ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 662/2020

Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 20 iulie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 800.696,02 RON și a dobânzii legale calculate de la 6 aprilie 2012 până la data plății efective, obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata sumei de 903.618,16 RON și a dobânzii legale calculate de la 6 septembrie 2011 până la data plății efective și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 17 octombrie 2016, instanța a unit cu fondul excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâte prin întâmpinare, și a admis în principiu cererile de chemare în garanție a lui D..

Prin sentința civilă nr. 912 din 5 decembrie 2016, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respinse cererile de chemare în garanție a lui D..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A.

Prin decizia nr. 297/A din 14 aprilie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/2016*.

Prin sentința civilă nr. 713 din 25 octombrie 2017, Tribunalul Arad a admis acțiune formulată de reclamantă și a obligat pârâta S.C. B. S.A. să-i plătească reclamantei suma de 800.696,10 RON, cu dobânda legală calculată de la 6 aprilie 2012 până la data plății, a obligat pârâta S.C. C. S.A. să-i plătească reclamantei suma de 903.618,16 RON, cu dobânda legală calculată de la 6 septembrie 2012 până la data plății, a admis cererile de chemare în garanție formulate de pârâte și a obligat chematul în garanție D. să-i plătească pârâtei S.C. B. S.A. suma de 800.696,10 RON, cu dobânda legală calculată de la 6 aprilie 2012 până la data plății și să-i plătească pârâtei S.C. C. S.A. suma de 903.618,16 RON, cu dobânda legală calculată de la 6 septembrie 2012 până la data plății.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A.

Prin decizia nr. 218/A din 29 martie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelurile declarate de pârâte, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă și a respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâte împotriva lui D..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 27, art. 256 și art. 397 alin. (1) și (3) C. proc. pen. deoarece constatând că în cauză nu este aplicabilă situația premisă prevăzută de art. 256 C. proc. pen., a decis că restabilirea situației anterioare nu poate fi soluționată de către instanța civilă și că recurenta-reclamantă putea face această solicitare în cursul procesului penal. Arată recurenta-reclamantă că nu ar fi putut solicita restabilirea situației anterioare în procesul penal deoarece instanța penală s-a pronunțat asupra unui acord de recunoaștere a vinovăției și, având în vedere caracterul special al acestei proceduri, instanța penală nu putea judeca pe fond acțiunea civilă. În continuare se susține că instanța civilă se putea pronunța asupra cererii de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii deoarece din interpretarea coroborată a art. 486, art. 27 alin. (2) și art. 397 alin. (1) și (3) C. proc. pen., ar rezulta că, în situația în care în procesul penal, latura civilă rămâne nesoluționată în cadrul unei proceduri speciale, restabilirea situației anterioare s-ar putea cere separat, pe cale civilă.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs, recurenta-reclamantă afirmă că decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) teza finală în sensul că nu s-a respectat dezlegarea dată problemelor de drept conform deciziei nr. 297 din 14 aprilie 2017 deoarece instanța care a pronunțat hotărârea ce face obiectul prezentului recurs a apreciat că reclamanta ar fi avut deschisă doar calea unei acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală sau contractuală, deși în primul ciclu procesual, instanța de apel a admis calea de atac cu motivarea că acțiunea nu se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, ci pe restabilirea situației anterioare.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se susține că decizia atacată este incomplet motivată în sensul că nu indică motivele de fapt și de drept pentru care argumentele prezentate de recurenta-reclamantă, respectiv împrejurările în care a făcut plățile către intimatele-pârâte și motivele pentru care solicită restabilirea situației anterioare, nu pot fi reținute ca întemeiate. Recurenta-reclamantă reiterează apărările referitoare la conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției în care s-ar fi reținut că intimatele-pârâte sunt beneficiarele infracțiunii de înșelăciune deoarece plățile au fost făcute în conturile bancare ale acestor două societăți după ce pârâtele predaseră transformatoarele inculpatului D.. Se invocă principiul de drept al restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii și culpa pârâtelor care a concurat la producerea pagubei în patrimoniul reclamantei. Se mai arată că instanța de apel a ignorat toate aceste împrejurări de fapt pe care, în opinia părții, avea obligația de a le analiza și înlătura motivat, iar nerespectarea acestei obligații echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse de intimatele-pârâte și a răspunsului la întâmpinare formulat de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta -reclamantă S.C.A. S.A. împotriva deciziei nr. 218/A din 29 martie 2018 și s-a fixat termen de judecată la 4 martie 2020, în vederea soluționării acestuia în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că decizia atacată este incomplet motivată în sensul că nu indică motivele de fapt și de drept pentru care argumentele prezentate de aceasta, respectiv împrejurările în care a făcut plățile către intimatele-pârâte și motivele pentru care solicită restabilirea situației anterioare, nu pot fi reținute ca întemeiate.

