ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 466/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 10.02.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se dispună: obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 549.648 RON, ca urmare a operării rezilierii unilaterale parțiale a contractului nr. x/08.09.2015, în ceea ce privește actul adițional nr. x/04.12.2017 la contract și a sumei de 549,26 RON, reprezentând costul efectuării unei expertize de specialitate în vederea testării conformității produselor livrate de către pârâtă în temeiul actelor juridice menționate mai sus; obligarea pârâtei la ridicarea stocului de produse neconforme specificațiilor tehnice care fac obiectul actului adițional nr. x/04.12.2017 la contractul nr. x/08.09.2015 cu privire la care a operat rezoluțiunea unilaterală; obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a credit note-ului în cuantum de 549.648 RON, cu privire la produsele neconforme specificațiilor tehnice care fac obiectul actul adițional nr. x/04.12.2017 la contractul nr. x/08.09.2015 cu privire la care a operat rezoluțiunea unilaterală; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculate de la data punerii în întârziere (menționează că până la data 08.10.2019 cuantumul dobânzilor legale este suma de 15.647,19 RON) și până la plata efectivă a sumelor datorate. Astfel, cuantumul mai sus menționat va fi majorat prin raportare la numărul de zile de întârziere ce se va recalcula ulterior; obligarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, invocă dispozițiile art. 1270, art. 1350 alin. (1), art. 1516, art. 1530, art. 1531, art. 1535, art. 1536, art. 1549, art. 1554 și art. 1690 alin. (3) C. civ., dispozițiile tuturor celorlalte acte normative menționate în cererea de chemare în judecată, precum și principiile de drept care guvernează respectivele materii.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar, reclamanta A. S.A. a arătat că, în ceea ce privește valoarea obiectului cererii, acesta constă în suma totală de 654.081.12 RON (respectiv suma de 549.648 RON la care se adaugă cota legală de TVA în cuantum de 104.433,12 RON), reprezentând contravaloarea sacoșelor verzi și albe rămase pe stoc, a căror ridicare a fost solicitată, ca urmare a operării rezilierii unilaterale parțiale a contractului nr. x/08.09.2015 în ceea ce privește actul adițional nr. x/04.12.2017 și suma de 549,26 RON (TVA inclus) reprezentând costul efectuării unei expertize de specialitate în vederea testării conformității produselor livrate de către pârâtă în temeiul actelor juridice menționate mai sus.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de chemat în garanție a C., cu sediul în Ungaria.

Prin sentința civilă nr. 859/25.11.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtei B. S.R.L.; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanție societatea C., ca fiind rămasă fără obiect și a fost obligată reclamanta A. S.A. să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 27.150,92 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a formulat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 353/A din 9 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Prin aceeași decizie, a fost obligată apelanta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La data de 30 august 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 353/A din 9 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Cu titlu prealabil, s-a arătat că, deși decizia atacată poartă mențiunea definitivă, aceasta poate fi atacată cu recurs, prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă începe prin a reda o serie de considerente ale instanței de apel, precum și dispozițiile art. 1350 C. civ.

În ce privește condițiile necesar a fi îndeplinite pentru intervenirea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte, arată că, deși este îndeplinită condiția faptei ilicite referitoare la neexecutarea obligației contractuale asumate de intimată, constând în livrarea pungilor albe și verzi la standardele de calitate agreate de către părți prin contract, instanțele anterioare au ignorat acest fapt, motivat de faptul că, fapta ilicită a fost constatată printr-un mijloc de probă extrajudiciar, adică printr-un raport de expertiză extrajudiciară.

Susține că sunt neîntemeiate considerentele instanței de apel privitoare la necesitatea parcurgerii procedurii asigurării de probe, reglementată de art. 359 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care recurenta a efectuat demersuri în ceea ce privește stabilirea caracteristicilor tehnice ale pungilor pentru identificarea corespondenței între acestea și cele înregistrate în specificațiile tehnice.

