ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2324/2023

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra cererilor de recurs de față:

Prin sentința civilă nr. 159/03.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea civilă formulată, precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a obligat pârâta B. să plătească reclamantei suma de 1.105.594,498 RON (929.071,008 RON prețul unitar fără TVA, iar cu TVA - ul aferent de 176.523,49 RON, rezultă suma de 1.105.594,498 RON) pentru cantitatea de 193.556,46 tone material, scadentă la data de 16.09.2021, conform art. 5.1 din Contractul de furnizare nr. x/218/15 mai 2018, modificat prin Actul Adițional nr. 4 din 04.03.2019, precum si penalități de 0,01 % de întârziere din valoarea sumei scadente și până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, dar nu mai mult de 10 % din valoarea totală a contractului, conform art. 18.2 din Contractul de furnizare nr. x/218/15 mai 2018, modificat prin Actul Adițional nr. 1 din 15 mai 2021. În baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâta B. să plătească reclamantei suma de 25.843 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în limita pretențiilor admise.

Prin decizia civilă nr. 776/A/23.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. și s-a schimbat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate, cu obligarea intimatei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 7330 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a constatat cu prioritate calitatea și capacitatea procesuală pasivă a pârâtei B., în temeiul art. 1951 C. civ. și art. 56 C. proc. civ.

Pe fond, a reținut că, la data de 15.05.2018 a fost încheiat Contractul de furnizare nr. x/15.05.2021, având ca obiect furnizarea produselor: material umplutură, în cantitate estimată de 1.100.000 tone, la prețul unitar de 5 RON/tona și piatră spartă, în cantitate estimată de 51.520 de tone, la prețul unitar de 24 de RON tona, necesare pentru executarea proiectului "Reabilitarea liniei de cale ferată Frontiera-Curtici-Simeria".

Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu valabilitate până la data de 15.05.2019. Potrivit dispozițiilor art. 8.4 din contract cantitatea totală estimată reprezintă doar o cantitate aproximativă și nu reprezintă o obligație din partea beneficiarului.

Părțile au încheiat ulterior mai multe acte adiționale, prin care au modificat clauzele contractului inițial, printre care actul adițional nr. x prin care perioada contractuală a fost prelungită până la data de 15.05.2020. În cadrul acestor acte adiționale, părțile au suplimentat și cantitatea estimată de PMP care face obiectul contractului.

Sub acest aspect, sunt relevante dispozițiile art. 2 din actul adițional nr. x/17.05.2018, art. nr. 2 din actul adițional nr. x/13.06.2018 și nr. 2 din actul adițional nr. x/15.05.2019, prin care au fost menționate de fiecare dată cantități estimative, niciodată o cantitate fermă pentru livrare. În actul adițional nr. x a fost menționată într-adevăr o cantitate de 300.000 de tone, din cantitatea estimată de 2.000.000 de tone, care a fost achitată în avans, fără posibilitatea de a fi restituit prețul în situația în care această cantitate nu este ridicată. Nu aceasta este însă cantitatea care face obiectul prezentului litigiu, ci cea menționată în actul adițional nr. x/15.05.2020.

Prin actul adițional nr. x/15.05.2020 este prelungit din nou termenul contractual cu 12 luni, acest act adițional având valabilitate între 15.05.2020 și 15.05.2021, iar la art. 2 este prevăzută o cantitate fermă de 1.000.000 de tone.

Așadar, până la încheierea actului adițional nr. x/15.05.2020, părțile au fost ținute de un contract de livrare marfă, pe o perioadă determinată, fără menționarea unor cantități ferme.

Cu toate acestea, atunci când a calculat cantitatea rămasă neridicată, de 590.956,70 de tone, reclamanta a însumat toate cantitățile menționate în contractul inițial și actele adiționale, nu doar cea de 1.000.000 de tone, ignorând dispozițiile art. 8.4 din Contract care prevăd că cantitatea estimată reprezintă doar o cantitate aproximativă și nu reprezintă o obligație din partea beneficiarului.

