Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
152/119/2016
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Data
20 februarie 2017

Decizia nr. 8/2017 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 152/119/2016

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 202 din 23/03/2017 Gabriela Elena Bogasiu - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului Lavinia Curelea - președintele delegat al Secției I civile Eugenia Voicheci - președintele Secției a II-a civile Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secția I civilă Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secția I civilă Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secția I civilă Lavinia Dascălu - judecător la Secția I civilă Raluca Moglan - judecător la Secția I civilă Mirela Polițeanu - judecător la Secția a II-a civilă Constantin Brânzan - judecător la Secția a II-a civilă Rodica Zaharia - judecător la Secția a II-a civilă Ileana Izabela Dolache - judecător la Secția a II-a civilă Lucia Paulina Brehar - judecător la Secția a II-a civilă Liliana Vișan - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Decebal Constantin Vlad - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Luiza Maria Păun - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Eugenia Ion - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Veronica Năstasie - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de

procedură civilă și ale art. 27 5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. La ședința de judecată participă Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27 6 din Regulamentul Î.C.C.J.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 152/119/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: "Dispozițiile art. 5 alin. (1 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014), se interpretează sau nu în sensul că se aplică persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010) ?" Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse jurisprudența în materie și opiniile judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată, precum și răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că nu s-a verificat și nu se verifică, în prezent,

practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării; se arată, de asemenea, că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori, acesta fiind comunicat - potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă - părților, care nu și-au exprimat punctul de vedere. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul sesizării

În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 152/119/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dispozițiile art. 5 alin. (1 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează sau nu în sensul că se aplică persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare?" Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2017.

Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.