Arată că, din cuprinsul raportului de încercare (raport de expertiză extrajudiciară), elaborat de laboratorul specializat D., a rezultat concluzia instanței de fond potrivit căreia standardele de calitate ale produselor nu corespund celor agreate de către părți. Însă, susține că instanța de apel a apreciat în mod nelegal faptul că raportul de expertiză extrajudiciară nu ar putea fi valorificat ca probă, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 330 C. proc. civ., expertiza tehnică trebuie dispusă de instanță și administrată în conformitate cu dispozițiile art. 330 și urm. C. proc. civ., în condiții de contradictorialitate și cu respectarea celorlalte principii care guvernează procesul civil.

În acest sens, învederează că, în condițiile în care prima instanță a reținut că, din raportul de expertiză extrajudiciară rezultă că standardele de calitate ale produselor nu corespund cu cele agreate de părți, nu prezintă relevanță prezența sau lipsa intimatei și/sau a chematei în garanție la elaborarea raportului de expertiză întocmit de D..

Acesta este un raport obiectiv, ce ilustrează diferențe considerabile în ceea ce privește specificațiile tehnice ale pungilor livrate de intimata-pârâtă și specificațiile tehnice agreate de către părțile contractante.

În continuare, susține că, în raport de dispozițiile art. 360 alin. (5) C. proc. civ., nu se poate susține în mod absolut că aplicarea art. 359 alin. (1) din același Cod ar fi condus în mod obligatoriu la ipoteza în care intimata ar fi fost prezentă în procesul de expertizare a produselor neconforme, fapt ce a determinat instanțele anterioare să nu ia în considerare raportul de expertiză extrajudiciară pe acest considerent.

În aceeași ordine de idei, menționează recurenta că instanța de apel a interpretat greșit considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 130/19.02.2008, întrucât, deși obiectul excepției de neconstituționalitate privește analiza prevederilor art. 4 alin. (5) din Titlul XIII privind Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare din Legea nr. 247/2005, totuși, instanța de contencios constituțional a statuat că nu doar dispozițiile ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, ci și dispozițiile procedurale care reglementează efectuarea expertizei trebuie interpretate în sensul că expertizelor extrajudiciare le este conferită valoare probantă egală cu a expertizelor judiciare.

Mai precizează recurenta-reclamantă că, în mod contrar celor reținute de instanța de apel, în dosarul nr. x/2020, reclamanta a solicitat proba cu expertiza judiciară, intimata s-a opus vehement administrării acestei probe, iar prima instanță chiar a administrat proba cu expertiza judiciară.

Prin urmare, consideră că instanța de apel, în mod nelegal, a respins apelul reclamantei, motivat de faptul că proba cu expertiza poate fi valorificată doar prin raportare la dispozițiile art. 330 C. proc. civ.

În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă arată că, instanța de apel a constatat că sunt vădit neîntemeiate reținerile primei instanțe referitoare la faptul că intimatei nu i s-ar fi adus la cunoștință reclamațiile privind conformitățile pungilor, sens în care arată că, prin decizia atacată s-a reținut că, "este adevărat că din probatoriul administrat în cauză (...) au existat între reprezentanții celor două societăți discuții legate de sesizările unor persoane în legătură cu calitatea pungilor biodegradabile".

În contextul în care prima instanță a reținut că, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară, pungile livrate de către intimată sunt neconforme prin raportare la specificațiile tehnice pe care acestea ar fi trebuit să le prezinte, iar instanța de apel a admis că reclamanta a adus la cunoștința intimatei aceste neregularități, apreciază recurenta că este îndeplinită condiția faptei ilicite prevăzute de art. 1350 C. civ., iar instanța de apel în mod nelegal nu a analizat în continuare celelalte condiții de atragere a răspunderii contractuale a intimatei.

În continuare, recurenta evocă o parte din considerentele instanței privind reclamația numitului E., învederând că instanța de prim control judiciar a analizat superficial această reclamație, în care se preciza faptul că greutatea maximă permisă de specificațiile tehnice ale pungii era de 10 kg.