Având în vedere că atât contractul inițial, cât și actele adiționale au fost încheiate pentru un termen determinat, încetând în conformitate cu dispozițiile art. 1321 din C. civ. la data expirării termenului, livrările efectuate după expirarea termenului prev. în actul adițional nr. x, respectiv după data de 15.05.2020 nu pot fi considerate ca fiind aferente contractului inițial, sau actelor adiționale 2,3 și 5, indiferent de mențiunile efectuate în facturile emise de către reclamantă, acestea neputând fi aferente decât actului adițional nr. x Aceasta întrucât contractul inițial și actele adiționale nr. x nu sunt limitate în ceea ce privește cantitatea de marfă, acestea conținând doar o cantitate estimată, ci sunt limitate doar în ceea ce privește termenul contractual.

Raportând cantitatea de PMP ridicată de către apelanta-pârâtă ulterior datei de 15.05.2020, astfel cum rezultă din facturile depuse la dosarul cauzei, s-a observat că aceasta depășește cantitatea fermă de 1.000.000 de tone, stabilită în actul adițional nr. 6.

De altfel, reclamanta nu contestă acest calcul, pe care l-a realizat și pârâta, însă pretinde că și ulterior încheierii datei de 15.05.2020 livrările au fost efectuate tot în conformitate cu actele adiționale încheiate anterior, raționament contrazis, așa cum am arătat mai sus, de dispozițiile contractuale.

În acest context s-a remarcat și lipsa de consecvență a reclamantei în interpretarea dispozițiilor contractuale. Astfel, deși la data de 28.05.2020 aceasta facturează cantitatea de 300.000 de tone în conformitate cu actul adițional nr. x, ulterior, la data de 10.08.2020, revine la facturarea cantității de PMP livrate în baza actelor adiționale anterioare. Mai mult, prețul la care sunt emise facturile este cel din actul adițional nr. x din 15.05.2020, chiar dacă pe facturi se menționează că acestea au la bază acte adiționale anterioare.

De altfel, din conținutul corespondenței expediate de către reclamantă la data de 05.05.2021 rezultă că la această dată pârâta ridicase deja 806.443,54 de tone din cantitatea de 1.000.000 contractată prin actul adițional nr. x, iar conținutul acestei corespondențe are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare în contra reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. civ.

Și prima instanță a luat în considerare această corespondență, însă a dat eficiență acestei probe și în contra pârâtei, deși nu cuprinde recunoașteri făcute de aceasta din urmă și a ignorat total faptul că ridicări de PMP au fost efectuate și ulterior datei acestei corespondențe.

În consecință, Curtea de apel a reținut că pârâta a ridicat întreaga cantitate de 1.000.000 de tone PMP la care s-a obligat în mod ferm prin actul adițional nr. x/15.05.2020, astfel încât acțiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiată, atât în ceea ce privește debitul principal cât și penalitățile de întârziere, devenind astfel nerelevantă analiza argumentației apelantei-pârâte referitoare la lipsa de conformitate a materialului pus la dispoziție de către reclamantă și a disponibilității acesteia din urmă de a efectua livrările.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs referitoare la soluția de admitere a apelului pârâtei, recurenta a susținut că instanța de apel ar fi reținut în mod nelegal, fără a ține de voința părților, că efectele fiecărui act adițional ar încetat la data încheierii următorului act adițional. Faptul că prin unele acte adiționale s-a prelungit durata contractului inițial nu poate fi interpretat în sensul arătat de instanța de apel, că toate clauzele conținute în actele adiționale anterioare ar deveni lipsite de efecte conform art. 1321 C. civ.. Însă din menționarea expresă art. 1.321 C. civ. rezultă că instanța a interpretat greșit contractul și efectele fiecăruia dintre actele adiționale prin care contractul a fost modificat.

Totodată, recurenta a pretins că instanța de apel ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 268 și 277 C. proc. civ. atunci când nu a dat eficiență probatorie faptului că pârâta acceptat expres și a plătit facturi pe care se menționa că produsele livrate fac obiectul actelor adiționale 2, 3 sau 5, ceea ce însemna că pârâta a acceptat expres întregul conținut al facturii, inclusiv faptul că produsele din aceste facturi fac parte din actele adiționale expres menționate în cuprinsul facturii și nu fac parte din cele prevăzute în ale act adițional.

