ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2020

Ședința publică din data de 19 mai 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 noiembrie 2014 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, sub numărul x/2014/al, C.I.I. A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în faliment, i-a chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. c), d) și e) din Legea nr. 85/2006 privind procedurile de insolvență, art. 73 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. 11 din Legea nr. 82/1991.

Prin sentința civilă nr. 1494 din 22 mai 2015, prima instanță a admis acțiunea privind atragerea răspunderii materiale a pârâților și i-a obligat pe aceștia la plata sumelor înscrise în tabelul creditorilor.

Împotriva acestei sentințe, pârâții au declarat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 1712/A/2015 din 2 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, care a anulat sentința atacată și a retrimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

La 18 aprilie 2016, urmare a anulării hotărârii date în primă instanță, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă sub nr. x/2014/al*.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 318 din 10 februarie 2017, această instanță a admis cererea formulată de B. S.R.L., prin C.I.I. A. și i-a obligat pe pârâții C. și D. la plata pasivului debitoarei falite, în sumă de 619.843,44 RON.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții au formulat apel, care a fost respins ca tardiv formulat, prin decizia civilă nr. 51A din 15 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva deciziei evocate, pârâții au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recurenții au depus cerere completatoare a motivelor de recurs la 1 martie 2018, așa cum atestă data înscrisă pe ștampila poștei aplicată pe plicul în care a fost expediată cererea.

Prin memoriul inițial depus la dosar, autorii au solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, au indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând astfel că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Detaliind, au susținut că în mod greșit instanța de control judiciar a făcut aplicarea normei generale prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în detrimentul celei speciale statuate la alin. (3)

1

al aceluiași text legal, consecința acestei greșeli fiind admiterea excepției tardivității formulării apelului și respingerea acestuia ca fiind tardiv formulat.

Recurenții au arătat că instanța de apel nu numai că ar fi aplicat greșit în cauză art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, dar ar fi și interpretat greșit prevederile art. 7 alin. (3)

l

din Legea nr. 85/2006, consemnând că aceste dispoziții sunt incidente doar în cazul primei citări și comunicări în litigii reglementate de legea evocată.

În continuare, recurenții au citat textul legal evocat, potrivit căruia:

"Prin excepție de la prevederile alin. (1), prima citare și comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune, în temeiul dispozițiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se vor realiza, conform C. proc. civ., și prin Buletinul procedurilor de insolvență".

Reproducând textul legal în forma în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei-reclamante, 27 martie 2014, conform încheierii nr. 268 din 27 martie 2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, judecător sindic, în dosarul nr. x/2014, respectiv astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 11 din Legea nr. 169/2010, recurenții au susținut că interpretarea curții de apel ar fi fost corectă gramatical doar dacă legiuitorul ar fi folosit expresia "prima citare și comunicare", adică, dacă ambele substantive ar fi avut forma nearticulată, dar cum textul folosește sintagma "prima citare și comunicarea . . . . . . . . . .", rezultă că numeralul ordinal "prima" determină doar primul substantiv "citare", nu și pe cel de-al doilea "comunicarea", forma articulată a acestuia din urmă excluzând orice determinare a sa de numeralul ordinal evocat.

Cele arătate, în opinia autorilor prezentului demers judiciar, conduc la concluzia că excepția instituită de art. 7 alin. (3)

1

din Legea nr. 85/2006, respectiv citarea cumulativă, potrivit prevederilor C. proc. civ. și prin Buletinul procedurilor de insolvență, se aplică primei citări și tuturor comunicărilor de acte de procedură făcute către persoanele împotriva cărora a fost introdusă o acțiune în materie, pornită ulterior deschiderii insolvenței debitoarei.

În considerarea celor arătate, pârâții au susținut ca au declarat calea ordinară de atac în termenul legal și ca a fost respins greșit de instanța de apel.

Prin completarea depusă la memoriul de apel, autorii au indicat motivele de nelegalitate instituite de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și au susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea principiului specialia generalibus derogant așa cum au arătat în precedent, a principiului legalității, dreptului la un proces echitabil și egalității de arme.

Din perspectiva principiului legalității, recurenții au arătat că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Păduraru c. României), acesta implică existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile, precise și previzibile. Or, în speță, au notat că prima parte a articolului 7 alin. (3)

1

din Legea nr. 85/2006 ("prima citare și comunicarea actelor de procedură") relevă o ambiguitate care a generat interpretarea sa eronată de instanța de apel.

Autorii prezentului recurs au susținut că principiile dreptului la un proces echitabil și egalității de arme au fost încălcate în speță prin aplicarea greșită a normei generale prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care, dacă ar fi fost aplicabilă, le-ar fi impus sarcina nerezonabilă de a urmări luni de zile publicarea sentinței tribunalului în Buletinul Procedurilor de Insolvență (B.P.I.), situație pe care legiuitorul a urmărit să o evite chiar prin edictarea excepției instituite prin art. 7 alin. (3)' din Legea nr. 85/2006.

În continuare, evocând jurisprudența C.E.D.O., respectiv cauza Matyjek c. Poloniei, au notat că impunerea unei sarcini nerezonabile - cum este aceea de a urmări luni de zile publicarea hotărârii în B.P.I. - contravine principiului egalității de arme, lezând în final, atât dreptul la apărare cât și dreptul părților la un proces echitabil.

Pentru considerentele anterior expuse, recurenții au solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

La 3 aprilie 2020, recurenții au depus punct de vedere la raport prin care au susținut că recursul este admisibil în principiu.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea introductivă are ca obiect răspunderea patrimonială a asociaților administratori ai unei societăți debitoare falite față de creditorii acesteia, conform prevederilor speciale ale art. 138 alin. (1) lit. c), d) și e) și alin. (2) din Legea nr. 85/2006, varianta în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei B. S.R.L., respectiv 27 martie 2014, conform încheierii din aceeași dată, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2014.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu o cerere formulată în cadrul procedurii speciale a insolvenței.

Recursul pendinte are ca obiect o decizie cu caracter definitiv, prin care instanța de apel a respins apelul recurenților-pârâți, ca fiind tardiv formulat.

Astfel, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin art. 59 pct. 2 din Legea nr. 76/2012:

"Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecatorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curții de apel sunt definitive." De asemenea, potrivit art. 12 alin. (1) din din Legea nr. 85/2006, modificat conform art. 59 pct. 3 din Legea nr. 76/2012:

"Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

De asemenea, art. 149 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 statuează că "dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale C. proc. civ., C. civ., Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000".

Dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

De asemenea, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

Având în vedere dispozițiile legale menționate, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să respingă ca inadmisibil recursul împotriva deciziei civile nr. 51A din 15 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-pârâți C. și D. împotriva deciziei civile nr. 51A din 15 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2020.