat din funcția de administrator, fiind desemnat noul administrator, A. Alegațiile recurentului-reclamant, făcute în sensul necesității înregistrării la registrul comerțului a unor mențiuni privind revocarea din funcția de administrator a celui care figura înscris cu această funcție, nemaiputând opera cu efect retroactiv înregistrarea noului administrator în persoana lui C., conform Hotărârii nr. 1/18.06.2008, fiind depășit termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, sunt, în mod evident, lipsite de temei. De altfel, partea interesată, pentru a evita menționarea, în anul 2013, la registrul comerțului, a revocării fostului administrator (numitul A.), altul decât cel pe care l-a numit prin Hotărârea nr. 1/18.06.2008, nu era împiedicată să procedeze la formularea cererii de înregistrare a mențiunilor conforme acestei hotărâri, chiar asumându-și riscul respingerii solicitării, ceea ce ar fi probat conformitatea voinței exprimate în cuprinsul actului decizional din anul 2008 cu intenția reală a recurentului-reclamant, de a sista starea de incompatibilitate reglementată de art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. Excluderea din lanțul persoanelor cu atribuții de administrator, a numitului C., conform înscrisurilor depuse la dosar, reflectă preocuparea persoanei supusă verificării de către intimata ANI, de a constitui, în planul voinței societare, cu efect retroactiv, o altă situație factuală decât cea relevată de hotărâri adoptate de asociatul unic al Societății B. SRL, ce au fost înscrise la Registrul Comerțului în termenul prevăzut de Legea nr. 26/1990 pentru efectuarea mențiunilor rezultate din conținutul acestora. Această concluzie se desprinde și din atitudinea recurentului-reclamant care, deși invocă la acest moment neconcordanțe și erori în calificarea calităților sale în cadrul Societății B. SRL, ori lipsa de diligență a entității juridice al cărei unic asociat este în efectuarea mențiunilor la registrul comerțului, conform actelor de voință societară pe care le-a adoptat, nu dovedește că a fost preocupat de încetarea, în mod real, a stării de incompatibilitate în care s-a aflat, prin deținerea unui cumul de funcții nepermis de Legea nr. 161/2003, manifestând, în continuare, prerogativele funcției de administrator la societatea pe care a înființat-o. Nu poate fi negat în cauză faptul că, deși societatea B. SRL constituie o entitate juridică distinctă de persoana fizică ce are calitatea de asociat unic în cadrul acesteia, interesul pentru a se conforma unor dispoziții legale care restricționează cumulul funcției publice elective în care a fost numit recurentul-reclamat cu cea de administrator la societatea respectivă revine exclusiv acestuia, fiind singurul în măsură să urmărească corectarea unor neconcordanțe ivite între deciziile adoptate și efectele pe care acestea le produc în desfășurarea activității curente a firmei respective. Prin urmare, Înalta Curte reține că, atâta timp cât, prin Hotărârea nr. 1/18.06.2008, a fost desemnat ca administrator numitul C., acesta ar fi trebuit să fie revocat din funcție la data de 08.04.2013, nicidecum cel care, astfel cum pretinde recurentul-reclamant, nu mai îndeplinea funcția respectivă din anul 2008. În atare condiții, coroborarea înscrisurilor depuse la dosar permite instanței de control judiciar să considere că, în litigiul de față, operează prezumția de constituire "pro-causa" a înscrisului intitulat Hotărâre nr. 1/18.06.2008. Aceasta deoarece, în raport de mențiunile subsecvente din data de 3.03.2010 și din data de 22.03.2013, înregistrate la registrul comerțului, înscrisul respectiv reflectă doar o încercare de a crea o altă realitate juridică decât cea rezultată ulterior tot din manifestarea voinței proprii a recurentului-reclamant, ce și-a prezervat prerogativele funcției de administrator la Societatea B. SRL până la data de 08.04.2013. Dat fiind caracterul de act administrativ atribuit raportului de evaluare întocmit de intimata pârâtă A.N.I., sarcina probei revine celui interesat să dovedească în contra constatărilor din actul atacat, ce beneficiază de prezumția relativă de legalitate. În măsura în care această sarcină a probațiunii eșuează, cel ce suportă consecințele juridice ale unor dovezi insuficiente pentru formarea unui raționament logico-juridic în sensul urmărit de cel ce inițiază demersul judiciar este chiar titularul acestui demers, sancționat prin respingerea pretențiilor sale. Susținerile din recurs ale persoanei evaluate de intimata ANI nu pot fi validate prin raportare la înscrisurile depuse în cauză, prin care recurentul reclamant a încercat să dovedească faptul că la momentul la care a fost numit în funcția de primar al orașului E., a făcut toate demersurile legale pentru sistarea stării de incompatibilitate deduse din cumulul acestei funcții publice elective cu cea de administrator la Societatea B. SRL Prin urmare, aserțiunile recurentului reclamant vin în conflict cu probele pe care acesta le-a administrat, din care nu reiese o renunțare a acestuia la funcția de administrator în termenul de cel mult 15 zile de la data numirii în funcție, conform prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003. Potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, "(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice;". Până la momentul expirării termenului prevăzut de legiuitor pentru încetarea stării de incompatibilitate în care se afla recurentul reclamant, acesta nu a probat existența unei manifestări de voință în sensul unei demisii efective din funcția de administrator, aptă să producă efectele juridice urmărite prin renunțarea la funcția de execuție deținută, exercitând în continuare, cu încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, instituit pentru aleșii locali, atât funcția de primar al orașului E., cât și pe cea de administrator la Societatea B. SRL. Cât privește împrejurarea că activitatea societății B. SRL a fost suspendată în perioada 01.05.2010 - 30.04.2013, Înalta Curte reține că aspectul în discuție este irelevant, în condițiile în care mandatul de primar al recurentului-reclamant a fost validat la data de 17.06.2008, iar deținerea funcției de administrator a avut loc. anterior suspendării activității comerciale a entității juridice, concomitent cu exercitarea mandatului de primar al Orașului E.. Pentru aceste considerente, reținând că nu s-a făcut dovada realității unei alte situații de fapt și de drept decât cea reținută în raportul de evaluare nr. x/G/II/21.05.2014 al intimatei pârâte A.N.I. și confirmate de prima instanță prin sentința atacată, Înalta Curte va menține soluția pronunțată de instanța de fond, prin respingerea recursului declarat de recurentul reclamant în cauză, ca nefondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În baza considerentelor anterior expuse, în considerarea prevederilor art. 496 noul C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarant de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 234 din 25.09.2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sentință pe care o va menține ca legală și temeinică.