Contrar considerentelor instanței de apel, greutatea de 4 kg nu reprezintă, în opinia recurentei, o greutate considerabilă, prin raportare la greutatea maximă permisă de specificațiile tehnice ale pungii - 10kg.

Totodată, susține că, având în vedere declarațiile martorei F., rezultă că pungile analizate prin raportul de expertiză extrajudiciară au fost cele furnizate de intimata-pârâtă. Or, intimata nu a pretins că probele analizate nu ar fi fost dintre cele livrate de aceasta, ci a susținut doar că nu a participat la procesul de expertizare a pungilor.

Conchide recurenta în sensul că, instanța de apel a concluzionat în mod nelegal că nu ar fi îndeplinită condiția faptei ilicite.

Totodată, arată că sunt îndeplinite și restul condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1350 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile a intimatei-pârâte.

În ce privește condiția faptei ilicite, recurenta învederează că sunt neîntemeiate considerentele instanței de apel, aceasta neanalizând nici raportul de expertiză extrajudiciară, nici raportul de completare a acestui raport, administrat în primă instanță.

Totodată, susține că, în pofida faptului că instanța de apel nu a analizat concluziile rapoartelor de expertiză, bazate de studii de specialitate, a reținut în mod neîntemeiat că expertiza administrată în fața primei instanțe nu este de natură să probeze susținerile reclamantei. Or, arată că, atât din corespondența purtată, cât și din declarația martorului propus de reclamantă, rezultă că reclamanta-recurentă a transmis în repetate rânduri intimatei că este absolut necesară elaborarea unei analize științifice, a unui studiu specializat care să identifice eventualele neconformități, însă intimata nu și-a arătat disponibilitatea de a lua în calcul această variantă de soluționare a diferendului, nici chiar pe parcursul procesului.

Așadar, susține că, nu i se poate imputa recurentei și nu se poate înlătura din analiză raportul elaborat de D. pe considerentul că intimata nu ar fi participat la acest proces de analiză a pungilor, în pofida faptului că acest raport a identificat neconformități clare ale pungilor livrate de intimată.

În continuare, recurenta-reclamantă învederează că prejudiciul provocat acesteia prin neexecutarea obligațiilor asumate prin contract și act adițional trebuie reparat în integralitate de către intimată.

Recurenta evocă dispozițiile art. 1554 C. civ. și susține că instanța de apel nu a luat în considerare faptul că, acordul dintre părți a fost reziliat parțial, în ce privește actul adițional nr. x, iar intimata avea obligația restituirii prestațiile efectuate de recurentă, respectiv restituirea prejudiciului constând în sumele achitate de aceasta pentru pungile neconforme.

Totodată, susține că instanța de apel a aplicat în mod nelegal dispozițiile art. 1531 C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia dezdăunarea cuprinde atât pierderea efectiv suferită de către creditor, cât și beneficiul de care acesta este lipsit.

Așadar, susține că intimata este obligată să ramburseze recurentei toate prejudiciile create ca urmare a neexecutării obligațiilor prevăzute în contracte, adică atât valoarea mărfii care prezintă defecte de calitate, cât și valoarea serviciilor suplimentare și necesare, legate de efectuarea raportului de încercare, suportate de către recurentă din cauza neexecutării conforme a obligațiilor contractuale asumate de intimată.

Nu în ultimul rând, învederează că instanța de apel, în mod nelegal, nu a analizat condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, respectiv ca acesta să fie cert, direct și să nu fi fost acoperit.

În ce privește raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, recurenta susține că instanța de apel nu a aplicat în mod corect dispozițiile art. 1350 C. civ., având în vedere că nu a reținut existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a intimatei (neexecutarea obligației contractuale de a livra pungi conforme specificațiilor tehnice agreate) și prejudiciul provocat recurentei (prețul achitat pentru pungile neconforme).

În ceea ce privește existența vinovăției intimatei, susține că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 1548 C. civ., întrucât săvârșirea faptei ilicite de către intimată prezumă vinovăția acesteia în contextul neîndeplinirii obligației de rezultat, de a livra recurentei sacoșele albe și verzi la standardele calitative agreate de părți și a obligației de a restitui prestațiile primite.