Criticile sunt nefondate. Din analiza considerentelor hotărârii atacate rezultă că instanța de apel a reținut temeiul juridic al acțiunii introductive, astfel cum a fost indicat de recurenta-reclamantă, și situația de fapt astfel cum a fost stabilită conform probelor de la dosar, făcând referire inclusiv la documentele de efectuare a plăților și la acordul de recunoaștere a vinovăției. Analizând prevederile legale incidente, instanța de apel a constatat, în temeiul dispozițiilor art. 256 C. proc. pen. (temei juridic invocat de recurenta-reclamantă), că părțile nu se regăsesc în situația premisă a acestui text de lege, explicând care sunt argumentele care au fundamentat această opinie. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a motivat corespunzător hotărârea, arătând care sunt motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa. Astfel cum s-a reținut și în practica instanței supreme, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut. În cauza de față, decizia recurată este motivată pe înțelesul părților, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv. Soluția instanței de apel este susținută de temeiul juridic reținut și față de care aceasta a construit întreaga motivare.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din perspectiva acestui motiv de recurs s-a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 27, art. 256 și art. 397 alin. (1) și (3) C. proc. pen. deoarece constatând că în cauză nu este aplicabilă situația premisă prevăzută de art. 256 C. proc. pen., instanța de apel a decis că restabilirea situației anterioare nu poate fi soluționată de către instanța civilă și că recurenta-reclamantă putea face această solicitare în cursul procesului penal.

Criticile sunt nefondate. Înalta Curte reține ca fiind corecte constatările instanței de apel referitoare la temeiul juridic al acțiunii indicat de recurenta-reclamantă în cererea de chemare în judecată, și anume prevederile art. 25, 256 și art. 397 C. proc. pen. și la obiectul acțiunii, respectiv restabilirea situației anterioare săvârșirii de către D. a infracțiunii de înșelăciune.

Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat corect norma juridică din art. 256 C. proc. pen. atunci când a reținut că părțile în cauză nu se regăsesc în situația premisă a acestui text de lege deoarece la momentul formulării cererii de chemare în judecată, acestea nu se mai aflau "în cursul judecății". Această sintagmă se referă la cursul judecății procesului penal care fusese soluționat definitiv prin decizia nr. 784/A din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală.

Înalta Curte mai reține și că instanța civilă poate soluționa acțiunea civilă, în temeiul dispozițiilor art. 27 C. proc. pen., în cadrul procesual stabilit în dosarul penal. În speță, intimatele-pârâte nu au fost părți în procesul penal. Instanța penală a soluționat cauza având în vedere un acord de recunoaștere a vinovăției care a avut în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 C. pen. în scopul obținerii unui folos material pentru cel care o săvârșește (în speță D.), nu și din perspectiva unui folos material în favoarea unor terți, cum ar fi intimatele-pârâte. Instanța civilă nu poate extinde cadrul procesual prin includerea în raportul juridic a unor persoane care nu au fost părți în procesul penal. Recurenta, în calitate de parte vătămată, a înțeles să formuleze plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 244 C. pen. față de inculpatul D., acțiunea penală fiind îndreptată exclusiv împotriva acestuia. De altfel, instanța penală a pronunțat o hotărâre definitivă (decizia nr. 784/A din 16 iunie 2016) de condamnare a inculpatului D., acesta fiind vinovat de producerea prejudiciului din patrimoniul părții vătămate, obligația de reparare a acestui prejudiciu fiind în sarcina sa exclusivă.

În prezentul litigiu, recurenta-reclamantă nu a conferit nicio calitate procesuală lui D., acesta dobândind calitatea de chemat în garanție urmare a cererilor formulate de către cele două intimate-pârâte.

Ca atare, restabilirea situației anterioare pe temeiul juridic invocat de către recurenta-reclamantă nu poate avea loc în raport de alte persoane a căror vinovăție nu a fost analizată în dosarul penal.

Față de aceste argumente, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analiza celorlalte norme a căror încălcare o susține recurenta-reclamantă și reține că instanța de apel a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție legală.

În ceea ce privește critica formulată de recurenta-reclamantă referitoare la nerespectarea de către instanța de apel a celor dezlegate prin decizia nr. 297 din 14 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, Înalta Curte reține că nici aceasta nu este fondată. Art. 480 alin. (3) teza finală C. proc. civ. prevede că dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel este obligatorie pentru judecătorii fondului. În cauza de față, limitele în care Tribunalul Arad urma să rejudece cauza pe fond erau cele stabilite de decizia mai sus menționată, și anume instanța de fond trebuia să aibă în vedere un cadru procesual în care intimatele-pârâte aveau calitate procesuală pasivă deoarece temeiul juridic al cererii de chemare în judecată era restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii și trebuia să analizeze cauza pe fond. Din decizia atacată nu rezultă că instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, a soluționat cauza prin raportare la un alt temei de drept decât cel invocat prin acțiunea introductivă, și nici că a ignorat cele dezlegate anterior, astfel cum afirmă recurenta-reclamantă, hotărârea recurată fiind pronunțată cu respectarea prevederilor legale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 218/A din 29 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 218/A din 29 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2020.