ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1764/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 decembrie 2013 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.224.922,87 RON, sumă ce reprezintă atât damnum emergens, cât și lucrum cessans pentru pierderile suferite ca urmare a împiedicării desfășurării activități de către pârâtă, calculate pentru perioada aprilie 2011 - aprilie 2013, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Reclamanta a invocat excepția tardivității depunerii întâmpinării, excepția care a fost admisă prin încheierea de ședință din 3 iunie 2014.

Prin sentința civilă nr. 2263/2015 din 15 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1428 din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.R.L.

Prin decizia nr. 1834 din 15 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de A. S.R.L., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost întregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2013*.

Prin decizia civilă nr. 2564 din 11 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. și a obligat-o pe aceasta să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.A. suma de 13.512,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, efectuate în recurs și în calea de atac a apelului.

A. S.R.L. a formulat recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat casarea în întregime a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

În opinia recurentei-reclamante, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, are posibilitatea să rețină cauza spre rejudecare, în temeiul prevederilor pct. 43, pct. 46 și pct. 50 din Decizia Curții Constituționale nr. 454/2018, decizia pronunțată în cadrul controlului prealabil de constituționalitate privind Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Se arată în memoriul de recurs că instanța de apel a încălcat limitele de casare impuse de instanța supremă prin decizia pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului în primul ciclu procesual deoarece a analizat doar condiția certitudinii prejudiciului, deși Înalta Curte de Casație și Justiție apreciase că se impune reexaminarea cauzei pentru a se stabili în ce măsură a fost afectat patrimoniul reclamantei și examinarea îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale.

Autoarea căii de atac afirmă că au fost aplicate greșit normele de drept material deoarece instanța de apel ar fi trebuit să analizeze îndeplinirea elementelor răspunderii civile delictuale și din perspectiva dispozițiilor C. civ. din 1864 deoarece fapta ilicită a pârâtei a fost comisă parțial sub imperiul acestei legi. Se afirmă și că sensul legii a fost deturnat de instanța de apel deoarece aceasta a apreciat că nu a fost dovedită oportunitatea reală a recurentei-reclamante de a încheia un contract de mandat având ca obiect intermedierea de asigurări cu o altă societate de asigurări, fără a avea în vedere că recurenta-reclamantă nu putea negocia încheierea unui alt contract câtă vreme nu fusese radiată din registrul agenților.

Într-o altă critică, se susține că instanța de apel a respins în mod greșit acțiunea, reținând că nu există prejudiciu, deși acesta a fost dovedit prin raportul de expertiză administrat în cauză.

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea normelor de procedură cu caracter de ordine publică motivat de faptul că decizia atacată a fost redactată de judecător sindic C., astfel cum rezultă din conținutul casetei de la finalul hotărârii și apreciază că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a reiterat susținerile din întâmpinare.

Prin încheierea din 27 mai 2020 a fost respinsă excepția nulității recursului, apreciindu-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2564 din 11 decembrie 2018 și s-a fixat termen de judecată la 30 septembrie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că prin încheierea de ședință din 27 mai 2020 prin care a fost respinsă excepția nulității recursului și acesta a fost admis în principiu, s-a apreciat că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Ca urmare, instanța supremă va analiza susținerile recurentei-reclamante din această perspectivă, urmând a verifica dacă decizia atacată îndeplinește exigențele stabilite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac susține că, deși instanța de apel a reținut existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei-pârâte (inacțiunea acesteia de a radia recurenta-reclamantă din registrul agenților de asigurare) și prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă, prejudiciul fiind dovedit prin raportul de expertiză, aceeași instanță a apreciat că din probele administrate nu rezultă niciun prejudiciu.

Aceste critici nu pot fi reținute.

Înalta Curte reține că, în urma rejudecării cauzei conform limitelor de casare stabilite prin decizia nr. 1834 din 15 mai 2018, pronunțată în soluționarea recursului în primul ciclu procesual, instanța de apel a stabilit că există o legătură de cauzalitate între inacțiunea intimatei-pârâte (care a omis să efectueze radierea corespunzătoare din registrul agenților de asigurare) și imposibilitatea în care s-a găsit recurenta-reclamantă de a mai intermedia contracte de asigurare ca mandatar al unei alte societăți de asigurare.

Plecând de la premisa stabilită mai sus, instanța de apel a continuat reanalizarea cauzei, verificând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, raportat la temeiurile de drept care au fost indicate în cererea de chemare în judecată, prima condiție examinată fiind aceea a existenței prejudicului. Concluzia instanței de apel conform cărora prejudiciul nu este cert este rezultatul analizei temeinice a probelor din dosar, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate. Motivarea instanței de apel nu este contradictorie deoarece existența unei legături de cauzalitate între fapta omisivă a intimatei-pârâte și imposibilitatea recurentei-reclamante de a își desfășura activitatea nu detemină în mod necesar existența unui prejudiciu cert. În lipsa unui prejudiciu cert, este de prisos a mai analiza celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, soluția instanței de apel fiind corectă și riguros argumentată.

Curtea de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu titlu formal, fără a dezvolta critici care se subsumează acestui motiv de nelegalitate. Argumentele din cererea de recurs referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 1385 alin. (4) C. civ. prin care se dorește a se justifica incidența dispozițiilor pct. 8 al aceluiași articol nu vor fi analizate deoarece aduc în discuție aspecte de fapt, cum ar fi dovedirea oportunității concrete a recurentei de a încheia un alt contract de mandat, valoarea prejudiciului suferit de aceasta, care nu pot fi avute în vedere în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2564 din 11 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța supremă apreciază că onorariul solicitat este proporțional cu munca depusă de avocatul intimatei-pârâte, că este justificat raportat la complexitatea cauzei și că nu se impune diminuarea acestuia.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 27.329,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2564 din 11 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 27.329,86 RON, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.