Recurenta - reclamantă critică faptul că instanta de apel nu identifică, nu mentionează cu claritate care sunt acele facturi care au generat concluzia că întreaga marfă ce a format obiectul actului aditional nr. 6 a fost ridicată de pârâtă, hotârărea apărând, în opinia sa, ca fiind insuficient motivată sub acest aspect, atrăgând incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 si 6 C. proc. civ.. În lipsa identificării concrete a facturilor, și părțile și instanța de control judiciar s-ar afla în imposibilitate de a verifica dacă, din însumarea cantităților rezultă cantitatea totală 1.000.000 de tone, stabilită în actul adițional nr. x, ceea ce evidențiază insuficiența motivării sub acest aspect întrucât nu se poate verifica de instanța de control judiciar corectitudinea raționamentului instanței anterioare atunci când a procedat la adunarea cantităților.

Mai susține recurenta - reclamantă că hotărârea este pronunțată cu gresita interpretare si aplicare a clauzelor continute la art. 3.2. si art. 11.1 din contract, astfel cum au fost modificate prin Actul Aditional nr. 1/15.05.2018, determinând aplicarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Raportat la aceste modificări ale contractului care acordă prioritate comenzilor ferme, instanța de apel ar fi fost obligată să se raporteze la comenzile ferme ale beneficiarului pentru a determina cantitățile efectiv livrate în baza fiecărui act adițional în parte și nu la facturi, așa cum eronat a procedat.

În ceea ce privește soluția de respingere a apelului său, recurenta - reclamantă a invocat motivul de recurs fondat pe dispozitiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susținând că instanta de apel a încălcat normele de procedură cuprinse în art. 250 raportat la art. 348 si 350 și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nepronuntându-se și nevalorificând sub aspect probator recunoasterea extrajudiciară a pârâtei care rezulta în mod neîndoielnic din actele dosarului.

Astfel, a arătat că factura pentru contravaloarea materialului neridicat a fost comunicată pârâtei la data de 16.08.2021, dată la care pârâta a răspuns prin email în sensul că nu recunoaște cantitatea neridicată ca fiind în cuantumul indicat de reclamantă, ci aceasta s-ar cifra doar la aproximativ 20.000 tone, drept pentru care pârâta nu va achita factura comunicată. În consecință, se putea re3ține că, la data de 16.08.2021, pârâta a recunoscut, cu valoarea unei mărturisiri extraiudiciare în sensul art. 350 C. proc. civ., faptul că nu ridicase întreaga cantitate de marfă la care se obligase prin contract și actele aditionale subsecvente, cantitatea neridicată fiind de cel putin 20.000 tone.

În acest cadru, recurenta - reclamantă a invocat și motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., apreciind că instanta de apel a interpretat gresit natura contractului dedus iudecătii ca fiind un contract cadru și a aplicat eronat dispozitiile art. 1176 C. civ. care. în realitate, sunt străine pricinii, acesta având în realitate natura juridică a unui contract de furnizare reglementat de art. 1.766 C. civ.

Instanța de apel nu numai că a interpretat greșit natura contractului dedus judecății, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar a interpretat eronat și natura, respectiv întinderea obligațiilor care incumbau părților din acest contract. Fiind vorba de un contract de furnizare, ar fi fost aplicabile în mod direct regulile care guvernează contractul de vânzare-cumpărare, inclusiv prevederile art. 1678 C. civ. referitoare la momentul transferului proprietății în cazul bunurilor de gen, dar instanța de apel nu a cercetat modalitatea în care s-a transmis către pârâtă proprietatea asupra mărfurilor vândute care erau bunuri de gen susceptibil a fi identificate prin cântărire, aspect care avea o deosebită relevanță în a se determina care au fost cantitățile efectiv livrate și care a fost actul adițional în baza căruia s-a realizat livrarea respectivei cantități.

În final, în considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă reiterează faptul că instanța de apel ar fi ignorat dispozitiile legale privind interpretarea sistematică a clauzelor contractuale (art. 1267 C. civ.) și ar fi interpretat eronat prevederile art. 2 din Actul aditional nr. 6 la Contractul de furnizare prin care se modifică obiectul contractului în sensul că devin ferme toate cantitătile estimate prin actele aditionale anterioare și se suplimentează cu 1.000.000 tone. S-a nesocotit astfel caracterul unitar al contractului, astfel cum acesta a fost modificat de părți prin actele adiționale, în special prin Actul adițional nr. x care a modificat obiectul contractului prin transformarea cantităților estimate în cantități ferme cărora li s-a adăugat o cantitate de 1.000.000 tone de material de umplutură. Această cantitate nu era doar fermă, ci și suplimentară cantităților convenite prin celelalte acte adiționale care, potrivi manifestării exprese devoință a părților, au devenit și ferme ulterior momentului încheierii actului adițional nr. 6.