În ce privește existența obligației de plată a dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data trimiterii notificării de reziliere și până la plata efectivă a sumelor datorate, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a analizat și nu a aplicat în mod legal dispozițiile art. 1530, art. 1531 și art. 1535 C. civ., din coroborarea cărora rezultă că se poate cere atât executarea obligației principale, cât și plata penalităților pentru neexecutarea la timp a obligației.

În acest sens, recurenta evocă dispozițiile art. 6.1 din contractul nr. x, susținând că a subliniat instanței de apel faptul că, prin raportare la dispozițiile legale invocate, intimata datorează nu doar contravaloarea obligațiilor de plată aferente sumelor de restituit, ci inclusiv penalitățile de întârziere pentru neexecutarea la timp a obligației de restituire a sumelor de bani.

Totodată, susține că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 2 și art. 3 alin. (2

1

) din Ordonanța nr. 13/2011, în ce privește calculul dobânzii legale.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă solicită obligarea intimatei-pârâte la plata dobânzii legale calculate până la data plății efective a debitului principal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat pentru faza procesuală a recursului.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 16 noiembrie 2022 s-a fixat termen la data de 2 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

La termenul de dezbateri, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, pentru argumentele prezentate în cuprinsul practicalei hotărârii.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă atragerea răspunderii contractuale a pârâtei B. S.R.L. pentru nerespectarea obligației de a livra produse la standardele de calitate agreate de părți.

Prin memoriul de recurs, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1350 C. civ., motivat de faptul că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 1350 C. civ., "(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii".

Din dispozițiile acestui articol se desprind condițiile necesare a fi îndeplinite cumulativ pentru atragerea răspunderii contractuale, respectiv existența unei fapte ilicite săvârșită cu vinovăție, a unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și producerea prejudiciului.

Recurenta-reclamantă susține că, întrucât instanța de apel a ignorat raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de D. și depus de reclamantă la dosarul cauzei, nu a reținut îndeplinită condiția existenței faptei ilicite constând în livrarea unor produse care nu îndeplinesc standardul de calitate agreat de părți și nu a procedat, în continuare, la analiza celorlalte condiții impuse de dispozițiile art. 1350 C. civ., pentru atragerea răspunderii contractuale a intimatei. Totodată, recurenta-reclamantă susține că a adus la cunoștința pârâtei reclamațiile primite privind lipsa de calitate a pungilor livrate de pârâtă, însă instanța de apel a analizat superficial conținutul reclamațiilor și declarațiilor de martor existente la dosar.

Instanța de recurs constată că recurenta invocă dispozițiile C. civ. amintite pentru a susține respingerea în mod greșit a cererii de chemare în judecată, însă prin raportare la existența unor mijloace de probă (expertiză extrajudiciară) și înscrisuri (reclamații, declarații de martori), cărora instanța de apel nu le-ar fi dat relevanță în construirea silogismului judiciar care a stat la baza adoptării soluției pronunțate în cauză.

Această argumentație nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât interpretarea probelor este un element al chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecății ce ține de aprecierea suverană a instanțelor de fond, devolutive, atributul esențial al instanței de recurs constituindu-l interpretarea legii.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt, așa cum, în realitate, urmărește recurenta.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei-reclamante cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Totodată, instanța supremă reține că, în recurs se verifică modalitatea aplicării dispozițiilor legale la o stare de fapt deja stabilită de instanțele devolutive. Or, prin modul de prezentare a criticilor sale, cantonate în jurul concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară și al conținutului declarațiilor martorilor, recurenta-reclamantă urmărește reinterpretarea materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt, contrare celei reținute de instanța de apel, cu privire la existența faptei ilicite contractuale de a livra pungi biodegradabile sub standardul agreat prin actul adițional nr. x/04.12.2017 la contractul nr. x/08.09.2015, la care să se aplice dispozițiile art. 1350 C. civ., aspect nepermis în calea extraordinară de atac, nedevolutivă, a recursului.

