ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1662/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând asupra revizuirii, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la 6 ianuarie 2014, sub dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței să constate că, creanța în cuantum total de 3.029.549,74 RON, pe care o are de încasat de la pârâta S.C. B. S.A., în baza sentinței civile nr. 3379 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad, constituie un element de pasiv nerepartizat în proiectul de divizare al acestei societăți și să dispună obligarea pârâtei S.C. C. S.A. (rezultată din divizare) la plata creanței, în solidar cu pârâta S.C. B. S.A.

Prin sentința civilă nr. 36 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014 a fost respinsă acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 464 din 1 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2014, în primul ciclu procesual, a fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 36 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.A. și S.C. B. S.A.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. și s-a dispus obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata în solidar cu pârâta S.C. B. S.A., a debitului în sumă de 2.821.136,64 RON.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.A. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 70.124,55 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A., care a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea în parte a hotărârii recurate, în ceea ce privește admiterea acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 241

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 1534 din 24 octombrie 2017 pronunțată în dosar nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 464 din 01 iunie 2016 pronunțată Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 196 din 4 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în al doilea ciclu procesual, a fost respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 36 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1246 din 2 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014 a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 196 din 4 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. C. S.A. și S.C. B. S.A. prin administrator judiciar D. SPRL și a obligat recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 28.252,38 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte S.C. C. S.A.

Împotriva acestei decizii, la 03.08.2020, a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.R.L., solicitând anularea deciziei atacate, întrucât hotărârea ce face obiectul revizuirii încalcă considerentele deciziei nr. 938 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, fiind astfel încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

În motivarea revizuirii, după prezentarea situației de fapt, revizuenta a invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură privind existența a două hotărâri potrivnice, contradictorii, cu caracter definitiv.

Susține că Înalta Curte, verificând dacă instanța de apel a interpretat corect normele de drept material, trebuia să analizeze în cuprinsul deciziei atacate, izvorul creanței revizuentei, data la care aceasta s-a născut, precum și tipul hotărârii (declarativă/constitutivă) prin intermediul căreia B. S.A. a căzut în pretenții fată de A. S.R.L.

Revizuenta arată că aceste aspectele, fuseseră deja tranșate în mod definitiv la momentul la care s-a pronunțat hotărârea ce face obiectul prezentei revizuiri. Astfel, prin decizia nr. 938/2019, Curtea de Apel Timișoara a statuat cu autoritate de lucru judecat:

"Curtea subliniază că izvorul creanței creditoarei nu îl reprezintă Decizia nr. 801/2016 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, ci contractele de execuție lucrări";"Prin urmare, hotărârea judecătorească pronunțată în litigiul dintre părți este într-adevăr titlu executoriu (...) însă nu această hotărâre judecătorească este titlu de creanță. Titlurile de creanță, care de altfel au stat si la baza pronunțării hotărârii judecătorești de condamnare a debitoarei la plata prețului sunt contractele de execuție lucrări convenite de părți."

Prin urmare, așa cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual, prin decizia de casare, pentru a dezlega problema de drept dedusă judecății, trebuia să se lămurească noțiunea de "element de pasiv nerepartizat". De asemenea, instanța supremă a apreciat că pentru dezlegarea acestei noțiuni, era necesar să se analizeze tipul de hotărâre (declarativ/constitutiv) și a efectelor pe care acest tip de hotărâre le produce, precum și dacă la momentul divizării exista un drept de creanță în patrimoniul revizuentei față de societatea B. S.A. și dacă această creanță putea fi inclusă în proiectul de divizare.

De altfel, precizează faptul că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., revizuentă în prezenta cauză, a avut ca motivare analizarea izvorului dreptului de creanță deținut de aceasta și a tipului de hotărâre din cadrul dosarului în pretenții ce s-a soldat cu obligarea societății B. S.A. la plata către a sumei de 2.821.136,64 RON. Astfel, prin recursul formulat, a invocat faptul că elementul de pasiv ce consta în creanța în cuantum de 2.821.136,64 RON trebuia inclus în proiectul de divizare, dat fiind faptul că acesta exista la data proiectului de divizare, izvorul creanței sale fiind contractele de execuție lucrări, iar nu hotărârea judecătorească care este o hotărâre declarativă ce produce efecte retroactive.