Prin întâmpinarea depusă la data de 04.05.2023, intimata - pârâtă B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, precum și compatibilitatea criticilor recurentei - reclamante cu motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Întinderea controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului este condiționată de criticile formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului, ci exclusiv critici de nelegalitate ce pot fi încadrate motivelor de recurs limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În acest context, lecturând memoriul de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că o parte considerabilă din aspectele relevate de către recurentă în susținerea motivelor de recurs constituie în realitate critici referitoare la modalitatea de stabilire a situație de fapt specifice cauzei și nu corespund motivelor de nelegalitate care să determine casarea unei hotărârii.

Astfel, invocând în mod formal motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta formulează preponderent critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății și a apreciat probele administrate. Totodată, prezintă aspecte de fapt care țin de derularea relațiilor dintre părți, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În susținerea motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta - reclamantă invocă greșita aplicare a unor reguli de procedură, respectiv art. 268 și 277 referitoare la valoarea probatorie a înscrisurilor sub semnătură privată și, în special, a facturilor fiscale emise în cursul executării contractului, și art. art. 250 raportat la art. 348 si 350 privitoare la o pretinsă recunoaștere din partea pârâtei. Argumentele dezvoltate în cuprinsul acestor critici nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate întrucât partea contestă în realitate situația de fapt reținută prin decizia atacată, interpretarea și relevanța pe care instanța de apel a dat-o probelor administrate în cauză, demers incompatibil cu prezenta cale de atac.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., asociat de recurentă și motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 rap. la art. 425 C. proc. civ., considerentele instanței de apel sunt clare, argumentele sunt enunțate într-o succesiune logică de natură a justifica soluția pronunțată ce face posibilă verificarea silogismului juridic de către instanța de control judiciar. Faptul că opțiunea clar manifestată de instanță pentru o anumită interpretare a actului dedus judecății lipsea de justificare analiza unor susțineri ale reclamantului nu poate constitui motiv de desființare a hotărârii pronunțate, instanța acționând potrivit competenței ce i-a fost atribuită în cadrul procesului civil.

Totodată, lectura deciziei atacate, precum și a pasajelor enunțate de recurentul - reclamant nu este de natură a justifica reținerea pretinsei motivări insuficiente, străine sau contradictorii invocate de parte, întrucât normele aplicate de instanță sunt consecința situației de fapt reținute în cauză pe baza probelor administrate în cauză și a analizei proprii ce revine instanței devolutive. Cât timp normele care guvernează procesul civil au fost respectate, atributul exclusiv al unei instanțe devolutive de stabilire a situației de fapt relevante în cauză poate conduce la reținerea unor aspecte ce nu corespund poziției exprimate de parte sau de prima instanță, ce fac totodată irelevantă analiza unor argumente punctuale din actele procedurale ale părții.

În acest context vor fi înlăturate și criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care privesc fie modalitatea de interpretare a unor clauze contractuale de către instanța de apel sau de calificare a convenției în ansamblu, ce rezultă din analiza proprie a acesteia, fie aplicarea în cauză a unor norme de drept substanțial, contestate de plano de către parte, dar perfect compatibile cu situația de fapt reținută în cauză, nefiind identificate aspecte de natură a atrage incidența motivului de nelegalitate invocat.

În ceea ce privește critica referitoare la modalitatea de calificare a contractului dintre părți și la normele incidente determinate de aceasta, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că invocarea acestora în calea de atac a recursului contravine dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Se are în vedere faptul că natura de contract cadru a convenției semnate de părți la 15.05.2018 și incidența dispozițiilor art. 1176 C. civ. se regăsesc în considerentele sentinței primei instanțe, când soluția era parțial favorabilă părții, și nu au fost criticate în calea de atac a apelului, neputând fi contestate omisso medio.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge excepția nulității recursului și, analizând criticile relevante din perspectiva prezentei căi de atac, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 776/A/23.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2023.