ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.12.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2599/2020

HOTĂRÂRE
16.12.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2599/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ilfov, secția Civilă la data de 3 aprilie 2013, sub dosar nr. x/2012, reclamantul A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., D. și E. a solicitat obligarea acestora la plata pasivului rămas neacoperit în sumă de 274.881 RON.

Prin sentința civilă nr. 1903 din 23 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul E..

Au fost admise acțiunile conexe formulată de reclamanții S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar A. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Ilfov, fiind obligați pârâții C., D. și E., în solidar, la plata sumei de 274.881 RON, reprezentând pasivul debitoarei S.C. B. S.R.L..

Împotriva sentinței civile nr. 1903 din 23 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, pârâții C. și D. au formulat cereri de apel, calificate ca fiind cereri de recurs, potrivit încheierii de ședință din 17 decembrie 2014.

Prin decizia civilă nr. 2038 din 17 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2012, a fost respins ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 1903 din 23 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă.

A fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul D. împotriva aceleiași sentințe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 3 ianuarie 2018, revizuenții D. și C., reprezentați prin F. au formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 1903 din 23 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2012 și a deciziei civile nr. 2038 din 17 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2012, întemeiată pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin încheierea din 9 martie 2018 a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de revizuire formulate de revizuenții D. și C., ambii prin reprezentant F. împotriva sentinței civile nr. 1903 din 23 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2012 și a deciziei civile nr. 2038 din 17 decembrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar A., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în Reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov și E., pentru lipsa părților.

Împotriva acestei încheieri, recurentul C. prin reprezentant legal F. a formulat cerere de recurs, la data de 26 martie 2018.

Prin decizia nr. 1669 din 10 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a constatat nulitatea cererii de recurs formulate de recurentul-contestator C., prin reprezentant legal F. împotriva încheierii din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii C. PRIN REPREZENTANT LEGAL F. și D. PRIN REPREZENTANT LEGAL F. au formulat cerere de revizuire fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază și fără a o motiva.

La termenul de judecată din data de 15 februarie 2019, având în vedere că revizuenții C. și D. ambii prin reprezentant legal F. nu s-au prezentat în ședință și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a făcut aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și a dispus suspendarea judecării cauzei.

În urma referatului întocmit de grefa instanței la data de 24 septembrie 2020, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ.

În ședință publică din 16 decembrie 2020, a fost invocată din oficiu excepția de perimare a judecății recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 219 pct. 3 din Legea nr. 71/2011, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În speța de față, se constată că pricina a fost suspendată la data de 15 februarie 2019 în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Condițiile perimării, așa cum se desprind din dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data suspendării judecății recursului - 15 februarie 2019 - și până la data repunerii pe rol, din oficiu, trecând un termen mai mare de 1 an, dată de la care părțile nu au mai formulat nici o cerere, fiind în culpă procesuală.

Constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condițiile art. 249-251 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 252 C. proc. civ., va constata perimată cererea de revizuire formulată de revizuenții revizuenții C. PRIN REPREZENTANT LEGAL F. și D. PRIN REPREZENTANT LEGAL F..

Constată perimarea cererii de revizuire formulată de revizuenții C. PRIN REPREZENTANT LEGAL F. și D. PRIN REPREZENTANT LEGAL F. împotriva deciziei nr. 1669 din 10 mai 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-10
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1669/2018
Ședința publică din data de 10 mai 2018 Asupra cererii de recurs, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 3 aprilie 2013, sub dosar nr. x/2012, reclamantul A. IPURL, în calitate
ÎCCJ 2018-10-02
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3810/2018
Ședința publică din data de 2 octombrie 2018 Asupra contestație în anulare, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ilfov, secția Civilă la data de 3 aprilie 2013, sub dosar nr. x/2012, reclamantul A. IPURL, în cali
ÎCCJ 2020-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2020
Ședința publică din data de 19 mai 2020 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 noiembrie 2014 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, sub numărul
ÎCCJ 2020-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1652/2020
Ședința publică din data de 23 septembrie 2020 Deliberând asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1300 din 25 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gor
ÎCCJ 2020-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2283/2020
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civi
Sursă