Revizuenta consideră că prin decizia nr. 938/2019, instanța de judecată a răspuns acestor chestiuni care trebuiau analizate în prezentul dosar, în sensul că a hotărât că data la care s-a născut dreptul de creanță al revizuentei este reprezentat de data semnării contractelor, iar nu de data pronunțării hotărârii judecătorești. Totodată, prin faptul că a stabilit că izvorul creanței sunt contractele, iar nu hotărârea judecătorească, instanța de judecată a recunoscut efectul declarativ al hotărârii judecătorești nr. 801/2016.

Având în vedere că aceste aspecte au fost dezlegate prin hotărâre judecătorească definitivă, apreciază că instanța învestită cu soluționarea recursului în prezentul dosar trebuia să aibă în vedere dezlegarea dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019, iar că prin respingerea recursului ca nefondat, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1246/2020 a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii nr. 938/2019.

Revizuenta susține că este îndeplinită și condiția ca hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, întrucât prima hotărâre al cărei efect pozitiv al autorității de lucru judecat este încălcat a fost pronunțată în dosarul nr. x/2019, iar hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Analizând argumentele invocate în susținerea revizuirii, subsumate motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, este evident că procesul a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Rezultă că, potrivit normelor aplicabile în prezenta cauză, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: - existența unor hotărâri judecătorești definitive contradictorii/potrivnice; - hotărârile contradictorii sunt date de instanțe de același grad sau de grade diferite; - cea de-a doua hotărâre este pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ), ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; - hotărârile să fie date în dosare diferite; - în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau instanța să fi omis a se pronunța asupra ei; - să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat". Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența autorității de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispoziții nu se pot duce la îndeplinire.

Condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză.

În primul rând, trebuie remarcat faptul că revizuenta a invocat încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, fără a susține că în cele două procese ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și nr. 3/108/2014* al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ar fi întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, este evident și de necontestat că în cele două dosare au fost soluționate acțiuni cu un obiect și cauze diferite:

- în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost contestat tabelul preliminar al creanțelor debitoarei S.C. B. S.A., în insolvență, întocmit de administratorul judiciar E. SPRL, solicitând instanței să se dispună înscrierea creditoarei S.C. A. S.R.L. în tabelul de creanțe nu doar cu suma de 2.821.136,64 RON menționată în titlul executoriu deținut împotriva debitoarei, ci și cu suma de 18.704.135,95 RON, reprezentând accesorii la suma menționată în titlul aferent debitului principal, în temeiul dispozițiilor art. 111 din Legea nr. 85/2014;

- în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a solicitat atragerea răspunderii solidare a S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A. (rezultată din divizare) la plata creanței în cuantum total de 3.029.549,74 RON, pe care A. S.R.L. o are de încasat de la pârâta S.C. B. S.A., în baza sentinței civile nr. 3379 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad, constatându-se că aceasta constituie un element de pasiv nerepartizat în proiectul de divizare al acestei societăți, în temeiul art. 241

1

alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990.

Nu este îndeplinită nici condiția identității de părți, având în vedere faptul că societatea C. S.A. nu a fost parte în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în care a fost pronunțată prima hotărâre, în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare, nu este îndeplinită cerința ca a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ).

Mai mult, revizuenta nu a înțeles să se prevaleze de eventualul efect al autorității de lucru judecat în cadrul rejudecării recursului finalizat prin decizia a cărei revizuire o solicită (decizia civilă nr. 1246 din 2 iulie 2020), deși la acea dată Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă pronunțase decizia nr. 938 din 12 decembrie 2019, pretins contradictorie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Conform art. 453 cu referire la art. 452 C. proc. civ., o va obliga pe revizuentă, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 14.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. C. S.A., reduse în condițiile art. 451 alin. (2) din același cod, reprezentând onorariu de avocat potrivit înscrisurilor de la dosar recurs.

Prezenta instanță a procedat la reducerea onorariului de avocat, de la suma de 28.888,44 RON la suma de 14.000 RON, în condițiile textului de lege sus-menționat, deoarece a apreciat că suma inițială este nejustificat de mare față de activitatea desfășurată de apărătorul intimatei, constând în depunerea întâmpinării, precum și în participarea la un singur termen de judecată, cel din 23 septembrie 2020, la care cauza a rămas în pronunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1246 din 2 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Obligă pe revizuenta A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.000 RON reprezentând onorariu avocațial redus.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2020.