În acest context, instanța supremă reține că recurenta-reclamantă a invocat în mod formal dispozițiile art. 330 și art. 359 C. proc. civ., întrucât, fără a dezvolta motive de nelegalitate privind aplicarea acestor articole, autoarea căii de atac și-a manifestat nemulțumirea pentru nereținerea valorii probatorii a expertizei extrajudiciare elaborată de D. și depusă de reclamantă la dosar.

De altfel, recurenta ignoră considerentele instanței de apel care a reținut, pe de o parte, faptul că raportul de expertiză extrajudiciară a fost emis în lipsa reprezentaților intimatei pârâte B. S.R.L., fiind contestat de către intimata-pârâtă în prezenta cauză sub mai multe aspecte legate de dispozitivele de măsurare, produsele testate, respectiv dacă acestea făceau parte din loturile livrate de către aceasta și furnizate de C. sau lipsa acreditării specifice, iar, de altă parte, faptul că, sacoșele biodegradabile puteau fi verificate din punct de vedere calitativ, în condiții de păstrare optime, într-un interval de 6 luni de la data livrării, context în care, expertiza administrată în fața primei instanțe nu este de natură să probeze susținerile apelantei reclamante privind calitatea sacoșelor, de vreme ce a fost efectuată la o distanță de 2 ani de la data livrării produselor, când sacoșele se aflau în plin proces de degradare.

Totodată, în contextul în care, în apel, nu s-a solicitat suplimentarea probatoriului, instanța de prim control judiciar a analizat, în virtutea efectului devolutiv al apelului, și restul materialului probator administrat la fond (înscrisuri, declarații de martori) și pe care instanța de recurs nu îl poate reevalua, concluzionând în sensul că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite a intimatei-pârâte B. S.R.L. pentru a se putea dispune desființarea contractului, respectiv a nerespectării obligației intimatei de a livra produse conforme specificațiilor tehnice agreate de părți.

Or, recurenta-reclamantă nu a criticat acest raționament al instanței de apel prin formularea unor veritabile critici de nelegalitate, ci, prin reluarea argumentelor expuse și în memoriul de apel, urmărește o nouă verificare și interpretare a celor susținute în fața instanței de apel, deși legea recunoaște doar dublu grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

În mod corect a reținut instanța de apel că invocarea deciziei nr. 130/19.02.2008 a Curții Constituționale nu prezintă relevanță pentru acordarea valorii probatorii raportului de expertiză extrajudiciară, în contextul în care, prin această decizie s-a analizat constituționalitatea unui text din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care conferă valoare probatorie egală expertizei extrajudiciare cu cea judiciară în domeniul fondului funciar. Or, obiectul cauzei deduse judecății vizează raporturi dintre profesioniști, considerentele deciziei neputând fi aplicate prin extrapolare.

Nu în ultimul rând, instanța supremă reține că dispozițiile art. 360 alin. (5) C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă, nu sunt incidente în cauză, întrucât nu suntem în situația încuviințării unei cereri de asigurare a dovezilor.

Întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, instanța de apel a reținut, pe baza analizei și interpretării materialului probator, pe care instanța de recurs nu îl poate reanaliza, neîndeplinirea uneia dintre condițiile necesar a fi întrunite în mod cumulativ, în mod judicios a reținut că nu se impune analiza celorlalte condiții pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei în temeiul art. 1350 C. civ., critica recurentei-reclamante este nefondată.

Pe cale de consecință, nu pot fi primite spre analiză restul criticilor recurentei-reclamante, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la determinarea prejudiciului și existența obligației de plată a dobânzii legale, a vinovăției debitorului și a legăturii de cauzalitate, întrucât sunt străine de raționamentul instanței de apel, care, reținând neîndeplinită condiția existenței faptei ilicite contractuale, nu a mai procedat la cercetarea îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de art. 1350 C. civ.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 353/A din 9 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 353/A din 9 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2023.